Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 152/R/2013

Ședința publică de la 06 Februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A_______ G_______ C______

Judecător I____ N___ B______

Judecător S_____ T_______

Grefier L____ B____

S-a luat spre examinare recursul declarat de către recurentul PRIMĂRIA M___________ CLUJ N_____, DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ împotriva sentinței civile nr.5471 din 13.03.2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-N_____ privind și pe intimat _______________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima strigare cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța în temeiul art.159¹ alin.4 Cod procedură civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză; recursul a fost declarat în termen, motivat și comunicat cu intimata.

De asemenea, se constată că, s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 5 februarie 2013, întâmpinare de către intimata _______________.

Instanța, apreciind că, la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și, având în vedere că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 5471/13.03.2012 a Judecătoriei Cluj-N_____ a fost admisă în parte plângerea formulată de petenta _______________ cu sediul în Cluj-N_____, ________________ nr. 17, jud. Cluj împotriva procesului-verbal de contravenție nr. xxxxx încheiat la data de 18.04.2011 de Primăria M___________ Cluj-N_____, Direcția Poliția Locală, cu sediul în Cluj-N_____, __________________, jud. Cluj și în consecință:

S-a dispus înlocuirea amenzii aplicate de 400 lei cu sancțiunea „Avertisment”.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin plângerea formulată la data de 04.05.2011 sub nr. de mai sus, petenta ______________ în contradictoriu cu intimatul Municipiul Cluj-N_____, Direcția Poliția Comunitară, a formulat plângere contravențională, pentru anularea procesului verbal de contravenție nr. xxxxx/485/18.04.2011, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal xxxxx încheiat la data de 18,04.2011 întrucât nu petenta este contravenientul; anularea sancțiunii aplicate; a solicitat pârâtei să facă dovada ca a comunicat subscrisei o adresă prin care să solicite să indice persoana contravenientă, a solicitat pârâtei prezentarea probelor foto și video pentru a putea fi analizate în speță în cauză, întrucât în zona indicată nu exista nici un indicator care să interzică staționarea vehiculelor, (trotuarul din zona este suficient de lat și permite staționarea fără a fi stânjenit traficul pietonal).

În fapt: agentul constatator, a constatat în data de 08.12.2010, orele 11:45 consemnează în PV că a constatat că autoturismul XXXXXXXXX proprietatea petentei a staționat neregulamentar pe ______________________.1, fără a mai face nici un fel de altă precizare.

În realitate autovehiculul era parcat pe partea opusă celei descrise de agentul constatator la nr.2. Trotuarul din zona este suficient de lat și permite staționarea unui autoturism, fără a fi stânjenit traficului pietonal și cel mai important aspect este acela ca în zona nu a existat nici un indicator care să interzică staționarea autovehiculelor.

Mai mult, în zona respectivă atât pe stradă cât și pe străzile vecine se parchează în acest mod, pe trotuar sau parțial pe trotuar și parțial pe carosabil, cum de altfel se parchează în întreg municipiul, mai puțin pe străzile unde sunt montați stâlpi sau unde există indicatoare clare care să interzică acest fapt.

Pentru a dovedi aceste aspecte, a solicitat instanței să-i pună în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei probele foto, efectuate în cauză.

Menționează că nu petenta este contravenientă. Agentul constatator nu a trimis nici o adresă petentei prin care să solicite să indice numele și datele de identificare ale persoanei contraveniente. Persoana contravenientă în acest caz este R__ V_____ domiciliat în Florești nr.192 A, ______________.

Cel mai important aspect pe care dorește să-l menționeze chiar în răspunsul pe care l-ar fi dat, dacă ar fi fost solicitați să indice numele contravenientului, este următorul contravenientul nu a săvârșit fapta cu vinovăție. Nu a parcat pe trotuar ci a urcat autoturismul manual, pe trotuar, întrucât acesta pur și simplu nu mai funcționa și conducătorul auto a rămas cu autoturismul pe carosabil (în mijlocul drumului). Pentru a nu incomoda traficul rutier și nici pe cel pietonal, a optat pentru această soluție, fiind singura posibilitate la acel moment. Ulterior s-a încercat în mai multe rânduri, remedierea defecțiunilor, din păcate fără succes.

D____ dovada, a mai arătat că a depus actele prin care autoturismul a fost predat la fier vechi, ulterior, pentru a demonstra situația gravă în care se găsea. Vinovăția fiind o condiție de existența a contravenției.

Pentru a dovedi că procesul verbal a fost încheiat împotriva petentei fără a fi respectate dispozițiile legale în vigoare, cu privire la identificarea persoanei contraveniente, și fără ca petenta să fie contravenientă a solicitat instanței să solicite pârâtei să facă dovada că a comunicat petentei o adresă prin care solicită să indice persoana contravenientă.

În conformitate cu art.17 din OG 2/2001 nu este valabil procesul verbal în care se menționează drept făptuitor o altă persoană decât cea care a săvârșit contravenția.

În conformitate cu art.21 al.1 și 2 din OG 2/2001, agentul constatator are obligația de a aplica sancțiunea odată cu constatarea faptei iar nerespectarea unei asemenea cerințe duce la nelegalitatea procesului verbal.

În conformitate cu art.19 al.1 și 2 din OG 2/2001, PV trebuia semnat și de către un martor semnătura acestuia fiind esențială.

De asemenea procesul verbal a fost redactat la 5 luni de la data constatării contravenției este de înțeles că la acea dată orice martor refuza implicarea, întrucât nu exista un asemenea martor. A devenit de altfel o practică generală a agenților constatatori să consemneze în toate procesele verbale încheiate în lipsa ca persoanele prezente refuză implicarea.

Prin întâmpinarea formulată de intimatul Municipiul Cluj-N_____, a solicitat respingerea plângerii formulată de petentă împotriva procesul verbal de contravenție nr. xxxxx/485/18.04.2011, ca netemeinică și nelegală.

În motivare a arătat că, prin procesul verbal menționat mai sus, s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea faptei contravenționale prevăzută de HCL nr.149/2009, art.1 lit.b.

Astfel, la data de 08. 12.2010, orele 11:45 s-a constatat că pe domeniul public din mun. Cluj-N_____, ______________________.1, amenajat ca loc de parcare cu plată, autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, proprietatea petentei, era staționat pe trotuar.

Împotriva procesului verbal, petentul a formulat plângere, solicitând anularea procesului verbal motivând faptul că nu exista indicator în zona, agentul constatator trebuia să solicite date privind utilizatorul și nerespectarea art.19 din OG 2/2001.

Apreciază că motivele invocate de către petent sunt nefondate și nu sunt de natură a înlătura răspunderea contravențională reținută în sarcina sa.

Petenta invocă nulitatea procesului verbal motivând prin nerespectarea art.19 din OG 2/2001 privind confirmarea celor consemnate de către un martor, atunci când persoana sancționată contravențional nu se află de față la încheierea procesului verbal.

Apreciază că această susținere face abstracție de alin.3 al art.19 din OG 2/2001 conform căruia „ în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului verbal în acest mod.

Cu privire la faptul că procesul verbal a fost încheiat pe numele proprietarului autoturismului respectiva petenta persoană juridică, iar agentul constatator nu a depus diligențe pentru identificarea utilizatorului, menționează faptul că prin adresa nr.xxxxx/486/28.02.2011 au fost solicitate petentei reclamante date privind utilizatorul autoturismului XXXXXXXXX. Având în vedere că nu a primit răspuns la adresa s-a procedat la întocmirea procesului verbal pe numele proprietarului autoturismului.

În ce privește starea de fapt reținută în procesul verbal conform art. 1169 C.civ., sarcina probei revine petentului, ori acesta nu a adus nici o dovadă pentru a răsturna prezumția relativă de temeinicie a procesului verbal.

În altă ordine de idei legislația în vigoare, ca și practica judiciară din domeniu, a statuat că procesul - verbal de constatare a contravenției face dovada deplină asupra situației de fapt și a încadrării de drept, până la proba contrarie. În acest sens, s-a pronunțat Judecătoria sectorului I București, sentința civilă nr.422/1997, Tribunalul Prahova, secția civilă, decizia nr.1036/1998, Judecătoria Ploiești, sentința civilă nr.5048/1998, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios - administrativ, decizia nr.1459/C/1998, etc. (Legislație și practica contravențională - A________ Ticlea, Ed. ALL B___, București, 1999 p.41-45).

Pentru aceste motive, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulată de petentă împotriva procesului verbal de contravenție nr. xxxxx/485/18.04.2011 și menținerea acestuia așa cum a fost întocmit.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat de petentă prin care a arătat că în zona nu exista indicatoare care să interzică oprirea autoturismelor pe trotuar.

Apreciază considerentele intimatei prin care susține că fiecare cetățean trebuie să cunoască hotărârile C.L. ca neîntemeiată. Amintește că hotărârile C.L. de publică doar pe site-ul Primăriei și nu pot fi cunoscute de către cetățeni întrucât nu exista nici un motor de căutare sau o altă modalitate care să te ajute să găsești aceste hotărâri după denumire, cuvinte cheie sau alte metode. Ele sunt afișate dosar după numere/an, aparținând în aceiași ordine atât cele abrogate cât și cele actualizate.

Astfel, H.C.L. 149/2009 contrazice HG 1391/2006 aprobarea regulamentului de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice – forma actualizată.

Hotărârea spune în art.142 lit. n, ca mașinile se pot parca pe trotuar dacă este lăsată o distanța de aproximativ un metru pentru pietoni”.

Art.12 se interzice oprirea voluntara a vehiculelor:

a- în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”.

n- pe trotuar, dacă nu se asigură spațiu de cel puțin 1 m pentru circulația pietonilor;

o- pe pistele pentru biciclete;

p- în locurile unde este interzisă depășirea.

Autoritățile responsabile au astfel obligația de a semnaliza prin indicatoare rutiere, în mod expres, locurile unde staționarea și parcarea este interzisă.

Nu se poate prezuma că undeva nu sunt indicatoare care să interzică soluționarea, înseamnă că nu este permisă și ca a săvârșit o contravenție.

Este obligatoriu ca acest aspect să fie semnalizat legal prin indicatoare rutiere.

A solicitat să se respingă probele depuse de intimata în dosarul cauzei, acestea fiind neconcludente. Nu rezultă din acestea, locul faptei și descrierea zonei, fapt esențial în cauză. Așa cum susține locul era nesemnalizat cu indicatoare rutiere care să interzică oprirea. Atât procesul verbal cât și aceste probe neconcludente nu pot să facă o descriere suficientă a faptei și nu pot arăta toate împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea pagubelor pricinuite.

Nu rezultă nici numărul de înmatriculare al mașini fotografiate din fața și nu se poate deduce ca mașina frigorifică din spate este aceiași cu cea fotografiată din față.

Singurul aspect care se poate observa, fără dubiu, este acela că exista așa cum prevede legea minimul de 1 m pentru a permite deplasarea nestânjenită a pietonilor.

De altfel în multe zone din oraș, sunt angajate legal parcări pe trotuarele municipiului lăsând spațiu de 1 m pentru pietoni (_______________________ și altele).

Pârâta susține că PV nu a fost semnat de martor, întrucât este știut faptul că de cele mai multe ori, persoanele prezente nu se implică pentru a evita inconvenientele calității de martor.

În realitate în toate procesele verbale studiate (cca.40) pentru documentare cuprind aceste mențiuni. Agenții constatatori nici nu-și pun problema de a solicita vreun martor, considerând că formula „persoanele de față refuză implicarea, este acoperitoare pentru abuzurile și ilegalitățile pe care le comit.

În realitate nici nu putea fi solicitat vreun martor așa cum rezultă și din cuprinsul și forma de redactare a procesului verbal, acesta a fost încheiat ulterior constatării sancțiunii, la sediul pârâtei. Aspect ce face imposibilă implicarea unui martor.

În ce privește aspectul încheierii PV pe numele proprietarului, aduce la cunoștință instanței că petenta nu a primit nici o solicitare din partea pârâtei, de a depune diligențe pentru identificarea conducătorului auto.

A solicitat să se constate că pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici un document doveditor în acest sens. Simpla adresă formulată fără dovezile de comunicare nu acoperă viciul necomunicării.

Procesul-verbal a cărui anulare o solicită cuprinde mențiunea „”Nu a fost de față nici un martor”, din probele depuse de pârâta rezultă că constatarea s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic”.

În acest sens, a mai arătat faptul pentru care a fost sancționat a fost constatată și înregistrată pe suport video, deci prin mijloace tehnice, motiv pentru care procesul - verbal de constatare a contravenției ar fi trebuit să îmbrace o altă formă.

Astfel, potrivit art.181 din regulamentul din 4 octombrie 2006 de aplicare a OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Datele de identificare a contravenientului care se consemnează în procesul-verbal de constatare a contravenției sunt cele comunicate, în scris, sub semnătură proprietarului său deținătorul legal al vehiculului.

În OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, potrivit cărora: art.128 – Autoritățile administrației publice locale au următoarele atribuții d- stabilesc reglementări referitoare la regimul de acces al circulației, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule, cu avizul poliției rutiere.

Consideră că lipsa martorului, nedescrierea suficientă a faptelor, lipsa comunicării solicitării de a identifica conducătorul auto, inexistența indicatoarelor rutiere care să interzică staționarea în zonă, precum și starea reală de fapt, sunt motivele suficiente care să conducă la anularea procesului verbal în cauză.

D____ urmare a solicitat să se admită plângerea așa cum a fost formulată și sa admite în principal anularea procesului – verbal sus amintit, deoarece:

Nu respectă condițiile de formă impuse de lege și pe cale de consecință, anularea măsurii de sancționare a petentei.

În cuprinsul acestuia agentul constatator nu a realizat o descriere suficientă a faptelor pe care susține petenta că le-a săvârșit și nu a realizat nici o mențiune referitoare la împrejurările în care fapta a fost săvârșită. Or, potrivit art.16 al.1 teza a IV-a din OG 2/2001 „Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu. .descrierea fapte contravenționale cu indicarea datei, orei și locul în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite”. Sancțiunea pentru această neregularitate a procesului verbal este cuprinsă în art.17 din OG 2/2001, conform căruia „Lipsa mențiunilor privind ..a faptei săvârșite și a ..atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”.

Potrivit jurisprudenței dominante în materie „în cazul în care descrierea faptei lipsește cu desăvârșire sau aceasta este descrisă doar în mod generic, precum și în cazul în care orice mențiune privind împrejurarea în care fapta a fost săvârșită este inexistentă, duce la aplicarea sancțiunii nulității absolute a actului constatator al contravenției” 1, în baza art.17 din OG 2/2001, sancțiunea care nu poate fi acoperită în nici un fel. În realitate „lipsa mențiunilor sus arătate face imposibilă aprecierea gravității faptei săvârșite și implicit a justeței sancțiunii aplicate de către instanța de judecată, singura în măsură să realizeze un control obiectiv și imparțial al procesului – verbal criticat. „2 Mai trebuie reținut ca, din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art.16 al.1 din OG 2/2001 rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiuni autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei acest caracter” 3. În viziunea aceleiași instanțe de control judiciar în materie contravențională, cerința este imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceia de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a justeței sancțiuni aplicate.

Aceste lipsuri evidente ale PV criticat pun serios sub semnul întrebării aparența minimă de legalitate a acestui act „emanând de la un funcționar ce are dreptul de a funcționa în locul unde actul s-a făcut”, act care se dorește a fi un act autentic. Cum poate incrimina o conduită pretins ilicită un astfel de proces-verbal, care în loc să acuze se recomandă pe sine însuți în acuzat de nerespectarea a dispozițiilor legii?

Lipsa unei descrieri suficiente a faptei se explică prin aceea că s-a dorit să îi înlăture posibilitatea de a-i exercita dreptul de apărare în fața unei instanțe de judecată obiectivă și imparțială, prin invocarea motivelor de nelegalitate și netemeinicie a procesului-verbal pe care înțelege să-l critice. O redare fidelă a situației de fapt care a condus la săvârșirea faptei reținute în procesul – verbal, precum și posibilitatea de a formula obiecțiuni ar fi dus la o mai bună individualizare a faptei și la aplicarea unei sancțiuni mai ușoare.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, trebuie menționat că un proces-verbal de constatare a contravenției nu poate face, prin el însuși dovada existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces-verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției. Prin urmare, petentei nu i se poate reține sarcina dovezii celor constatate în procesul verbal a cărui anulare o solicită.

În sprijinul susținerilor sale se află atât dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care fac parte integrantă din dreptul intern al României încă din anul 1994, în baza articolului 11 din Constituția României.

Astfel, în raport cu prevederile art.20 al.2 din Constituție, dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Legea internă română, prin art.34 din OG nr.2/2001 și art.1169 din Codul civil, conține prevederi contrare și mai puțin favorabile față de reglementările europene privitoare la drepturile fundamentale ale omului.

În lumina jurisprudenței CEDO contravențiile privitoare la circulația pe drumurile publice sunt încadrate în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. CEDO.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudența sa (Cauza Maszini c. României, hotărârea din 21.09.2006) că normele juridice ce sancționează astfel de fapte au caracter general și că urmăresc un scop preventiv și represiv, aceste criterii (alternative) fiind suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art.6 din Convenție, caracter penal.

Ca o consecință a aplicării în cauză a disp. art.6 din Convenție prezentul litigiu trebuie să ofere și garanțiile procesuale recunoscute și garantate de acest articol. Pe cale de consecință, trebuie recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art.6 al Convenției, printre care și prezumția de nevinovăție.

Beneficiind de prezumția de nevinovăție rezultă că subscrisa deși a re această facultate, nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina provei revenind intimatului, acesta fiind parte în litigiu care trebuie să facă dovada că aspectele consemnate în procesele-verbale de contravenție sunt întemeiate și corespund realității.

Prin urmare, intimatul trebuie să facă dovada celor reținute în procesul-verbal.

A solicitat instanței să pună în vedere intimatului să depună la dosarul cauzei dovada că autoturismul în cauză staționa într-un loc în care la data și ora menționată în PV, exista vreun indicator care să interzică acest fapt și dovada comunicării adresei prin care se solicită reclamantei indicarea persoanei responsabile de cele descrise în PV de contravenție.

Pentru toate aceste considerente a solicitat anularea procesului verbal pentru motivele arătate mai sus, ca nelegal și în cazul în care intimatul nu va face dovada celor reținute în procesul verbal ca netemeinic.

În subsidiar, înlocuirea sancțiunii cu măsura avertismentului.

Chiar și textul legal - art.21 al.3 din OG 2/2001, impune obligativitatea aplicării unei sancțiuni proporționale ci „gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal „.Astfel, având în vedere lipsa de pericol social al faptei, a consecințelor negative în urma precum și circumstanțele reale, se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.

Pentru acestea a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate petentei cu măsura avertismentului.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Prin procesul verbal menționat mai sus, s-a reținut în sarcina petentei, săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de HCL nr. 149/2009, art.1 lit.b.

Astfel la data de 08.12.2010, s-a constatat că pe domeniul public din Municipiul Cluj-N_____ ______________________. 1, amenajat ca loc de parcare cu plata, autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX proprietatea petentei care staționa pe trotuar.

Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța de fond a constatat următoarele:

Analizând procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța de fond a considerat că, în vederea justei soluționări a cauzei, trebuie să facă o distincție între neregularitățile unui act juridic care sunt ocrotite în mod expres sub sancțiunea nulității și cele pentru care legea nu stabilește în mod expres o astfel de sancțiune.

Și aceasta întrucât, în primul rând, în procedeul verificării legalității unui act juridic, judecătorul nu poate să se limiteze doar la aspectele invocate de petent în cererea sa, ci fiind sesizat cu analiza legalității actului, trebuie să aibe în vedere și acele neregularități care rezultă din cuprinsul actului și care pot fi invocate de către acesta din oficiu. În al doilea rând, dacă judecătorului nu i-ar fi permis să verifice legalitatea actului atât din punct de vedere al nulităților exprese, cât și a celor virtuale, s-ar putea ajunge la situația în care un act juridic nelegal întocmit să rămână în vigoare.

Dacă în cercetarea legalității unui act juridic, judecătorul învestit în acest sens ar fi obligat să respecte întru-totul principiul disponibilității fără a avea posibilitatea de a verifica alte aspecte decât cele sesizate de petent în cererea sa, ar putea ajunge la situația în care, deși constată prin propriile verificări, că actul este nul, în lipsa unei solicitări exprese în acest sens în conținutul cererii de chemare în judecată, ar trebui, limitându-se doar la cele invocate de petent, să-i respingă acțiunea și să păstreze un act nevalabil întocmit.

Tocmai pentru evitarea unor astfel de consecințe nedorite pe plan procesual, legiuitorul a creat cele două tipuri de sancțiuni, respectiv nulitatea absolută și relativă, diferența dintre cele două constituind faptul că prima poate fi invocată de orice persoană, inclusiv de judecător cu ocazia judecării unei acțiuni în care este sesizat cu verificarea legalității unui act.

Prin urmare, în opinia instanței, în momentul în care aceasta este sesizată cu verificarea legalității unui act juridic, - în vederea evitării păstrării în circuitul juridic a unui act ilegal - trebuie să-l analizeze, având în vedere toate condițiile de valabilitate ale acestuia, așa cum au fost stabilite de textele legale în vigoare în momentul întocmirii lui, indiferent dacă condițiile ad validitatem de fond și/sau de formă sunt sau nu stabilite sub sancțiunea nulității exprese și absolute sau virtuale și relative.

În concret, acest demers înseamnă verificarea nu numai a acelor aspecte de nelegalitate care au fost invocate de petent în cererea sa, ci și a acelora care au fost omise, dar care sunt stabilite sub sancțiunea nulității exprese și absolute, putând fi, astfel, invocate și constatate din oficiu de către judecător.

Totodată, acest demers înseamnă și faptul că, în situația în care un petent nu indică în conținutul cererii sale vreo cauză de nelegalitate, judecătorul nu va fi legat de principiul disponibilității în ceea ce privește temeiurile de drept ale cererii, ci, mai mult, fiind învestit prin cerere cu soluționarea legalității actului, va fi obligat să verifice respectarea acelor dispoziții legale care sunt ocrotite sub sancțiunea nulității exprese și absolute.

Prin urmare, aplicând cele arătate mai sus la cererea formulată de petenta din cauza de față, instanța de fond a constatat că aceasta a invocat ca și motiv de nelegalitate nerespectarea condițiilor de forma impuse de lege, nerealizând o suficientă descriere a faptei.

Aceste împrejurări, însă, nu vor împiedica instanța sesizată cu verificarea legalității procesului-verbal de constatare a contravenției să analizeze conținutul acestuia și sub aspectul respectării celorlalte condiții de fond și de formă ad validitatem stabilite de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității exprese și absolute.

Prin urmare, din cele arătate, instanța de fond a constatat că procesul-verbal a cărui anulare se solicită în cauza de față a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate din oficiu de către instanță.

Totodată, instanța de fond a constatat că, sub aspectul temeiniciei, procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie (până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de petentă în susținerea plângerii contravenționale) acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.

Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției spre deosebire de alte acte autentice nu este una absolută (dovada contrarie putându-se face în aceste cazuri doar prin înscrierea în fals), ci doar una relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.

Din cele arătate mai sus reiese că această inversare a prezumției, nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 1169 Cod civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.

Totodată, instanța de fond a constatat că, în acest sens, puterile sale sunt limitate de principiul disponibilității, aceasta neputând administra dovezi din oficiu în vederea dovedirii netemeiniciei celor constatate și, astfel, a inversării prezumției de veridicitate. Această sarcina este una exclusivă și îi aparține, potrivit art. 1169 Cod civil doar petentului.

Prin urmare, din cele arătate mai sus, rezultă că, în situația în care un petent nu solicită dovezi în sensul dovedirii netemeiniciei unui proces-verbal, instanța nu va putea solicita administrarea unor dovezi care să tindă la realizarea acestui demers, ci, odată constatată validitatea actului, trebuie să considere că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt conforme cu adevărul (cu realitatea celor întâmplate).

Astfel, instanța de fond, a constatat că petentul nu a solicitat instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, să-i încuviințeze și să administreze probe în dovedirea netemeiniciei celor stabilite prin procesul-verbal de constatare a contravenției, nereușind, în consecință, să răstoarne prezumția de veridicitate a actului sancționator care, astfel, rămâne în ființă.

Instanța de fond a reținut, astfel, că prezumția de veridicitate a procesului-verbal rămâne în ființă, deoarece din probele depuse la dosarul cauzei nu rezultă o situație contrară celor reținute în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției.

Cu toate acestea, văzând circumstanțele în care s-a săvârșit contravenția, precum și aspectul ca agentul constatator nu a arătat împrejurările avute în vedere de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 de natura a servi la aprecierea gravității faptei, instanța de fond a apreciat că, fiind în imposibilitate de a evalua gravitatea și pericolul social al faptei reținute în sarcina petentei, organul constatator a realizat o greșită individualizare a sancțiunii aplicate, fapta acesteia prezentând o gravitate mai redusă, ceea ce îndreptățește instanța să considere că, pe viitor, petenta nu va mai repeta respectiva fapta.

Pentru aceste motive, considerând că sancțiunea aplicata a fost prea mare în raport cu fapta săvârșită și neindividualizata în mod clar, însă pentru a nu rămâne nesancționată, instanța de fond a procedat la o reindividualizare a pedepsei aplicate prin înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertisment”, în temeiul dispozițiilor art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, atrăgând atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Municipiul Cluj-N_____ solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate, pentru motivul prev. de art. 304 pct.9 C.pr.civ., cu consecința respingerii plângerii contravenționale.

În motivare arată că, soluția atacată este nelegală, deoarece, din nici o prevedere a OG 2/2001 nu reiese obligativitatea menționării în procesul verbal de contravenție încheiat de agentul constatator, a criteriilor de individualizare a sancțiunii.

În speță, sancțiunea a fost corect individualizată, raportat la faptul că, petenta staționa neregulamentar pe trotuar și a încălcat prevederile art.1 al.b din HCL 149/2009.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul constată că, recursul declarat în cauză este nefondat.

Tribunalul constată că, procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate din oficiu de către instanță.

Însă, având în vedere circumstanțele în care s-a săvârșit contravenția, precum și faptul că, agentul constatator nu a arătat împrejurările avute în vedere de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 de natură a servi la aprecierea gravității faptei, în mod just instanța de fond a apreciat că, fapta petentei prezintă un grad de pericol redus; totodată, din actele dosarului, nu reiese faptul că, sus-numita ar mai fi fost anterior sancționată contravențional, așa încât, sancțiunea avertismentului este suficientă pentru reinserția socială a acesteia.

Față de cele mai sus arătate, tribunalul, în baza art.312 C.pr.civ., va respinge recursul declarat de recurentul Municipiul Cluj-N_____ împotriva sentinței civile nr. 5471/13.03.2012 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Cluj-N_____, pe care o va menține în totul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul Municipiul Cluj-N_____, cu sediul în Cluj-N_____, ___________________-3, jud. Cluj împotriva sentinței civile nr. 5471/13.03.2012 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Cluj-N_____, pe care o menține în totul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 06.02.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A_______ G_______ C______ I____ N___ B______ S_____ T_______

GREFIER

L____ B____

Red. 2 ex./I.N.B./D.M.

18.04.2013

Jud.fond: E________-E____ P____