Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CARAŞ SEVERIN
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1123/2015 din 10 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL C____ S______

R E Ș I Ț A

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________, ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Decizia civilă nr. 1123/2015

Ședința publică de la 10 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE O___ S____ A________

Judecător A__ T______ VEGHEȘ

Grefier L____ I____


Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul C___________ de R____ Silvic și Cinegetic Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 314/04.03.2015 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în contradictoriu cu intimatul R_____ M_____.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.

S-a făcut referatul cauzei, în ședința publică, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele: cauza are ca obiect anulare proces verbal de contravenție; dosarul se află la al doilea termen de judecată, în apel; la data de 04.11.2015 prin Serviciul registratură apelantul C___________ de R____ Silvic și Cinegetic Timișoara a depus răspuns la întâmpinare, după care,

Nefiind alte cereri de soluționat și probe de administrat, constatând probatoriul complet administrat, în temeiul art. 244 C. proc. civ., instanța declară încheiată cercetarea procesului.

În temeiul art. 394 C. proc. civ., instanța reține cauza în pronunțare.


T R I B U N A L U L


Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș, la data de 27.08.2014, petentul R_____ M_____ a chemat în judecată intimatul C___________ de R____ Silvic și Cinegetic Timișoara, solicitând instanței anularea procesului-verbal de constatare a contravenției silvice _________ nr. xxxxxxx/08.08.2014, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 314/04.03.2015, Judecătoria Caransebeș a admis plângerea contravențională și a anulat procesul-verbal de constatare a contravenției silvice _________ nr. xxxxxxx/08.08.2014.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de constatare a contravenție silvice _________ nr. xxxxxxx/08.08.2014, petentului i s-a aplicat amenda contravențională în sumă de 5.000 lei, întrucât la data de 08.08.2014 a refuzat controlul tematic, în vederea verificării și utilizării programului SUMAL, prin încălcarea prevederilor art. 102, art. 103 din Legea 46/2008 și art. 15 lit. c din Legea 171/2010.

S-a reținut în procesul-verbal de constatare a contravenție silvice că, la data de 08.08.2014, petentul a refuzat controlul tematic, în vederea verificării și utilizării programului SUMAL.

Analizând sub aspect formal procesul-verbal de constatare a contravenție silvice, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 16 și urm. O.G. 2/2001 și că a fost contestat în termen de către petent, care l-a primit la data de 18.08.2014, dovadă înscrisurile de la dosar.

Privitor la fondul cauzei, din coroborarea înscrisurilor de la dosar cu declarațiile martorilor V_____ C_________ și B______ M_____ G___, instanța a constatat că petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa și care ar implica intenția directă ca formă a vinovăției.

Astfel, instanța a reținut că la data controlului, petentul trebuia să îndeplinească nu doar atribuțiile sale, ci și ale șefului de Ocol Mehadia și ale persoanei responsabile cu fondul forestier, pe care le înlocuia și care se aflau în concediu de odihnă, motiv pentru care în mod fizic nu a putut îndeplini la data controlului cele cerute de organele de control și care în prealabil în termen util nu înștiințase că urmează a fi efectuat un control și care era tematica, prin intermediul Direcției Silvice Reșița C____-S______, organul de care aparține Ocolul Silvic Mehadia, control care viza programul SUMAL.

Instanța a constat și că actele au fost predate la 11.08.2014 organelor de control, fiind trimise ulterior răspunsuri la adresele solicitate de acestea, în vederea întocmirii raportului de către reprezentanții intimatei.

Pentru considerentele expuse, instanța a admis plângerea petentului și a dispus anularea procesului verbal de constatare a contravenție silvice _________ nr.xxxxxxx/08.08.2014 încheiat de către ITRSV Timișoara.

Întrucât nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, acestea nu au fost acordate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, la data de 29.07.2015, C___________ de R____ Silvic și Cinegetic Timișoara, solicitând modificarea sentinței și menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției silvice ca fiind temeinic și legal.

În motivare apelantul a arătat că din adresa nr. 946/12.08.2014 reiese că dl. ing. J________ G_______, consilier în cadrul I.T.R.S.V. a solicitat Ocolului Silvic Mehadia o ________ acte pentru a continua controlul inițiat la data de 07.08.2014.

În atare condiții, refuzul petentului de a permite efectuarea controlului tematic la O. S. Mehadia s-a datorat relei credințe întrucât din nota de constatare nr. 5608/08.08.2014 (depusă la dosarul de fond) reiese că dl. ing. R_____ M_____ a fost anunțat verbal cu 2 zile înainte despre controlul tematic ce urma să fie făcut la data de 08.08.2014.

A mai arătat faptul că, acest control nu a avut loc intempestiv, astfel încât petentul să nu aibă timpul util să pună la dispoziția organelor de control actele solicitate și să permită efectuarea controlului, învederând că procesul-verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative învestit cu autoritate statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate.

În drept, a invocat dispozițiile Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, O.G. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, art. 466-482 din C. proc. civ.

La data de 25.09.2015, intimatul R_____ M_____ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, menținerea sentinței civile ca fiind temeinică și legală.

În motivare a arătat că nu a refuzat controlul tematic, în vederea implementării programului SUMAL ci, dimpotrivă, a întrerupt ședința de bilanț care era planificată pentru data de 08.08.2014 (55 salariați), iar la data de 11.08.2014 a listat programul SUMAL, cu toate documentele solicitate, în vederea verificării.

A mai arătat că la data de 08.08.2014, data la care s-a încheiat procesul-verbal de constatare a contravenției silvice, se afla în imposibilitatea fizică efectivă de a îndeplini cerințele agenților constatatori, întrucât atât fondistul, cât și șeful de ocol se aflau în concediu de odihnă, iar el a fost împuternicit să țină locul celor doi angajați, precum și să îndeplinească propriile atribuții de serviciu, sens în care a informat pe J________ G_______, cel care urma să verifice programul SUMAL, de imposibilitatea de a se realiza în data respectivă, rugându-l să stabilească altă dată, neacceptând acest lucru și a aplicat amenda contestată.

De asemenea, a arătat că motivarea instanței de fond este susținută de martorii V_____ C-tin și Botoaca Mariu-G___, care au subliniat că nu a existat nicio împotrivire la actul de control, ci doar imposibilitatea de a se realiza în acel moment, datorită situație prezentate.

Totodată, a arătat că organul de control nu și-a respectat propriile reglementări interne, întrucât anterior efectuării controlului trebuia anunțată Direcția Silvică C____-S______, de care aparține Ocolul Silvic Mehadia într-un timp rezonabil, așa cum rezultă din procedura stabilită de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, care la pct. 3 precizează clar că, „în mod obligatoriu persoanele împuternicite cu controlul se vor prezenta la conducerea (Direcției Silvice C____-S______) pentru vizarea tematicii controlului și durata acestuia’’.

Examinând sentința civilă apelată potrivit dispozițiilor art.479 Cod procedură civilă și motivelor de apel invocate, sub aspectul temeiniciei și legalității, se constată că:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenție silvice _________ nr. xxxxxxx/08.08.2014, întocmit de către apelantul C___________ de R____ Silvic și Cinegetic Timișoara, intimatul R_____ M_____ a fost sancționat cu amendă în sumă de 5.000 lei, reținându-se în sarcina sa contravenția prev. de art. art. 15 lit. c din Legea 171/2010. La rubrica descrierea faptelor s-a reținut că la data de 08.08.2014 intimatul a refuzat controlul tematic, în vederea verificării și utilizării programului SUMAL, prin încălcarea prevederilor art. 102, art. 103 din Legea 46/2008.

Referitor la legalitatea actului constatator al contravenției, tribunalul observă că prima instanță a apreciat corect că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și 19 din O.G. nr.2/2001, nefiind incidente dispozițiile art.17 din același act normativ, care reglementează cazurile de nulitate.

În ceea ce privește temeinicia actului constatator, tribunalul consideră că prima instanță a reținut corect împrejurarea că prezumția de veridicitate a acestuia a fost răsturnată de intimată în urma administrării probelor cu ocazia cercetării judecătorești.

Astfel tribunalul reține că agenții constatatori nu au anunțat în scris și în timp util șeful de ocol despre efectuarea controlului, controlul s-a efectuat în perioada concediilor de vară, iar potrivit înscrisurilor depuse la dosar intimatul a preluat și atribuțiile unor angajați aflați în concediu. Pe de altă parte documentele necesare controlului au fost predate la data de 11.08.2015, fapt ce rezultă din procesul verbal încheiat la această dată și depus la dosar de către apelantă.

În concluzie reținând lipsa vinovăției intimatului în mod corect prima instanță a admis plângerea, anulând procesul verbal de contravenție.

Față de considerentele de fapt și de drept enunțate mai sus, în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul C___________ de R____ Silvic și Cinegetic Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 314/04.03.2015 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în contradictoriu cu intimatul R_____ M_____.

În temeiul art.453 Cod procedură civilă, va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge apelul formulat de apelantul C___________ de R____ Silvic și Cinegetic Timișoara, cod fiscal xxxxxxxx, cu sediul în Timișoara, ___________________________. 6, județul timiș, împotriva sentinței civile nr. 314/04.03.2015 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul R_____ M_____, C.N.P. xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Mehadia, _____________, județ C____-S______.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.11.2015.


PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A________ O___ S____ VEGHEȘ A__ T______

GREFIER,

I____ L____ M______


Cod operator 2896



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025