Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GALAŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
53/2014 din 29 ianuarie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G_____

SECTIE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 53/2014

Ședința publică de la 29 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D______ M__________

Judecător L_____ C_______

Judecător C_______ C_____

Grefier M_______ B_______ V______

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul-petent O____ N______ împotriva sentinței civile nr. xxxxx/04.12.2012 pronunțată de Judecătoria G_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata S.C. T_______ S.A., având ca obiect ,, anulare proces verbal de contravenție _________-T xxxxxx”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22.01.2014 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași dată când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 29.01.2014.

TRIBUNALUL

Deliberând constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.xxxxx/04.12.2012 pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX Judecătoria G_____ a respins plângerea formulată de petentul O____ N______ în contradictoriu cu intimata ________________________ procesului-verbal _________-T nr xxxxxx/08.06.2012.

În motivarea menționatei sentințe, instanța a arătat că prin procesul-verbal de contravenție _________-T nr. xxxxxx încheiat la data de 08.06.2012, s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prevăzute de art. 45 alin. 2 din Legea nr. 92/2007 privind serviciile de transport public local, constând în aceea că la data de 23.05.2012, a circulat pe traseul 44 și nu a utilizat bilet de călătorie sau legitimația de călătorie legal valabilă.

În baza art. 45 alin. 2 din Legea nr. 92/2007, petentul a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 100 lei.

În drept, conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a verificat legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator.

În aplicarea acestor dispoziții legale, instanța a procedat la verificarea legalității procesului verbal contestat, constatând că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Astfel, analizând procesul-verbal contestat, instanța a reținut că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 din OG 2/2001 referitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, fapta săvârșită, încadrarea juridică, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator, mențiuni a căror lipsă ar atrage nulitatea absoluta a procesului-verbal de contravenție în condițiile art.17 din OG 2/2001.

De asemenea, procesul-verbal de constatare este semnat de un martor și cuprinde obiecțiunile petentului iar fapta, astfel cum este reținută de agentul constatator este corect încadrată în drept, sancțiunea fiind aplicată între limitele fixate de actul normativ de incriminare.

Prin urmare, instanța a apreciat ca procesul-verbal contestat a fost legal întocmit.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, instanța a constatat că fapta a fost corect reținută de către agentul constatator.

Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional ( cauza A_____ c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N____ c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este întocmit ca urmare a constatării directe a contravenției de către agentul constatator. Mai mult, din probele administrate, nu s-a probat de către petent o situație contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție.

Astfel, petentul nu a reușit să demonstreze existența unei situații de fapt diferite decât descrisă în procesul verbal de constatare, planșa foto depusă de acesta la fila 6, reprezentând procesul verbal și biletul compostat, neputând fi luată în considerare de instanță, dat fiind că putea fi realizată oricând iar biletul putea fi compostat cu altă ocazie.

Potrivit art. 45 alin. 2 din Legea 92/2007, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 500 lei, persoanele fizice, care călătoresc cu mijloacele de transport public de persoane fără titlu de călătorie valabil.

De asemenea, din probele administrate în cauza nu a rezultat existenta unei situații de fapt diferite celei reținute în procesul-verbal de constatare, iar argumentele prezentate de către petentă nu sunt o cauza exoneratoare de răspundere contravenționala.

În consecință, instanța a apreciat că prezumția relativă de veridicitate a procesului-verbal de contravenție consacrată în art. 34 alin.1 din OG nr. 2/2001, nu a fost înlăturată, acesta fiind legal si temeinic întocmit, situația de fapt reținută fiind conformă realității.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Referitor la sancțiunea aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție, instanța a socotit-o ca fiind legală și proporțională cu gradul de pericol social al faptei, fiind dispus amenda în minimul special prevăzut de lege. În acest sens, instanța a avut în vedere că respectarea regulilor care asigură desfășurarea activității, de interes public, de transport în comun, constituie un imperativ pentru toți cetățenii iar o astfel de sancțiune este în măsură să atragă atenția petentului asupra consecințelor și gravității faptelor sale și a preveni repetarea acestora pe viitor

Pentru toate aceste considerente, instanța a considerat că procesul-verbal de contravenție a fost în mod legal și temeinic întocmit, iar sancțiunile aplicate sunt legale și proporționale cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, motiv pentru care a respins plângerea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, recurentul O____ N______ a declarat în termen recurs, înregistrat la data de 29.01.2013.

Motivul invocat de recurent s-a referit la faptul că intimata nu a prezentat nicio dovadă certă referitoare la faptul că acesta nu ar fi prezentat bilet de călătorie..

Legal citată intimata _____________________ a formulat întâmpinare prin care a susținut respingerea recursului promovat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr xxxxx/2012 motivat de faptul că petentul a făcut dovada unei situații diferite de cea reținută prin procesul-verbal contestat. S-a mai precizat că sancțiunea aplicată a fost proporțională cu fapta reținută.

În recurs nu au mai fost încuviințate sau administrate probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art 304 indice 1 C__, tribunalul apreciază recursul ca nefondat.

Astfel, din procesul-verbal de constatare de la dosarul de fond rezultă că biletul urma a fi compostat, așa cum a menționat recurentul. Pe cale de consecință, acesta nu avea biletul compostat, aspect ce susține situația de fapt reținută prin procesul-verbal contestat, făcându-se astfel proba în sprijinul și nu împotriva procesului-verbal contestat.

Față de cele mai sus prezentate, instanța urmează a respinge ca nefondat recursul promovat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul-petent O____ N______ domiciliat în G_____, _____________________, _____________, ____________________ împotriva sentinței civile nr. xxxxx/04.12.2012 pronunțată de Judecătoria G_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata S.C. T_______ S.A. cu sediul în G_____, ______________________, jud. G_____, având ca obiect ,, anulare proces verbal de contravenție _________-T xxxxxx”, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.01.2014.

Președinte Judecător Judecător

Doaranda MărăcineanuLucian C_______ C_______ C_____

Grefier,

M_______ B_______ V______

Red. C.C.

Tehnored. M.B.V. 2 ex/18.02.2014

Fond – I.D___

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025