ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A___ Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 208
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2016
Președinte: M____ C________ F______
Grefier: M______ D___
S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de societatea petentă P___ T____ SRL în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/24.08.2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reprezentantul petentei, avocat B______ I___ din Baroul A___, lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Plângerea este legal timbrată cu suma de 20,00 lei taxă judiciară de timbru, conform art. 19 din OUG 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Instanța, verificându-și din oficiu competența potrivit dispozițiilor art. 131 al. 1 Cod procedură civilă, în baza art. 94 Cod procedură civilă raportat la art. 101 din O.G. 15/2002, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea.
Se constată depuse la dosar prin serviciul registratură, în data de 13.10.2015 chitanța ________ XWF nr. xxxxxxx/13.10.2015 în sumă de 20 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, în data de 02.11.2015 Întâmpinare și înscrisuri anexă.
Reprezentantul petentei învederează că nu are alte cereri în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța declară încheiată cercetarea judecătorească, în baza art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentantul petentei solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată; menționează că contravenția trebuia consemnată și comunicată în termen de 30 de zile de la data săvârșirii ei, astfel că raportat la data săvârșirii faptei 15.04.2015, intimata putea comunica procesul verbal până cel târziu la data de 15.05.2015, însă aceasta a întocmit și comunicat procesul verbal de contravenție cu mult peste termenul legal, respectiv l-a întocmit la data de 24.08.2015 și l-a comunicat la data de 09.09.2015.
În temeiul art. 394 Cod pr. Civ. instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
I N S T A N Ț A
Constată că, prin cererea înregistrată la această instanță, la data de 30.09.2015, societatea petentă P___ T____ SRL, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A, a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/24.08.2015, comunicat prin poștă la data de 09.09.2015, prin care aceasta a fost sancționată cu suma de 250 lei, amendă contravențională, solicitând anularea procesului verbal de contravenție.
În fapt, petenta a arătat că a fost sancționată cu amendă, deoarece vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a circulat fără a deține rovinietă valabilă, situație care nu este adevărată întrucât, în perioada respectivă nu a desfășurat nici o activitate. De asemenea, aceasta a învederat instanței că, deși intimata invocă faptul că autoturismul a fost fotografiat, nu a fost atașat nimic procesului-verbal de contravenție. Astfel, chiar dacă afirmația cuprinsă în procesul-verbal ar fi reală, petenta a arătat că fapta nu a fost săvârșită cu intenție, ci probabil conducătorul auto nu a găsit de unde să achiziționeze rovinieta.
Petenta a mai arătat că, nu a fost respectată de către intimată prevederea art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, prin care aceasta avea obligația de a redacta și comunica procesul-verbal în termen de 30 zile de la data săvârșirii faptei, adică cel târziu până la data de 15.05.2015. Cu cheltuieli de judecată.
În drept s-a invocat art. 31 din O.G. nr. 2/2001
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă la data de 02 noiembrie 2015, intimata a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante, de masa totală maximă autorizată și de numărul de axe, după caz.
Astfel, intimata a arătat că, procesul-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9 al. 2 și 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., petentul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
Referitor la presupusa prescripție, intimata a menționat că art. 8 alin. 3 prevede „Procesul-verbal se întocmește și se va comunica contravenientului în termen de 2 luni de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 și potrivit art. 13 alin. 1 din O.G. 2/2001”. Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Termenul de 60 zile are menirea de a disciplina conduita intimatei, în sensul de a nu încheia câte un proces-verbal de constatare a contravenției în fiecare zi din luna în care contravenientul circulă fără a deține rovinietă valabilă.
În cauza de față, fapta contravențională a fost săvârșită la data de 15.04.2015, când autovehiculul a fost surprins circulând fără rovinietă valabilă, iar procesul-verbal a fost întocmit la data de 24.08.2015.
Intimata a mai precizat că petenta are întocmite un număr de 18 procese-verbale de constatare a contravențiilor, ceea ce arată o perioadă destul de lungă în care a folosit drumurile naționale fără a avea rovinietă valabilă și o persistență contravențională ce nu susține afirmația despre existența unei omisiuni în achiziționarea unei roviniete.
Pentru aceste motive intimata a solicitat respingerea contestației, ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar menținerea procesului-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx ca fiind temeinic și legal întocmit.
În temeiul art. 411 alin. 3 pct. 2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În drept s-au invocat disp. O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Ordinul MTI nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele
Prin procesul verbal de contravenție contestat _________ nr.xxxxxxx/24.08.2015 emis de intimată, a fost sancționată petenta cu amendă contravențională în sumă de de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.8 lit. a) din OG nr.15/2002 cu modificările ulterioare, reținându-se că în data de 17.11.2014, intimata a constatat faptul că în data de 15.04.2015, ora 11:25 a circulat pe drumurile naționale, pe DN 79 Km 5+500 A___ jud. A___ vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a circulat fără a deține rovinietă valabilă .
Examinând legalitatea actului sancționator, conform art. 34 din O.G.2/2001, se constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 întrucât cuprinde toate mențiunile imperative de validitate, privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, fapta săvârșită si a data comiterii acesteia, astfel că sub acest aspect nu este lovit de nulitate.
În cauză procesul-verbal de constatare a contravenției contravenție _________ nr. xxxxxxx/16.02.2015, prezintă semnătura olografă a agentului constatator astfel că s-a încheiat cu respectarea prevederilor Deciziei nr. 6/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul in interesul legii formulat de Avocatul Poporului si, s-a stabilit faptul că în interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 17 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, raportate la dispozitiile art. 4 pct. 1 - 4 si art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnatura electronica, republicata, procesele-verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor, prevazute de art. 8 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 424/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, incheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) si (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sanctionate contraventional pe suport hartie, sunt lovite de nulitate absoluta in lipsa semnaturii olografe a agentului constatator.
În cauză nu s-a prescris aplicarea sancțiunii contravenționale întrucât data săvârșirii faptei este 15.04.2015, iar sancțiunea s-a aplicat la data de 24.08.2015, respective în termenul de 6 luni prevăzut de art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, conform căruia “ Aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei.”
Deasemenea acest proces verbal a fost întocmit în lipsa contravenientei și a martorilor, potrivit prevederilor art. 9 alin 1, 2 și 3 din OG nr. 15/2002- privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din România, astfel cum a fost modificat prin OUG, nr. 8 / 2015 pentru modificarea si completarea unor acte normative, iar contravenienta a fost identificată pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Control și Înmatriculare a Vehiculelor.
Instanța constată în cauză incidența prevederilor art. 9 alin. 3 din Legea nr. 144/ 2012, pentru modificarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, - “ In cazurile prevazute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contraventiei se poate incheia si in lipsa contravenientului, dupa identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administratiei si Internelor - Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor sau a conducatorului auto, in cazul utilizatorilor straini. Procesul-verbal se intocmeste si se comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese-verbale de constatare a contraventiei pentru incalcarea prevederilor art. 8 alin. (1)."
Intimata a comunicat petentei procesul vrbal de constatare a contraventiei la data de 28.09.2015 , respective în termenul de 30 de zile de la data constatării contravenției.
Conform prevederilor art. 8 alin. 1 din art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/xxxxx “ Fapta de a circula fara rovinieta valabila constituie contraventie continua si se sanctioneaza cu amenda.”
Întrucât din probatoriul administrat a rezultat faptul că în data de 15.04.2015,a circulat la ora 11:25 a circulat pe drumurile naționale, respectiv pe DN 79 Km 5+500 A___ jud. A___ vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX care aparține petentei, fără să dețină rovinietă valabilă, aceasta se face vinovată de încălcarea prevederilor art. art.8 lit. a) din OG nr.15/2002 cu modificările ulterioare, context în care în temeiul prevederilor art. 34 din O.G. nr.2/2001, va constata legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________ nr.xxxxxxx/24.08.2015 emis de intimată, iar în consecință va respinge plângerea formulată de petenta __________________ în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA –– Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, împotriva procesului verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx/24.08.2015 emis de intimată
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petenta __________________ cu sediul în A___ ___________________ ________________ ________________ înregistrată la ORC sub nr. JXXXXXXXXXXXX având CUI RO xxxxxxxx, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA –– Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, cu sediul în București sector 6, ____________________. 401 A , Cod Unic de Înregistrare xxxxxxxx, nr. de ordine Reg. _________________, împotriva procesului verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx/24.08.2015 emis de intimată.
Constată legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________ nr.xxxxxxx/24.08.2015 emis de intimată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A___
Pronunțată în ședința publică din 18.01.2016
Președinte Grefier
M____ C________ F______ M______ D___
Red/dact/MCF/MD/09.02.2016/4 ex/2 _________________________="BodyText">
Se ____________________>
Alte spețe similare