ROMÂNIA

TRIBUNALUL H________

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 13/A/2015 DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX

Ședința publică din data de 5 ianuarie 2015

PreședinteMorcan I____-judecător

B_____ D______-judecător

B___ A______ E____-grefier

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de către apelantul S_______ V_____ I_____ împotriva sentinței civile nr. 1953/11.06.2014 pronunțată de Judecătoria D___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat A_______ O______ pentru apelant, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

La întrebarea instanței reprezentanta apelantului arată că nu mai are alte cereri sau probe de formulat și solicită judecarea cauzei. Invederează instanței că există depus schițe ale incidentului în cauză la dosarul de fond – filele 19-20.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în apel.

Reprezentanta apelantului solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea sentinței atacate în sensul anulării procesului-verbal, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosarul cauzei. În susținere invocă dispozițiile art. 45 al. 1, 2 și 3 din OUG 195/2002 și art. 120 lit.k din Hotărârea nr. 1391/2006.

T R I B U N A L U L,

Asupra apelului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1953/11 iunie 2014 – pronunțată de Judecătoria D___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX – a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul S_______ V_____-I____ împotriva pârâtului Inspectoratul de Poliție al județului H________ pentru anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 16 noiembrie 2013 – de către Poliția municipiului D___ – Biroul rutier.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxx din data de 16.11.2013, s-a dispus sancționarea petentului cu amendă contravențională, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.54 alin.1 din O.U.G.195/2002 și sancționată de art.100 alin.2 din O.U.G.195/2002.

În fapt, s-a reținut că din declarațiile date de către conducătorii auto, rezultă că petentul nu s-a asigurat suficient la schimbarea direcției de mers spre stânga tamponând autoturismul marca VW.

Analizând procesul-verbal de constatare a contravenției prin raportare la dispozițiile art.17 din O.G.2/2001, care stabilesc elementele constitutive esențiale ale actului administrativ, instanța constată că nu există vreunul dintre cazurile expres prevăzute de articolul menționat, care să fie invocate ex officio (din oficiu).

De asemenea, având în vedere teoria generală a nulităților instituită de către C.pr.civ., teorie aplicabilă în virtutea art.47 din O.G.2/2001, instanța a apreciat că nu există alte cazuri de nulitate care să poată fi invocate din oficiu.

În ceea ce privește criticile referitoare la legalitatea procesului-verbal, instanța a reținut următoarele:

Conform art.16 din O.G.2/2001 procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.

În privința lipsei mențiunii referitoare la locul exact al accidentului, instanța a constatat că procesul-verbal menționează ca loc al producerii accidentului Bulevardul B_______. Chiar dacă nu este indicat locul accidentului cu maximă precizie, această lipsă nu este de natură să afecteze validitatea procesului-verbal, atât timp cât agentul constatator a avut în vedere la redactarea actului, declarațiile părților implicate, declarații care nu se contraziceau cu privire la loc.

În privința lipsei mențiunii referitoare la existența unei mașini albe interpuse, instanța a constatat că această lipsă nu poate afecta validitatea procesului-verbal, neavând legătură cu fapta contravențională reținută în sarcina petentului. Mai mult, ambele declarații conțin o schiță în care figurează și mașina interpusă, astfel că agentul constatator la redactarea actului administrativ a avut în vedere și această împrejurare.

În privința lipsei mențiunii referitoare la faptul că autoturismul VW se afla în depășirea a două autoturisme considerentele expuse mai sus sunt aplicabile și acestei situații.

În privința lipsei mențiunii din care să rezulte că petentul a folosit sau nu mijloacele de avertizate sonoră, instanța a constatat că această critică nu are legătură cu fapta reținută în sarcina sa.

De asemenea, aceste motive de nulitate sunt condiționate de producerea unei vătămări, care nu a fost dovedită de către petent.

În ceea ce privește critica petentului referitoare la caracterul general folosit în redactarea procesului-verbal, instanța a reținut că este neîntemeiată, deoarece procesu-verbal redă în esență situația de fapt reținută pe baza declarațiilor conducătorilor auto.

Pe cale de consecință, instanța a respins toate criticile formulate de către petent ca neîntemeiate.

Ca urmare a examenului de legalitate efectuat, instanța a reținut că principiul fundamental al legalității nu este violat.

În vederea determinării aplicabilității exigențelor convenționale de echitabilitate în materie penală, instanța de contencios european, recurge în mod constant la trei criterii: criteriul calificării interne, criteriul scopului și severității sancțiunii și criteriul naturii faptei incriminate (cauza Engel c. Olandei). Aceste criterii sunt alternative, instanța europeană trecând prin filtrul fiecărui criteriu fapta dedusă analizei, în vederea furnizării unei concluzii finale.

Criteriul calificării interne presupune faptul că fapta prevăzută de către textul sancționator este calificată în dreptul intern ca făcând parte din dreptul penal național. În mod evident, în cazul contravențiilor, dreptul intern nu le califică ca fapte de natură penală. Astfel, conform art.1 teza I din O.G.2/2001 legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală.

Criteriul scopului și severității sancțiunii aplicate, impune în primul rând stabilirea caracterului preventiv sau punitiv al sancțiunii. În cazul unui răspuns pozitiv, există indicii puternice în direcția caracterului penal al faptei. Severitatea sancțiunii constituie un factor deosebit de important în stabilirea naturii penale a faptei.

Având în vedere sancțiunea principală aplicată - amenda în cuantum de 320 lei -; ținând cont de faptul că fapta contravențională prevăzută de 54 alin.1 din O.U.G 195/2002 are o sferă generală de aplicare și un caracter punitiv și educativ; instanța a considerat că fapta dedusă judecății este asimilată unei acuzații în materie penală.

În cazul asimilării faptei contravenționale unei fapte de sorginte penală, devin incidente garanțiile specifice acestei materii, printre care cea mai importantă, prezumția de nevinovăție.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

De asemenea, prin Decizia nr.251/2003 Curtea Constituțională a stabilit că procesul-verbal de constatare are forță probantă până la dovada contrară, moment până la care persoana căreia i se impută săvârșirea contravenției are calitatea de contravenient.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Potrivit art.54 alin.1 din O.U.G.195/2002 conducătorul de vehicul care executa o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau sa pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

Potrivit art.108 alin.1 lit.b) pct.3 nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale se sancționează cu amenda contravențională prevăzută la alin.1 al art.100 din O.U.G.195/2002.

Definiția legală a contravenției este cuprinsă în art.1 teza a II-a din O.G.2/2001. Astfel, potrivit acestui articol, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.

Tipicitatea reprezintă corespondența care trebuie să existe între fapta concretă comisă de către contravenient și modelul abstract descris prin norma de incriminare a contravenției.

Elementul material al laturii obiective a contravenției este reprezentat în acest caz de o acțiunea, și anume încălcarea obligației de asigurare la momentul schimbării direcției de mers.

Fapta reținută în sarcina petentului, cu toate că nu a fost constatată de către funcționarul public ex propriis sensibus (prin propriile simțuri), a avut la bază declarațiile date cu ocazia prezentării la sediul poliției.

Astfel, petentul a declarat (f.19) că a semnalizat pentru a intra în parcare, observând în acest timp că mașina din spatele lui a oprit. În acest timp cea de-a treia mașină care venea din spate a intrat în depășire. De asemenea, din declarație reiese petentul observase cea de-a treia mașină înainte de a efectua manevra de schimbare a direcției. Acest aspect este confirmat și de schița din cuprinsul declarației.

Martorul S_______ O_____ a declarat (f.47) în fața instanței că petentul a început să efectueze manevra de intrare în parcare, moment în care un alt autoturism negru a apărut brusc, realizându-se astfel coliziunea. Martorul a mai arătat că mașina neagră se deplasa în fața unei alte mașini.

Martorul S_______ A_____ I___ a declarat (f.) că petentul a semnalizat stânga, în spate aflându-se o mașină albă, iar apoi o mașină neagră. În efectuarea manevrei de intrare în parcare autoturismul a fost acroșat de autoturismul negru.

Astfel, din aceste declarații reiese că autoturismul de culoare neagră circula în același sens de direcție ca și petentul, înainte de efectuarea manevrei de schimbare a direcției.

Intervenientul forțat C_______ L____ A_______ a declarat (f.20) la poliție că a intrat în depășire, iar după ce a depășit prima mașină, continuând manevra, a fost acroșat de către un autoturism care a virat la stânga.

În raportul (f.21) întocmit de către agentul de poliție se menționează că în urma declarațiilor scrise de către cei doi șoferi și a vizualizării avariilor s-a constatat că șoferul autoturismului cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX nu s-a asigurat suficient la schimbarea direcției de mers spre stânge pentru a intra în parcare, moment în care s-a tamponat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, care se afla regulamentar angajat în depășire.

Din ansamblul materialului probator administrat rezultă că petentul nu a observat că șoferul autoturismului cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX se angajase în depășire, acesta crezând în mod greșit că poate iniția manevra în condiții de siguranță.

Conform art.120 alin.1 lit.k) din H.G.1396/2006 se interzice depășirea vehiculelor pe sectorul de drum unde s-a format o coloana de vehicule în așteptare, dacă prin aceasta se intră pe sensul opus de circulație.

Apărarea petentului care invocă dispozițiile legale mai sus evocate nu poate fi primită, întrucât în cauză nu se formase o coloană în așteptare, mașina albă care încetinise neputând reprezenta o coloană.

Potrivit art.45 alin.1 din O.U.G.195/2002 depășirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule in care s-a aflat inițial.

Petentul susține că din textul de lege rezultă că depășirea nu poate fi făcută decât trecând înaintea altui vehicul și nu a două vehicule.

Și această apărare a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Articolul 45 alin.1 definește ce se înțelege prin manevra de depășire, și folosește singularul în vederea simplificării definiției. Nu se poate considera în niciun caz că legiuitorul a avut o asemenea intenție așa cum sugerează petentul.

De asemenea, petentul a mai invocat dispozițiile art.45 alin.2 din O.U.G.195/2002 care statuează în felul următor: conducătorul vehiculului care se angajează în depășire trebuie să se asigure ca vehiculul care circula în fața sau în spatele lui nu a inițiat o asemenea manevră.

Nici această dispoziție nu este incidentă în cauză, întrucât petentul așa cum reiese din probele administrate nu iniția o manevră de depășire, ci intenționa să intre în parcare, deci să schimbe direcția.

Având în vedere toate aspectele menționate, instanța a constatat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.54 alin.1 din O.U.G.195/2002.

Potrivit art.100 alin.2 din O.U.G.195/2002 și art.108 alin.1 lit.b) din O.U.G.195/2002 raportate la art.100 alin.1 din O.U.G.195/2002 fapta săvârșită de către petent se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4 sau 5 puncte-amendă).

Din procesul-verbal reiese că petentului i-au fost aplicate 4 puncte de amendă, iar valoarea unui punct amendă este stabilită în conformitate cu dispozițiile art.98 alin.2 din O.U.G.195/2002.

În concluzie, sunt respectate dispozițiile art.21 alin.3 din O.G.2/2001, care statuează că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petiționarul reclamant S_______ V_____-I_____ – solicitând schimbarea hotărârii atacate și pe cale de consecință admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată.

În motivarea apelului se arată că cele reținute de prima instanță sunt contrare stării de fapt – deoarece apelantul a început manevra de intrare în parcare după ce a semnalizat și a observat în oglindă că mașina din spate s-a oprit, timp în care cea de-a treia mașină care venea din spate a intrat în depășire și a acroșat astfel mașina apelantului – în timp ce acesta efectua deja manevra de intrare în parcare.

Apelantul mai arată că, în condițiile în care mașina circula în fața intervenientului, a încetinit și ulterior a oprit, intervenientul avea la rândul lui obligația să încetinească și să se asigure ce face autoturismul care circula în față. În momentul în care autoturismul care circula în fața intervenientului a încetinit fără să semnalizeze schimbarea direcției de mers, intervenientul avea obligația să se asigure dacă nu cumva primul autoturism din fața coloanei efectuează vreo manevră și să nu depășească coloana aflată în staționare cum a procedat încălcând astfel art. 120 lit.k din Hotărârea nr. 1391/2006 cât și prevederile art. 45 alin.1 din OUG nr.195/2002 pe care prima instanță le-a interpretat greșit.

În drept apelantul invocă prevederile art. 45 din OUG nr. 195/2002 și art. 118 și 120 lit.k din Hotărârea nr. 1391/2006.

Apelul a fost timbrat legal cu 20 lei.

Pârâtul intimat Inspectoratul de Poliție al județului H________ – prin întâmpinarea depusă a cerut respingerea apelului și menținerea în întregime a sentinței având în vedere actele și probele depuse la dosar.

Examinând apelul petiționarului în raport cu motivele invocate și probele dosarului instanța constată că este nefondat și ca urmare va fi respins pentru considerentele următoare:

Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxx/16.11.2013 – apelantul a fost sancționat contravențional reținându-se în sarcina lui faptul că la data de 16.11.2013 a condus autoturismul marca BMW – înmatriculat sub nr. XXXXXXXXX pe __________________________ D___ – unde la schimbarea direcției de mers spre stânga nu s-a asigurat tamponând autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX – condus de C_______ L____ A_______.

Petiționarul apelant susține că nu are nicio culpă în producerea acestui accident întrucât s-a asigurat și a semnalizat schimbarea direcției de mers și în timp ce făcea manevra de intrare în parcare intervenientul C_______ L____ A_______ a ieșit din coloană și a intrat în depășire acroșând astfel autoturismul apelantului.

Din actul de cercetare întocmit la fața locului rezultă că în timp ce autoturismul condus de intervenientul C_______ L____ A_______ se afla în depășire apelantul a întreprins manevra de intrare în parcare lovind astfel autoturismul intervenientului.

Prin urmare apelantul a acroșat mașina intervenientului și nu invers.

Chiar dacă intervenientul a încălcat prevederile art. 120 lit.k din HG nr.1391/2006 – fapta acestuia este distinctă și nu-l scutește pe apelant de răspunderea pentru propria faptă contravențională.

Așa fiind, în temeiul art. 480 Noul Cod de procedură civilă instanța va respinge apelul petiționarului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul introdus de către petentul S_______ V_____ I_____ împotriva sentinței civile nr. 1953/11.06.2014 pronunțată de Judecătoria D___, județul H________.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 05.01.2015.

Președinte,Judecător,

M_____ IosifBocșan D______

Grefier,

B___ A______ E____

M.I./B.A.E. – red. 4 ex. – 09.01.2015

- jud. fond – M_____ C_______ M____