Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BOTOŞANI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
277/2015 din 30 martie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_______

Secția a II-a civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal

DECIZIA NR. 277 A

Ședința publică din 30 martie 2015

Președinte – R_____ M______

Judecător – U________ M______

Grefier – A____ E____

Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelanta C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - CSTRI CESTRIN – sector 6, București, ____________________. 401 A, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S_____ M_____ din Darabani, _______________________ A, județul B_______, împotriva sentinței civile nr. 304 din 29.05.2014, pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Darabani, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc ambele părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la dosar au fost depuse relațiile solicitate de instanță de la Serviciul Public Comunitar – Regim permise de conducere și înmatriculare a autovehiculelor.

Constatând faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 alin. 2 Cod procedură civilă, având în vedere înscrisurile depuse la dosar și poziția procesuală a părților și considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.

T R I B U N A L U L

Deliberând, asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 304 din 29 mai 2014, Judecătoria Darabani a admis plângerea contravențională formulată de petentul S_____ M_____, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA „CSTRI CESTRIN” și a anulat procesul verbal de constatare a contravențiilor, _________, nr. xxxxxxx din 02.12.2013, încheiat de C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România „CSTRI CESTRIN”.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, în fapt, la data de 02.12.2013 prin procesul verbal cu _________, nr. xxxxxxx din 02.12.2013, petentul S_____ M_____ a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 250 lei, cu posibilitatea de a achita în termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la primirea procesului verbal de constatare a contravenției, jumătate din minimul amenzii prevăzut de lege, adică 125 lei, pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art. 8 alin 2 din OUG nr. 15/2002 cu modificările și completările ulterioare și sancționată de art. 8 alin.2 din același act normativ.

S-a mai reținut că petentul la data de 14.11.2013 a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, fără a deține rovinieta valabilă.

Procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit în lipsa contravenientului, fiindu-i comunicat ulterior conform confirmării de primire din 13.12.2013, fila.20.

Procedând la verificarea, potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, a legalității și temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește legalitatea, că actul contestat cuprinde mențiunile prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, nefiind incident vreunul din motivele de nulitate care se constată din oficiu de către instanța de judecată.

Instanța de fond a constatat însă că faptele descrise nu corespund realității, întrucât potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, respectiv contractul de vânzare cumpărare a unui vehicul folosit, din data de 21.02.2013, proprietar al vehiculului în cauză este S_____ D_____ și nu petentul.

A constatat prima instanță că, din probatoriul administrat în cauză, contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit, fila 5 dosar, reiese că petentul a înstrăinat acest bun, astfel că nu se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzute de disp. art. 8 alin 2 din OUG nr. 15/2002 cu modificările și completările ulterioare și sancționată de art. 8 alin.2 din același act normativ

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG 2/2001, prima instanță a admis plângerea și a dispus anularea procesului-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx din 02.12.2013.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel apelanta C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA –CESTRIN, întemeiat pe prevederile art. 466 și art. 480 Cod de procedură civilă, prin care a solicitat anularea sentinței, în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii sancțiunii amenzii aplicată prin procesul verbal de contravenție _________, nr. xxxxxxx din 02.12.2013.

În motivarea cererii de apel s-a menționat că la data constatării contravenției persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare al autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX era intimatul S_____ M_____ și că potrivit art. 7 și 8 din O.G. nr. 15/2002 responsabilitatea achitării rovinietei aparține acesteia. S-a mai arătat că nu prezintă relevanță în cauză faptul că mașia a fost anterior înstrăinată și că potrivit textului de lege arătat singura persoană vinovată de fi circulat fără a deține rovinietă valabilă este persoana fizică sau juridică, care are în proprietate sau poate folosi în baza unui drept legal vehiculul.

Intimatul S_____ M_____ nu a depus la dosar întâmpinare..

Verificând, conform disp. art. 479 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, tribunalul constată următoarele:

În mod corect, analizând temeinicia procesului verbal de contravenție contestat în cauză, prima instanță a constatat că faptele descrise nu corespund realității.

Astfel, deși în evidența Serviciului Public Comunitar Permise Conducere intimatul S_____ M_____ figurează ca proprietar al autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv contractul de vânzare cumpărare a unui vehicul folosit, din data de 21.02.2013, rezultă că proprietar al vehiculului în cauză este S_____ D_____ și nu petentul.

Din conținutul contractului de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit (fila 5 dosar fond) reiese că intimatul a înstrăinat autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX anterior comiterii contravenției și întrucât la dosar nu se află vreo copie a certificatului de înmatriculare a mașinii, apreciază tribunalul că în mod temeinic a reținut prima instanță că S_____ M_____, nu se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzute de disp. art. 8 alin 2 din OUG nr. 15/2002 .

Constatând că nu sunt date alte motive de apel din cele de ordine publică ce ar putea fi invocate și de instanță din oficiu, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă tribunalul va respinge ca nefondat, apelul declarat de apelantul C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România „CSTRI CESTRIN” împotriva sentinței civile nr. 304 din 29.05.2014 pronunțată de Judecătoria Darabani, pe care o va păstra ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E :

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - CSTRI CESTRIN – sector 6, București, ____________________. 401 A, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S_____ M_____ din Darabani, _______________________ A, județul B_______, împotriva sentinței civile nr. 304 din 29.05.2014, pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Darabani.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 30 martie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

R_____ M______ U________ M______ A____ E____

Red. U.M/01.07.2015

Jud. B______ A________

Dact. UG/Ex. 4

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025