Acesta nu este document finalizat
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL V______
SECTIA A II-A CIVILA SI DE C_________ ADMINISTRATIV FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 555/2015
Ședința publică de la 01 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S_____ F______ N______
Judecător F_________ T______ – Președinte secție
Grefier I_____ S_____
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de apelantul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V______, cu sediul în Focșani, ____________________.12, județul V______ prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței civile nr.108 din 15 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-petent M_____ I__, domiciliat în orașul Focșani, ________________________.28, __________, ____________________.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelantul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V______ și intimatul-petent M_____ I__.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită.
În temeiul disp. art. 131 cu ref. la 95 alin.2 NCPC și art.34 alin.2 OG 2/2001 își verifică competenta și constată că este competentă general, material și teritorial; că în cauză calea de atac s-a exercitat în termenul prevăzut de art.468 NCPC și că apelul este scutit de plata taxei de timbru în conformitate cu disp. art. 30 din OUG 80/2013.
Nemaifiind alte cereri, în raport de disp. art.479 NCPC, instanța în temeiul disp. art.244 alin.1 raportat la disp. 482 NCPC constată terminată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată, părțile fiind lipsă.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă 108/15.01.2015 a Judecătoriei Focșani s-a admis în parte plângerea formulată de petentul M_____ I__ împotriva procesului verbal încheiat la 12.07.2014 de I__ V______, s-a anulat procesul verbal în ce privește contravenția prev. de art.120 alin.1 lit.i din HG 1391/2006 și s-a exonerat petentul de sancțiunile aplicate pentru această contravenție. S-au menținut celelalte dispoziții ale procesului verbal.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx, încheiat în data de 12.07.2014 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V______ s-a reținut că în data de 12.07.2014, ora 21:03, petentul a condus autoturismul marca Peugeot 406 cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe DN2 Calea Munteniei, în direcția Golești spre Tișița cu viteza de 85 km/h, zonă cu limitare de viteză la 60 km/h, și a depășit un auto TIR pe marcajul axial continuu ce desparte sensurile de mers circulând pe contrasens, fiind înregistrat cu aparat radar montat pe auto MAI xxxxx. Petentul a fost sancționat cu avertisment pentru fapta de depășire a vitezei legale prev. de art. 121 alin. 1 din H.G. 1391/2006, iar pentru fapta de încălcare a marcajului continuu ce desparte sensurile de mers, circulând astfel pe contrasens cu amendă în sumă de 360 lei, 3 puncte de penalizare precum și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Petentul a semnat procesul verbal, la rubrica alte mențiunii fiind înscris ”nu recunosc faptele”.
În drept, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 instanța a verificat legalitatea și temeinicia procesului-verbal de sancționare și constatare a contravenției.
Conform art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006: „Conducãtorii de vehicule sunt obligați sa respecte viteza maxima admisă pe sectorul de drum pe care circula și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusa prin mijloacele de semnalizare”.
Conform art. 120 alin. 1 lit. i din OUG nr. 195/2002: „(1) Se interzice depășirea vehiculelor: i) când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere”.
Potrivit art. 100 alin 3 din O.U.G. 195/2002: Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: e) nerespectarea regulilor privind depășirea”
Sub aspectul legalității procesului-verbal de constatare, instanța a reținut că acesta respectă toate prevederile impuse în mod imperativ de lege, neregăsindu-se în cuprinsul său vicii de natură a atrage sancțiunea nulității absolute a acestuia și nefiind invocate motive temeinice de nulitate relativă. În plus, textele legale relevante au fost invocate de agentul constatator la întocmirea procesului-verbal.
Referitor la susținerile petentului în sensul că agentul constatator a consemnat în mod lapidar datele de identificare ale aparatului radar, instanța a reținut faptul că în procesul verbal au fost înscrise toate datele necesare individualizării aparatului radar cu care a fost înregistrată presupus faptă contravențională săvârșită de petent. Astfel, în partea de jos a actului atacat, este menționat faptul că înregistrarea a fost efectuată cu aparatul radar montat pe auto MAI xxxxx _________ 245, aspect permițând astfel identificarea acestuia.
Deși O.G. 2/2001 nu conține referiri exprese la valoarea probatorie a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, acesta este un act administrativ cu caracter individual și se va bucura de prezumția de legalitate și veridicitate aplicabilă actelor administrative, în măsura în care a fost legal întocmit. Actele administrative se bucură de această prezumție, la baza aplicării acesteia stând faptul că agentul constatator, ca reprezentant al autorității publice, menționează întocmai faptele pe care le constată personal sau prin mijloace tehnice certificate. Prezumția că cele reținute de către agentul constatator reflectă situația de fapt este o prezumție relativă ce poate fi răsturnată cu orice mijloc de probă.
Potrivit art. 109 alin. 2 din O.U.G. 195/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
În cauză, instanța a reținut ca intimata, în sprijinul dovedirii temeiniciei procesului-verbal de constatare a faptei contravenționale, a prezentat ca probe, atestatul operatorului radar din care rezultă că cel ce a realizat înregistrarea avea calitatea să facă acest demers și a completat și procesul verbal, buletinul de verificare metrologică nr. xxxxxxx/09.04.2014 din care rezultă că cinemometrul se afla în termenul de valabilitate la momentul realizării înregistrării și că poate fi folosit atât în regim staționar cât și în regim de deplasare și era montat pe autovehiculul de poliție cu numărul de înmatriculare MAI xxxxx și CD-ul ce conține înregistrarea evenimentului rutier din care se pot distinge viteza de circulație a mașinii, ora și împrejurările în care a fost săvârșită fapta, precum și numărul de înmatriculare al mașinii condusă de petentul. Astfel, instanța a constatat faptul că înregistrarea video respectă condițiile prevăzute de pct. 3.5.1. din Ordinul 301/2005.
Din analiza înregistrării video, instanța a reținut faptul că din imaginile surprinse cu aparatul radar nu rezultă fără putință de tăgadă săvârșirea faptei reținute în sarcina petentului, în circumstanțele descrise în procesul-verbal și încadrate în drept la art. 120 alin. 1 lit. i) din H.G. 1391/2006. Astfel, din aceste imagini, la ora 21:03:11 (cadrul 9503) – 21:03:20 (cadrul 9710) din înregistrare, rezultă faptul că într-adevăr petentul s-a angajat în efectuarea manevrei de depășire a unui auto TIR, circulând astfel pe contrasens, moment în care a fost surprins având viteza de 87 km/h, după care a revenit pe sensul său de mers.
Având în vedere situația de fapt, așa cum rezultă din înregistrarea video, instanța a reținut că la momentul săvârșirii faptei pe tronsonul de drum în cauză nu exista marcajul longitudinal continuu care să despartă cele două sensuri de mers, motiv pentru care, raportat la fapta contravențională reținută în sarcina petentului aceasta nu este susținută de întrgistrarea depusă la dosarul cauzei. În aceste condiții, se constată faptul că prin procesul verbal atacat în prezenta cauză petentul a fost sancționat contravențional pentru fapta de depășire cu încălcarea marcajului axial continuu, în condițiile în care la momentul săvârșirii faptei acest tip de marcaj nu exista. Chiar dacă pe acel tronson de drum ar fi existat un indicator ”depășirea interzisă”, aceasta constituie o altă faptă contravențională prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. h din H.G. 1391/2006.
În consecință, apreciind că pe baza materialului probator nu se poate stabili că petentul a săvârșit contravenția prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. e) din H.G. nr.1391/2006, sancționarea acestuia pentru săvârșirea acestei contravenții nu are suport legal, constituind o încălcare a principiului legalității stabilirii contravențiilor și aplicării sancțiunilor contravenționale, consacrat în această materie de dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 2/2001, împrejurare în care nu se mai impune analiza celorlalte motive de netemeinicie ale procesului verbal.
În ceea ce privește sancțiunea avertismentului pentru fapta contravențională depășire a vitezei legale pentru acel sector de drum, instanța a reținut faptul că petentul nu a contestat procesul verbal sub acest aspect, recunoscând implicit fapta sa. Având în vedere și înregistrarea video depusă la dosarul cauzei, instanța a reținut că cele consemnate în procesul-verbal corespund realității, petentul făcându-se vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa. În ceea ce privește sancțiunea avertismentului aplicată petentului, instanța a apreciat că acesta este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Față de toate aceste aspecte, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, a admis în parte plângerea formulată de petent și a anulat în parte procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx, încheiat de I.P.J. V______ la data de 12.07.2014, cu privire la fapta contravențională de încălcare a marcajului continuu prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. i din H.G. 1391/2006. D____ urmare, instanța a exonerat petentul de obligația de plată a amenzii contravenționale în cuantum de 360 lei aplicate pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 120 alin. 1 lit. i din H.G. 1391/2006, cu consecința restituirii a sumei de 180 lei reprezentând jumătate din amenda plătită. De asemenea, a înlăturat măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioada de 30 de zile, aplicată prin același proces-verbal, menținând restul măsurilor aplicate prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/12.07.2014, încheiat de I.P.J. V______.
Împotriva sentinței a declarat apel agentul constatator care a arătat că sentința este nelegală și netemeinică întrucât petentul a săvârșit contravenția prevăzută de art.120 alin.1 lit.i din HG 1391/2006 și aceasta este dovedită.
A solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței și respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Analizând apelul, tribunalul reține următoarele:
Interpretând disp. art.34 din OG 2/2001 prin prisma art.6 din convenția Europeană a Drepturilor Omului rezultă că la analiza plângerii contravenționale trebuie pornit de la prezumția de nevinovăție, iar agentul constatator trebuie să producă probe certe.
În cazul de față, din suportul video nu rezultă existența marcajului longitudinal continuu și certitudinea săvârșirii contravenției, cum corect a reținut instanța de fond.
Așa fiind, urmează ca în baza art.480 cu referire la art.476 alin.2 Cod procedură civilă, urmează să se respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V______, cu sediul în Focșani, ____________________.12, județul V______ prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței civile nr. 108 din 15 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-petent M_____ I__, domiciliat în orașul Focșani, ________________________.28, __________, ____________________.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Septembrie 2015.
Dr. S_____-F______ N______ F_________ T______
Grefier,
I_____ S_____
Red. Fl.T______ – 11.09.2015
Dact.I.S_____ – 14.09.2015;
Jud.fond: A.N. G____;
Ex.4; ____________.09.2015