Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
Cod operator de date cu caracter personal 3184
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 313/2015
Ședința publică de la 11 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G_______ O______ O___
Judecător V_____ B____
Grefier I____-M_______ P___
Pe rol fiind judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe apelantul I____________ T_________ DE MUNCĂ CLUJ împotriva sentinței civile nr. 728/2014 a Judecătoriei Cluj N_____ în contradictoriu cu intimata ___________________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. .
Tribunalul își verifică din oficiu competența, astfel stabilește că este competent general, material și teritorial in soluționarea apelului de fata .
De asemenea, se constată că apelul este declarat in termen , motivat, comunicat.
Nefiind alte cereri de formulat în probațiune tribunalul încuviințează proba cu înscrisuri ca fiind legală, verosimilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare pe apel.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 728/2014 pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei T____ s-a admis plângerea contravențională formulată de către petenta S.C. S_____ B____ SRL în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ DE MUNCĂ CLUJ și s-a anulat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxx/3.07.2013.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxx/3.07.2013, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum total de xxxxx lei, deoarece în data de 17 iunie 2013, ora 16.10, la punctul de lucru din loc. Luna, a primit la muncă pe numiții O_____ S________ E______ și P___ L___ E______, fără a le încheia contract de muncă. În drept, faptele reținute în sarcina petentei au fost încadrate la prevederile art. 16, alin.1, art. 260, alin.1, lit. e din Legea nr.53/2003, republicată.
În urma probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a considerat că încheierea contractului individual de muncă cu numitul O_____ cu începere din 19.06.2013 atestă faptul că petenta nu a urmărit să eludeze disp. art. 16 din Legea nr. 53/2003 și că antedatarea, deși criticabilă ca metodă de a proceda a petentei, trebuie totuși văzută ca o modalitate chiar mai puțin corectă de a acoperi consecințele economice ale neplății contribuțiilor datorate de angajator, respectiv de angajat atunci când este încheiat un contract individual de muncă, acest aspect fiind apreciat de către intimat ca esențial. Prin urmare, consecințele socialmente periculoase ale faptei petentei astfel cum au fost evidențiate de intimat nu s-au produs.
Instanța de fond a apreciat că se impune admiterea plângerii contravenționale, reținând în primul rând că prin declarațiile celor doi martori s-a răsturnat prezumția de veridicitate a procesului verbal contestat, respectiv reținând în al doilea rând că prin încheierea imediată a contractelor individuale de muncă cu cele două persoane s-au înlăturat consecințele socialmente periculoase ale faptei petentei în condițiile în care intimatul nu a dovedit că starea de fapt consemnată în procesul verbal contestat era o stare și anterioară datei controlului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelantul I____________ T_________ de Muncă Cluj, solicitând anularea sentinței atacate, respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție, arătând că în mod eronat a reținut prima instanța că salariații au început activitatea doar din data de 19.06.2013, deși aceștia au fost identificați în exercițiul muncii de reprezentanții apelantului la data de 17.06.2013.
Apelantul a mai arătat că antedatarea actelor de angajare a survenit pe fondul măsurii dispuse de inspectorul de muncă în sarcina angajatorului, întrucât aceste acte nu purtau data reală a începerii activității a celor doi angajați, astfel că angajatorul a procedat în consecință, sens în care critica cu privire la antedatare ridicată de instanța de fond apare ca irelevantă în susținerea motivelor și prin urmare, relatările persoanelor audiate în cauză, din care a rezultat că aceștia nu se aflau în raporturi de muncă cu angajatorul până la data de 19.06.2013 sunt combătute de petentă prin modificarea actelor de angajare.
De asemenea, a susținut că în speță s-a făcut dovada incontestabilă a faptului că raporturile de muncă între părți datează din data de 14.06.2013, respectiv 17.06.2013 iar susținerile martorilor audiați în cauză sunt neverosimile, astfel că starea de fapt expusă de agentul constatator reflectă adevărul.
Prin întâmpinarea formulată, intimata ___________________, a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate, arătând că numitul P___ L___ nu mai avea calitatea de angajat al societății la data audierii sale și că se afla in incinta societății, dar nu presta niciun fel de activitate iar declarația pe care a dat-o in fața inspectorilor de muncă i-a fost dictată.
Cu privire la martorul O_____ S________ E______, intimata a arătat că este rudă cu administratorul societății, că se afla in incinta societății după terminarea programului de lucru și că urma să fie angajat după ce obținea atestatul de stivuitorist. Totodată in privința acestui martor, s-a depus o adeverință emisă de Fundația APT International, din care reiese că martorul a fost prezent la cursul de stivuitorist organizat de această fundație între orele 9-15.
În ceea ce privește antedatarea celor două contracte de muncă, intimata a arătat că instanța de fond a subliniat faptul că această antedatare, deși criticabilă ca metodă, trebuie văzută totuși ca o modalitate de a acoperi consecințele economice ale neplății contribuțiilor datorate de angajator și că martorii audiați in cauză nu aveau nici un interes în a denatura adevărata stare de apt de la data efectuării controlului.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține că apelul declarat de ITM Cluj apare ca fiind întemeiat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, prin procesul verbal de contravenție atacat s-a aplicat societății S.C. S_____ B____ SRL sancțiunea amenzii contravenționale in cuantum de xxxxx lei reținându-se in sarcina sa fapta primirii in activitate a numitilor O_____ S________ E______ și P___ L___ E______ in lipsa unui contract individual de munca semnat anterior începerii activității. Fapta a fost constatata in urma controlului efectuat de inspectorii de munca ai ITM Cluj in data de 17.06.2013 la societatea menționată, în localitatea Luna din județul Cluj.
Societatea S.C. S_____ B____ SRL a mai fost sancționată prin același proces verbal cu avertisment întrucât nu a îndeplinit obligația prev. de art. 4 alin. 1 lit. a din HG nr. 500/2011 privind transmiterea la registru a elementelor prev. în art. 3 alin. 2 lit. a-g din HG 500/2011.
Analizând starea de fapt privitoare la primirea in activitate a numitilor O_____ S________ E______ și P___ L___ E______ in lipsa unui contract individual de munca semnat anterior începerii activității, in ansamblul materialului probator administrat in cauza, tribunalul constată legalitatea și temeinicia procesului verbal atacat, fiind justificată angajarea răspunderii contravenționale a societății S.C. S_____ B____ SRL.
Astfel, reținem că declarațiile date în fața instanței de către martorii O_____ S________ E______ și P___ L___ E______ nu se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în cauză și sunt date în mod evident pro causa, nefiind justificată într-un mod verosimil prezentarea de către acești martori, prin declarațiile date în fața instanței, a unei stări de fapt total diferite de cea menționată de ei înșiși cu ocazia controlului ITM, scopul acestor declarații reprezentându-l, așa cum rezultă cu evidență, exonerarea de răspundere a societății sancționate, societate care s-a limitat la a combate la nivel declarativ starea de fapt reținută și nu a dovedit existența unei alte stări de fapt. Apar, deci, ca neverosimilie afirmațiile acestora în sensul că în realitate nu prestau muncă la momentul când au fost surprinși de inspectorii ITM. Mai mult, afirmațiile martorului P___ L___ potrivit căruia declarația dată cu ocazia controlului i-a fost dictată de inspector și a semnat-o întrucât era speriat rămân la stadiul uor susțineri neprobate și care nu pot conduce la înlăturarea celor consemnate.
Declarațiile date de cele două persoane în fața inspectorilor de muncă apar ca fiind credibile întrucât conțin detaliile înțelegerii cu angajatorul, respectiv faptul că desfășoară activitate de muncitor necalificat din data de 14.06.2013 (P___ L___), respectiv 17.06.2013 (O_____ S________), fracțiunea de normă fiind de 4 ore pe zi (P___ L___), respectiv 8 ore pe zi (O_____ S________), salariul net fiind de 325 lei (P___ L___), respectiv 750 lei (O_____ S________) neputându-se presupune că au fost nesincere. În acest context, starea de fapt reținută de agentul constatator și consemnată în procesul verbal de constatare a contravenției și procesul verbal de control și anexa atașată este întărită și se coroborează cu probe exterioare percepțiilor personale ale acestuia, iar societatea sancționată nu a reușit să administreze dovada contrară. prin probe pertinente.
Prin urmare, tribunalul reține, contrar primei instanțe, că depozițiile date în fața instanței de persoanele surprinse cu ocazia controlului inspectorilor de muncă nu sunt apte a proba o stare de fapt contrară celei menționate în procesul verbal de sancționare.
De asemenea, faptul că la 18.06.2013, deci ulterior controlului inspectorilor de muncă ce a avut loc la 17.06.2013, societatea sancționată a încheiat contracte individuale de muncă în formă scrisă cu persoanele suprinse cu ocazia controlului nu conduce la concluzia inexistenței consecințelor socialmente periculoase ale conduitei societății sancționate.
Dimpotrivă, faptul că a acționat în acest sens doar după controlul ITM confirmă că anterior acelui moment nu existau contracte individuale de muncă ale celor două persoane, rezultând intenția societății de a eluda dispozițiile art. 16 din Codul muncii.
Concluzionăm că probele cauzei confirmă varianta susținută de apelantă în sensul că numiții O_____ S________ E______ și P___ L___ E______ au fost primiți în activitate in lipsa unui contract individual de munca semnat anterior începerii activității.
Procesul-verbal de contravenție astfel întocmit răspunde cerințelor impuse de art. 16 din OG 2/2001 cu referire la descrierea faptei contravenționale în elementele sale esențiale de natură a atrage încadrarea juridică reținută faptei.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, reținem că in speța se impune analiza stării de fapt prin raportare in primul rând la pericolul social generic al faptei săvârșite, nici una din apărările invocate nefiind concludentă in atenuarea răspunderii contravenționale, obligația încheierii contractului individual de munca fiind instituita in sarcina angajatorului cu titlu imperativ.
În materia încadrării in munca a persoanelor, fapta de încălcare a obligației de întocmire a contractului individual de munca prezintă si in concepția legiuitorului un înalt grad de pericol social, aspect reflectat in limitele ridicate ale amenzii contravenționale stabilite.
Prin actele normative elaborate in domeniul dreptului muncii s-a încercat in permanenta o eficientizare continua a instrumentelor de control si sancțiune asupra acelor angajatori care încălca in mod conștient si cu rea credința drepturile salariaților prin îngrădirea sub diverse forme a posibilității reale a acestora de a desfășura activitate ___________________ sub protecția legal garantata.
In contextul in care amenda contravenționala nu are caracterul de despăgubire pentru acoperirea unui prejudiciu, ci are un caracter preventiv si sancționator, aplicarea unei amenzi in cuantumul minim reglementat apare ca fiind just individualizată în raport de criteriile prev. de art. 21 alin. 3 din OG 2/2001.
Mai precizăm că S.C. S_____ B____ SRL a solicitat anularea procesului verbal în integralitate, fără a aduce critici în ce privește fapta care a atras sancțiunea avertismentului. Cu toate acestea, prima instanță a dispus anularea în totalitate a procesului verbal, inclusiv în ce privește sancțiunea avertismentului, considerentele necuprinzând motivele pentru care se justifică anularea procesului verbal în ce privește cea de-a doua fapt reținută în sarcina societății sancționate.
Soluția care s-ar fi impus, în lipsa unor motive care să justifice anularea procesului verbal în ce privește a doua faptă, este de respingere a plângerii formulate din moment ce nu s-au invocat critici concrete sub acest aspect.
Față de aceste considerente, având în vedere că procesul verbal contestat apare ca fiind legal și temeinic, nesubzistând vreun motiv care să justifice anularea acestuia, tribunalul va admite apelul formulat de apelantul I____________ T_________ DE MUNCĂ CLUJ în contradictoriu cu intimata S.C. S_____ B____ SRL împotriva sentinței civile nr. 728/2014 pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei T____ pe care o va schimba în sensul că va respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelantul I____________ T_________ DE MUNCĂ CLUJ, cu sediul în Cluj- N_____, __________________. 2, jud. Cluj în contradictoriu cu intimata S.C. S_____ B____ SRL, cu sediul în ___________________, nr. 848G, jud. Cluj, JXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxxx împotriva sentinței civile nr. 728/2014 pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei T____ pe care o schimbă în sensul că respinge plângerea contravențională.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2015.
Președinte, G_______ O______ O___ |
|
Judecător, V_____ B____ |
|
Grefier, I____-M_______ P___ |
|
Red.VB/tehn.MG
4 ex. 09.04. 2015
Jud. fond C_____ M______ Ș____