Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 906/R/CA/2013
Ședința publică de la 25 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D______ S_________
Judecător O_____ M_____ U____
Judecător A___ R_____ P______
Grefier D____ D__
Pe rol fiind judecarea recursului contencios administrativ și fiscal privind pe recurent I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN BIHOR, cu sediul in LOC. Oradea, ______________________. 18, jud. Bihor, in contradictoriu cu intimații C___ C_______ I___, D__. IN LOC. Oradea, __________________, _____________________________, B____ S_____ dom. in loc. Inand, nr. 283, jud. Bihor, S.C. C________ S.A. cu sediul in loc. Oradea, ___________________________, jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr. 5575/19.04.2013 pronunțata de Judecătoria Oradea, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței de judecata ca prezentul dosar se afla la primul termen de judecata, recursul este motivat, scutit de la plata taxei judiciare de timbru, s-a solicitat judecarea cauzei si in lipsă, procedura de citare este legal îndeplinită, pentru acest termen s-a depus prin registratura instanței, la data de 25.11.2013, cerere de recurs de către intimatul C___ C_______, după care:
Instanța constata ca s-a solicitat judecarea cauzei si in lipsă, cauza fiind in stare de judecata, astfel, instanța considerându-se lămurită, închide dezbaterea si lasă cauza in pronunțare.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND:
Asupra recursului de față Tribunalul constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5575/19.04.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea, instanța de fond a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul C___ C_______ I___ cu domiciliul în Oradea, _________________, _____________. 2, județul Bihor în contradictoriu cu intimații I____________ de Poliție al Județului Bihor cu sediul în Oradea, județul Bihor, B____ S_____ cu domiciliul în Inand, nr. 283, județul Bihor și asigurătorul de răspundere civilă ___________________ sediul în Oradea, ___________________________, județul Bihor.
A înlocuit sancțiunea contravențională a amenzii aplicată petentului prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/03.12.2012 cu sancțiunea avertismentului și înlătură sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de conducere.
A atras atenția petentului ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele :
Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/03.12.2012 (f.16) petentul C___ C_______ I___ a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 420 lei, în baza art. 57 alin. 2 din HG nr. 1391/2006 rap. la art. 101 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002. Prin actul contestat s-a reținut în sarcina petentului faptul că la data de 03.12.2012, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe _____________________________ intersecția cu _________________________ ar fi trebuit să existe indicatorul Stop, nu a acordat prioritate de trecere și s-a tamponat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX. Prin procesul verbal atacat s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.
Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța a constatat că aceasta a fost depusă în termen legal de 15 zile de la data înmânării.
Verificând procesul-verbal de contravenție din perspectiva condițiilor de legalitate impuse sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG nr. 2/2001 instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea acestor condiții.
De asemenea instanța a constatat că situația de fapt reținută de agentul constatator constituie contravenții în sensul prevăzut de O.U.G. 195/2002.
Astfel, conform art. 57 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 la intersectiile cu circulatie dirijata, conducatorul de vehicul este obligat sa respecte semnificatia indicatoarelor, culoarea semaforului sau indicatiile ori semnalele politistului rutier, nerespectarea acestei obligații constituind contravenție potrivit art. 101 alin. 3 lit. c din OUG nr. 195/2002.
Verificând procesul verbal de contravenție sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că starea de fapt menționată în acesta corespunde realității.
Astfel, din informațiile primite de la Primăria Oradea (f.36) rezultă că intersecția străzilor T_____ B________ cu O_______ G___ este prevăzută cu următoarele indicatoare: pe starda T_____ B________ 2 indicatoare Stop, 2 indicatoare trecere de pietoni, iar pe starda O_______ G___ 2 indicatoare trecere de pietoni. Din fotografiile de la filele 25-26 coroborate cu mențiunile trecute în actul contestat a rezultat că la momentul producerii tamponării pe stada T_____ B________, pe care circula petentul, nu exista, în fapt, indicatorul Stop, acesta fiind rupt. S-a reținut și faptul că pe carosabil exista marcajul transversal de oprire (f.26), astfel că petentul avea obligația de a opri pentru a acorda prioritate conducătorului autoturismului cu nr. XXXXXXXXX, care circula pe starda O_______ G___.
Aprecierea instanței s-a întemeiat pe disp. art. 75 alin. 1 rap. la art. 76 lit. c pct. 1 din HG nr. 1391/2006 conform cărora marcajele pot fi folosite singure sau împreună cu alte mijloace de semnalizare rutieră pe care le completează sau le precizează semnificația.
Pe cale de consecință, petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa prin procesul verbal contestat.
În ceea ce privește sancțiunile aplicate instanța a apreciat că, raportat la împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, respectiv lipsa indicatorului Stop, se justifică înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul și înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.
Pentru aceste motive, în baza art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, instanța a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul C___ C_______ I___.
Instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs I.P.J. Bihor solicitând modificarea sentinței recurate și menținerea in totalitate a dispozițiilor procesului - verbal de contravenție contestat, ca temeinic și legal.
In drept, recurentul a invocat dispozițiile art. 304 din Codul de procedură civilă, OG nr. 2/2001 și a solicitat judecarea cauzei în fond.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susținut că în mod corect a fost menținută valabilitatea procesului – verbal dar nu trebuia înlăturată sancțiunea complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce deoarece și avertismentul este o sancțiune principală.
Analizând sentința recurată prin raportare la motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele în conformitate cu dispozițiile art. 304 ind.1 si art. 306 al. 2 din Codul de procedură civilă, tribunalul apreciază că recursul nu este fondat, prima instanță făcând corect aplicare a dispozițiilor legale incidente la starea de fapt judicios stabilite în baza probelor administrate în cauză.
Prin procesul – verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/03.12.2012, petentul intimat a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzute la art. 57 al. 2 din HG nr. 1391/2006 rap. la art. 101 al. 3 lit. a din OG nr. 195/2002, reținându-se că în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXXXX în Oradea, pe _________________________ intersecția cu __________________ ar fi trebuit să existe indicatorul STOP, nu a acordat prioritate de trecere și s-a tamponat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXX.Prin același proces – verbal de contravenție s-a dispus și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile.
Tribunalul constată că în mod legal a reținut instanța de fond că procesul verbal de contravenție și sancționare contravențională contestat a fost întocmit cu respectarea condițiilor de legalitate, că starea de fapt reținută de agentul contestator, cu privire la aprecierea proporționalității sancțiunii aplicate cu gradul de pericol social concret al faptei, se reține că prima instanță a apreciat in mod judicios ca față de lipsa indicatorului ,,STOP” se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea ,, AVERTISMENT”.
Potrivit disp. art. 21 al. 3 din OUG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea contravențională se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social, concret al faptei, ținându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșită fapta, de scopul urmărit, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia și de circumstanțele personale ale contravenientului.
In acest context, ținând seama de considerentele de fapt și de drept arătate, tribunalul apreciază că sentința recurata este temeinică și legală și va respinge ca nefundat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN BIHOR, cu sediul in loc. Oradea, ______________________. 18, jud. Bihor, in contradictoriu cu intimații C___ C_______ I___, dom. in loc. Oradea, __________________, ______________. 2, jud. Bihor, B____ S_____ dom. in loc. Inand, nr. 283, jud. Bihor, S.C. C________ S.A. cu sediul in loc. Oradea, ___________________________, jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr. 5575/19.04.2013 pronunțata de Judecătoria Oradea, pe care o menține în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi - 25 Noiembrie 2013.
Președinte, D______ S_________ |
Judecător, O_____ M_____ U____ |
Judecător, A___ R_____ P______ |
|
Grefier, D____ D__ |
|