Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CONSTANŢA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Contestaţie în anulare - Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
147/2015 din 15 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro


ROMÂNIA

Operator de date cu caracter personal nr.8470

TRIBUNALUL C________

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ XXXXXXXXXXX

Ședința publică din data de 15.09.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – I____-L____ O______-D__

JUDECĂTOR – F_______ N_____

JUDECĂTOR – C_______ N_____

GREFIER – M______ G________


Pe rol, soluționarea recursului în contencios administrativ având ca obiect contestație în anulare promovată de contestatoarea petentă ___________________________ EXPORT SRL, cu sediul în D________, ___________________, județul V_____, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 777/RCA/11.06.2014 pronunțată de Tribunalul C________, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ DE S___ PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, cu sediul în București, _____________________. 38, sector 1.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 pct. 2 și urm. Cod procedură civilă.

În referatul făcut asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Instanța constată cauza în stare de judecată, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare asupra recursului.


TRIBUNALUL,

Deliberand asupra cererii de fata, constata urmatoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetesti, sub număr de dosar XXXXXXXXXXXXX din 06.11.2012, petenta S.C. M_____ & V_______ IMPORT EXPORT SRL a solicitat, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ____________ nr. xxxxxxx/15.10.2012.

În motivare cererii de chemare în judecată, petenta a arătat că procesul verbal susmenționat este netemeinic și nelegal. A solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției ____________ nr. xxxxxxx/15.10.2012 prin care a fost sanctionata cu suma de 2.000 lei de catre intimata si pe care l-a primit la data de 10.10.2012, prin posta, conform plicului prin care i-a fost transmis procesul verbal. Precizeaza ca in descrierea faptei din procesul verbal de constatare a contraventiei se arata ca angajatul lor –soferul, nu a prezentat activitatea pe 28 de zile la control, dar nu se arata cu exactitate care sunt datele lipsa din aceste 28 de zile, intimatul consemnand ca” fapta descrisa constituie contraventie conform prevederilor art. 37/2007-republicata si se sanctioneaza conform art. 9 alin.1 lit.c din acelasi act normativ”.

In subsidiar, solicita inlocuirea amenzii cu sanctiunea avertisment raportat la gradul de pericol social al faptei savarsite , tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire ale acesteia , de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul verbal. Mai arata ca societatea nu a mai fost sanctionata pentru contraventia retinuta in procesul verbal de constatare a contraventie .

În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosar copia procesului verbal și copie a plicului dovadă a comunicării procesului verbal susmenționat.

În dovedirea celor precizate, înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri; proba incuviintata de instanta.

În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 din C.pr.civ. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În drept, își întemeiază plângerea pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001/R.

Legal citat, intimatul a depus întâmpinare, prin care a invocat exceptia tardivitatii depunerii plangerii si respingerea plangerii ca fiind tardiv formulata.

Petenta S.C. M_____ &V_______ Import Export SRL, a depus precizari la intampinarea formulata de intimat, prin care a solicitat respingerea excepției. La precizarile formulate petenta a anexat diagramele tahograf care atesta activitatea pe 30 de zile , precum si certificatul de inregistrare al societatii .

Prin sentința civilă nr. 4441 din data de 13.11.2013, Judecătoria Fetesti a invocat, din oficiu, raportat la locul savarsirii faptei respectiv DN2A-statie taxare, si a admis excepția necompetenței teritoriale a cauzei și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Harsova.

La data de 25.11.2013, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Harsova, sub nr. XXXXXXXXXXXXX.

Prin sentința civilă nr. 38/19.02.2014 Judecătoria Hârșova a respins ca nefondată plângerea ca nefondată plângerea, reținând următoarele:

Petenta S.C. M_____ & V_______ Import Export SRL a fost sanctionata contraventional cu amenda in cuantum de 2.000 lei prin procesul verbal de contraventie ___________ nr.xxxxxxx din data de 15.10.2012 intrucit la controlul efectuat la data de 11.10.2012 nu a prezentat numarul necesar de diagrame tahograf.

In termen legal, petenta a formulat plingere contraventionala ce a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Fetesti.

Prin sentința civilă nr. 4441 din data de 13.11.2013, Judecătoria Fetesti a invocat, din oficiu, raportat la locul savarsirii faptei respectiv DN2A statie taxare Giurgeni -Vadu Oii, a admis excepția necompetenței teritoriale a cauzei și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Harsova.

In probatiune, petenta a depus in timpul cercetarii judecatoresti, in copie, un numar de 23 de diagrame tahograf fara a justifica insa, in vreun fel, lipsa acestora din autovehicul, la momentul controlului.

Plingerea este neintemeiata.

Potrivit art.34 din O.G. nr.2/2001: ”Instanta competenta sa solutioneze plangerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa in termen, asculta pe cel care a facut-o … administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare in vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului verbal si hotaraste asupra sanctiunii”.

Petentul avea obligatia de a prezenta, la momentul controlului, cele 28 de diagrame tahograf impuse de lege sau sa justifice lipsa acestora, din autovehicul, la momentul controlului.

Niciuna din aceste cerinte nu a fost indeplinita motiv pentru care agentul constatator a aplicat o sanctiune contraventionala.

Petenta a justificat lipsa diagramelor necesare prin faptul ca unele dintre acestea cuprind activitatea desfasurata de autovehicul pe doua zile. Motivatia petentei nu este admisa de instanta intrucit diagramele se completeaza pentru fiecare zi lucratoare astfel ca, daca autovehiculul ar fi desfasurat activitate in cele 28 de zile ar fi trebuit sa detina 28 de diagrame tahograf si, cel mai important, la momentul controlului, acestea trebuiau prezentate agentului constatator.

In acest moment nu se poate preciza, cu exactitate, daca diagramele lipsa se datoreaza nedesfasurarii activitatii in toate cele 28 de zile anterioare controlului sau neglijentei petentei care nu a completat diagramele pentru fiecare zi lucrata.

Oricare ar fi motivul, la momentul controlului, petenta nu si-a justificat activitatea prin numarul necesar de diagrame impus de lege, astfel ca, in mod corect, a fost sanctionata.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, petenta criticând-o pentru nelegalitate și neteminicie.

În motivarea recursului a arătat că prima instanță a făcut o incorectă interpretare a dispozițiilor legale, pronunțarea sentinței s-a făcut cu încălcarea competenței teritoriale și pronunțarea sentinței s-a făcut de alți judecători decât cei care au soluționat fondul cauzei, completul C2 și ___________________________________ a reiterat motivele invocate în plângerea contravențională referitor la situația de fapt și a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.

În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 c.pr.civ.

Intimatul, legal citat nu a formulat întâmpinare.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, s-a constatat că este nefondat.

La data de 11.10.2012, ora 07,50 pe raza DN2A statia taxare Giurgeni a fost oprita si verificata in trafic autoutilitara cu nr. de inmatriculare XXXXXXXXX aflata in administrarea petentei S.C. M_____ &V_______ Import Export SRL si condusa de soferul F_______ valentin, care efectua un transport rutier de marfuri generale. Conducatorul auto nu a putut prezenta numarul necesar de diagrame tahograf pe ultimile 28 de zile conform REG nr. 561/2006.

Pentru fapta savarsita, petenta a fost sanctionata contraventional cu amenda in cuantum de 2.000 lei prin procesul verbal de contraventie ___________ nr.xxxxxxx din data de 15.10.2012.

Dispozițiile art. 304 pct.9 c.pr.civ.- invocate de recurentă, nu sunt incidente în cauză.

Motivul de recurs vizează, în principal, încălcarea legii de drept substanțial, ce poate surveni prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, prin extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a prevederilor acesteia etc.

În cauză, judecătorul fondului a circumscris corect analiza dispozițiilor legale ce consacră abaterile contravenționale a căror săvârșire a fost contestată de petent și s-a conformat dispozițiilor art.34 din OG.2/2001, a analizat legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție prin prisma criticilor formulate de petent, în baza materialului probator administrat în cauză.

Tribunalul constată în mod corect prima instanță a apreciat asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.

În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.

În referire la temeinica procesului verbal tribunalul constată că în mod corect prima instanța a reținut că probele administrate în cauză nu au reliefat o situație contrară celei reținute prin procesul verbal, astfel că procesul verbal se bucură în continuare de prezumția de temeinicie.

Pentru faptele constatate personal de către agenții care întocmesc procesul verbal, acesta se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, adevărat , până la ceea ce instanța de contencios european numește „ o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării, sub toate aspectele”.

Este adevărat că, pe cale jurisprudențială, Curtea Europeană a subliniat în mod repetat faptul că elementul esențial pentru a stabili dacă art.6 paragraf 1 CEDO este aplicabil în latura sa penală este caracterul preventiv și sancționator al sancțiunii aplicate.

În speță, sancțiunea principală aplicată recurentei petente este amenda contravențională, sancțiune care nu urmărește acoperirea unui prejudiciu, ci are exclusiv o funcție represivă și preventivă.

Tot pe cale jurisprudențială, Curtea a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, admițând posibilitatea existenței și a altor prezumții de drept sau de fapt în cadrul sistemelor de drept național.

Chiar după pronunțarea hotărârii în cauza A_____ c.României, doctrina de specialitate și în acord cu ea practica judiciară au statuat că „ în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, una din limitele până la care poate opera prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapte este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie și, în absența altor probe propuse de petent pentru răsturnarea acesteia, plângerea va fi respinsă”.

Or, analiza relevă că instanța de fond a argumentat soluția de respingere a plângerii contravenționale tocmai prin faptul că „ petenta nu a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție”.

Judecătorul fondului a făcut o corectă analiză a măsurii în care sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției pentru care s-a dispus sancționarea petentei, reținând în mod judicios că petenta se face vinovată de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.

În concret, din probele administrate în cauză a rezultat că, in momentul controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta numarul necesar de diagrame tahografice obligatorii prevezute de lege.

Susținerea recurentei, în sensul că au fost prezentate un număr de 23 de diagrame și că acestea au justificat activitatea pentru 28 de zile nu poate fi reținută, știut fiind că pentru fiecare 24 de ore se completează o diagramă tahograf, chiar și în situația în care autovehiculul staționează.

Recursul nu este întemeiat nici sub celelalte aspect invocate de recurentă, sentința fiind pronunțată de instanța competentă teritorial, având în vedere că stația de taxare Giurgeni se află în raza de competență a judecătoriei Hârșova, iar cauza a fost soluționată de același judecător care a făcut cercetarea procesului.

În ceea ce privește pericolul social al faptei se consideră a fi deosebit de grav deoarece prin neprezentarea tuturor diagramelor tahograf nu se poate verifica dacă au fost respectați timpii de conducere și de odihnă, fapt ce poate avea consecințe deosebite cu privire la abilității conducătorului auto de a-și îndeplini sarcinile de serviciu și a asigura conducerea autovehiculului în condiții de maximă siguranță, astfel cererea de înlocuire a amenzii cu avertismentul nu este întemeiată.

Examinarea cauzei sub toate aspectele, prin prisma art.304/1 C.pr.civ. relevă faptul că nu există motive care să conducă la lipsirea de eficiență a actului sancționator, câtă vreme procesul verbal cuprinde mențiunile obligatorii prescrise de art.17 din OG.2/2001, fapta reținută în sarcina recurentului petent întrunește elementele constitutive ale contravenției pentru care a fost sancționat, iar sancțiunea a fost corect individualizată, cu respectarea principiului legalității.

Prin decizia civilă nr. 777/RCA/ 11.06.2014, instanta de control judiciar a respins recursul promovat de recurenta contestatoare S.C. M_____ & V_______ IMPORT EXPORT S.R.L, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 38/19.02.2014 pronunțată de Judecătoria Hârșova în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ DE S___ PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, ca nefondat.

Recurenta S.C. M_____ & V_______ IMPORT EXPORT S.R.L a formulat, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE S___ PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, contestatie in anulare impotriva deciziei civile nr. 777/RCA/ 11.06.2014, pronuntata de Tribunalul Constanta, in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, solicitand admiterea contestatiei in anulare, anularea deciziei civile nr. 777/RCA/ 11.06.2014, si rejudecarea recursului, motivat de faptul ca dezlegarea dată de catre instanta de recurs este rezultatul unei greșeli materiale.

In motivarea contestatiei in anulare, contestatoarea a aratat, in esenta, ca instanta de recurs a judecat cauza fara a tine cont de jurisprudenta CEDO, de principiul retroactivitatii legii mai favorabile, de toate dispozitiile Conventiei, care abiliteaza instanta nationala competenta sa examineze continutul plangerii intemeiate pe o dispozitie a Conventiei si sa ofere o reparatie adecvata, aplicand cu prioritate normele comunitare. Astfel, a aratat ca instanta de recurs nu a aplicat modificarile aparute in 4 februarie asupra Reg. 561/2006.

În drept, a invocat dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc.civ.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea contestației în anulare, ca nefondata.

Examinând hotărârea contestata, prin prisma criticilor formulate de catre contestatoarea-recurenta, cu raportare la disp. art. 318 alin.1 teza a II-a C.pr.civ., Tribunalul constata neintemeiata contestatia in anulare dedusa spre soluționare.

Art. 318 alin. 1 C.pr.civ. prevede ca „../../../../../Documents and Settings/L____.O______/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp263234/xxxxxxxx.HTM - #Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeala să cerceteze vreunul din motivele de casare”.

Prin „eroare materială”, ca temei al unei contestatii în anulare în sensul art. 318 Cod procedură civilă se întelege orice eroare materială evidentă de ordin procedural de o asemenea gravitate, încât a avut drept consecintă pronuntarea unei hotărâri greșite. În această categorie se încadrează erorile comise în legătură cu aspectele formale ale judecătii recursului, cum ar fi de exemplu, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

D____ urmare, greșelile instantei de recurs care pot deschide calea contestatiei în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecata, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozitiilor legale, contestatia în anulare neconstituind un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar și greșite, date în recurs, întrucât instanta este tinută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege ce permit să examineze justetea solutiei pronuntate.

D____ urmare, motivele invocate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute limitativ în dispozitiile legale mentionate anterior și reiterează motivele expuse în recurs, scopul urmărit fiind acela de a se obtine o nouă examinare a cauzei sale solutionate în mod irevocabil, fapt care încalcă principiul securitătii juridice și dreptul la o instantă, componente esentiale ale sistemului de garantii instituit prin art. 6 paragraf 1 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului (Cauza P____ contra Republicii M______, nr.2, Hotărârea CEDO din 6 decembrie 2005).

De asemenea, în Cauza M_____ contra României (Hotărârea din 29 iulie 2008) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „dreptul la un proces echitabil înaintea unui tribunal, după cum este garantat de Articolul 6 alineatul 1 trebuie să fie interpretat în conformitate cu Preambulul la Conventie, care prevede, printre altele, că statul de drept face parte din patrimoniul comun al Statelor Contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii legale, care impune, inter alia, ca în cazurile în care instantele au solutionat definitiv o problemă, hotărârea acestora să nu mai fie pusă sub semnul întrebării”.

În consecintă, instanta apreciază că sustinerile contestatoarei necesită o analiză în drept și nu se încadrează prin urmare în notiunea de greșeală materială prevăzută de art. 318 Cod procedură civilă, astfel ca, față de considerentele arătate, în temeiul dispozitiilor legale mentionate anterior și a art. 320 Cod procedură civilă, instanta va respinge ca nefondată contestatia în anulare formulată în cauză.


PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestatia in anulare promovată de contestatoarea petentă ___________________________ EXPORT SRL , cu sediul în D________, ___________________, județul V_____, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 777/RCA/11.06.2014 pronunțată de Tribunalul C________, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ DE S___ PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, cu sediul în București, _____________________. 38, sector 1, ca nefondata.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica din data de 15.09.2015.


P_________, JUDECATOR, JUDECATOR, I____-L____ O______-D__ F_______ N_____ C_______ N_____







GREFIER,

M______ G________


Jud.fond.M.P________

Jud.decizie.A.L.N_____

Tehnoredact.decizie.I-L.O______-D__/2 ex./05.11.2015


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025