Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1209/A
Ședința publică din data de 15.12.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – D___ C______ T______
JUDECĂTOR – T___ I__
GREFIER – N______ G________
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea ___________ împotriva deciziei civile nr. 776/A/01.10.2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în contradictoriu cu intimatul pârât I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE IALOMIȚA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție – contestație în anulare –apel.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru contestatoare consilier juridic A_______ P___, lipsind intimatul pârât.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul apelului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare, arătându-se totodată că a fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, după care.
Reprezentantul contestatoarei arată că nu mai are alte cereri de formulat și nici excepții de invocat.
Nemaifiind cereri de formulat și nici excepții de invocat, instanța constată procedura probatorie încheiată, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de apel.
Reprezentantul contestatoarei, având cuvântul, solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată, să se dispună anularea sentinței atacate și fixarea unui termen în vederea soluționării cauzei printr-o nouă hotărâre. Arată că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea procedurii de citare, fapt ce se circumscrie prevederilor art. 503 alin. 1 Cod procedură civilă. Așa cum a arătat pe larg și în contestație, modul în care a fost repartizat dosarul în aceeași zi și s-a și pronunțat, consideră că s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 98 alin. 2 și 3 din ROI, astfel subscrisei nu i-a fost comunicat numărul completului nou format la care să se prezinte și să depună taxa judiciară de timbru.
Dezbaterile declarându-se încheiate cauza a rămas în pronunțare.
După deliberare.
TRIBUNALUL
Cu privire la contestația în anulare de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXXXXXX la data de 28.10.2015, contestatoarea ___________ – ________________________. Ialomița, a formulat în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IALOMIȚA contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 776/A/01.10.2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX solicitând admiterea contestației, anularea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare la instanța competentă.
În motivarea contestației în anulare solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată, să se dispună anularea sentinței atacate și fixarea unui termen în vederea soluționării cauzei printr-o nouă hotărâre. Arată că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea procedurii de citare, fapt ce se circumscrie prevederilor art. 503 alin. 1 Cod procedură civilă. Modul în care a fost repartizat dosarul în aceeași zi și s-a și pronunțat, consideră că s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 98 alin. 2 și 3 din ROI, astfel subscrisei nu i-a fost comunicat numărul completului nou format la care să se prezinte și să depună taxa judiciară de timbru.
Din actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 776/A/01.10.2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița s-a anulat ca netimbrată contestație în anulare formulată de petenta ___________ cu sediul social în _____________________________________________________ nr.17 județul Ialomița, JXXXXXXXXXXX, CUI RO xxxxxxxx împotriva deciziei civile nr. 442/A/ 28 mai 2015 a Tribunalului Ialomița – Secția Civilă pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
Instanța a reținut că prin citația emisă la data de 21.08.2015 și primită de către contestatoare la data de 26.08.2015 conform dovezii de înmânare aflată la fila 18 dosar, i s-a pus în vedere să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, sub sancțiunea anulării contestației în anulare, conform art.26 alin.1 din OUG nr.80/2013.
Având în vedere că până la termenul de judecată din data de 1 octombrie 2015 contestatoarea nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nici nu a formulat cerere de acordare de facilități la plata taxei judiciare de timbru, în ședința publică din această zi s-a invocat din oficiu excepția netimbrării contestației în anulare, prin invocarea prevederilor art. 33 alin 1 din OUG nr. 80/2013 potrivit cărora „ Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege”.
Potrivit art. 503 alin. (1) Cod procedură civilă, text invocat de către contestator ca temei al contestației în anulare formulată “Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.”
Verificând temeinicia contestației în anulare în raport de motivul invocat, tribunalul constată că acesta nu subzistă în cauză, deoarece, așa cum corect a reținut instanța care a pronunțat decizia atacată, petenta a fost citată pentru termenul din data de 01.10.2015, la sediul din comuna G_______ L____, _______________________, nr. 17, județul Ialomița, cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, sub sancțiunea anulării cererii.
Întrucât aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nu a făcut dovada îndeplinirii obligației legale ce o avea potrivit art. 26 alin. 1 și art. 33 alin 1 din O.U.G. nr. 80/2013, prin raportare și la art. 197 Cod procedură civilă, care stabilește că netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, aplicând în mod corespunzător acest text, tribunalul consideră că legal și temeinic instanța a anulat ca netimbrată contestația în anulare formulată de _______________.
Este lipsit de relevanță în cauză, față de motivul de contestație în anulare invocat, faptul că în cuprinsul citație s-a menționat complet 2 apel civil, iar cauza a fost soluționată de complet 4 apel contravențional, consecință a admiterii unei cereri de abținere a judecătorilor și a calificării corecte a materiei juridice căreia îi aparține cauza, câtă vreme din cuprinsul dovezii de înmânare a citației pentru termenul de judecată din 01.10.2015, rezultă că petenta contestatoare a semnat de primirea acesteia, ceea ce probează că a avut cunoștință de proces și de existența în sarcina sa a obligației de a achita taxa judiciară de timbru, obligație legală pe care nu a îndeplinit-o.
Așa fiind, față de cele reținute mai sus, tribunalul apreciază ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatoarea ___________ împotriva deciziei civile nr. 776/A/01.10.2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița, urmând a o respinge ca atare.
Văzând și dispozițiile art. 508 alin. 4 raportat la art. 483 alin2 și art. 634 alin. 1 pct. 2 din Noul cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea ___________ cu sediul social în ________________________ G_______ L____ _____________ nr.17 județul Ialomița, JXXXXXXXXXXX, CUI RO xxxxxxxx împotriva deciziei civile nr. 776/A din 01.10.2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.12.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C______ T______ D___ I__ T___ GREFIER,
N______ G________
Red.D.C.T/Tehnored.N.G./04 ex./21.12.2015