Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1051/2015
Ședința publică de la 13.10.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - R_____ R___
JUDECĂTOR - G_______ T_____
GREFIER - M____ T____
Pe rol judecarea cauze în contencios administrativ și fiscal privind apelul declarat de apelantul-intimat Direcția de S_______ Publică Călărași împotriva sentinței civile nr.1479/15.05.2015, pronunțată de Judecătoria Călărași, în contradictoriu cu intimata-petent D_______ C____ M______, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat intimata personal lipsă fiind apelanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei , după care;
Intimata având cuvântul pentru intimat, precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Tribunalul ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat sau probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe cererea de apel.
Intimata, având cuvântul, solicită respingerea apelului formulat și menținerea sentinței atacate,urmând a se avea în vedere motivele expuse pe larg în întâmpinare.
Tribunalul reține cauza în pronunțare, iar în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție:
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului de față constată următoarele;
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 13.03.2015, sub nr.XXXXXXXXXXXXX, contestatoarea D_______ C____ M______ a solicitat anularea procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat de intimata D.S.P. Călărași la data de 04.03.2015.
În motivare petenta a arătat, în esență, că în data de 04.03.2015, în timp ce se afla în biroul său din incinta Spitalului Județean Călărași, a primit vizita unor membri ai Corpului de Control al Ministerului Sănătății și care au constatat prezența fumului de țigară în încăpere.
Contestatoarea a învederat că, în biroul său, intră multe persoane, atât din instituție, cât și din exterior, cu diverse probleme, iar în actul de sancționare nu s-a precizat dacă petenta a fost surprinsă fumând în birou la momentul controlului.
În drept, a fost indicat art. 31 din OG nr. 2/2001.
La cerere au fost anexate, în copie, carte de identitate și procesul-verbal contestat.
La data de 07.05.2015 intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, arătând că la momentul controlului în încăpere se afla doar petenta, care a recunoscut fapta întrucât nu a formulat obiecțiuni.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.1479/15.05.2015, Judecătoria Călărași a admis plângerea contravențională formulată de contestatoarea D_______ C____ M______, domiciliată în Călărași, ___________________, ____________.A, ___________________, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ___________________-3, jud. Călărași, CNP xxxxxxxxxxxxx, în contradictoriu cu intimata Direcția de S_______ Publică Călărași, cu sediul în Călărași, _______________________.24, _____________, jud. Călărași.
A anulat procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/04.03.2015.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/04.03.2015, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 100 lei pentru nerespectarea prevederilor legii 349/2002, reținându-se că, la aceeași dată, ora 12.00, în biroul serviciului juridic se constată prezența fumului de țigară.
Petenta a semnat procesul-verbal fără a formula obiecțiuni.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța a constatat următoarele:
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale,instanța a apreciat că acesta nu a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.
Sub acest aspect, instanța a apreciat că fapta reținută în procesul-verbal nu este descrisă corespunzător, fiind încălcat astfel art. 16 din OG nr.2/2001. Chiar dacă sancțiunea nulității pentru nedescrierea faptei nu este prevăzută expres de lege, fiind o nulitate relativă, poate atrage anularea actului în condițiile producerii unei vătămări ce nu ar putea fi înlăturată în alt mod.
Instanța a apreciat că vătămarea produsă petentei constă în faptul că, din cuprinsul procesului-verbal, nu rezultă, dincolo de orice dubiu, că răspunderea contravențională aparține contestatoarei.
În acest sens, instanța de fond a observat că dispozițiile art. 3* alin. 1^1 din Legea nr. 349/2002 prevăd că Se interzice complet fumatul în unitățile sanitare, de stat și private, iar potrivit art. 2 lit.e din aceeași lege, prin fumat se înțelege inhalarea voluntară a fumului rezultat în urma arderii tutunului conținut în țigarete, țigări de foi, cigarillos și pipe.
Din această reglementare rezultă că răspunderea contravențională aparține persoanei fizice care desfășoară activitatea de fumat într-o unitate sanitară.
Or, descrierea faptei reținute în actul de sancționare, respectiv că în biroul serviciului juridic se constată prezența fumului de țigară, fără a fi indicate și alte împrejurări (din cuprinsul procesului-verbal nu rezultă că petenta se afla singură în încăpere și nici că inspectorii au găsit-o fumând) nu pot conduce la concluzia că petenta a încălcat dispozițiile art. 3* alin. 1^1 din Legea nr. 349/2002. Instanța observă că legea nu instituie o obligație în sarcina vreunei persoane de a împiedica fumatul în biroul pe care îl ocupă ori în întreaga instituție, scopul reglementării fiind sancționarea persoanelor care sunt depistate fumând în cadrul unei instituții sanitare.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel în termen legal, apelanta Direcția de S_______ Publică Călărași, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. În motivarea căii de atac se arată actul sancționator a fost dresat în mod corect, că cele consemnate în dispozițiile acestuia cuprins mențiuni legale, astfel că actul menționat are valoarea probantă a unui act doveditor preconstituit, care face dovada faptei comise până la proba contrarie, mai ales că petenta a semnat actul respectiv fără obiecțiuni.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a arătat că prezența fumului de țigară în biroul său de la serviciu nu îi poate fi imputat, dat fiind că, în incinta acestuia, intră foarte multă lume atât din interiorul instituției, cât și din exterior, pentru rezolvarea diferitelor probleme.
Tribunalul, analizând actele dosarului din perspectiva motivului de apel invocat, urmează a constata că cererea cu care Direcția de S_______ Publică a jud. Călărași a investit instanța de control judiciar este nefondată și urmează a se respinge, în baza art. 480 al. 1 c.pr.civ. Astfel, din probele administrate la instanța de fond, rezultă că situația de fapt și gravitatea contravenției deduse judecății a fost judicios apreciată de către prima instanță, amenda aplicată prin actul a cărui anulare s-a cerut fiind nelegală în raport de modul concret în care a fost descrisă fapta constatată și sancționată. Nu s-a evidențiat, din cuprinsul actului constatator, faptul că intimata a fumat în incinta biroului său, apelanta nefăcând, în niciuna dintre fazele procesuale în care s-a aflat cauza dedusă judecății, probe în sensul celor menționate în menționatul act.
Constatând că prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, în baza art. 480 al.1 c.pr.civ., tribunalul urmează a respinge apelul declarat de apelantul-intimat Direcția de S_______ Publică Călărași împotriva sentinței civile nr. 1479/15.05. 2015 pronunțată de Judecătoria Călărași în contradictoriu cu intimatul-petent D_______ C____ M______.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 480 alin.1 C.pr.civilă respinge apelul declarat de apelantul-intimat Direcția de S_______ Publică Călărași cu sediul în Călărași, _______________________.24, _____________, jud. Călărași, împotriva sentinței civile nr. 1479/15.05.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași în contradictoriu cu intimatul-petent D_______ C____ M______ domiciliată în Călărași, ___________________, ____________.A, ___________________, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ___________________-3, jud. Călărași.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 13.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
R_____ R___ G_______ T_____ M____ T____
Red. TG/dact.TM
Jud. fond T_____ C_____ A______
Ex.4/ 21.10.2015