Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL C________

SECTIA

C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 1402

Ședința publică din data de 07 OCTOMBRIE 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE – M_____ C_______

JUDECĂTOR – A_____ B_____ A_____

GREFIER – G_______ M____

Pe rol soluționarea apelului promovat de apelanta D.G.R.F.P. G_____ prin Administrați județeană a Finanțelor Publice C________, cu sediul în C________, ______________ nr. 18, jud. C________, în contradictoriu cu intimata S.C. „C____ M P___” S.R.L., cu sediul în municipiul C________, ____________________ nr. 2, ______________________________________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, apel îndreptat împotriva Sentinței civile nr. 3786/04.04.2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX de Judecătoria C________.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Grefierul de sedintă, in referatul cauzei, evidentiază partile, obiectul litigiului, modalitatea de indeplinire a procedurii de citare si stadiul procesual.

Instanța rămâne in pronuntare asupra cererii de apel.

TRIBUNALUL

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C________ la data de 04.12.2013, sub număr dosar xxxxx/ 212/ 2013, reclamanta S.C. „C____ M P___” S.R.L. a solicitat înlocuirea cu avertisment a sancțiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CTAxxxxxxxxxx/ 24.10.2013, emis de către A.N.A.F. - D.G.F.P. C________ - Administrația Județeană a Finanțelor Publice C________.

În motivarea plângerii, se arată că, prin procesul-verbal contestat, reclamanta a fost sancționată pentru nedepunerea declarației D100 aferentă lunii iunie 2013. Reclamanta recunoaște săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, dar consideră că sancțiunea aplicată este prea aspră, dar fiind că societatea are activitatea suspendată din data de 01.08.2009, iar de la acea dată nu a realizat venituri.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/ 2001 și ale O.G. nr. 92/ 2003, iar în susținere au fost depuse înscrisuri.

Plângerea a fost formulată în termen legal, fiind timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80/ 2013.

Intimata a formulat întâmpinare potrivit art. 205 și urm. din Codul procedură civilă (f. 14-15), solicitând respingerea plângerii.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator al cauzei, instanța a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CTAxxxxxxxxxx/ 24.10.2013 (f. 6), reclamanta S.C. „C____ M P___” S.R.L. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1000 lei, în temeiul art. 219 alin. 2 lit. d) din O.G. nr. 92/ 2003, pentru încălcarea prevederilor art. 219 alin. 1 lit. b) din același cod, reținându-se în sarcina sa că nu a depus declarațiile D100 aferente lunii iunie 2013.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/ 2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/ 2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, iar faptei reținute în sarcina reclamantei i s-a dat o corectă încadrare juridică și sancțiunea aplicată a fost stabilită în limitele prevăzute de lege.

În acest sens, art. 219 alin. 1 lit. b) din O.G. nr. 92/ 2003 califică drept contravenție fapta constând în „neîndeplinirea la termen a obligațiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor și veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume ”, iar art. 219 alin. 2 lit. d) din același act normativ sancționează această faptă cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei, în cazul persoanelor juridice.

Dispozițiile legale referitoare la declarațiile fiscale sunt prevăzute în Codul de procedură fiscală, după cum urmează:

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept, până la proba contrară.

Cu titlu preliminar, instanța a reținut că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Codul Muncii se adresează tuturor angajatorilor și angajaților - persoane fizice sau juridice); sancțiunile contravenționale ce se pot aplica (amenda) urmăresc un scop preventiv și represiv.

Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N____ c. României, A_____ c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Prezumțiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă, pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională, prin raportare la CEDO), dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Având în vedere aceste principii, instanța constată că fapta contravențională reținută în sarcina reclamantei este recunoscută de aceasta, prezumția de temeinicie a actului sancționator nefiind răsturnată.

Așa fiind, Judecătoria reține că procesul-verbal de contravenție emis de intimată este legal și temeinic, însă, în ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate reclamantei, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, apreciază, ținând seama de împrejurările în care au fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientei, că amenda contravențională aplicată este disproporționată față de gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar avertismentul ar putea fi suficient pentru îndreptarea conduitei contravenientei, pe viitor.

Sub acest aspect, este avută în vedere situația faptică privind suspendarea activității societății încă din luna august 2009, lipsa vreunei dovezi privind abateri anterioare ale reclamantei în plan fiscal, precum și atitudinea părții, care a recunoscut fapta și a solicitat exclusiv înlocuirea amenzii, astfel că pericolul social concret al faptei este considerat de instanța ca fiind suficient de redus pentru a se putea dispune în sensul cerut prin plângere.

În termen legal, organul constatator a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 3586/2014 pronunțată de Judecătoria C________ aducând critici asupra aplicării și interpretării art. 21 alin. 3 OG 2/2001 privind dispoziția instanței de fond de a înlocui amenda cu avertisment.

Lega citată, intimata, prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului.

Procedând la judecata apelului se reține că acesta este nefondat, instanța de fond pronunță hotărârea cu aplicarea și interpretarea corectă a art. 21 alin. 3 OG 2/2001 raportat la art. 7 OG 2/2001.

Instanța investită cu soluționarea plângerii contravenționale are a verifica nu doar măsura în care sancțiunea a fost aplicată în limitele actului normativ, ci și proporționalitatea acesteia cu gradul de pericol social concret al faptei, care este dat de îmrejurările în care a fost comisă, de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit și de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, criterii consacrate de art. 21 din OG.2/2001.

Este adevărat că sancțiunea aplicată s-a înscris în limitele prevăzute de lege.

Numai că, nerespectarea acestor limite ar fi atras ca sancțiune nulitatea procesului-verbal, iar nu adaptarea sancțiunii, prin înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul.

În condițiile în care, spre deosebire de sancțiunile care aparțin altor ramuri de drept, sancțiunile contravenționale au, prin definiție, un caracter preventiv-educativ, sancțiunea amenzii urmează a fi înlocuită cu cea a avertismentului.

Potrivit art.7 alin.(3) din OG.2/2001, „avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”.

Prevederea legală menționată justifică susținerea doctrinară potrivit cu care sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spiri de responsabilitate.

În funcție de contextul circumstanțial în care a fost săvârșită abaterea contravențională, că fapta este de o gravitate minimă, Tribunalul constată că soluția de înlocuire a amenzii contravenționale cu sancțiunea „ avertisment” este pronunțată în respectul legii.

În raport de art. 480 C.pr.civ. se va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelant DGRFP G_____ – AJFP C________, cu sediul în C________, ______________ nr. 18, jud. C________, în contradictoriu cu intimata S.C. „C____ M P___” S.R.L., cu sediul în municipiul C________, ____________________ nr. 2, ______________, ______________________, împotriva s.c. nr. 3786/04.04.2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX de Judecătoria C________.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7.10.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M_____ C_______ A_____ B_____ A_____

GREFIER,

G_______ M____

Jud. fond G.M______

Red.dec. jud. M.C_______ / 16.10.2015

Dact.gref. I.Török./ 06.11.2015 / 4 ex.