Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BIHOR
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1148/2015 din 02 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat


Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A III-A C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


DECIZIE Nr. 1148/CA/A/2015

Ședința publică de la 02 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A_____ T__

Judecător D____ B_____

Grefier G____ M_____


Pe rol fiind judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe apelantul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR în contradictoriu cu intimatul HAȘAȘ I___, împotriva sentinței civile nr.25/27.01.2014 pronunțată de Judecătoria Salonta, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă : reprezentanta apelantului I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR cons.Alb N_______ în baza delegației de la dosar și reprezentantul intimatului HAȘAȘ I___ av. S_____ Ș_____ în baza împuternicirii av.de la dosar lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este completă, că apelul este scutit de plata taxei de timbru, după care:

Reprezentanții părților arată că nu mai au probe de administrat cereri de formulat și solicită cuvântul în apel.

Instanța consideră cauza lămurită închide faza probatorie și acordă cuvântul în apel.

Reprezentanta apelantului I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR cons.Alb N_______ solicită admiterea apelului , modificarea sentinței primei instanțe , în sensul menținerii în întregime a dispozițiilor procesului verbal de contravenție contestat, ca temeinice și legale. Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatului HAȘAȘ I___ av. S_____ Ș_____ solicită respingerea apelului și menținerea în totalitate a sentinței atacate ca fiind temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată. Arată că intimatul a fost sancționat deoarece la data controlului s-ar fi găsit asupra acestuia obiecte de cupru proprietate personală pentru care nu ar avut documente de proveniență și documente de însoțire a mărfii. Arată că partea locuiește în Salonta și a avut în mașina cu care intenționa să se deplaseze la Oradea o oală mare de cupru cu capac care era primită de la mama acestuia în care fierbea magiun și câteva fire de sârmă de la un electromotor proprietate personală și a fost oprit de poliție pentru un control de rutină însă acesta crede că a fost urmărit pe motiv că unul dintre agenți dorea să se răzbune pe acesta pentru diferende anterioare din plan personal. Arată că intimatului i s-au cerut acte de proveniență și documente de însoțire a mărfii și că acesta le-a explicat că sunt bunurile sale personale și nu sunt ,,marfă,,Arată că intimatul nu este comerciant , că bunurile au fost ale sale personale, că nu au fost achiziționate în vederea revânzării , astfel că acesta nu deținea ,,documente de proveniență și documente de însoțire pentru marfă,, să le prezinte pentru materialele din cupru. Arată că bunurile i-au fost confiscate intimatului și că a solicitat anularea procesului verbal și restituirea bunurilor.


INSTANȚA

Asupra apelului de față Tribunalul constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 25/27.01.2014 pronunțată de Judecătoria Salonta s-a admis plângerea formulată de reclamantul HAȘAȘ I___ în contradictoriu cu pârâta I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR și în consecință:

S-a anulat procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx din data de 07.03.2013, exonerând reclamantul de la plata amenzii aplicate.

S-a dispus restituirea către reclamant a bunurilor ridicate în vederea confiscării.

A obligat pârâta la 600 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Plângerea contravențională a fost înregistrată la instanță în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 și este scutită de plata taxelor de timbru, în conformitate cu prevederile art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Potrivit prevederilor art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța a reținut că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de acest text, mențiuni a căror lipsă ar fi de natură a atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate ce ar putea fi constatată și din oficiu, de către instanță.

De asemenea, instanța a reținut că prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx întocmit la data de 07.03.2013 de către I.P.J. Bihor – Poliția Municipiului Salonta s-a reținut săvârșirea de către petent la data de 07.03.2013, ora 13:50, a contravențiilor prevăzute de art. 1 lit.a) și e) din Legea nr.12/1990, sancționată în temeiul art.2 alin.1 lit.c) din același act normativ cu avertisment respectiv amenda în cuantum de 1.000 lei, constând în aceea că „a transportat cu autoturismul marca VW Golf cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX cantitatea de 50 kg deșeu cupru în scopul comercializării la Remat Oradea fără a avea documente de proveniență și documente de însoțire pentru marfă.”I

De asemenea, în temeiul art.4 pct.1 din același act normativ s-a dispus „ridicarea în vederea confiscării a 50 kg deșeu de cupru aparținând lui Hașaș I___ care vor fi depuse la centru primire fier vechi până la valorificare.”.

Procesul-verbal contestat poartă semnătura contravenientului iar la rubrica alte mențiuni consemnarea că „marfa este proprietate personală, nu este a firmei”.

Potrivit art.1 lit.a) și e) din Legea nr.12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite „Constituie activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz, față de cei care le-au săvârșit, următoarele fapte:

a) efectuarea de acte sau fapte de comerț de natura celor prevăzute în Codul comercial sau în alte legi, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege;

e) efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege;”, iar potrivit art.2 alin.1 lit.c) din același act normativ “(1) Constituie contravenții faptele prevăzute la art. 1 lit. a) - k) și se sancționează după cum urmează: c) faptele prevăzute la lit. a), b), e), g), i), j) și k), cu prestarea unei activități în folosul comunității sau cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei;”.

Din declarațiile martorilor Rigou G_______ și Hașaș A_____, audiați în cauză, (f.47, 48), a rezultat faptul că, reclamantul se ocupa cu dezmembrarea diverselor aparate electrice, sârma de cupru rezultată din această activitate fiind predată la un centru de colectare.

De asemenea, din declarația martorului F___ E___ F_____ (f.59-60) a rezultat că, a fost solicitat de către organele de poliție să asiste la constatările efectuate de aceștia cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului reclamantului, ocazie cu care a văzut că, reclamantul transporta în remorca autoturismului deșeuri de aluminiu iar, în portbagaj deșeuri de cupru, iar la solicitarea organelor de poliție nu a prezentat documente însoțitoare decât pentru deșeurile de aluminiu. Ulterior a aflat de la organele de poliție că deșeurile de cupru erau în cantitate de 22 kg.

Instanța a reținut faptul că, reclamantul transporta deșeurile de aluminiu pentru S.C. Remat Invest S.R.L. Oradea, aspect care rezultă din Avizul de însoțire a mărfii nr.xxxxxxx/07.03.201 (f.29).

În ceea ce privește însă deșeurile de cupru instanța a constatat faptul că acestea constituiau proprietatea reclamantului provenind din gospodăria proprie, această împrejurare fiind adusă la cunoștința organului constatator prin chiar obiecțiunile formulate și consemnate în procesul verbal contestat, rezultând și din declarația olografă a acestuia dată în fața organelor de poliție (f.22-23), din declarația martorului F___ E___ dată în fața organelor de poliție (f.24-25) și chiar din Raportul agentului constatator întocmit în data de 13.03.2013 (f.20-21)

Instanța a mai reținut incidența în cauză a prevederilor art.935 C.civ., conform căruia “Oricine se află la un moment dat în posesia unui bun mobil este prezumat că are un titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului.”, în condițiile în care, deținerea unor deșeuri de cupru nu este supusă nici unor condiții speciale.

Ca atare, constatând că, deșeurile de cupru constituiau proprietatea reclamantului provenind din gospodăria proprie, instanța a apreciat că, în speță, acestea nu sunt supuse regimului aplicabil actelor și faptelor de comerț și nu se circumscriu noțiunii de marfă. Numai după ce, acestea ar fi fost vândute către un centru de colectare a deșeurilor ar fi intrat în circuitul economic fiind obligatorie întocmirea documentelor prevăzute de legislația în vigoare.

Față de aceste considerente, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001 a admis plângerea contravențională formulată de reclamantul Hasas I___, în contradictoriu cu pârâtul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR și a anulat procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx din data de 07.03.2013 întocmit de I.P.J. Bihor - Poliția Municipiului Salonta.

Instanța a făcut aplicarea art.41 alin.(2) din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care „(2) In caz de anulare sau de constatare a nulității procesului-verbal bunurile confiscate, cu excepția celor a căror deținere sau circulație este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui în drept.”, și va dispune restituirea către reclamant a bunurilor ridicate în vederea confiscării, respectiv a 50 kg. deșeu de cupru.

În temeiul art. 452 și 453 alin. 1 C.proc.civ., instanța l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr.334/12.11.2013 (f.60) .

Împotriva acestei hotărâri judecătorești în termenul legal a formulat apel apelantul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR solicitând schimbarea sentinței în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii ca legal și temeinic a procesului verbal de contravenție atacat.

Apelul nu a fost motivat în fapt iar în drept au fost invocate disp.OG nr.2/2001 și ale C.pr.civ.

Intimata prin întâmpinarea de la fila 9 dosar a solicitat respingerea apelului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate. Întâmpinarea nu a fost motivată în fapt iar în drept au fost invocate disp.C.pr.civ.

Examinând sentința atacată în limitele prevăzute de art.476 și următ.din NCPC Tribunalul Bihor constată că apelul formulat este fondat și pe cale de consecință îl va admite pentru următoarele considerente:

Din probatoriul administrat în fața instanței de fond rezultă indubitabil că petentul se face vinovat de săvârșirea contravențiilor prev.de art.1 lit.a și e din Legea nr.12/1990 constând în aceea că la data de 07.03.2013 a transportat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX cantitatea de 50 kg deșeu cupru și aluminiu în scopul comercializării la REMAT Oradea fără a avea documente de proveniență și documente de însoțire pentru marfa transportată sens în care i-a fost aplicată o sancțiune cu avertisment și una cu amendă în cuantum de 1000 lei dispunându-se și ridicarea în vederea confiscării a 50 kg deșeu de cupru și aluminiu. Astfel, din constatările personale ale agentului de poliție aflat în exercițiul atribuțiunilor de serviciu la momentul și locul comiterii contravenției coroborat cu declarația martorului F___ E___ F_____ conform căruia reclamantul nu a prezentat organelor de poliție documentele de însoțire pentru deșeurile de cupru rezultă întrunirea în cauză a elementelor constitutive ale contravenției imputate petentului.

Referitor la declarațiile martorilor Rigou G_______ și Hasaș A_____ pe care instanța de fond și-a fundamentat soluția de admiterea a plângerii contravenționale Tribunalul Bihor reține că aceste declarații nu se coroborează cu declarația martorului F___ E___ F_____ și cu celelalte probe de la dosar. Mai mult, susținerile martorilor conform cărora cantitatea de 22 kg de cupru ar rezulta din dezmembrarea unor motoare electrice nu pot fi reținute ca fiind întemeiate câtă vreme din dezmembrarea acestor motoare rezultă o cantitate infinit mai mică decât 22 kg. Prin urmare instanța de apel reține că deșeurile de cupru în discuție nu constituiau proprietatea reclamantului provenit din gospodăria proprie cum în mod eronat a reținut instanța de fond, aceste bunuri fiind supuse regimului aplicabil actelor și faptelor de comerț circumscriindu-se noțiunii de marfă .

Examinând condițiile de formă ale actului sancționator, Tribunalul Bihor constată că procesul verbal de contravenție conține toate elementele obligatorii prev. de art.16,17 din OG 2/2001 a căror omisiune este sancționată cu nulitate absolută.

Sub aspectul individualizării sancțiunii aplicate Tribunalul Bihor prin raportare la criteriile generale de individualizare inserate de legiuitor în cuprinsul disp.art.21 al.3 din OG 2/2001 , circumstanțele reale ale comiterii faptei , circumstanțele personale ale făptuitorului, pericolul social al faptei săvârșite , scopul și urmările produse sunt argumente care justifică aplicarea pe seama petentului a unei sancțiuni pecuniare, avertismentul nefiind suficient pentru atingerea scopului preventiv și reeducativ al pedepsei, amenda în cuantumul stabilit de agentul constatator fiind direct proporțională cu pericolul social concret al faptei săvârșite. De asemenea Tribunalul reține că și măsura complementară a confiscării dispusă prin actul sancționator este legală și temeinică raportată la comiterea faptelor imputate.

Față de aceste considerente și văzând în drept și disp. Legii nr.12/1990 și ale OG 2/2001 Tribunalul Bihor prin prisma disp.art.480 din NCPC va admite ca fondat apelul formulat și va schimba sentința atacată în sensul că va respinge plângerea contravențională menținând în totalitate procesul verbal de contravenție atacat.

Urmează să se constate că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel din partea apelantului .


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :


Admite ca fondat apelul formulat de apelantul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR cu sediul in Oradea, _____________________.18, județul Bihor în contradictoriu cu intimatul HAȘAȘ I___ domiciliat în Salonta, _______________________, __________________________, C.N.P. xxxxxxxxxxxx4împotriva sentinței civile nr.25/27.01.2014 pronunțată de Judecătoria Salonta pe care o schimbă în totalitate și în consecință : respinge plângerea formulată de petentul Hașaș I___ în contradictoriu cu intimatul IPJ Bihor împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/07.03.2013 pe care îl menține în totalitate.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi 02.11.2015.

Președinte,

A_____ T__

Judecător,

D____ B_____

Grefier,

G____ M_____

Red.jud.fond.L____ P____ A_______

Red.Trib.Bihor –D____ B_____

Tehnoredactat DB/GM- 4 ex / XXXXXXXXXX

Se comunică cu :

I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR

HAȘAȘ I___

Pt.conf.

2 _______________________>

G.M. 17 Noiembrie 2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025