Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
775/2016 din 22 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă Nr. 775/2016

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A________ C_______

Grefier A________ H____



Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent Z_________ V_____ și pe intimat R____ A_______ DE TRANSPORT BUCUREȘTI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție nr. xxxxxx

La apelul nominal făcut în ședința publică, răspunde petentul personal, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Instanța procedează la identificarea petentului, datele acestuia fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.

Petentul personal prezintă instanței documente justificative ale stării de sănătate iar după efectuarea unor copii xerox ale acestora, le depune și la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului

Petentul având cuvântul pe probe lasă la aprecierea instanței

Instanța, în temeiul art.258 C.pr.civ. încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra fondului.

Petentul prin apărător având cuvântul pe fondul cauzei lasă la aprecierea instanței.

Instanța rămâne în pronunțare și reține cauza spre soluționare.


INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.08.2015 sub nr. dosar XXXXXXXXXXXXXX, petentul Zoicareanu V_____ a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției nr.xxxxxx din data de 17.08.2015 emis de intimata R.A.T.B. București și exonerarea de la plata amenzii aplicate.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în esență, este pensionar si nu a avut talonul de pensie asupra sa la momentul efectuării controlului.

Plângerea nu a fost întemeiata în drept.

În probațiune, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, anexând la dosar procesul verbal contestat și talonul de pensie din august 2015 (filele 2, 3).

Petentul a achitat taxa judiciară de timbru de 20 de lei.

În data de 13.10.2015, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea plângerii, întrucat la momentul efectuarii controlului nu se afla in posesia unui titlu de calatorie a carui valabilitate sa poata fi verificata de catre agentul constataor. În subsidiar, intimata a solicitat înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertisment, întrucat în urma verificarilor RATB s-a constatat ca petentul beneficia de gratuitate potrivit H.C.G.M.B. nr.139/2006.

În susținerea apararii, intimata a solicitat incuviintarea probei prin înscrisuri.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal nr. xxxxxxx din 17.08.2015 întocmit de intimata R____ A_______ DE TRANSPORT PUBLIC București, în urma controlului efectuat în ziua de 17.08.2015, ora 13.45, pe traseul 335, în autobuz, în municipiul București, zona „TVR - PPL”, s-a constatat că petentul Zoicareanu V_____ a circulat fără card de calatorie, fapta fiind prevăzută și sancționată de art.7 punctul a) și art.10 din H.C.G.M.B. nr.156/2001, fapt pentru care a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei.

Conform artr.34 alin. (1) din OG nr. 2/2001, „ Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. Dispozițiile art. 236^1 și ale art. 405 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.

Având în vedere data întocmirii actului contestat, instanța găsește că plângerea a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, indicarea actelor normative incidente, posibilitatea achitării în cel mult 48 ore de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției a jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, respectiv suma de 50 lei, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Cât privește temeinicia procesului-verbal, având în vedere, pe de o parte, prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesului-verbal de constatare a contravenției, iar, pe de altă parte, faptul că petentul a confirmat că la solicitarea agentului constatator nu a fost în măsură să prezinte un titlu de calatorie valabil sau talonul de pensie, instanța apreciază că actul sancționator a fost întocmit în mod justificat.

Totuși, ținând cont de faptul că la momentul efectuarii controlului petentul avea calitate de pensionar (f.2), dar nu a fost în măsura să prezinte agentului constatator talonul de pensie, instanța apreciază că, în cauză, scopul educativ și preventiv urmărit de legiuitor poate fi atins și prin aplicarea sancțiunii avertismentului.

D____ pentru care, instanța va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu sancțiunea avertisment.

Pentru aceste considerente,


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea privind pe petent Z_________ V_____ cu domiciliul în București, sector 3, ______________________. 13, _____________, ___________________ intimat R____ A_______ DE TRANSPORT BUCUREȘTI cu sediul în București, sector 1, _________________________. 1.

Înlocuiește amenda contravențională aplicata prin procesul verbal nr.xxxxxxx din 17.08.2015 cu sancțiunea „avertisment”.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.01.2016.


P_________ GREFIER





Red.C.A./tehn. C.A/H.A.

4 ex./22 feb 2016

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025