Cod ECLI ECLI:RO:JDBUZ:2016:001.xxxxxx
DOSAR NR . XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA B____
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 785
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 27.01.2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – IONIȚI A____
GREFIER – M_______ A______-I____
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, formulată de petentul M_____ S_____-L________, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție B____.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, nu au răspuns părțile.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, potrivit dispozițiilor art. 121 alin. 5 din R.O.I.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea a fost legal timbrată.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 alin.1 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial sa soluționeze prezenta cauză, în baza art. 118 alin. 1 din OG nr. 195/2002.
Instanța reține că plângerea a fost formulată în termenul prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001.
În temeiul art. 238 alin. 1 C.proc.civ., instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la un termen de judecată.
În baza art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că este admisibilă și că duce la soluționarea cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 392 C.proc.civ., nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 13.11.2015 pe rolul Judecătoriei B____, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul M_____ S_____-L________, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B____, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/01.11.2015.
În fapt, a arătat că fost sancționat cu amendă contravențională, întrucât a condus autoturismul fără a avea asupra sa actul de identitate și originalul poliței de asigurare. A precizat că a ieșit să-și ia copilul de la meditații și că a uitat acasă portofelul cu actul de identitate. A adăugat că a prezentat o copie a poliței de asigurare, originalul aflându-se acasă.
În drept, a invocat disp. art. 34-38 din OG nr. 2/2001.
Sub aspect probatoriu, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
A anexat copia după procesul-verbal contestat și după documentele autoturismului.
În temeiul art. 223 C.proc.civ., a solicitat judecata cauzei în lipsă.
A achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 07.12.2015, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B____ a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
În fapt, a arătat că procesul-verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, bucurându-se de o prezumție de temeinicie.
În drept, a invocat disp. art. 205-208 C.proc.civ.
A anexat: raport agent constatator.
A cerut judecarea cauzei în lipsă.
Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la data de 18.12.2015, petentul a reiterat cele susținute în plângerea contravențională, adăugând că se bucură de prezumția de nevinovăție.
În baza art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, apreciind că este admisibilă și că duce la justa soluționare a cauzei.
Analizând actele și lucrările din dosar, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/01.11.2015 în sarcina petentului M_____ S_____-L________ s-a reținut că a încălcat art. 147 alin. 1 din ROUG nr. 195/2002, întrucât la data de 01.11.2015, în jurul orei 16:00, pe bld. N______ B_______ din mun. B____, jud. B____, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, fără să aibă asupra sa originalul poliței de asigurare și cartea de identitate.
În temeiul art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002, petentului i s-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 630 lei.
Procesul-verbal a fost întocmit de către un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean B____, care a acționat în limita competenței sale, în conformitate cu disp. art. 15 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 2 din O.U.G. nr. 195/2002.
Petentul a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal menționat în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G.. nr. 2/2001.
Instanța, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator.
Verificând legalitatea procesului-verbal, instanța observă că acesta a fost încheiat cu respectarea art. 17 din O.G. nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Astfel, procesul-verbal cuprinde: numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și domiciliul contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura olografă a agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța trebuie să stabilească dacă situația de fapt descrisă în procesul verbal corespunde realității și dacă încadrarea în drept s-a realizat în mod corespunzător.
Instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt descrise până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la acesta.
Este adevărat că, în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că faptele de natură contravențională se încadrează în noțiunea autonomă de „faptă penală”, necesitând respectarea tuturor garanțiilor prevăzute în cuprinsul acestui articol, inclusiv respectarea prezumției de nevinovăție a persoanei acuzate de săvârșirea unei astfel de fapte. (Salabiaku c. Franței, 7 oct. 1988).
Totuși, în decizia din 13 martie 2012 pronunțată în cauza H______ și alții c. României, Curtea a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Important este ca această prezumție să se aplice în limite rezonabile, ținându-se cont de miza concretă a procesului pentru individ și respectându-se dreptul la apărare.
Mai mult, petentul nu contestă fapta reținută în sarcina lui.
Fapta petentului, în calitate de conducător auto, de a nu avea asupra sa cartea de identitate și originalul poliței de asigurare a autoturismului întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 coroborat cu art. 147 alin. 1 din ROUG nr. 195/2002.
Conform art. 147 alin.1 din R.O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul de autovehicul sau tramvai este obligat să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare. Art. 35 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 reiterează această obligație legală. Potrivit art. 481 alin. 2 din Legea nr. 136/1995, printre documentele pe care trebuie să le mai aibă asupra sa conducătorul auto se numără și polița de asigurare.
În baza art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2).
Așadar, instanța conchide că situația de fapt descrisă în procesul verbal corespunde realității și încadrarea în drept s-a realizat în mod corespunzător.
Art. 34 din O.G. nr. 2/2001 statuează în sarcina instanței și obligația de a de a hotărî cu privire la sancțiunea aplicată pentru contravenția reținută.
În temeiul art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, contravenția reținută prin procesul-verbal se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni. Cu respectarea limitelor legale, petentului i s-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 630 lei.
Cu toate acestea, ținând cont că sancțiunea contravențională are nu numai un rol de constrângere, ci și unul preventiv-educativ, urmărind ocrotirea relațiilor sociale și formarea unui spirit de responsabilitate, față de dispozițiile art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, care nu a mai fost sancționat contravențional și era asigurat pentru răspundere civilă la data săvârșirii faptei, instanța consideră că nu se justifică menținerea amenzii aplicate de agentul constatator.
Potrivit art. 7 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care fapta este de gravitate redusă, se poate aplica sancțiunea avertismentului, chiar și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Față de cele expuse anterior, instanța va admite în parte acțiunea formulată de către petentul M_____ S_____-L________, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B____, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/01.11.2015, și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 630 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție cu sancțiunea avertismentului, menținând în rest procesul-verbal.
Față de dispozițiile art. 38 alin. 3 rap. la art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi va recomanda să respecte pe viitor prevederile legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul M_____ S_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în B____, __________________, _____________, județul B____, în contradictoriu cu Inspectoratul Județean de Poliție B____, cu sediul în B____, _______________________-10, județul B____, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/01.11.2015.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 630 lei aplicată prin procesul-verbal cu sancțiunea avertismentului.
Atrage atenția petentului ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Menține în rest procesul-verbal.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Apelul se va depune la Judecătoria B____.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.01.2016.
Președinte Grefier
Ioniți A____ M_______ A______-I____
Red. I.A. /Tehnored. I.A./4 ex/11.02.2016