ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ. xxxxx
Ședința publică din data de 3 septembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – V_______ S____
Grefier – V______ V________
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul D_____ V_____ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean S____ – Biroul Rutier Z____, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimatul a depus întâmpinare.
Față de lipsa părților, pentru a da acestora posibilitatea să se prezinte, având în vedere dispozițiile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hot. C.S.M. nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța reține cauza în pronunțate asupra excepției necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată de intimat prin întâmpinare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.04.2015 contestatorul D_____ V_____ a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean S____ – Biroul Rutier Z____ anularea procesului-verbal de contravenție __________ nr. xxxxxxx/16.04.2015.
În drept, acesta a invocat art. 118 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 223 alin. 3 și art. 293 din Codul de procedură civilă (în continuare C.p.c.).
Acesta a solicitat proba cu înscrisuri și cu înregistrarea video deținută de intimat.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei (fila 4).
Intimatul a depus întâmpinare la data de 27.05.2015 prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București și pe fond a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând că la data de 16.04.2015, ora 10:23, contestatorul a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX în localitatea Panic, județul S____, pe direcția Hereclean-Z____, în dreptul km 92+600m efectuând o manevră de depășire a unui autoturism în zona de acțiune a indicatorului rutier cu semnificația „Depășirea interzisă”, încălcând marcajul continuu de separare a sensurilor de mers.
În drept, s-au invocat art. 205 alin. 2 C.p.c., O.U.G. nr. 195/2002, R.A.O.U.G. nr. 195/2002, O.G. nr. 15/2002 și O.G. nr. 2/2001, solicitând judecarea în lipsă.
Contestatorul a depus răspuns la întâmpinare la data de 08.06.2015 prin care a reluat în esență argumentele din plângerea contravențională.
Intimatul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive la data de 22.07.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:
Instanța arată că – potrivit art. 248 alin. 1 C.p.c. – instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Astfel, conform art. 32 din O.G. nr. 2/2001, plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare fiind de competența exclusivă a acestei instanțe.
În cauza de față, presupusa contravenție a fost săvârșită în localitatea Panic, județul S____, care – potrivit Anexei Hotărârii Guvernului nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii – se află în circumscripția Judecătoriei Z____.
Față de acest aspect, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată de intimată prin întâmpinare, și să decline competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Z____, județul S____, căreia i se va trimite de îndată dosarul, conform art. 132 alin. 3 C.p.c.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 4 București invocată de intimat prin întâmpinare.
Declină competența de soluționare a cererii formulate de contestatorul D_____ V_____, cu domiciliul în București, Sector 4, _________________. 114, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean S____ - Biroul Rutier Z____, cu sediul în Z____, __________________________. 14A, județul S____, în favoarea Judecătoriei Z____, județul S____, căreia i se va trimite de îndată dosarul.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 septembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
V_______ S____ V______ V________
Red. Tehnored. 22.09.2015/V.S./4 Ex./2 Ex. ____________________________________>