Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul TIMIŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
101/2016 din 19 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:030.xxxxxx

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL T____

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL


DECIZIE Nr. 101/2016

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE I____ I______

Judecător I___ B_______

Grefier I______ C__________



Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul G____ G_______ C_______, împotriva sentinței civile nr. 484/2015, pronunțată de Judecătoria F____, în contradictoriu cu intimata I__ T____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție PV. ________ nr.xxxxxxx.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, părțile nu au răspuns.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că a fost depusă prin fax o cerere de amânare de către apelant.

Instanța, reținând dispozițiile art. 222 Cod de Procedură Civilă, constatând că cererea de amânare nu este dovedită și susținută, respinge cererea formulată.

Instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării cererii de apel și reține spre soluționare excepția.

INSTANȚA


În deliberare asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 484/2015, pronunțată de Judecătoria F____ s-a respins plângerea contravențională formulată de către petentul G____ G_______ C_______, domiciliat în localitatea P______, ________________________, nr. 2, ___________________________________, cu domiciliu procesual ales în __________________________________ Zolt Casa de vacanta P+1, judetul Timis, CNP : xxxxxxxxxxxxx, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie Judetean Timis, cu sediul în Timișoara, ______________________. 46, județul T____, împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/05.03.2015, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 484/2015, pronunțată de Judecătoria F____ a formulat apel apelantul G____ G_______ C_______ în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE T____.

Cererea de apel nu a fost motivată în fapt și în drept.

Intimata INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE T____ a formulat întâmpinare la data de 16 noiembrie 2015.

La termenul din data de 19.01.2016, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării apelului și a reținut spre soluționare excepția.

Ținând cont de faptul că obligația de timbrare primează discutării oricărei alte cereri, potrivit dispozițiilor art. 248 al. 1 Cod de procedură civilă, instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 19 din OUG nr. 80/2003, prezenta cerere trebuie timbrată cu suma de 20 lei – taxă judiciară de timbru („ În materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 lei.”)

De asemenea, dispozițiile art. 33 din același act normativ stabilesc că: “Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.”

Deși apelantul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei, acesta nu și-a îndeplinit obligația de timbrare, motiv pentru care, în considerarea textelor de lege mai sus enunțate, cererea de apel va fi anulată ca netimbrată.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimată

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Anulează ca netimbrat apelul formulat de către apelantul G____ G_______ C_______, cu domiciliul în PITEȘTI, __________________________, nr. 2, _____________, __________________, împotriva sentinței civile nr. 484/2015, pronunțată de Judecătoria F____, în contradictoriu cu intimata I__ T____, cu sediul în TIMIȘOARA, ______________________. 46, J____ T____ .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2016.

Președinte,

I____ I______

Judecător,

I___ B_______

Grefier,

I______ C__________






REDACTAT : I.I.

TEHNOREDACTAT C.I. 4 ex.

Primă instanță : Judecătoria F____ / Judecător B____ C_______


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025