Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX- recurs contencios -

R O M Â N I A

TRIBUNALUL O__

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 492/2013

Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M____ C_________ P___

Judecător I____ G_______

Judecător G_______ I______

Grefier F________ F______ M_____

Pe rol judecarea recursului C_________ administrativ și fiscal formulat de recurent petent N_______ G_______, cu domiciliul în Caracal, ____________________________, nr.76, județul O__, împotriva sentinței nr.2252/31.05.2013 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata C_______ N________ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA - CESTRIN, cu sediul în București, _____________________.401A, sector 6, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care, instanța, constatând că dosarul se află în stare de judecată, l-a reținut spre soluționare.

TRIBUNALUL

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de XXXXXXXXXX sub nr. XXXXXXXXXXXXXX petentul N_______ G_______ a formulat plângere împotriva procesului-verbal de sancționare contravențională _________ nr. xxxxxxx/ 11.01.2012 întocmit de intimata CNADNR SA - CESTRIN, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nelegalitatea procesului verbal de contravenție contestat, să se dispună anularea acestuia ca netemeinic și nelegal întocmit și a contravalorii tarifului de despăgubire.

În motivarea plângerii petentul a arătat că nu mai este proprietarul autoturismului in litigiu înmatriculat sub nr. XXXXXXXXX întrucât la data de 29 ian.2008 l-a vândut numitului U________ G_______ domiciliat in ______________________________________ conform contractului de vânzare cumpărare încheiat la ACR – Filiala O__, la data înstrăinării autoturismul fiind avariat în proporție de peste 85 % in urma unui accident de circulație care s-a produs la data de 10.06.2006.

Petentul a mai arătat că în conf. cu pct. 5 din contractul de vânzare cumpărare odată cu perfectarea actelor de vânzare a pus la dispoziția cumpărătorului cartea de identitate, certificatul de înmatriculare al autoturismului pe care s-a făcut mențiunea că a fost înstrăinat către U________ G_______.

Odată cu cererea de chemare in judecată la dosarul cauzei au mai fost depuse copia cărții d e identitate a autoturismului și a actului contestat precum și actul de vânzare cumpărare încheiat la 29 ian.2008 și copie autorizației de reparație a autoturismului.

Deși legal citat cu această mențiune, intimatul nu a formulat întâmpinare.

Prin încheierea din data de 14.03.2013 a Judecătoriei Cornetu, s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și trimiterea acesteia pe cale administrativă către Judecătoria Caracal, devenită competentă să judece cauza in temeiul art. III coroborat cu art. XXIII alin.1 și 4 din Lg.2/2013.

Pentru a pronunța această încheiere instanța a avut în vedere că la data de 15.02.2013 a intrat în vigoare Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, lege publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.89 din 12.02.2013, instanța constată că, în raport de noile prevederi înscrise în actul normativ enunțat, care sunt de imediată aplicare, respectiv cele ale art. III din cuprinsul Secțiunii 2 - Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal - , coroborate cu cele ale art. XXIII alin.1 din Capitolul III – Dispoziții tranzitorii și finale, Judecătoria Cornetu nu mai este competentă a judeca prezenta cauză întrucât domiciliul reclamantului din cauza de față este în Caracal, Jud. O__ și se află în circumscripția Judecătoriei Caracal.

La stabilirea competenței instanța a avut în vedere și dispozițiile Hotărârii Guvernului nr.337 din 09 iulie 1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a reține astfel, față de o interpretare contrară ce poate deriva din distincția înscrisă în Secțiunea 2 a Legii nr.2/2013 - Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, potrivit căreia materia contravențională nu este inclusă în sfera contenciosului administrativ și fiscal, instanța a constatat incidența, în cazul dat, a dispozițiilor art. XXIII alin.1 din Legea nr.2/2013, considerându-le edificatoare, întrucât prin interpretarea literală a textului normativ se observă că acesta face trimitere, pe de o parte, la „procesele în primă instanță, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal investite”, iar, pe de altă parte, la „căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal investite”, ambele teze conformându-se, însă, regulii potrivit căreia ele „se judecă de instanțele devenite competente să le judece”, legiuitorul dorind astfel să asigure un mecanism prin care să se realizeze degrevarea instanțelor de judecată atât pe orizontală, cât și, implicit, pe verticală.

Așa fiind, instanța apreciază că legiuitorul, în vederea realizării dezideratului propus, respectiv echilibrarea încărcăturii instanțelor în materie contravențională prin dispersarea la nivel național a plângerilor contravenționale având ca obiect plata rovinietei (a se vedea mențiunile de la pct. 2.1. al Expunerii de motive la Legea nr.2/2013), a urmărit, prin folosirea sintagmei cu caracter general „procesele în primă instanță”, să circumscrie acestei noțiuni, alături de materia contenciosului administrativ și fiscal, inclusiv materia contravențională. De altfel, acest aspect este elocvent și din perspectiva dispozițiilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deoarece, în opinia instanței, folosirea în cuprinsul art.XXIII alin.1, prima teză, Capitolului III - Dispoziții finale și tranzitorii – din Legea nr.2/2013, a ambelor noțiuni, materie contravențională și, respectiv, materia contencios administrativ și fiscal, ar fi fost redundantă, întrucât normele înscrise într-un astfel de capitol cuprind, potrivit art.54 alin.1 și art. 55 alin.1 din Legea 24/2000, atât măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ, cât și măsurile necesare pentru punerea în aplicare a actului normativ, astfel că, prin natura lor, normele ce se înscriu în capitolul - Dispoziții finale și tranzitorii - au atributul de a îngloba toate ipotezele regăsite în actul normativ la care se referă, o reiterare a ipotezelor din dispozițiile de fond ale actului normativ în cuprinsul dispozițiilor finale și tranzitorii ale aceluiași act normativ fiind superfluă. În acest context, este evident de ce legiuitorul a optat pentru folosirea unei sintagme cu caracter general, respectiv „procesele în primă instanță”.

În aceeași ordine de idei, instanța apreciază că dacă s-ar putea vorbi de o limitare a aplicării dispozițiilor art. XXIII alin.1 din Legea 2/2013, în raport de distincția materie contravențională/materia contencios administrativ și fiscal, aceasta se poate referi exclusiv la teza a II-a a art.XXIII alin.1 (precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal), în sensul că doar instanțele, astfel învestite, ce judecă în materia contenciosului administrativ și fiscal, și nu și cele care judecă, în căile de atac, în materie contravențională, pot dispune potrivit art. XXIII alin.4 din Legea nr.2/2013. Însă, și sub acest aspect, instanța apreciază că dispozițiile art. 34 alin.(2) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sunt lămuritoare.

Având în vedere cele ce preced și ținând cont de dispozițiile exprese ale art. XXIII alin.4 din Legea nr.2/2013, potrivit cărora în cazul prevăzut la alin.1, prima teză [ procesele în primă instanță, în curs de judecată la data schimbării (deci, evident, și cele aflate pe rolul instanțelor anterior datei de referință, respectiv 15.02.2013), potrivit dispozițiilor prezentei legi (art.III din Legea nr.2/2013), a competenței instanțelor legal investite se judecă de instanțele competente potrivit prezentei legi], dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece, instanța prin incheierea din 14.03.2013 a dispus scoaterea de pe rol a prezentei cauze și trimiterea, pe cale administrativă către Judecătoria Caracal, instanța devenită competentă să soluționeze cauza.

La Judecătoria Caracal dosarul a fost înregistrat sub nr.XXXXXXXXXXXXXX.

Intimatul CNADNR SA – CESTRIN a formulat o cerere , solicitând instanței să pună în vedere petentului să-și precizeze obiectul cererii având în vedere că nu se face referire la nici un număr de proces verbal, sens in care după ce aceasta își va preciza obiectul cererii va putea formula întâmpinare în cunoștință de cauză iar în situația in care aceasta a fost citată cu mențiunea de a-și preciza cererea sau nu înțelege să și-o precizeze în temeiul art.114 al.4 solicită să ca instanța să dispună suspendarea judecării cauzei.

Deși instanța a dispus comunicarea unui exemplar al cererii de chemare in judecată, intimatul nu a formulat întâmpinare.

Prin sentința nr.2252/31.05.2013 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, s-a respins plângerea formulată de petentul N_______ G_______ in contradictoriu cu intimatul CNADNR.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Procesul verbal de contravenție întocmit cu respectarea prevederilor legale în materie inclusiv cu respectarea prevederilor art. 17 și art. 19 din OG nr.2/2001, coroborate cu art.9 al.2 și 3 din OG 15/2002 și art. 7 din lg.455/2001 se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate, prezumție care face dovada săvârșirii faptei de către contravenient dar numai până la proba contrarie pentru că este o prezumție relativă.

Acest mijloc de probă este admis în legislația noastră civilă conform art. 1170 C.civ. și chiar și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat că , Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu interzice prezumțiile, dar statele au obligația să nu depășească o anumită limită rezonabilă până la care poate opera o prezumție și totodată asigurându-se respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele.

În speță, această limită nu este depășită, având în vedere că , i s-a asigurat contravenientului respectarea dreptului la apărare sub toate aspectele, inclusiv cu privire la dreptul de a face dovada contrară celor reținute în actul de sancționare.

Astfel, din contractul de vânzare cumpărare, încheiat sub semnătură privată intre contravenientul N_______ G_______ și numitul U________ G_______ la 29.01.2008, contravenientul i-a vândut acestuia autoturismul în litigiu iar în cazul înstrăinării autoturismului legea nu prevede expres îndeplinirea unor formalități de publicitate pentru ca actele de vânzare cumpărare să fie opozabile terților.

După înstrăinare insă petentul contravenient avea obligația de a radia autoturismul din evidențele fiscale în care apărea ca fiind proprietar, obligație pe care insă nu și-a îndeplinit-o întrucât în evidența informatizată a intimatului tot petentul a pare ca fiind proprietar ori potrivit art.7 și art. 1 al.1 lit.b. din OG 15/2002 obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului .

Întrucât petentul nu a reușit să scoată în evidență o stare de fapt și de drept contrară celei consemnate in cuprinsul actului contestat, instanța a respins plângerea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul petent N_______ G_______, solicitând admiterea recursului, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției nr. 8356/11.01.2012 și a înștiințării de plată a tarifului de despăgubire.

În motivare, petentul a arătat că nu mai este proprietarul autoturismului din data de 29 ian.2008, când l-a vândut numitului U________ G_______, domiciliat in com. Curtișoara ______________________, conform contractului de vânzare cumpărare încheiat la ACR – Filiala O__, la data înstrăinării autoturismul fiind avariat în proporție de peste 85 % in urma unui accident de circulație din data de 10.06.2006.

Petentul a mai arătat că în conf. cu pct. 5 din contractul de vânzare cumpărare odată cu perfectarea actelor de vânzare a pus la dispoziția cumpărătorului cartea de identitate, certificatul de înmatriculare al autoturismului pe care s-a făcut mențiunea că a fost înstrăinat către U________ G_______.De asemenea, arată că în baza actului de vânzare cumpărare a dispus radierea din evidențele fiscale ale municipiului Caracal în care apărea ca fiind proprietar, fapt dovedit și de adeverința nr. xxxxx/28.06.2013 eliberată de Primăria Caracal.

Consideră că obligația de transcriere a dreptului de proprietate asupra autoturismului conform contractului de vânzare cumpărare era a noului proprietar, care trebuia să efectueze acest demers în termen de 30 zile de la data încheierii actului de vânzare cumpărare.

În susținere a depus la dosar, în copie, următoarele : carte de identitate pe numele N_______ Ggeorghe, copii ale PVCC nr. 8356/11.01.2012 și a înștiințării de plată tarifului de despăgubire fără număr, contract de vânzare cumpărare, autorizație de reparație _________ nr. xxxxxx/10.06.2007 și sentința civilă nr. 9393/19.11.2012 pronunțată de Judecătoria G______ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX.

La data de 14.10.2013 intimata a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Arată că instanța de fond în mod corect a reținut faptul că procesul verbal a fost întocmit respectând condițiile de formă impuse de art. 16 din OG nr. 2/2001 și că nu există vreo cauză de nulitate absolută prevăzută de art. 17 din OG nr. 2/2001.

Se arată că autovehiculul recurentului fiind identificat în trafic, s-a verificat baza de date cu roviniete valabile și s-a constatat în mod corect că pentru autoturismul acestuia nu există înregistrată rovinietă.

Pe de altă parte, din analiza dispoz. art. 7 și art. 1 al.1 lit.b din OG 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare și că utilizator este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

Susține că, procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis prin Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei – SIEGMCR, iar proprietarul /utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și CNADNR SA, astfel că încheierea lui se face în lipsa martorului conform art.9 alin. 2 și 3 din OG nr. 15/2002.

Mai arată că recurentul, după încheierea contractului de vânzare cumpărare, nu a solicitat radierea din evidențele Serviciului Public Comunitar - Direcția Permise și Înmatriculări Auto, așa cum este stabilit prin Ordinul 1501/2006 actualizat, art. 24 pct. 2 alin. 2, astfel că acesta figurează în continuare ca și proprietar.

În drept, s-a întemeiat întâmpinarea pe dispoz. art. 308 alin. 2 C.p.civ., OG nr. 15/2002, OG nr. 2/2001.În temeiul art. 242 alin. 2 C.p.civ. s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Analizând sentința recurată, în raport de motivele invocate, dar și în conformitate cu dispoz.art. 304 și 304/1 Cod pr civilă, tribunalul constată recursul fondat pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de contravenție _______.12 nr.xxxxxxx/11.01.2011 întocmit de CNADNR– Cestrin București, contravenientul Năstăsie Gheorge a fost sancționat cu 250 lei amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 al.1 din OG nr.15/2002 deoarece a circulat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX pe autostrada A2 km 12+450m fără a deține rovinieta valabilă .

Potrivit art. 7 din OG 15/2002- Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Noțiunea de utilizatori este definită în art.1 pct.b din OG 15/2002 respectiv - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.

Coroborând prevederile art.7 și art.1 pct.b din O.G. nr.15/2002 rezultă că obligația de plata a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare și că utilizator este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal. Contractul de vânzare-cumpărare invocat de recurent produce efecte doar față de părțile care l-au încheiat, neputând fi opus terților. Orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului în cauză devine opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent.

Autovehiculul recurentului fiind identificat în trafic s-a verificat baza de date cu rovigniete valabile și s-a constatat în mod corect că pentru autoturismul acesteia nu există înregistrată rovignieta.

În cauză nu s-a făcut dovada că în certificatul de înmatriculare al autoturismului calitatea de deținător al autoturismului respectiv o are cumpărătorul, întrucât legiuitorul a încriminat această contravenție raportat la calitatea deținătorului, respectiv a celor care utilizează rețelele de drumuri naționale și nu raportat la calitatea proprietarului autoturismului, astfel că neprezentarea certificatului de înmatriculare are relevanță în ceea ce privește stabilirea răspunderii contravenționale conform dispozițiilor art. 7 din OG nr. 15/2002.

De altfel și în cazul încălcării obligației de preschimbare a certificatului de înmatriculare nu reprezintă o cauză de înlăturare și exonerare a răspunderii contravenționale raportat la dispozițiile art.11 din OG nr. 2/2001, deoarece obligația de a achita tariful de utilizare revine contravenientului, iar responsabilitatea achitării tarifului de utilizare, în condițiile art.7, revine deținătorilor menționați în certificatele de înmatriculare, indiferent că sunt persoane fizice ori juridice.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii ce i a fost aplicată petentului, Tribunalul reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.

Instanța are în vedere si faptul că sancțiunea juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este necesar ca în toate cazurile să fie aplicată sancțiunea amenzii, sancțiunile juridice constituind mijloace de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite, de educare a persoanelor vinovate,

Prin urmare apreciază instanța sancțiunea de 250 lei amendă contravențională aplicată petentei prin procesul verbal contestat, nu se justifică în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, iar sancțiunea avertismentului ar fi suficientă pentru a realiza scopul sancționator, educativ si preventiv al sancțiunii contravenționale.

Față de aceste considerente, Tribunalul, conform art.312 alin.1 și 3, art.304/1 Cod procedură civilă și art.34 alin.2 OG 2/2001modif, va admite recursul declarat de recurenta , va modifica sentința atacată, în sensul că va admite în parte plângerea și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei cu sancțiunea „avertisment”, conform art.5 alin.2 lit.a, art.6 și 7, art.34 alin.2 OG 2/2001modif.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurentul petent N_______ G_______, cu domiciliul în Caracal, ____________________________, nr.76, județul O__, împotriva sentinței nr.2252/31.05.2013 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata C_______ N________ de Autostrazi și Drumuri Nationale din Romania SA - CESTRIN, cu sediul în București, _____________________.401A, sector 6, modifică sentința în sensul că admite în parte plângerea și înlocuiește amenda cu avertisment.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Noiembrie 2013.

Președinte, M____ C_________ P___	Judecător, I____ G_______	Judecător, G_______ I______
	Grefier, F________ F______ M_____

Red.IG/Tehnored.IM

Jf:M.M__

Ex.2/16.12.2013