Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul PRAHOVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1143/2015 din 21 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro


Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL P______

SECTIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL


DECIZIE Nr. 1143

Ședința publică de la 21 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - I______ C_______

JUDECĂTOR - G_______ N_____

GREFIER - D______ D_______


Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de petentul G____ G______ L_____, cu domiciliul în Ploiești, _________________________, nr. 158, ______________, județul P______, împotriva sentinței civile nr.xxxxx/27.11.2014 pronunțata de Judecătoria Ploiești, in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE P______, cu sediul în Ploiești, ____________________. 60, județul P______.

La apelul nominal făcut in ședința publica au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :

Instanța față de actele si lucrările dosarului considera cauza in stare de judecată și o retine spre soluționare.

T R I B U N A L U L

Asupra apelului de față :

Prin plângerea formulată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 31.01.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul G____ G______ L_____ în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE P______ a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/22.01.2014, solicitând anularea acestuia și restituirea permisului de conducere.

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că în ziua de 22.01.2014, în jurul orelor 12,40 conducea autoturismul marca VW Passat, cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX pe _____________________________ pe prima bandă a sensului de mers Nord către Centru.

Ajungând în apropierea trecerii pentru pietoni din zona străzii 8 Martie, susține că a redus viteza și s-a asigurat că nu sunt pietoni angajați în traversarea străzii sau pietoni care să-și manifeste cel puțin intenția de a traversa ____________________ la circa 2-3 m față de marcajul pietonal, o persoană a coborât de pe trotuarul din partea stângă pe banda a doua a sensului de mers Nord-Centru, angajându-se în traversare concomitent cu petentul.

A menționat că pietonul nu se afla pe sensul de mers al petentului, astfel încât nu era obligat să oprescă și nici nu avea posibilitatea opririi analizând timpul de reacție și distanța de frânare a autovehiculului.

Se susține că pietonul nu a fost pus în pericol de accident, între autoturismul petentului și pieton fiind suficient spațiu, întrucât petentul circula pe prima bandă, iar pietonul se afla în traversare pe banda a doua în momentul când petentul se afla deja pe trecerea de pietoni.

A solicitat ca intimatul să depună la dosar întregistrarea video a abaterii dacă aspectele reținute în procesul-verbal sunt conforme cu înregistrarea video.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept.

A depus la dosar, în copie certificată, procesul-verbal contestat (fila 7).

Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei.

Intimatul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță, dar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivarea în fapt a întâmpinării a arătat că la data de 22.01.2014, petentul a fost sancționat contravențional conform O.U.G. nr. 195/2002 pentru aceea că a condus autoturismul marca Volkswagen Passat, cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX pe _____________________________ Nord către Centru și ajungând la trecerea pentru pietoni situată la intersecția cu _________________ a oprit pentru a acorda prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare pe marcajul pietonal.

A menționat că în situația de față, agentul constatator a beneficiat de aportul mijloacelor tehnice din dotare, ocazie cu care abaterea contravențională privind neacordarea priorității de trecere, reținută în sarcina petentului a fost înregistrată video, iar fotografiile anexate prezentei întâmpinări ilustrează comiterea contravenției.

Astfel, în conformitate cu pevederile art. 109 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, abaterea contravențională a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, respectiv cinemometrul de control rutier tip PYTHON II și nu în mod direct de agentul constatator.

În drept a invocat disp. art. 205 și urm. C.pr.civ.

A solicitat proba cu înscrisuri, anexând la dosar, în copie certificată, înscrisurile de la baza încheierii procesului-verbal contestat (filele 11-15).

Petentului i s-a comunicat întâmpinarea și înscrisurile anexate acesteia, în vederea formulării răspunsului la întâmpinare, însă acesta nu s-a conformat acestei obligații.

Instanța a admis pentru părți proba cu înscrisuri.

Prin sentinta civilă nr. xxxxx/27.11.2014 Judecătoria Ploiesti a respins plângerea contravențională formulată de petentul G____ G______ L_____ în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE P______, ca nefondată.

Pentru a pronunța aceasta sentință prima instanța a retinut că la data de 22.01.2014 s-a încheiat de către intimat procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx ( fila 7), prin care s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea faptei prevăzute de art. 135 lit. h din RA O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că la data menționată, ora 12,40, a condus auto marca Volkswagen Passat, cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX pe _____________________________, din direcția Nord către Centru și ajungând la trecerea pentru pietoni situată la intersecția cu _________________ a oprit pentru a acorda prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare pe marcajul pietonal. Petentul a fost filmat pe caseta nr. A.C. 10.

Pentru fapta săvârșită, petentului i s-a aplicat o amendă în cuantum de 340 lei (4 puncte amendă) și i s-a reținut permisul de conducere pe o perioadă de 30 de zile.

În drept, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a procedat la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal și va hotărî asupra sancțiunii.

Analizând procesul-verbal sus-menționat sub aspectul legalității, instanța de fond a apreciat că au fost respectate condițiile de formă impuse de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sub sancțiunea nulității absolute.

Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Potrivit art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului. Nerespectarea acestei prevederi legale se sancționează, potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4-5 puncte amenda) și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Totodată, conform art. 72, alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța de fond a examinat din prisma jurisprudenței europene în aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curte (cauza Lauko vs. Slovacia), instanța de fond a constatat că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G. nr. 2/2001 poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art. 6 paragraful 1, în latura sa penală.

Astfel, Curtea a subliniat în repetate rânduri (cauza Ziliberberg vs. Republica M______) faptul că elemental esențial pentru a stabili dacă art. 6 paragraful 1 CEDO este aplicabil în latura sa penală, este caracterul preventiv și sancționator al sancțiunii aplicate sau aplicabile petentului.

În speță, sancțiunea aplicată petentului constă în amendă contravențională de 340 lei și suspendarera dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, scopul sancțiunii fiind atât unul de constrângere cât și de prevenire a săvârșirii de noi fapte.

Această sancțiune nu privește și nu urmărește acoperirea unui prejudiciu, ci are exclusiv o funcție represivă și preventivă.

Instanța de fond, reținând aplicabilitatea în speță a art. 6 paragraful 1 CEDO, în latura sa penală, în mod evident va fi ținută și de prevederile pragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal.

Printre aceste garanții se numară și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție. Această prezumție nu este însă absolută.

Pentru stabilirea împrejurărilor săvârșirii faptelor sunt necesare dovezi convingătoare (cauza Telfner contra Austriei), instanța trebuind să-și formeze opinia numai în baza probelor administrate în timpul procesului.

Instanța de fond a apreciat că situația de fapt a fost reținută corect și cu respectarea dispozițiilor legale de către agentul constatator, fapta fiind constatată cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, potrivit art. 109 alin. 2 din O.U.G. nr.195/2002.

Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, respectiv planșele foto ( filele 12-13) și buletinul de verificare metrologică nr. xxxxxxx/04.09.2013 al aparatului radar tip PYTHON II (fila 15), petentul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, respectiv nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii pe sensul său de mers.

Deși susține că pietonul angajat în traversare se afla pe banda a doua a sensului de mers, petentul nu a dovedit aceste susțineri prin niciun mijloc de probă.

Mai mult, din planșele foto depuse de intimat la filele 12-13 dosar se constată că pietonul traversa ___________________ mers al petentului, mașina petentului trecând chiar pe lângă persoana respectivă, existând astfel pericolul accidentării acesteia.

Faptul că pietonul angajat regulamentar în traversarea străzii nu a fost accidentat nu poate constitui un motiv de anulare a actului sancționator, din moment ce sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 135 lit. h din RA O.U.G. nr. 195/2002 și sancționate de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002.

Prin urmare, probele propuse de petent nu sunt de natură să înlăture vinovăția sa în săvârșirea contravenției și în plus, procesul-verbal atacat conține o mărturisire extrajudiciară a petentului, însușită de acesta prin semnătură, în sensul că petentul a menționat că nu are obiecțiuni cu privire la fapta reținută în sarcina sa.

Față de importanța scopului urmărit de autoritățile statului și anume siguranța circulației rutiere, instanța de fond a apreciat că a fost respectat caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, câtă vreme s-a oferit posibilitatea petentului de a administra probe împotriva mențiunilor procesului-verbal de contravenție, fără ca acesta să poată dovedi existența unei situații de fapt diferite.

De altfel, în caz contrar, s-ar impune autorităților statului o sarcină excesivă, de natură a conduce la imposibilitatea constatării și reprimării faptelor ce prezintă pericol social, cât timp pentru înlăturarea mențiunilor unui proces-verbal de contravenție, ar fi suficient ca petentul să avanseze o altă ipoteză a situației de fapt, fără a prezenta nicio probă în sprijinul susținerilor sale.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor contravenționale, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Față de dispozițiile legale menționate, instanța de fond a retinut că pentru fapta prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, sancțiunea contravențională a fost aplicată la nivelul minim prevăzut de lege, respectiv la suma de 340 lei, ceea ce corespunde gradului de pericol social concret al contravenției, care ar fi putut avea consecințe deosebite asupra siguranței traficului rutier și a persoanelor participante prin faptul că prin neacordarea priorității de trecere pietonilor, s-ar fi putut produce un accident de circulație, soldat cu vătămarea corporală sau chiar decesul participanților la trafic.

De asemenea, instanța de fond a apreciat că nu se impune nici înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment, deoarece petentul nu a indicat vreun motiv care să justifice aplicarea acestei sancțiuni, iar prin aplicarea amenzii, instanța apreciază că s-a avut în vedere respectarea dispozițiilor legale și a regulilor de circulație pe drumurile publice.

Mai mult, lipsa unei urmări concrete a faptei nu poate fi reținută ca argument pentru aplicarea avertismentului.

Ca urmare a menținerii sancțiunii principale a amenzii, urmează a fi menținută și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

Pentru toate aceste motive, instanța de fond a respins plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție ca nefondată.

Împotriva acestei sentința a formulat apel petentul G____ G______ L_____, domiciliat in Ploiești, _________________________. 158, _____________, județul P______, prin care a solicitat modificarea in totalitate a sentinței civile nr. xxxxx din data de 27.11.2014, pronuntata de Judecatoria Ploiești, in sensul admiterii plângerii contravenționale, cu consecința anularii procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/22.01.2014

În motivare a arătat că soluția adoptată de judecătorul fondului din perspectiva motivelor pe care se intemeiaza hotararea atacata este supusă schimbării in totalitate prin prisma dispozițiilor art. 480 pct.2 C.proc.civ.

Astfel, din vizionarea actului administrativ sanctionator se poate observa ca agentul de politie nu a constatat fapta potrivit art . 109 alin. 1 din OUG 195/2002, in mod direct, ci cu ajutorul unei camere video (filmat caseta nr. 10), iar instanta de fond a pronuntat o hotarare netemeinica si nelegala, netinand cont de probele administrate in cauza, respectiv inscrisurile depuse in speța dedusa judecații.

A adăugat apelantul că instanta de fond in mod greșit a retinut ca procesul verbal contestat respecta condițiile de forma impuse de dispozițiile art. 17 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sub sanctiunea nulitatii absolute.

Apelantul petent a învederat instantei de apel ca in procesul verbal contestat agentul de circulație a consemnat o situatie de fapt ce nu corespunde realitatii, iar fapta calificata drept contravenție nu exista . La data de 22.01.2014, in jurul orelor 12.40, conducea autoturismul Passat nr. XXXXXXXXX pe Bld Republicii din Ploiești pe banda unu a sensului de mers și ajungând in apropierea trecerii de pietoni din zona străzii 8 Martie, a redus viteza, s-a asigurat ca nu sunt pietoni angajați in traversarea străzii sau pietoni care sa-si manifeste cel puțin intentia de a traversa _____________________ la cca 2-3 m fata de marcajul pietonal o persoana a coborât de pe trotuarul din partea stanga in banda doi a sensului de mers Nord- Centru, angajandu-se in traversarea concomitent cu acesta. Pietonul nu se afla pe sensul său de mers, astfel, ________________________ nu era obligat sa oprescă si nici nu avea posibilitatea opririi, analizand timpul de reacție si distanta de franare a autovehiculului.

Deci, a concluzional apelantul petent instanta de fond in mod greșit a apreciat ca pietonul a fost angajat regulamentar in traversarea străzii si că nu i-a acordat prioritate de trecere , existând pericolul accidentării acestuia. În niciun moment pietonul nu a fost pus in pericol de accident, acesta nu s-a oprit din traversare, intre autoturismul si acesta fiind suficient spațiu, intrucat circula pe banda unu, iar pietonul se afla in traversare pe banda doi, in timp ce petentul se afla deja pe trecerea de pietoni.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 466, 468, 471 si urm. C. proc. Civ, OUG 2/2001.

Analizând cererea de apel prin prisma motivelor invocate si a dispozițiilor legale incidente , tribunalul reține următoarele:

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța de control judiciar constată că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale prevăzute de art.16 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, inclusiv numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care au fost săvârșite, indicarea actelor normative incidente, posibilitatea achitării în cel mult 2 zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției a jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

În ceea ce privește cerințele prevăzute de art.19 din OG nr. 2/2001, instanța constată că procesul-verbal a fost semnat atât de agentul constatator, cât și de petent care a consemnat la rubrica alte mențiuni : nu am.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța de control judiciar constată că, prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, trebuie analizat, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o „acuzație în materie penală”, în sensul art.6 din Convenția Europeană. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative: 1) dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal; 2) natura măsurii; 3) natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.

Față de contravenția reținută în sarcina petentului, și anume neacordare prioritate pietonilor aflați pe trecere, din punct de vedere al legii naționale, reprezintă o faptă contravențională, și nu penală.

Cu toate acestea, indicațiile oferite de dreptul intern au doar o valoare relativă.

În această privință, instanța observă că amenda i-a fost aplicată petentului în temeiul dispozițiilor legale generale care se aplică tuturor cetățenilor în calitate de utilizatori ai drumurilor publice. Este prevăzută o anumită conduită, respectiv acordarea de prioritate la trecerea de pietoni, și condiționează obligația care rezultă de o sancțiune cu caracter punitiv. Totuși, amenda nu este menită ca o compensație pecuniară pentru daune, ci ca o pedeapsă pentru a preveni recidiva. În consecință, caracterul general al normei și scopul sancțiunilor de prevenire, dar și de pedeapsă, sunt suficiente pentru a demonstra că respectiva contravenție are, în conformitate cu art.6 din Convenție, un caracter penal.

În lumina considerentelor menționate anterior, instanța consideră că măsurile aplicate reclamantului se consideră „acuzații în materie penală”, în sensul art.6 din Convenție. În consecință, articolul menționat este aplicabil sub aspect penal.

Cu toate acestea, Curtea, în cauza P__ c. României, decizia de inadmisibilitate din data de 28 iunie 2011, a stabilit deja că nu este surprinzător faptul că instanțele interne se așteaptă ca reclamantul să infirme prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de constatare a contravențiilor în legătură cu principiile generale de drept procedural aplicabil cu privire la legislația privind contravențiile, și anume că regimul juridic aplicabil contravențiilor este completat de dispozițiile codului de procedură civilă, reglementat în materie de probă de principiul onus probandi incubit actori, respectiv obligația de prezentare a probei (a se vedea A_____, pct. 58 și 59).

Ordonanța Guvernului nr.2/2001 limitându-se a arăta, în art.15, alin.(1) că procesul verbal de contravenție este actul „încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori”, opinia majoritară a doctrinei juridice și a practicii judiciare este în sensul că acesta este un act administrativ, întrucât reprezintă o manifestare de voință cu caracter unilateral a unui organ administrativ, emis în temeiul puterii publice cu scopul de a produce efecte juridice. Fiind act administrativ, procesul-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii contravenționale are forța probantă a unui astfel de act, beneficiind de prezumția de legalitate și temeinicie .

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.353 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 9 decembrie 2010, în acord cu jurisprudența sa anterioară, a reținut caracterul constituțional al prevederilor art. 19 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. În acest sens, a observat că, prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, s-a reținut că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumția de care se bucură. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal.

Instanta retine ca, inclusiv în cauza A_____ contra României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca instantele pot folosi prezumtiile pentru stabilirea vinovatiei unei persoane, daca aceste prezumtii sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei si pastrându-se dreptul la aparare (paragraful 60). În speta, este rezonabila prezumtia ca cele consemnate în procesul-verbal corespund realitatii, întrucât agentul constatator a fost prezent la savârsirea contraventiei si a consemnat ceea ce a vazut (situatie asemanatoare cu procedura infractiunii flagrante). Ar fi nerezonabil sa se prezume contrariul, respectiv ca agentul constatator ar fi consemnat în mod voit o situatie falsa urmarind sanctionarea nedreapta a petentului, ceea ce ar presupune savârsirea mai multor infractiuni de catre agentul de politie.

În speță, tribunalul observă că la momentul întocmirii procesului verbal de contravenție petentul a semnat actul constatator și a consemnat că nu are obiecțiuni, iar pe parcursul judecății nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută de agentul constatator, cu toate că i s-a încuviințat probele solicitate.

Mai mult, potrivit art.109, alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, “constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției”.

Instanța constată că apelul este nefondat, intimatul a făcut dovada, în cauză, că cinemometrul cu ajutorul căruia a fost filmată fapta petentului era verificat din punct de vedere metrologic (fila 25 dosar fond) la data constatării faptei conform buletinului de verificare metrologică nr. xxxxxxx/04.09.2013. De asemenea, din planșa-foto depusă la dosar (fila 12 dosar fond ) rezultă că, potrivit înregistrării cinemometrului, în data de 22.01.2014, ora 12 :49, autoturismul condus de petent nu a acordat prioritate de trcere pietonilor angajați în traversare pe banda sa de mers. Coroborând această probă cu procesul-verbal atacat, rezultă că în cauză a fost dovedită săvârșirea de către petent a contravenției prevăzute de art.135 din Regulamantul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002.

Pentru aceste considerente, cum petentul nu a dovedit cu probe o altă situație de fapt decât cea constatată de intimatul pârât, instanța de control judiciar urmează să respingă apelul formulat de apelantul.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, tribunalul reține că aceasta este cea prevăzută de actul normativ, astfel că și sub aspectul temeiniciei procesul-verbal atacat corespunde exigențelor în materie, dat fiind pericolul ridicat al faptei comise de petent, instanța de fond făcând o corectă aplicare a legii în speță.

Pentru aceste motive urmează ca instanța de control judiciar, în temeiul art. 480 alin.(1) C__ să respingă apelul formulat de recurentul – petent G____ G______ L_____, cu domiciliul în Ploiești, _________________________, nr. 158, _______________________________, împotriva sentinței civile nr.xxxxx/27.11.2014 pronunțata de Judecătoria Ploiești, in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE P______, cu sediul în Ploiești, ____________________. 60, județul P______, ca nefondat.



PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :


Respinge apelul formulat de petentul G____ G______ L_____, cu domiciliul în Ploiești, _________________________, nr. 158, ______________, județul P______, împotriva sentinței civile nr.xxxxx/27.11.2014 pronunțata de Judecătoria Ploiești, in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE P______, cu sediul în Ploiești, ____________________. 60, județul P______, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 21.09.2015.


Președinte, Judecător,

I______ C_______ G_______ N_____

Grefier,

D______ D_______



Operator date cu caracter personal nr. 5595

Red. CI/ Tehnored. jud.CI/ Gref. DD./ 2 ex./

J.F. M_____ A____ – Judecătoria Ploiești

d.f. XXXXXXXXXXXXX










Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025