Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.6763

Ședința publică din data de 28.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A________-R_____ P___

GREFIER: F______ Ț____

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul M_____ Ș_____, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – B______ Rutieră.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, în ordinea listei, a răspuns petentul, personal, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.

Instanța procedează la verificarea identității petentului, pe baza actului de identitate prezentat.

Instanța, fiind primul termen de judecată, în acord cu dispozițiile art.131 alin.1 C.pr.civ., procedează la verificarea, din oficiu, a competenței sale și, în acest context, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, conform dispozițiilor art.32 alin.1 și alin.2 din O.G. nr.2/2001.

Instanța procedează la ascultarea petentului, în condițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001.

Având cuvântul, petentul recunoaște că a efectuat manevra de depășire cu încălcarea marcajului continuu, însă precizează că s-a angajat în depășirea autobuzului staționat, întrucât acesta avea avariile în funcțiune, astfel că a considerat că acesta era defect. Mai precizează că s-a asigurat înainte de a se angaja în depășirea autobuzului, iar din sensul invers nu venea niciun autovehicul.

În timpul ascultării petentului, se prezintă reprezentantul convențional al intimatei, consilier juridic Din R_____, cu delegație la fila 22 din dosar.

Instanța acordă cuvântul în probațiune.

Având cuvântul, petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Având cuvântul, intimata, prin reprezentant, petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Instanța, în temeiul art.258 alin.1 raportat la art.255 alin.1 C.pr.civ., încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, considerându-le a fi pertinente, concludente și utile soluționării acesteia.

Instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Având cuvântul, petentul solicită admitere plângerii contravenționale, astfel cum a fost formulată.

Având cuvântul, intimata, prin reprezentant, solicită respingerea plângerii contravenționale, față de recunoașterea faptei de către petent.

Instanța, fiind lămurită, declară închise dezbaterile, în condițiile art.394 C.pr.civ., și rămâne în pronunțare pe cererea de chemare în judecată.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 03.04.2015, sub nr.XXXXXXXXXXXXX, petentul M_____ Ș_____, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – B______ Rutieră, a solicitat instanței anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/01.04.2015, cu consecința restituirii permisului de conducere reținut la data întocmirii procesului-verbal și exonerarea de la plata amenzii contravenționale aplicate.

În motivarea în fapt a cererii, petentul a arătat că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/01.04.2015 a fost sancționat contravențional, reținându-se în sarcina sa faptul că, în data de 01.04.2015, în timp ce circula pe __________________________ efectuat manevra de depășire pe marcajul continuu, petentul apreciind însă că în zona în care s-a efectuat depășirea exista marcaj discontinuu.

Totodată, reclamantul precizează că în procesul-verbal fapta săvârșită a fost încadrată potrivit dispozițiilor art. 120 lit. j din R.A.O.U.G. 195/2002, ceea ce nu coincide cu situația de fapt.

În drept, petentul a invocat dispozițiile O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, O.G. nt.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și R.A.O.U.G. 195/2002.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei potrivit dispozițiilor art.19 coroborat cu art.53 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În dovedirea cererii sale, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat.

În data de 30.04.2015 intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – B______ Rutieră a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată.

În motivarea în fapt a întâmpinării, intimata a arătat că în data de 01.04.2015, ora 07.51, contravenientul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe ___________________________. 51, iar prin efectuarea manevrei de depășire a încălcat marcajul continuu simplu, creând pericol de accident, petentul săvârșind fapta contravențională prevăzută de art. 120 lit. i din R.A.O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16, alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.

Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Motivul pentru care procesele-verbale prin care se constată și se sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.

Astfel, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

În drept, intimata a invocat dispozițiile art.15 și 16 din O.G. nr.2/2001, art.120 lit.i din R.A.O.U.G. nr.195/2002.

În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat.

La termenul din data de 28.09.2015, instanța, în temeiul art.258 alin.1 raportat la art.255 alin.1 C.pr.civ., a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, considerându-le a fi pertinente, concludente și utile soluționării acesteia și a rămas în pronunțare pe cererea de chemare în judecată.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/01.04.2015, petentul M_____ Ș_____ a fost sancționat contravențional de către intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – B______ Rutieră cu amenda în cuantum de 390 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.120 lit.i din H.G. nr.1391/2006 coroborat cu art.100 alin.3 lit.e din O.U.G. nr.195/2002, menționându-se că la data de 01.04.2015, în jurul orelor 07:51, petentul a condus autoturismul, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe _____________________________.51, iar prin efectuarea manevrei de depășire a încălcat marcajul continuu simplu, creând pericol de accident.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța apreciază că actul atacat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16-17 din O.G.nr.2/2001, astfel că nu există nicio cauză de natură să atragă nulitatea actului.

În privința temeiniciei procesului-verbal, trebuie arătat că, în raport de probele administrate în cauză, rezultă în mod cert că situația de fapt reținută de agentul constatator este conformă realității.

Astfel, la momentul întocmirii actului, petentul nu a formulat obiecțiuni, iar în fața instanței petentul a recunoscut fapta, arătând, că, într-adevăr, a încălcat marcajul continuu simplu, dar numai după ce a așteptat o lungă perioadă de timp ca un autobuz R.A.T.B. să se pună în mișcare, având avaria pusă, toate acestea în condițiile în care s-a asigurat că nu venea nimeni din celălalt sens de mers.

Or, în acord cu dispozițiile art.35 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, “participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private”.

Mai mult, în aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr.195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului.

În baza aceluiași act normativ, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România).

În speță, se constată că aplicarea prezumției de legalitate de care beneficiază procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu aduce atingere prezumției de nevinovăție, în condițiile în care fapta a fost percepută de agentul de poliție cu propriile simțuri, petentul recunoscând fapta contravențională reținută împotriva sa, în fața instanței, la termenul de judecată din data de 28.09.2015.

Față de cele arătate, instanța consideră că procesul-verbal care face obiectul prezentei plângeri contravenționale este conform realității, fiind temeinic întocmit, întrucât în mod corect s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prevăzute de art.120 lit.i din H.G. nr.1391/2006 coroborat cu art.100 alin.3 lit.e din O.U.G. nr.195/2002, de nerespectare a regulilor privind depășirea, fiind interzisă depășirea vehiculelor când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere.

În temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001, procedând la verificarea legalității sancțiunilor aplicate, principale și complementare, instanța apreciază că amenda contravențională în cuantum de 390 lei nu respectă dispozițiile art.21 alin.3 din același act normativ, în conformitate cu care sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Astfel, instanța apreciază că se poate proceda la înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment, deoarece petentul a adus dovezi în sensul lipsei de pericol social al faptei imputate, ținând seama de atitudinea petentului, care a recunoscut fapta contravențională reținută prin actul constatator, la primul termen de judecată, în fața instanței.

Totodată, prin raportare la gradul de pericol social al faptei săvârșite, instanța constată că se impune înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, aplicate pentru contravenția prevăzută și sancționată de art.100 alin.3 lit.e din O.U.G. nr.195/2002, fapt admisibil, având în vedere dispozițiile art.21 din Constituție, raportat la art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, dispozițiile art.6 alin.1 din Convenția Europeană garantează fiecărei persoane dreptul de a supune analizei unei instanțe cererile, afirmațiile, motivele și probele sale, ceea ce s-ar nesocoti, în cazul în care s-ar constata că dispozițiile O.U.G. nr.195/2002 nu permit o examinare a tuturor aspectelor reținute de agentul constatator în cazul unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

În concret, în cazul faptelor comise de conducătorii auto de neacordare a priorității de trecere pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public, agentul constatator aplică o amendă contravențională și, în mod automat, sancțiunea suspendării dreptului de a conduce, sancțiunea complementară aplicându-se în virtutea legii, fără a se face vreo deosebire între persoanele sancționate contravențional pentru acest gen de fapte, în funcție de anumite criterii, precum împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Or, instanța atrage atenția asupra faptului că sancțiunea suspendării dreptului de a conduce este o sancțiune care se aplică de un organ al puterii executive, fiind, prin urmare, necesar să poată fi supusă cenzurii/controlului unei instanțe independente și imparțiale, constituite potrivit legii. În stadiul actual al legislației interne, ar rezulta că acest control al instanței se limitează la a aprecia dacă petentul este sau nu vinovat de comiterea contravenției, iar în cazul în care apreciază că petentul este vinovat, instanța este obligată să mențină sancțiunea complementară aplicată de organul executiv, neputând să realizeze propria operațiune de individualizare a sancțiunii în funcție de contextul special al fiecărei cauze.

În această situație, instanța constată că dispozițiile O.U.G. nr.195/2002 instituie, din acest punct de vedere, o limitare a accesului efectiv la justiție al persoanei sancționate contravențional, deoarece solicitarea sa de înlocuire sau înlăturare a sancțiunii contravenționale complementare este, în baza legii, inadmisibilă, instanțele române ori vreun alt organ jurisdicțional neavând posibilitatea de a analiza o asemenea solicitare.

Instanța reține că în privința noțiunii autonome de „recurs efectiv”, în ceea ce privește art.13 din CEDO, Curtea Europeană a criticat în cauza S____ și P_______ contra României aplicarea automată a unei pedepse accesorii, fără posibilitatea cenzurării de către instanța de judecată, în condițiile în care aplicarea pedepsei respective constituia o ingerință în exercitarea unui drept reglementat de Convenție. Instanța constată că situația respectivă prezintă similitudini cu situația din prezenta speță, fiind în prezența unei sancțiuni care se aplică în mod automat și pe care nu o poate cenzura, deși sancțiunea respectivă reprezintă o ingerință în exercitarea unui drept consfințit de legislația internă, iar art.21 din Constituția României conferă oricărei persoane posibilitatea de a se adresa în mod efectiv unei instanțe atunci când drepturile sale reglementate de legislația internă au fost în vreun fel lezate.

De asemenea, instanța are în vedere principiile enunțate de Curtea Europeană în cauza V_____ I______ contra României, în care s-a statuat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr „auzite“, adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art.6 impune „tribunalului“ obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței.

Instanța are în vedere și aspectele semnalate de Curtea Europeană în cauza B______ contra României, în care s-a reținut că intervenția inițială a organismelor administrative sau profesionale, care au sau nu prerogative judiciare, care nu îndeplinesc toate cerințele, poate fi justificată dacă aceste organisme se supun controlului ulterior al unui organ judiciar cu competență deplină, care garantează drepturile prevăzute de art.6 alin.1 din Convenție. Cu mențiunea că aplicarea sancțiunii contravenționale se realizează ca urmare a intervenției unui organism administrativ, însă legislația internă nu permite în cazul supus analizei un control ulterior al unui organ judiciar cu competență deplină, instanța națională neavând competența de a analiza proporționalitatea sancțiunii complementare.

Pe cale de consecință, instanța constată că este admisibilă și se impune înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, aplicate pentru contravenția prevăzută și sancționată de art.100 alin.3 lit.e din O.U.G. nr.195/2002.

Pentru toate aceste considerente, instanța, în temeiul dispozițiilor art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul M_____ Ș_____, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – B______ Rutieră și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 390 lei, aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/01.04.2015, cu sancțiunea contravențională a avertismentului, drept pentru care atrage atenția petentului ca pe viitor să respecte dispozițiile legale, urmând să înlăture, totodată, sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, aplicată pentru contravenția prevăzută și sancționată de art.100 alin.3 lit.e din O.U.G. nr.195/2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul M_____ Ș_____, cu domiciliul în _____________________________, _________________________, județul G______, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – B______ Rutieră, cu sediul în București, _______________________.9-15, sector 3, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/01.04.2015.

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 390 lei, aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/01.04.2015, cu sancțiunea contravențională a avertismentului, drept pentru care atrage atenția petentului ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Înlătură sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice.

Cu drept numai de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A________-R_____ P___ F______ Ț____

Jud., red. și tehn. A.R.P. – 4 ex./06.10.2015

Se vor efectua 2 ____________________________>