Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul SUCEAVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1374/2015 din 30 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - apel – anulare proces verbal de contravenție –

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

D E C I Z I A NR. 1374

Ședința publică din 30 septembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: O_________ G_______

Judecător: N______ D_____ C_______

Grefier: J____ I____


Pe rol, judecarea apelului declarat de petentul H_____ V_____, domiciliat în com. Gălănești, ______________________, jud. Suceava, împotriva sentinței nr. 3031 din 30.10.2014, pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ de Poliție Județean Suceava.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns consilier juridic P_______ E____ A___, pentru intimat, lipsă fiind petentul apelant.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că intimatul a depus la dosar înregistrarea video a abaterii contravenționale, după care:

Nemaifiind alte cereri de soluționat, instanța constată cercetarea judecătorească terminată și acordă cuvântul la dezbateri.

Reprezentantul intimatului solicită respingerea apelului, ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Declarând dezbaterile închise,

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 3031 din 30.10.2014, pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul H_____ V_____ împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din data de 28 iunie 2014, întocmit de Poliția orașului Siret.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din data de 28 iunie 2014, întocmit de Poliția orașului Siret, petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii în sumă de 765 lei, în conformitate cu disp. art.102 alin.3, lit.e, 101 lit.c, din OUG nr.195/2002, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.121 alin.1 din HG nr.1391/2006, reținându-se că la data de 28.06.2014, ora 14:57 pe DN 2, în localitatea Grănicești, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare TX 4166 XM, din direcția Siret către Suceava cu viteza de 102km./h, viteză înregistrată cu aparatul radar montat pe MAI xxxxx.

Procesul-verbal a fost încheiat în prezența contravenientului și poartă semnătura agentului constatator și a contravenientului care l-a semnat fără a avea obiecțiuni.

Sub aspectul legalității, actul sancționator a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Analizând temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a reținut că, astfel cum s-a statuat în jurisprudența CEDO, respectiv cauza A_____ împotriva României, petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentei, în cauza de față, probele administrate de organul constatator convingând instanța în privința vinovăției petentei dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Instanța a considerat că petentul nu a făcut dovada că nu a comis fapta descrisă în procesul verbal de contravenție, motivele invocate de petent în apărarea sa, precum că „apreciază că nu a depășit viteza cu mai mult de 50 km/h și la stabilirea certă a vitezei nu s-a ținut cont de normele de metrologie legală INML 021-05, art. 3.1.1 privind erorile admise și art. 4.4, fapta constatându-se pe timp de condiții meteo nefavorabile, respectiv precipitații” nu pot fi reținute ca motive de înlăturare a răspunderii contravenționale și implicit de anulare a procesului verbal de contravenții, întrucât acestea sunt nefondate.

Analizând, materialul probator administrat în cauză (copie proces verbal de contravenție, buletin de verificare metrologică, atestat operator radar, planșă foto, raport agent constatator), prin prisma motivelor invocate și a prevederilor legale incidente, instanța a constatat că petentul a fost depistată conducând autoturismul, pe raza loc. Grănicești, unde limita maximă de viteză de 50 km/h, cu viteza de 102 km/h, precum rezultă din planșa foto anexată, nu a făcut în nici un fel proba contrarie, apărările invocate de petent, nu pot fi reținute de instanță ca motive de înlăturare a răspunderii contravenționale a petentului, astfel că procesul verbal de bucură de prezumția de temeinicie, fiind încheiat în mod temeinic și legal.

În ceea ce privește erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei, prevăzute la de normele de metrologie, invocate de către petent, instanța a apreciat că acestea sunt repere care condiționează, pe lângă îndeplinirea celorlalte cerințe tehnice, eliberarea buletinului de verificare metrologică, inițială sau periodică, de către specialiștii Biroului Român de Metrologie Legală. De aici rezultă că aceste cerințe metrologice sunt destinate exclusiv analizării mijloacelor de măsurare, derulate în cadrul autorizării metrologice și anterior emiterii buletinului de verificare metrologică, având un caracter de instrument intern de lucru al Biroului Român de Metrologie Legală. Odată ce mijloacele tehnice de măsurare au fost omologate si verificate metrologic, agentul constatator nu are calitatea legală și nici competența tehnică de a interpreta valorile exprimate în cifre și numere absolute de către aparat, valori asupra cărora nu poate interveni prin aplicarea unor eventuale algoritme de calcul, fapt ce ar conduce la anularea de drept a materialului probator întocmit.

Instanța a reținut că faptul că, în conformitate cu Norma de metrologică legală, "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", Cerințe metrologice și tehnice”…” în regim de deplasare, pentru măsurarea vitezei autovehiculelor aflate în trafic eroarea maximă tolerată este de: +/- 4 km/h pentru viteze până la 100 km/h, acestea reprezintă doar cerințe în vederea avizării unor aparate de măsurare a vitezei și nu presupune că aparatul cu care s-a determinat viteza și în baza măsurătorilor căruia s-a realizat constatarea faptei contravenționale ar avea această marjă de eroare.

În ceea ce privește prevederile art. 4 din Normele menționate mai sus, precum constatarea faptei s-ar fi făcut pe timp de precipitații și măsurătorile efectuate în aceste condiții nu pot servi ca mijloace de probă, instanța constată că aceste prevederi au fost abrogate prin Ordinul nr. 187 din 14.07.2009, publicat în M.Of. nr. 546/06.08.2009, astfel că nu au suport legal.

La individualizarea sancțiunii, instanța a ținut seama de disp. art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001, respectiv de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Din aceste considerente, instanța a apreciat că, față de gradul de pericol social concret al faptei, amenda aplicată este bine individualizată, reținând că s-a aplicat o amendă la limita minimă prevăzută de lege pentru contravenția săvârșită, iar cuantumul amenzii este proporțional cu gradul de pericol social al faptei, motiv pentru care instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței de mai sus a declarat apel, în termen legal, petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin întâmpinarea formulată în cauză și depusă la dosar la data de 12 mai 2015, intimatul a solicitat respingerea apelului, ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Examinând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, în conformitate cu prevederile art. 479 din Codul de proc. civilă, Tribunalul reține următoarele:

În ceea ce privește legalitatea procesului verbal contestat în mod legal s-a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Cât privește temeinicia, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară. Conform înscrisurilor aflate la dosar agentul constatator a constatat în mod direct cele menționate în procesul-verbal contestat în prezentat cauză.

Potrivit art.109 alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, “constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției”.

Instanța reține că intimatul a făcut dovada, în cauză, că cinemometrul cu ajutorul căruia a fost măsurată viteza de deplasare a autoturismului condus de petent era verificat din punct de vedere metrologic la data constatării faptei(buletinul de verificare metrologică a aparatului radar nr.xxxxxxx/04.04.2013-f22 ds. fond). De asemenea intimatul a depus atestatul de operator radar nr. 2460/01.02.2012 al agentului de poliție rutieră cît și înregistrarea pe suport CD.

Instanța constată, de asemenea, că înregistrarea depusă de intimat la dosar îndeplinește condițiile minime cerute de art. 3.5.1. din Norma de metrologie legală NML 021-05 “Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, aprobată prin Ordinul nr.301/2005 al Directorului General al Biroului Român de Metrologie Legală, cu modificările și completările ulterioare.

În speță, prima instanță a reținut în mod corect că petentul nu a demonstrat o stare de fapt diferită față de cea reținută de către agentul constatator, deci nu a răsturnat prezumția de veridicitate a procesului verbal.

În ceea ce privește incidența și aplicabilitatea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul respectării prezumției de nevinovăție a persoanei sancționate contravențional, prezumție garantată de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale drepturilor omului și în materie contravențională și care, în plan procedural, se concretizează prin răsturnarea sarcinii probei, instanța reține că jurisprudența Curții nu interzice, în principiu prezumțiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenției, cu singura condiție ca aceste prezumții să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei și a sancțiunii. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în Decizia H______ și alții c. României (cererea nr. 7034/07) că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Totodată, în procedura contravențională prevăzută de OG nr. 2/2001, contestatorul are posibilitatea de a înlătura această prezumție prin administrarea unor probe certe si concludente, în conformitate cu dispozițiile art. 249 C.proc.civ., probatoriu dublat de rolul activ al judecătorului investit cu soluționarea cauzei, prevăzut de art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

Tribunalul reține că probele administrate în cauză nu relevă nici un dubiu asupra existenței faptei.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii amenzii, ținând cont de prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001, respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârșite care este unul ridicat, se apreciază că sancțiunile au fost aplicate cu respectarea dispozițiilor art. 21 al.3 din O.G. nr.2/2001.

Astfel, pe de o parte, dispozițiile art. 96 al. 1 din OUG 195/2002 prevăd obligativitatea aplicării automate a pedepsei complementare a suspendării dreptului de a conduce. Instanța apreciază însă, pe de altă parte, că și această sancțiune trebuie să fie supusă unei operațiuni de individualizare in temeiul art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 care prevede că „sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”, text în care nu se face nici o distincție după cum ar fi vorba de sancțiuni principale sau sancțiuni complementare.
In prezenta cauză, aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce se impune având în vedere că fapta săvârșită prezintă un grad ridicat de pericol social.

Față de cele mai sus reținute ,Tribunalul va menține procesul verbal așa cum a fost întocmit de organul constatator, reținând legalitatea și temeinicia sa.

În consecință în bază art. 480 al.1 NCPC va respinge ca nefondat apelul declarat de petentul H_____ V_____.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:


Respinge, ca nefondat, apelul declarat de petentul H_____ V_____, domiciliat în com. Gălănești, ______________________, jud. Suceava, împotriva sentinței nr. 3031 din 30.10.2014, pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ de Poliție Județean Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 septembrie 2015

Președinte, Judecător, Grefier,

O_________ G_______ N______ D_____ C_______ J____ I____

Red. O.G.

Jud. M____ C_______

Tehnored. J.I.

4 ex. – 05.11.2015





Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025