Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civila nr. xxxxx/2015
Ședința publică din data de 09.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : E____ A______ N_____
Grefier : L____ C_________ B___
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul Z_____ V_____ și pe intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-B______ RUTIERĂ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 02.11.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotarare, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 09.11.2015, când a hotărât:
Dupa deliberare,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de fata, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti, la data de 08.06.2015, sub nr.XXXXXXXXXXXXXX, petentul Z_____ V_____, cu domiciliul in sector 6, București, __________________________, ____________. A, _____________, CNP-xxxxxxxxxxxxx, a formulat plangere contraventionala in contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-B______ RUTIERĂ, cu sediul in Bucuresti, _______________________.9-15, sector 3, solicitând anularea procesului-verbal de contravenție _________ nr.xxxxxx/04.06.2015.
În motivarea plângerii, petentul invocă netemeinicia procesului-verbal, aratand ca nu se face vinovat de savarsirea contraventiei retinute in sarcina sa. Petentul mai arata de asemenea ca era stationat in intersectie tocmai la semnalul politistului rutier, intrucat a trecut o coloana oficiala, insa politisutul rutier intorcandu-se cu fata spre petent a avut impresia ca s-a miscat cu masina fara a respecta indicatiile sale, ceea ce nu este real.
In drept a invocat O.G. nr.2/2001 si O.U.G. nr.195/2002.
In dovedire a solicitat probele cu acte si martorul A______ A___.
Plangerea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in suma de 20 lei.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiata si mentinerea procesului-verbal.
In motivare, a aratat, in esenta, ca fapta a fost constatata in mod direct de catre agentul de politie.
Instanta a incuviintat pentru parti probele cu inscrisuri, iar pentru petent si proba cu martorul A______ A___.
La termenul de judecata din data de 02.11.2015 a fost audiat martorul petentului a carui declaratie, sub prestare de juramant, este consemnata in scris si atasata la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție _________ nr.xxxxxx/04.06.2015, emis de intimata, s-a reținut că, in data de 04.06.2015, petentul a condus autoturismul cu numarul de înmatriculare XXXXXXXXX, in Bucuresti, pe Stirbei Voda din directia P__ Eroilor catre Berzei, iar cand a ajuns la intersectia cu Calea Plevnei, nu a respectat semnalele, indicatiile si dispozitiile politistului rutier de oprire pentru trecerea unei coloane oficiale, punand in astfel in pericol trecerea coloanei oficiale prin intersectie.
S-a arătat că fapta săvârșită este prevăzută de art.31 alin.a din O.U.G. nr.195/2002 (’’ Participanții la trafic trebuie să respecte regulile de circulație, semnalele, indicațiile și dispozițiile polițistului rutier, precum și semnificația diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră, în următoarea ordine de prioritate: a) semnalele, indicațiile și dispozițiile polițistului rutier;’’) și sancționată de art.100 alin.3 lit.f din O.U.G. nr.195/2002 (’’ (3) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: f) nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu;’’).
Petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 390 lei și i s-a reținut permisul de conducere pentru o perioada de 30 de zile.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale prevăzute de art.16 și art.17 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Procesul-verbal a fost semnat de agentul constatator si de catre petent.
Plângerea a fost depusă la instanță în termenul legal de 15 zile.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța constată că, prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului trebuie analizat, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o „acuzație în materie penală”, în sensul art.6 din CEDO. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative: 1)dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
În cauză, nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier reprezintă o faptă contravențională și nu penală, conform legii naționale. De asemenea, tratamentul sancționator s-a realizat prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 390 lei și prin suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, care cumulate, reprezintă o sancțiune severă și care poate avea anumite consecințe deosebite în ceea ce-l privește pe petent.
De asemenea, rațiunea urmărită de legiuitor în incriminarea unei astfel de fapte o reprezintă protejarea siguranței pe drumurile publice. Totodată, fapta poate genera atât o stare de pericol pentru siguranța pe drumurile publice cât și consecințe deosebit de grave (urmările pot consta de exemplu în producerea unui accident de circulație cu vătămarea corporală a participanților la trafic sau chiar decesul acestora). Astfel, prin raportare la gradul de severitate al sancțiunii și la natura faptei, instanța concluzionează că fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o „acuzație în materie penală”.
Consecințele calificării faptei drept „acuzație în materie penală” sunt: petentul se bucură de prezumția de nevinovăție iar sarcina probei incumbă autorităților statului. Însă, niciuna dintre aceste garanții procesuale nu are caracter absolut, deoarece limitele până la care funcționează prezumția de nevinovăție și conținutul obligației autorităților de a suporta sarcina probei se raportează la specificul fiecărui caz în parte.
În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, Curtea europeană a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D__ fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată.
Jurisprudența Curții europene nu impune statelor contractante să dea o anumită forță probantă, mai largă sau mai restrânsă, procesului-verbal de contravenție, și cu atât mai mult să îl facă lipsit de orice efect util, ci doar statuează asupra faptului că sarcina instanțelor naționale este de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.
Hotărârea A_____ împotriva României, nu constituie o critică a atribuirii unei valori probante procesului-verbal de contravenție, ci doar a modului de administrare a probelor. Din această perspectivă, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din CEDO. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate dar extrem de numeroase.
În această ordine de idei, instanța observă că procesul-verbal criticat cuprinde constatările personale ale agentului de poliție, redate pe larg in raportul aflat la fila nr.38 dosar, din care rezulta ca, in data de 04.06.2015, acesta executa seviciul in jurul orelor 17:30 in intersectia Stirbei Voda-Calea Plevnei pentru a asigura traversarea prin intersectie in conditii de siguranta a unei coloane oficiale. In momentul apropierii de intersectia mentionata a coloanei oficiale, in jurul orelor 17:35, agentul constatator a efectuat semnalul regulamentar de oprire pentru toate autovehiculele, indiferent de directia de deplasare, acestea oprindu-se toate. Se mai arata de asemenea ca, agentul constatator s-a intors cu spatele catre autovehiculele care circulau din directia Eroilor catre Berzei, iar la revenirea sa a observat ca autoturismul condus de petent s-a pus in miscare, nerespectand semnalele si indicatiile pe care agentul le facuse, punand in pericol traversarea coloanei oficiale prin intersectie.
Instanta nu poate retine in speta declaratia martorului A______ A___, audiat in cauza la cererea petentului, intrucat exista o contradictie flagranta intre cele declarate de martor si cele mentionate chiar de petent in plangerea sa si in raportul agentului constatator, cu privire la locul unde a fost savarsita fapta si la data la care s-a savarsit fapta.
Astfel, pe cand din actele si lucrarile dosarului rezulta ca fapta a fost savarsita in luna iunie 2015, martorul audiat in cauza a declarat ca aceasta s-ar fi petrecut in toamna anului 2014 si ca s-ar fi petrecut in zona Militari, pe cand din actul sanctionator cat si din plangerea contraventionala rezulta ca fapta s-a petrecut in cu totul alt loc.
De asemenea, exista contradictii si intre circumstantele producerii faptei descrise de petent si retinute ca atare si in raportul agentului constator, respectiv ca fapta s-a produs in contextul trecerii prin intersectie a unei coloane oficiale si declaratia martorului, care nu face referire la nicio coloana oficiala si descrie o cu totul alta situatie de fapt.
Instanta mai retine si ca, este adevarat ca din cauza timpului scurs de la un anumit eveniment este posibil ca anumite amintiri si fapte sa se mai estompeze din memoria martorului insa, cu toate acestea, instanta apreciaza ca, in speta, totusi contradictiile redate mai sus sunt prea mari si evidente, pentru a se putea crede ca martorul a asistat efectiv la cele petrecute, instanta apreciind ca nicio persoana nu poate confunda toamna anului 2014 cu luna iunie a anului 2015 si nici doua locatii destul de indepartate una de alta.
Or, fata de contradictiile evidente dintre sustinerile martorului propus de petent si situatia de fapt care rezulta din restul probelor administrate in cauza, reținând că procesul-verbal cuprinde constatările personale ale agentului, instanța apreciază că procesul-verbal este temeinic întocmit.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunilor aplicate, instanța constată că organul constatator a individualizat în mod corect sancțiunile.
Astfel, conform art.100 alin.3 lit.f din O.U.G. nr.195/2002, raportat la art.98 din O.U.G nr.195/2002, fapta săvârșită se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Agentul de poliție a aplicat minimul, respectiv 4 puncte amendă–390 lei amendă.
Potrivit art.96 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, sancțiunile complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege.
Raportat la cele două criterii legale prevăzute de art.98 alin.3 din O.U.G. nr.195/2002, gravitatea faptei și pericolul social, precum și la art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001, instanța reține că sancțiunile sunt proporționale. Astfel, instanța are în vedere că fapta prezintă un grad de pericol social sporit raportat la urmările care s-ar fi putut produce (urmările pot consta de exemplu în producerea unui accident de circulație cu vătămarea corporală a participanților la trafic sau chiar decesul acestora), motiv pentru care suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile este justificată.
Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal este legal și temeinic iar sancțiunile sunt proporționale, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată plangerea contraventionala.
In final, instanta va lua act ca intimata nu a solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neintemeiata plangerea contraventionala formulata de petentul Z_____ V_____, cu domiciliul in sector 6, București, __________________________, ____________. A, _____________, CNP-xxxxxxxxxxxxx, in contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-B______ RUTIERĂ, cu sediul in Bucuresti, _______________________.9-15, sector 3.
Ia act ca intimata nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronunțată in ședința publica, astazi, 09.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E____ A______ N_____ L____ C_________ B___
Pentru grefier aflat in CM semneaza grefierul sef
RED/DACT/E.A.N./07.12.2015/04 EX