Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BREZOI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
4503/2013 din 09 octombrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ

JUDECĂTORIA B_____, JUDEȚUL V_____

Operator de date cu caracter personal nr. 4120

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4503

Ședința publică de la 09 Octombrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: D___ S_____ E____

Grefier: P_________ I_____


Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe petentul S________ M_____ L____ și pe intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA PRIN DRDP CLUJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție R12 xxxxxxx plangere contraventionala - declinare competentă.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu s-au prezentat părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că a fost restituită comunicarea adresei prin care s-a solicitat petentului să precizeze poziția față de excepția tardivității formulării plângerii, cu mențiunea „ expirat termenul de păstrare”.

Instanța reține cauza spre soluționare pe excepția tardivității formulării plângerii .


INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXXX la Judecătoria D___, petentul SERMEREAN M_____ L____ ,în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE din ROMÂNIA- SA CESTRIN (CNADNR SA) a solicitat anularea procesului verbal de constatare si sancționare a contraventiilor _______ 12 nr. xxxxxxx/10.10. 2012.

În motivarea plângerii, în esență, a arătat că nu se face vinovat de fapta contraventională ,pentru că a înstrăinat autovehiculul ce a fost identificat în trafic. . De asemenea procesul verbal înlătură posibilitatea contravenientului e a formula obiectiuni și de a semna și nu poartă semnătura agentului constatator.

În drept, s-a invocat art. 31 din OG 2/2001 .

În susținere a depus în fotocopie procesul- verbal contestat și contract de vânzare- cumpărare pentru autovehicul folosit .

Plângerea contraventională este scutită de taxa judiciară de timbru, conform art. 15 lit. i) din Legea 146/1997 modif.( în vigoare la data sesizării instantei.)

Intimata a depus înscrisuri și a solicitat judecata în lipsă.

Prin sentința civilă nr. 1566/2013, Judecătoria D___ a declinat competenta de soluționare a plângerii, față de locul săvârșirii contraventiei , la Judecătoria B_____.

Cauza a fost înregistrată la judecătoria B_____.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a inocat prioritar, excepția tardivității formulării plângerii contraventionale, iar pe fond , s-a arătat, în esență, că procesul- verbal îndeplineste toate elementele de fond și formă prevăzute de OG 2/2001 , iar pe fond s-a arătat că petentul a circulat fără a deține rovinietă valabilă, pentru care s-a aplicat sancțiunea la minimul prevăzut de lege.

Prin adresa înaintată ,petentului i s-a cerut să-și exprime punctul de vedere cu privire la excepție, corespondenta, fiind restituită cu mentiunea „expirat termenul de păstrare”.

Deliberând cu prioritate, în conformitate cu prev. art. 137 C.p. civ, asupra exceptiei tardivității , instanta constată excepția întemeiată, pentru următoarele considerente:

În fapt, se reține: Procesul- verbal de constatare si sancționare R 12 nr. xxxxxxx/10.10. 2012, a fost comunicat petentului prin afișare, conform procesului verbal la data de 18.10 2012, iar plângerea contraventională a fost înaintată și înregistrată la data de 13.11. 2012.

Conform art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 modif. și compl. , „împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.”

Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, astfel cum este prev. de art. 27 din același act normativ. Astfel, față de momentul în care s-a efectuat comunicarea procesului- verbal, agentul constatator a respectat prevederile legale ce stipulau ca modalitate de comunicare prin postă sau prin afișare la domiciliu , operațiune ce a fost consemnată în procesul- verbal de afișare, semnat de un martor, conform art. 27 teza II din OG 2/2001.

Față de dispozițiile legale mentionate, se reține că petentul a formulat plângerea contraventională la data de 13.11. 2012 ,, după expirarea termenului de 15 zile de la data la care a fost comunicat proceselul – verbal de constatare și sancționare a contraventiilor .

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul prev. art. 31 alin. 1 , art. 27 din OG 2/2001 corob. , Judecătoria admite excepția tardivității formulării plângerii contraventionale, și în consecință, va respinge plângerea , ca tardiv formulată.




PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII


HOTĂRĂȘTE:



Admite excepția tardivității.

Respinge plângerea formulată de petentul S________ M_____ L____ cu domiciliul procesual în D___, ____________________. 6, județul Hunedoara, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE din ROMÂNIA- SA CESTRIN (CNADNR SA) cu sediul în Bucuresti, ______________________ A, sector 6 împotriva procesului verbal de constatare si sancționare a contraventiilor _______ 12 nr. xxxxxxx/10.10.2012, ca tardiv formulată.

Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în sedința publică din 09.10. 2013.


Președinte, Grefier,

D___ S_____ E____ P_________ I_____



Red./TEh./D.S.E./P.I.

4 ex. 31.10. 2013




Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 44/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 2194/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 373/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 86/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 3662/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 349/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1122/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 2181/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Apel
  • Hotărârea 77/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1837/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 3411/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 493/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 1075/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 5245/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 70/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1290/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 9200/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 808/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 18/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 399/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 734/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025