Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul IAŞI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1629/2015 din 19 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 19 Noiembrie 2015

Președinte - A___ T________

Judecător I_____ D_____

Grefier E____ C______


Decizia nr. 1629/ca



Pe rol judecarea cauzei privind pe apelant D____ V_____ D___, apelant D____ V_____ D___ și pe intimat I__ IAȘI-SR-BDNE, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care

Constatând că apelantul, deși legal citat cu mențiunea de a achit taxa de timbru de 20 lei, nu și-a îndeplinit această obligație, instanța invocă din oficiu excepția netimbrării apelului și rămâne în pronunțare pe această excepție.


T R I B U N A L U L

Deliberând asupra apelului de față ,

Prin sentința civilă nr. 2582/20.02.2015 pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul D____ V_____ D___ în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI , împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională ________ nr.xxxxxxx/02.07.2013, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel a reținut Judecătoria următoarele aspecte :

În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare contravențională ________ nr.xxxxxxx/02.07.2013 petentul din cauza de față a fost sancționat cu sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 720 lei și sancțiunea complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce autoturisme timp de 90 zile, fiind reținută în sarcina acestuia săvârșirea abaterii contravenționale prevăzută de dispozițiile art.102 alineat 3 litera e) din OUG nr.195/2002.

Ca situație de fapt s-a reținut în sarcina petentului faptul că la data de 02.07.2013 orele 18.12 acesta a circulat pe DN 24, km 156, din direcția Iași către V_____, cu autoturismul marca Skoda nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, cu viteza de 151 km/h în afara localității, pe sector de drum supus unei limitări de viteză de 90 km /h. S-a menționat că abaterea a fost înregistrată pe caseta 087 aparat radar montat pe autospeciala XXXXXXXXX.

Procesul verbal a fost încheiat în prezența petentului care l-a semnat spre luare la cunoștință, nefiind consemnate obiecțiuni (f.5 ds).

S-a dispus reținerea permisului de conducere al petentului în conformitate cu disp art.111 alin.3 lit.c) din H.G. 1391/2006, fiind eliberată dovada de circulație ________ nr. xxxxxxx/02.07.2013.

În drept, potrivit art.34 din O.G. nr.2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Examinând așadar cu prioritate legalitatea sub aspect formal a procesului-verbal de contravenție contestat, instanța constată că actul de sancționare a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.15 și următ. din O.G. nr.2/2001 și ale art.180 din H.G. nr.1391/2006 fiind încheiat de către un agent constatator competent (agent al poliției rutiere) care a inserat în cuprinsul actului calitatea în care a acționat, toate mențiunile necesare individualizării persoanei trase la răspundere contravențională, a faptei reținute în sarcina sa, data și locul comiterii, mijlocul tehnic cu ajutorul căruia s-a constatat abaterea, sancțiunile aplicate și măsura tehnico-administrativă luată, temeiurile de drept corespunzătoare, semnătura.

Văzând și dispozițiile art.17 din O.G. nr.2/2001, instanța reține faptul că în privința procesului verbal dedus judecății, nu este incidentă niciuna din cauzele de nulitate ce ar putea fi constatată din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei actului de sancționare instanța reține că în privința abaterilor de la normele legale privitoare la regimul de viteză al autoturismelor pe drumurile publice, dispozițiile art.121 alin.2 din HG nr.1391/2006, impun o exigență de ordin probatoriu specială. Astfel, potrivit acestui text de lege „Nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.”

De asemenea potrivit art.109 alin.1 și 2 din OUG nr.195/2002 „Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră. Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.”

Așadar constatarea abaterilor din această categorie nu poate fi făcută decât cu ajutorul unor mijloace tehnice numite cinemometre concepute să măsoare de la distanță, să înregistreze și să afișeze viteza de deplasare a autovehiculelor aflate în mișcare în traficul rutier. Constatările personale ale agentului constatator nu pot singure, să susțină temeinicia procesului verbal de contravenție dat fiind faptul că specificul abaterii impune probarea cu certitudine și precizie a unui aspect (viteza de deplasare a autoturismului) asupra căruia percepția fizică a unei persoane nu poate oferi decât o informație relativă.

Pentru a putea fi introduse pe piață, puse în funcțiune sau utilizate în măsurările de interes public, aparatele radar trebuie să îndeplinească cerințele metrologice și tehnice prevăzute în normele de metrologie legală emise de Biroul R____ de Metrologie Legala iar atestarea îndeplinirii acestor cerințe se face prin omologarea aparatului de masurare și prin verificarea sa metrologică periodică de către autoritatea competentă, sens în care se eliberează un buletin de verificare metrologică.

Proba conformității aparatului de măsurare cu cerințele legii revine intimatului, având în vedere faptul că legea, prin disp.art.121, 181 din H.G. nr.1391/2006 și art.109 din O.U.G. nr.195/2002, impune această condiție relativă la modul de constatare a contravenției în sarcina sa.

În cauză instanța reține că viteza de circulație a petentului a fost înregistrată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic montata pe autospeciala XXXXXXX fapt menționat ca atare în actul de sancționare.

Astfel cum rezultă din buletinul de verificare metrologică depus de intimat la dosar ( fila 17 dosar) cinemometrul era omologat și se afla în perioada de valabilitate a ultimei verificări metrologice (03.04.xxxxxxxxxxxxx14) fiind așadar îndeplinite condițiile art.109 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002. De asemenea cinemometrul era autorizat să efectueze înregistrări atât în regim staționar cât și în regim de deplasare.

De asemenea, instanța reține că agentul constatator din cadrul Serviciului Rutier Iași care a constatat contravenția și a aplicat sancțiunea D_______ B_____, deținea atestat de operator radar fiind așadar abilitat să folosească și să exploateze echipamentul video de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor (atestat de operator radar depus la fila 16 dosar).

Din înregistrarea video a abaterii (f.15 ds) instanța reține că la momentul înregistrării respective, orele 18.12.50 autovehiculul condus de petent a circula în afara localității, cu viteza de 151 Km/h, viteză afișată de aparatul radar, pe un sector de drum supus unei limitări de viteză de 90 km (art.49 alineat 4 litera c) din OUG nr.195/2002).

Astfel, având în vedere dispozițiile art.121 alin.1 din H.G. nr.1391/2006 potrivit cu care „Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare” coroborate cu disp.art.102 alin.3 litera e) din OUG nr.195/2002 potrivit cărora „Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile (…)depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic” instanța concluzionează că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției pentru care a fost sancționat petentul.

Instanța va reține așadar că fapta contravențională a petentului a fost dovedită de intimat cu mijloace de probă corespunzătoare, dincolo de orice dubiu rezonabil iar susținerile petentului conform cărora a fost sancționat fără temei sunt nefondate.

Relativ la susținerile petentului din plângerea contravențională în sensul că acesta a fost sancționat prin două procese verbale iar cei doi agenți constatatori ar fi descris în mod diferit una și aceeași contravenție, fiind astfel încălcate dispozițiile art.16 din OG nr.2/2001, instanța reține că pe de o parte că petentul nu a depus la dosar dovada acestor susțineri, respectiv cel de-al doilea proces verbal pretins întocmit de un alt agent constatator și a invocat tardiv în cauză excepția conexității .

Pe de altă parte instanța notează că așa cum rezultă din susținerile petentului însuși cea de-a doua fapta contravențională a vizat depășirea limitei de viteză în interiorul localității și nu în afara localității astfel încât fiind vorba despre sectoare de drum supuse unor limite de viteză diferite, faptele pentru care acesta a fost sancționat sunt abateri contravenționale diferite ce antrenează răspunderea contravențională în mod separat.

Analizând proporționalitatea sancțiunii aplicate instanța reține că potrivit disp. art 102 alin.3 lit.e) din Codul rutier, „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:….e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.”

Potrivit art.98 alin.4 lit.d) din același act normativ clasa a IV-a de sancțiuni cuprinde un număr de 9 până la 20 puncte-amendă.

Petentul a fost sancționat pentru abaterea săvârșită cu sancțiunea principală a amenzii în cuantum de 720 lei (echivalentul a 9 puncte amendă), așadar cu minimul special prevăzut de lege și cu sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere timp de 90 zile, sacnțiuni legale și proporționale având în vedere că abaterile la regimul circulației pe drumurile publice (în special cele care vizează regimul legal de viteză) prezintă un grad de pericol social ridicat, lor datorându-se cele mai multe evenimente rutiere cu soldate cu pierderi de vieți omenești și importante pagube materiale.

Concluzionând că fapta contravențională reținută în sarcina petentului există, este tipică pentru textul de lege ce o reglementează, a fost săvârșită cu vinovăție iar în cauză nu a fost probată vreo cauză exoneratoare de răspundere, precum și asupra faptului că sancțiunile aplicate - principală și complementară - sunt legale și proporționale, instanța va respinge plângerea, menținând procesul verbal atacat ca fiind legal și temeinic încheiat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel D____ V_____ D___ .

Apelantul a fost citat cu mențiunea ca până la termenul de judecată din data de 19.11.2015 să achite taxa de timbru în cuantum 20 lei .

Apelantul nu și-a îndeplinit această obligație astfel că în baza disp. art. 197 Cod Proc. Civ. . se va dispune anularea cererii .


PENTRU ACESTE MOTIVE ,

ÎN NUMELE LEGII ,

DECIDE :


Admite excepția netimbrării .

Anulează ca netimbrat apelul declarat de D____ V_____ D___ împotriva sentinței civile nr 994/27.01.2015 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o pastreza .

Definitivă .

Pronunțată în ședință publică , azi , 19.11.2015.

Președinte,

A___ T________

Judecător,

I_____ D_____

Grefier,

E____ C______

Red./tehn . 4 ex. Jud. I.D.

Jud. fond / C____ E____ D______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025