R O M Â N I A
TRIBUNALUL T____
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
DECIZIA Nr. 1259/2012
Ședința publică din data 18 Iunie 2012
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – T____ C______
JUDECĂTOR – B______ G_______
JUDECĂTOR – I____ I______
Grefier – L_______ M_______
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul C________ L____ AL MUN. TIMIȘOARA – DIRECȚIA POLIȚIEI LOCALE împotriva sentinței civile nr. xxxxx/09.11.2011, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul Ș_____ S____ V_______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul, prin consilier juridic D__ T_____, care depune la dosar delegație de reprezentare (fila 11) și intimatul, prin avocat Rețeanu C______, fără împuternicire avocațială.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, tribunalul a constatat cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate și pe fond respingerea plângerii contravenționale.
Intimatul prin avocat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe.
Tribunalul, apreciind că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a recursului, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului, formulat împotriva sentinței nr. xxxxx/09.11.2011,
pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, a admis plangerea contraventionala formulata de petentul Ș_____ S____ V_______ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxx/22.02.2011 întocmit de către intimatul C________ L____ al Municipiului Timișoara - Direcția Politiei Locale și a dispus anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. nr.xxxxxx/22.02.2011 întocmit de către intimat și exonerarea petentului de răspundere.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
In conformitate cu disp. art. 16 alin. 1 din OG 2/2001: “PV de a constatare a contravenției cuprinde in mod obligatoriu: data si locul unde este încheiat, numele, prenumele, calitatea si instituția din care face parte agentul a constatator, datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația si locul de munca ale contravenientului, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei si locului unde a fost săvârșită, precum si arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește si se sancționează contravenția, indicarea societății de asigurări in situația in care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație, posibilitatea achitării in termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, daca acesta prevede a asemenea posibilitatea, termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plângerea”.
Potrivit art.17 din OG 2/2001: “Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului a constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului a constatator atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se a constatat si din oficiu”.
Conform art.31 aln.1 din OG 2/2001:” (1) Împotriva procesului-verbal de a constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.”
Conform art.34 aln.1 din OG 2/2001: „(1) Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.”
Verificând legalitatea procesului-verbal, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile legale menționate.
Cu privire la excepția tardivității introducerii acțiunii instanța o a respins întrucât nu s-a făcut dovada comunicării cu petentul a P.V contestat, singura comunicare fiind aceea a somației ,in data de 08.06.2011, somație ce poate fi atacata doar separat, cu o contestație și nu în același dosar cu plângerea contravenționala, formulata împotriva P.V. atacat.
Având in vedere aceste considerente precum si starea de sănătate a petentului, acesta fiind o persoana cu handicap care beneficiază legal de transport urban gratuit, instanța respinge excepția tardivității introducerii plângerii.
Pe fond, instanța a constatat ca petentul a fost sancționat cu amenda in cuantum de 450 lei pentru încălcarea prevederilor art.32 alin.1 lit. a din HG 371/2007 a C.L. Timișoara întrucât a călătorit cu autobuzul fără bilet, abonament sau legitimație de călătorie, însă, având in vedere ca la dosar s-au depus: certificat de încadrare in grad de handicap nr.2338/03.05.2004 al petentului, legitimație pentru transport urban gratuit cu mijloacele de transport in comun emisa la data întocmirii procesului verbal.
Instanța a mai avut în vedere speța A_____ contra României care a statuat că agentul a constatator este obligat să facă dovada săvârșirii contravenției și că răsturnarea sarcinii probei în acest domeniu, respectiv obligativitatea ca proba contrară să fie produsă de contravenient, este contrar prezumției de nevinovăție. Curtea a considerat ca prezumția de legalitate si de adevăr a procesului-verbal de contravenție este o prezumției lipsita de rezonabilitate și, ca urmare a constat că a fost încălcat art. 6 al CEDO. Cum decizia este obligatorie, solicita să oblige agentul a constatator să facă proba celor cuprinse în actul de control și implicit al faptei săvârșite, în cazul în care nu consideră că se impune anularea procesului verbal de contravenție. Curtea Constituționala a statuat faptul ca din procedura de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire si sancționare a contravenției nu rezulta răsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare.
Potrivit art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, precum și criteriile elaborate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului rezultă foarte clar că prezumția de nevinovatei este o garanție care se extinde și in cadrul procedurii judiciare de soluționare a plângerii in materie contravenționala, iar în jurisprudența CEDO s-a stabilit că prezumția de nevinovăție este încălcata atât prin prezentarea in fata instanței de judecata a unei persoane ca fiind vinovata , cat si prin obligarea acelei persoane de a face dovada nevinovăției sale. În acest sens, in cauza „A_____ contra România” soluționata de CEDO la data de 04.10.2007, intimata trebuie sa aducă probe care sa dovedească inclusiv vinovăția petentului, ceea ce în speță nu s-a dovedit.
Împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/09.11.2011, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX a declarat recurs pârâtul CLM Timișoara – Direcția Poliției Locale solicitând instanței să modifice sentința atacată și rejudecând pe fond cauza să respingă în tot plângerea formulată de intimatul Ș_____ S____ V_______ împotriva procesului-verbal de a constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxx/22.02.2011 cu consecința exonerării instituției de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, recurenta arată că instanța de fond, în mod greșit a respins excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale invocată prin întâmpinare, procesul verbal de contravenție și înștiințarea de plată, fiind comunicat intimatului la data încheierii acestuia, respectiv al data de 22.02.2011, acesta fiind semnat de intimata, iar plângerea contravențională a fost depusă la data de 09.06.2011, depășindu-se termenul de 15 zile de la data înmânării procesului verbal de a constatare și sancționare a contravenției.
Recurentul a mai precizat că , așa cum rezultă din referatul agentului a constatator, la momentul controlului, intimatul nu avea asupra sa bilet, abonament sau legitimație de călătorie adecvate mijlocului de transport în comun utilizat sau un alt document cu care să dovedească că beneficiază de gratuitate pentru călători cu mijloacele de transport în comun.
Pe fondul cauzei, recurentul arată că intimatul a fost sancționat contravențional cu amenda în valoare de 450 lei în conformitate cu prevederile art. 32 alin. 1 lit. a) din HCL nr. 371/2007, întrucât la data și ora menționate în procesul verbal de a constatare și sancționare a contravenției a călătorit cu autobuzul fără bilet, abonament sau legitimație adecvată mijlocului de transport în comun între stațiile „Sf. Apostoli P____ și P____” și „Pomiculturii” din Mun. Timișoara.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 și 304 ind. 1 Cod Procedură Civilă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, instanța reține următoarele:
În mod întemeiat a reținut judecătoria că nu se face dovada comunicării actului constatator atacat astfel că nu se poate stabili tardivitatea plângerii contravenționale,câtă vreme la dosar nu se regăsește înscrisul care face această probă.
De asemenea,în mod întemeiat a admis prima instanță plângerea contravențională reținând că petentul sancționat dovedește că are dreptul de a călători pe mijloacele de transport în comun,în considerația stării sale de sănătate. Faptul că petentul nu a reușit să facă proba acestei împrejurări la momentul sancționării sale nu înlătură lipsa sa de vinovăție în săvârșirea abaterii pentru care a fost sancționat contravențional.
Astfel fiind,instanța constată că judecătoria a pronunțat o hotărâre legală și temeinică,și în consecință,în temeiul art.304 și 312 cod procedură civilă , va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva ei
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge recursul formulat de recurentul C________ L____ AL MUN. TIMIȘOARA – DIRECȚIA POLIȚIEI LOCALE, cu sediul în Timișoara, ______________________. 54, județul T____ împotriva sentinței civile nr. xxxxx/09.11.2011, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul Ș_____ S____ V_______, cu domiciliul în Timișoara, ______________________, ____________, județul T____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 iunie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C______ T____ G_______ B______ I____ I______
GREFIER
L_______ M_______
Red. C.T./20.08.2012/ Tehnored. L.M./ 2 Ex.
Prima instanță: judecător – A______ L______