Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria RĂDĂUŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
3997/2015 din 02 decembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX Plângere contravențională



R O M Â N I A

JUDECĂTORIA RĂDĂUȚI JUDETUL SUCEAVA

Sentința civilă nr. 3997

Ședința publică din data de 2 decembrie 2015

Completul compus din:

Președinte: U_______ M______

Grefier: N_____ T_____

…….

Pe rol, judecarea plângerii formulată de petenta N______ A____ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean Suceava, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției __________ nr. xxxxx încheiat la data de 02.09.2015 de către agent constatator A_______ A________.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat petenta,lipsind reprezentantul intimatului.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța, din oficiu, având în vedere că presupusa faptă a fost constatată pe raza localității Suceava, jud. Suceava aflată în raza de competență a Judecătoriei Suceava, invocă excepția necompetenței teritoriale și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

Petenta este de acord cu admiterea excepției.


J U D E CĂ T O R I A


Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.09.2015, sub numărul de dosar XXXXXXXXXXXXX, petenta N______ A____ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean Suceava, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției __________ nr. xxxxx încheiat la data de 02.09.2015 de către agent constatator A_______ A________.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că procesul verbal de contravenție contestat este nelegal și netemeinic , menționând că autoturismul avea încheiată asigurare valabilă din data de 2 septembrie 2015.

Plângerea nu a fost precizată în drept.

Intimatul IPJ Suceava a depus întâmpinare prin care a reiterat temeiurile de fapt și de drept care au dus la sancționarea petentului, solicitând respingerea plângerii contravenționale. S-a susținut în întâmpinare că la data de 02.09.2015 , pe _____________________ direcția Peco Mol spre pasarela Ițcani a fost surprins circulând autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, condus de către petentă, fără a avea încheiat polița de răspundere civilă auto.

În temeiul art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța va soluționa, cu prioritate față de fondul cauzei, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Rădăuți, întrucât în caz de admitere a acestei excepții, cercetarea în fond a pricinii ar fi de prisos.

Analizând excepția necompetenței teritoriale, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 132 din Codul de procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.

De asemenea, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competentă să soluționeze plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a fost săvârșită contravenția.

Aceste dispoziții au caracter de normă imperativă de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga prin voința lor, competența teritorială fiind exclusivă în materie contravențională, după cum rezultă din interpretarea art. 32 din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 126 și art. 130 din Codul de procedură civilă.

În raport de textele legale mai sus arătate, instanța constată faptul că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției __________ nr. xxxxx încheiat la data de 02.09.2015 de către agent constatator A_______ A________, petenta N______ A____ a fost sancționată contravențional pentru încălcarea disp. art. 48 din Legea nr. 136/1995 .

Astfel, instanța reține că prezumtiva contravenție a fost săvârșită pe raza localității Suceava, jud. Suceava aflată în raza de competență a Judecătoriei Suceava, fapt ce atrage competența de soluționare a plângerii contravenționale a Judecătoriei Suceava potrivit dispozițiilor art. 38 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la prevederile H.G. nr. 337 din 09.06.1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, Judecătoria Rădăuți nefiind competentă să judece prezenta cauză.

Față de aceste considerente, în temeiul art.132 din Codul de procedură civilă și a art.32 din O.G. nr. 2/2001, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Rădăuți, și, pe cale de consecință, să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Rădăuți.

Declină competența de soluționare a plângerii formulată de petenta N______ A____, domiciliată în orașul Vicovu de Sus, _______________________, jud. Suceava, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean Suceava, cu sediul în mun. Suceava, ________________. 9, jud. Suceava, împotriva procesului verbal de contravenție __________ nr. xxxxx încheiat la data de 02.09.2015 de către agent constatator A_______ A________, în favoarea Judecătoriei Suceava.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică la data de 2 decembrie 2015.

Președinte, Grefier,

U_______ M______ N_____ T_____



Red.UM/07.12. 2015

Tehnored.UM/07. 12..2015/Ex. 2













Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025