Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
Operator de date cu caracter personal nr. 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILA Nr. 204/2014
Ședința publică de la 28 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A__________ R________
Judecător B_____ G_____ Z________
Grefier L_____ C_____
S-a luat spre examinare apelul declarat de apelant B____ I___ S____ impotriva sentintei civile nr. xxxxx/2013, pronuntata de Judecatoria Cluj-N_____ in dos. nr. XXXXXXXXXXXXXX privind și pe intimat I____________ DE P______ AL JUDETULUI CLUJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție
La apelul nominal făcut în ședința publică apelantul, CNP xxxxxxxxxxxxx, lipsa intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care,
Apelantul arata ca sustine apelul si ca nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanta acorda cuvantul pe fond.
Apelantul solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata in scris, anularea procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/2013.
Instanta gasind cauza in stare de solutionare o retine in pronuntare.
INSTANȚA
Prin Sentința civilă nr. xxxxx/2013, pronuntata de Judecatoria Cluj-N_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX s-a respins ca neîntemeiata, plângerea contravențională formulată de petentul B____ I___ S____ în contradictoriu cu intimatul I____________ DE P______ AL JUDETULUI CLUJ și a fost menținut procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx incheiat in data de 22.02.2013 de către agentul constatator din cadrul intimatului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 22.02.2013, petentul B____ I___ S____ a fost sancționat contravențional cu amenda in cuantum de 300 lei si s-a dispus suspendarea exercitarii dreptului de a conduce pe o perioada de 30 de zile de către intimatul I____________ DE P______ AL JUDETULUI CLUJ pentru fapta contraventionala prevazuta si sanctionata de art. 100, alin. 3, lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, retinandu-se ca in data de 22.02.2013, ora 20:10, in Cluj-N_____, a condus auto Citroen cu numar de inmatriculare XXXXXXXXX pe _______________________________, iar la trecerea pentru pietoni „Mol” nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajati regulamentar in traversare de la dreapta spre stanga, pe sensul de mers, el circuland pe banda 2, iar pietonii se aflau pe banda 1. De asemenea, in cuprinsul procesului verbal de contraventie s-a mentionat ca petentul se afla singur in autoturism.
Examinând procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 22.02.2013 sub aspectul legalității, instanța de fond a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Analizând temeinicia procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/22.02.2013 instanța de fond a reținut că potrivit art. 100, alin. 3, lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: (...) b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.
Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat apel B____ I___ S____ solicitând admiterea apelului si modificarea sentinței în sensul admiterii plângerii si anularea procesului-verbal de constatare a contravenției.
În motivarea apelului, apelantul arată că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală si netemeinică cu o analiză superficială a probelor administrate.
I____________ de P______ al Judetului Cluj, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului formulat de apelant împotriva sentinței civile nr. xxxxx/2013 si menținerea procesului-verbal de constatate a contravenției ca fiind temeinic si legal încheiat.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 22.02.2013, petentul B____ I___ S____ a fost sancționat contravențional cu amenda in cuantum de 300 lei si s-a dispus suspendarea exercitarii dreptului de a conduce pe o perioada de 30 de zile de către intimatul I____________ DE P______ AL JUDETULUI CLUJ pentru fapta contraventionala prevazuta si sanctionata de art. 100, alin. 3, lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, retinandu-se ca in data de 22.02.2013, ora 20:10, in Cluj-N_____, a condus auto Citroen cu numar de inmatriculare XXXXXXXXX pe _______________________________, iar la trecerea pentru pietoni „Mol” nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajati regulamentar in traversare de la dreapta spre stanga, pe sensul de mers, el circuland pe banda 2, iar pietonii se aflau pe banda 1. De asemenea, in cuprinsul procesului verbal de contraventie s-a mentionat ca petentul se afla singur in autoturism.
Potrivit prevederilor art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța are obligația sa verifice legalitatea si temeinicia procesului verbal. Cu această ocazie, cel care a fost amendat contravențional are oportunitatea de a propune probe in dovedirea unei alte stari de fapt decât cea pe care a reținut o agentul constatator in procesul verbal de constatare a contravenției.
Față de motivele invocate de recurent , tribunalul apreciază că nu pot fi primite deoarece acesta avea obligația în fața instanței de fond, să probeze susținerile din plângerea contravențională. O simpla afirmație a recurentului cu privire la inexistența sau îndoială asupra faptei consemnate în actul constatator nu poate fi primită decat în măsura în care este susținută prin probe.
In mod corect înstanța fondulu ia rețunut că neacordarea priorității de trecere pietonilor prin loc special amenajat, marcat și semnalizat reprezintă o cauză principală a accidentelor rutiere, iar o astfel de conduită în trafic trebuie descurajată prin aplicarea promptă a sancțiunilor legale, dar si ca agentul constatator a aplicat minimul amenzii prevăzută de lege.
Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr.183/2003, procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care are o natură relativă, putând fi răsturnată prin probă contrară, iar obligația de a administra probe contrare este a contravenientului, acest raționament fiind în concordanță cu jurisprudența CEDO care îngăduie prezumțiile sub condiția admisibilității probelor pentru răsturnarea acestora.
In concluzie, Tribunalul reține că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale mai sus evocate, sens în care devin incidente prevederile art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă coroborate cu prevederile art. 34 alin (2) din OG nr.2/2001 și se va respinge apelul împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/2013, pronuntata de Judecatoria Cluj-N_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX,pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de B____ I___ S____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Baia M___, _________________________. 2/3, jud. M________, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE P______ AL JUDETULUI CLUJ, cu sediul în Mun. Cluj-N_____, ___________________, jud. Cluj împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/2013, pronuntata de Judecatoria Cluj-N_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX,pe care o menține în întregime.
Prezenta decizie este definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 28 Aprilie 2014.
Președinte, A__________ R________ |
|
Judecător, B_____ G_____ Z________ |
|
Grefier, L_____ C_____ |
|