R O M Â N I A
JUDECĂTORIA D___, JUDEȚUL HUNEDOARA
SECȚIA CIVILĂ
D___, _____________________. 35
Tel:0254 xxxxxx/ Fax: 0254 xxxxxx / e-mail xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 81/2016
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2016
Instanța constituită din :
Președinte : C_______ M____ M_____ - judecător
Grefier : E_____ D_______
Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petentul R______ G_____ R_____ în contradictoriu cu intimata I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA având ca obiect – anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă, la prima strigare a cauzei se constată lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 121 alin. 5 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 1375/2015, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 970/28.12.2015, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei în ordinea de pe listă, se constată lipsa părților.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, petentul a depus la dosar o cerere prin care solicită judecata în lipsă.
În temeiul art. 244 alin. 1 C. proc. civ., instanța declară cercetarea procesului încheiată și, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin. 1 C. proc. civ., declară închise dezbaterile pe fond și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea formulată în data de 15.06.2015 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul R______ G_____ R_____ a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 10.06.2015.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, întrucât s-a angajat în depășire când nu mai era linie continuă.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 61/1996.
În probațiune, petentul a depus copia procesului verbal atacat.
Plângerea a fost legal timbrată conform art.19 din OUG nr. 80/2013.
Intimatul a depus întâmpinare la dosarul cauzei solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare, intimatul a arătat că petentul a efectuat manevra de depășire neregulamentară a unui alt autovehicul, în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă”, peste marcajul longitudinal simplu continuu ce desparte sensul de mers la km. 399 + 209.
Totodată, intimatul a arătat că procesul verbal încheiat este temeinic și legal și că amenda contravențională se încadrează în limitele legale și reflectă gradul de pericol social al faptei comise de către petent. Intimatul a mai precizat că procesul-verbal este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, investit cu autoritate publică și trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. Fiind un act administrativ, procesul verbal de contravenție beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie.
Sub aspectul legalității, intimatul a apreciat că procesul-verbal este întocmit cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 - 208 Cod procedură civilă și prevederile O.G. nr. 2/2001.
În probațiune a solicitat încuviințarea înscrisurilor anexate cererii.
Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/10.06.2015, s-a dispus sancționarea petentului cu amendă contravențională în cuantum de 390 lei, pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. h) și i) din HG nr. 1391/2006.
Din cauza caracterului preventiv, punitiv și disuasiv al sancțiunii aplicate pentru încălcarea codului rutier, garanțiile prevăzute de art. 6 din convenție în materie penală, printre care se numără dreptul la respectarea prezumției de nevinovăție, sunt aplicabile pentru proceduri referitoare la contestarea procesului-verbal, care au atras, pentru contravenienți, sancționarea cu amendă, cu aplicarea de puncte de penalizare și/sau suspendarea permisului de conducere (Malige împotriva Franței, 23 septembrie 1998,pct. 39-40, Culegere de hotărâri și decizii 1998 VII).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că instanțele sesizate prin contestațiile contravenienților, au așteptat ca ei să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a proceselor-verbale de contravenție prin proba contrară faptelor consemnate de polițistul rutier. Nu este surprinzătoare o asemenea abordare din partea instanțelor naționale, în măsura în care regimul juridic național aplicabil contravențiilor este completat prin dispozițiile Codului de procedură civilă, căruia i se aplică, în materie de probe, principiul potrivit căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății (A_____ împotriva României, nr. xxxxx/03, pct. 45 in fine, 4 octombrie 2007).
Instanța de contencios european a mai indicat că în materie de circulație rutieră, art.6 § 2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră [Stevens împotriva Belgiei, nr. xxxxx/00, (dec.), 9 decembrie 2004 și, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franței, nr. xxxxx/97, decizia din 7 septembrie 1999 și Adoud împotriva Franței, nr. xxxxx/97, decizia din 7 septembrie 1999].
Orice sistem juridic operează cu prezumții de fapt sau de drept și convenția nu se opune în principiu acestui fapt, dar aceasta obligă statele contractante, în materie penală, să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 § 2 impune statelor să aibă în vedere aceste prezumții în limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și păstrând dreptul la apărare (Salabiaku împotriva Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, _______, nr. 141-A, pct. 28; Telfner împotriva Austriei, nr. xxxxx/96, pct. 16, 20 martie 2001).
De asemenea, prin Decizia nr.251/2003 Curtea Constituțională a stabilit că procesul-verbal de constatare are forță probantă până la dovada contrară, moment până la care persoana căreia i se impută săvârșirea contravenției are calitatea de contravenient.
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției.
Analizând procesul-verbal de constatare a contravenției prin raportare la dispozițiile art.17 din O.G.2/2001, care stabilesc elementele constitutive esențiale ale actului administrativ, instanța constată că nu există vreunul dintre cazurile expres prevăzute de articolul menționat, care să fie invocate ex officio (din oficiu).
Conform art.120 alin.1 lit. i) din HG 1391/2006, se interzice depășirea vehiculelor, când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere.
Tipicitatea reprezintă corespondența care trebuie să existe între fapta concretă comisă de către contravenient și modelul abstract descris prin norma de incriminare a contravenției.
Elementul material al laturii obiective a contravenției este reprezentat în acest caz de o acțiune, și anume efectuarea unei depășiri cu încălcarea marcajului continuu care desparte sensurile de mers.
Prin plângerea formulată, petentul susține că a inițiat manevra de depășire pe linie discontinuă. Această susținere nu a fost însă dovedită în nici un fel de către petent, fiind încălcate astfel prevederile art. 249 C. proc. civ. (cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească). Astfel, având în vedere acest articol, precum și jurisprudența CEDO mai sus indicată, instanța urmează să înlăture susținerile efectuate.
Ținând cont de aspectele expuse, instanța constată că fapta reținută în sarcina petentului este conformă cu realitatea și întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 120 alin. 1 lit. i) din HG nr. 1391/2006.
Conform art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Potrivit art. 100 alin. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, nerespectarea regulilor privind depășirea.
Ținând cont de faptul că salariul minim pe economie la momentul săvârșirii faptei era de 975 lei (conform art.1 alin.1 din HG nr.1091/2014), iar un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie (art. 98 alin. 2 OUG nr. 195/2002), instanța constată că agentul constatator a aplicat în mod corect amenda în cuantum de 390 lei (4 puncte-amendă, conform art. 98 alin. 4 lit. b) din OUG nr. 195/2002 raportat la art. 100 alin. 3 lit. e) din OUG 195/2002).
Instanța apreciază că nu se impune înlocuirea amenzii cu avertismentul, întrucât sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Având în vedere starea de indisciplină în materie rutieră existentă la ora actuală în România și consecințele în plan material și uman generate de această stare, se apreciază că fapta săvârșită nu are un grad de pericol social scăzut, iar potrivit art. 7 alin. 2 din OG nr. 2/2001 avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Nerespectarea regimului legal al depășirii creează o stare de pericol care periclitează siguranța traficului rutier, încălcându-se astfel obligația prevăzută de 35 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, care statuează în felul următor: participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private.
Pentru considerentele expuse, instanța urmează să respingă plângerea formulată ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul R______ G_____ R_____, având CNP xxxxxxxxxxxxx și domiciliul în municipiul Iași, _________________, _______________, ___________________, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA, cu sediul în municipiul D___, _______________________. 130, județul Hunedoara, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 10.06.2015.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria D___.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 ianuarie 2016.
Președinte, Grefier,
M_____ C_______ M____ E_____ D_______
M.C.M./D.E.
4 ex./20.02.2016