Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria RĂDĂUŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2875/2015 din 25 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Plângere la OUG nr.195/2002


ROMANIA

JUDECATORIA RADAUTI, JUDETUL SUCEAVA

Sentința civilă nr. 2875

Ședința publică din 25 septembrie 2015

Președinte M____ C_______

Grefier A_____ S__________


La ordine, soluționarea plângerii formulată de petentul I_____ O_____ M_____, CNP-xxxxxxxxxxxxx, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției __________ nr.xxxxxx din data de 8 aprilie 2015, întocmit de Poliția orașului L_____, în contradictoriu cu intimata I____________ de Poliție al Județului A___.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt absenți petentul I_____ O_____ M_____ și reprezentantul intimatei I____________ de Poliție Județean A___.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Se constată că s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatei I____________ de Poliție Județean A___, prin care s-a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Rădăuți în soluționarea plângerii.

Având în vedere că s-a solicitat de intimată judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu disp.art.411 al.1 pct.2 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Rădăuți invocată de intimată prin întâmpinare.

Deliberând,

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Rădăuți, la data de 21 aprilie 2015, sub nr.XXXXXXXXXXXXX petentul I_____ O_____ M_____, a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata I____________ de Poliție Județean A___, anularea procesului verbal de constatare a contravenției __________ nr.xxxxxx din data de 8 aprilie 2015, întocmit de Poliția orașului L_____. În subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii cu „avertisment” și înlăturarea măsurilor complementare.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținută în sarcina sa. În fapt, la data de 08.04.2015 se deplasa cu autoturismul personal dinspre A___ spre Suceava și a fost oprit de un echipaj de poliție care i-a comunicat faptul că a depășit viteza legală. Cu toate că i-a spus agentului că nu sunt adevărate susținerile lui, acesta i-a întocmit procesul verbal, în care nu a consemnat locul exact(km.)unde a fost surprins de paratul radar ci s-a indicat doar generic „localitate” și nu a menționat ________________ radar și autoturismul pe care este montat.

Referitor la cererea subsidiară, petentul a arătat că este la prima abatere, normele încălcate nu au produs o urmare periculoasă întrucât nu s-a produs nici un prejudiciu și sancțiunea amenzii aplicate este disproporționată în raport de gradul de pericol social concret al faptei.

În drept, petentul și-a întemeiat plângerea pe disp.art.31 din OG nr.2/2001.

În susținere, a depus în copie: procesul verbal __________ nr.xxxxxx din data de 8 aprilie 2015, întocmit de Poliția orașului L_____.

Plângerea a fost legal timbrată, conform art.19 din OUG nr.80/2013.

Prin întâmpinare, la care a anexat materialul probator, intimata I____________ de Poliție Județean A___ a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Rădăuți în soluționarea plângerii contravenționale.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției __________ nr.xxxxxx din data de 8 aprilie 2015, întocmit de Poliția orașului L_____, petentului I_____ O_____ M_____ i s-a aplicat sancțiunea amenzii în sumă de 877,50 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.121 alin.1, din HG nr.1391/2006 și sancționată de art.102 al.3, OUG nr.195/2002, reținându-se că, în data de 08.04.2015, ora 13:02, pe DN 7, localitatea L_____, a condus autoturismul Alfa R____ cu nr.de înmatriculare CK 300 ST, cu viteza de 103 km./h(+53 km./h) înregistrată de aparatul radar.

Procesul-verbal a fost încheiat prezența contravenientului și poartă semnătura acestuia și a agentului constatator, la rubrica obiecțiuni fiind consemnat „Nu am de făcut”.

În termenul legal prevăzut de art. 31 din O.G. 2/2001, petentul a formulat plângere contravențională pe care a depus-o spre soluționare la Judecătoria Rădăuți.

Înainte de analizarea în fond a plângerii, instanța a verificat dacă îi revine competența de a soluționa cauza.

Sub aspectul competenței teritoriale, instanța a reținut că, potrivit art. 32* alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, plângerea contravențională se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, în cazul de față, contravenția fiind săvârșită pe raza localității L_____, aflată în circumscripția Judecătoriei L_____.

Având în vedere cele de mai sus, instanța, găsind întemeiată excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Rădăuți, văzând și prevederile art.248 al.1, în conformitate cu care „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”, ale art.132 al.1 Cod procedură civilă, potrivit cărora „Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”, ale art.129 al.2 pct.3 Cod procedură civilă în conformitate cu care „necompetența este de ordine publică, în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura”, raportat la art. 32*, alin. 1, din OG nr. 2/2001, conform căruia „ plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția”, o va admite, și în consecință, va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei L_____.


Pentru aceste motive,

In numele legii,

HOTĂRĂȘTE:


Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Rădăuți.

Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângerea formulată de petentul I_____ O_____ M_____, CNP-xxxxxxxxxxxxx,domiciliat în comuna Sucevița, ___________________, jud.Suceava, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției __________ nr.xxxxxx din data de 8 aprilie 2015, întocmit de Poliția orașului L_____, în contradictoriu cu intimata I____________ de Poliție al Județului A___, cu sediul în municipiul A___, _________________-19, jud.A___, în favoarea Judecătoriei L_____.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 septembrie 2015.


Președinte, Grefier,

M____ C_______ A_____ S__________



red. C. M./ 13.10.2015

tehnored. S. A./ 13.02.2015/ex.2



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025