R O M Â N I A
TRIBUNALUL T____
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1319
Ședința publică din 15 decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – I______ T____
Judecător – M____ T____ C_______
Grefier – D_____ C______ B____
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de petentul apelant R___ D_____, împotriva Sentinței civile nr. 411/19.06.2014 pronunțată de Judecătoria F____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 20.11.2014, care face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 411/XXXXXXXXXX pronunțată de Judecătoria F____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul R___ D_____ împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx/XXXXXXXXXX, întocmit de Inspectoratul de Poliție al Județului T____.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria F____ a reținut că prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 27.02.2014 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului T____ s-a constatat că, la data menționată mai sus, ora 10:00, în localitatea Pietroasa, petentul a fost citat pe bază de citație procedurală, de care a luat la cunoștință, să se prezinte la sediul Poliției Pietroasa pentru a participa la inspecția de fond efectuată de către ITRSV T____ în pădurea sa pentru stabilirea prejudiciului ce face obiectul dosarului penal nr. 26/P/2014, iar acesta a refuzat.
Pentru această faptă petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 500 lei, în temeiul prevederilor art. 3 pct. 31 din Legea nr. 61/1991 raportat la art. 4 pct. 1 lit. a din același act normativ.
Împotriva procesului-verbal sus-menționat, petentul a formulat plângere contravențională la data de 21.03.2014.
Instanța, în temeiul prevederilor art. 248 alin. 1 C.proc.civ., se va pronunța mai întâi asupra excepției tardivității introducerii plângerii contravenționale, invocată de intimat prin întâmpinare.
Asupra excepției tardivității plângerii, instanța a reținut că aceasta este întemeiată, pentru motivele dezvoltate în cele ce urmează.
Potrivit prevederilor art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, „împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.
Astfel cum rezultă din dovada comunicării procesului-verbal de contravenție, depusă în probațiune la dosarul cauzei de către intimat (filele nr. 24-25), procesul-verbal de contravenție a fost comunicat petentului la data de 03.03.2014, dar petentul nu s-a conformat termenului legal de exercitare a plângerii contravenționale, de 15 zile, introducând plângerea pe rolul Judecătoriei F____ la data de 21.03.2014.
Față de prevederile art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța a reținut, prin raportare și la prevederile art. 181 alin. 1 C.proc.civ., că termenul în care petentul putea să formuleze plângerea s-a împlinit la data de 19.03.2014, ultima zi în care putea fi formulată prezenta acțiune.
Prin urmare, față de aceste aspecte, instanța constată că excepția invocată de intimat prin întâmpinare este întemeiată și va fi admisă cu consecința respingerii plângerii ca tardivă.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul R___ D_____, solicitând Tribunalului admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii plângerii contravenționale și a anulării procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat.
În motivare, în esență, petentul apelant a arătat că a formulat plângere împotriva procesului verbal pe care l-a primit în data de 03.03.2014 prin care a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei. A mai arătat că în data de 27.02.2014 a fost la postul de poliție Pietroasa însă Șeful de Post s-a certat cu el pe drum spre locul unde trebuia efectuat controlul astfel că a refuzat să meargă la locul stabilit, de față cu martor. A apreciat că a fost sancționat abuziv.
Apelul nu a fost motiva în drept, iar în probațiune nu s-au formulat cereri.
Apelul a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Legal citat, intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T____ a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În apărare, în esență, intimatul a arătat că fapta reținută în sarcina petentului există și constituie contravenție, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor fiind întocmit cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru legalitatea acestuia. De asemenea, intimatul a arătat că actul sancționator a fost temeinic încheiat, sens în care a fost invocată prezumția de legalitate și veridicitate a acestuia și a arătat că susținerile petentului nu au nici un suport probator. A arătat că sentința primei instanțe este legală și temeinică, petentul făcându-se vinovat pentru săvârșirea faptei pentru care a fost sancționat.
Analizând apelul formulat prin prisma prevederilor art. 476, 479-480 Cod de procedură civilă, Tribunalul urmează să îl respingă ca nefondat, pentru următoarele motive:
Sentința primei instanțe este legală, temeinică și judicios motivată, iar petentul nu a motivat de ce soluția primei instanțe este nelegală.
Potrivit art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.”.
Așa cum a reținut și prima instanță, procesul verbal a fost întocmit în data de 27.02.2014, în lipsa petentului, și a fost comunicat acestuia în data de 03.03.2014, astfel cum chiar și acesta afirmă, iar plângerea contravențională a fost depusă la Judecătoria F____ în data de 21.03.2014. În raport de acest interval de timp, scurs din data de 03.03.2014 până în data de 21.03.2014, în conformitate cu prevederile art. 181 alin. 2 Cod de procedură civilă, termenul de 15 zile a expirat în data de 19.03.2014, deci anterior depunerii plângerii la instanța de judecată.
În consecință, în mod corect prima instanță a respins ca tardiv formulată plângerea petentului, apelul formulat de acesta urmând a fi respins ca nefundat, potrivit art. 480 Cod de procedură civilă, fără a se mai cerceta motivele invocate de petent în susținerea netemeiniciei actului sancționator, luând totodată act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de petentul apelant R___ D_____, cu domiciliul în comuna Pietroasa, ____________________, jud. T____, împotriva Sentinței civile nr. 411/19.06.2014 pronunțată de Judecătoria F____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T____, cu sediul în Timișoara, _____________________. 46, jud. T____.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 decembrie 2014.
Președinte, Judecător,
I______ TalosMihai – T____ C_______
Grefier,
D_____ C______ B____
Tehnored. Jud. IT/
//25.03.2015//
4ex/2com