Dosar nr. XXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_____

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 621/Aca/2015

Ședința publică din 12 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M____ L____ V______

Judecător - A____-A____ P____

Grefier - G_______ A_____

Pe rol fiind judecarea apelului în C_________ administrativ și fiscal privind pe apelantul C______ V_______-G_____, cu domiciliul ales în București, _____________________, ____________, _______________, împotriva sentinței civile nr.3312/30.04.2015 pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului B_____, cu sediul în B_____, ___________________.10-12, județul B_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat consilier juridic S_____ T_____ pentru intimatul I.P.J. B_____, în baza împuternicirii de reprezentare depusă la dosar, lipsă fiind apelantul C______ V_______-G_____.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin încheierea din 15.10.2015 s-a dispus recalificarea căii de atac a recursului declarat în apel, prezenta cauză este la al doilea termen de judecată, apel declarat în termen, motivat, cererea de apel este legal timbrată conform dovezilor depuse la dosar, nu s-a depus întâmpinare, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente în dezbaterea apelului.

Consilier juridic S_____ T_____ pentru intimat I.P.J. B_____, având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală. Consideră că instanța de fond a apreciat în mod corect probatoriul administrat în cauză. Arată că motivele invocate de apelant au fost analizate de instanța de fond. Consideră că procesul verbal de constatare a contravenției este legal și temeinic întocmit.

Deliberând, instanța a pronunțat următoarea decizie în contencios administrativ.

T R I B U N A L U L

Asupra apelului de față:

Prin sentința civilă nr.3312/26.02.2015 pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXX s-a respins plângerea formulata de petentul Calescu V_______ G_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ Județean de Poliție B_____ și s-a menținut procesul - verbal ________ nr. xxxxxxx din 11.12.2014, ca legal și temeinic întocmit.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin plângerea înregistrată la data de 05.01.2015 sub nr. XXXXXXXXXXX, petentul Calescu V_______ G_____ a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B_____, în principal, anularea procesului verbal ________ nr. xxxxxxx din 11.12.2014, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

În motivarea plângerii, petentul a precizat că la dala de 11.12.2014, conducea autoturismul marca Dacia L____ MCV, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, în dreptul localității Baldovinesti, și a fost oprit de un echipaj de politie, care i-a comunicat faptul ca a fost surprins de aparatul radar conducând cu o viteză de 80 km/h în localitate.

Menționează că agentul constatator nu a dorit să consemneze obiecțiunile sale, că viteza menționată în procesul verbal nu corespunde cu realitatea. De asemenea, a aratat că procesul verbal nu este semnat de un martor.

A precizat că procesul verbal nu cuprinde datele personale ale contravenientului din actul de identitate, ocupația și locul de muncă, precum și împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei.

Petentul a susținut în esență că nu a depășit viteza legală, conducând cu o viteză de până în 50 km/h.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 16 alin. 1, alin. 7, art. 19 și art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001. În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La data de 28.01.2015, intimatul a depus întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivare, intimatul a arătat că la data de 11.12.2014 petentul a fost filmat cu aparatură radar conducând cu viteza de 80 km/h în localitatea Baldovinești.

În drept, întâmpinarea este întemeiată pe dispozițiile art. 31-36 din O.G. 2/2001, art. 201 și urm. C.proc.civ.

În dovedire, intimatul a solicitat proba cu înregistrarea video.

La data de 10.02.2015, intimatul a depus notă de probe constând în: atestat operator radar (f.40),buletin de verificare metrologică (f.41), înregistrare video (f.42).

La data de 12.02.2015, petentul a formulat răspuns la întâmpinare reiterând cele susținute în plângerea contravențională. De asemenea, a invocat dispozițiile Normei de metrologie legală NML 021-05, punctul 4.4.

La termenul din data de 17.04.2015, instanța a încuviințat, în baza art.258 C.proc.civ., pentru ambele părți proba cu înscrisuri, iar pentru intimat și proba materială cu înregistrarea video, apreciind că probele sunt concludente și admisibile față de prevederile art. 255 C.proc.civ., putând conduce la soluționarea cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanța a reținut că prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx din 11.12.2014, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 360 lei (4 puncte amendă) și 3 puncte de penalizare, întrucât a condus auto cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, în localitatea Baldovinești, cu viteza de 80 km/h, fiind filmat cu aparatul radar montat pe autospeciala MAI xxxxx.

În drept, conform art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, verificând respectarea condițiilor de formă, instanța a reținut că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Petentul a invocat nerespectarea dreptului său de a formula obiecțiuni în momentul întocmirii procesului verbal.

Instanța a reținut Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.XXII/19.03.2009 pronunțată de Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii din care rezultă că nerespectarea cerințelor prevăzute la art.16 alin.7 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției, neputând fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare. S-a observat însă că petentul nu a precizat vătămarea ce i s-a produs prin presupusa nerespectare de către agentul constatator a dispozițiilor legale. De altfel, petentul a semnat procesul-verbal, însușindu-și prin urmare inclusiv mențiunea cum că nu are obiecțiuni. Mai mult decât atât, dreptul la apărarea a petentului nu a fost vătămat, acesta având posibilitatea de a formula prezenta plângere și de a supune spre analiză unei instanțe independente și imparțiale legalitatea și temeinicia procesului verbal, motiv pentru care instanța apreciază că susținerile petentului nu sunt întemeiate.

De asemenea, instanța a observat că agentul constatator a menționat în procesul verbal la rubrica „alte mențiuni” obiecțiunile petentului conform cărora viteza nu corespunde realității.

Cu privire la susținerile petentului conform cărora procesul verbal nu cuprinde datele personale ale contravenientului din actul de identitate, ocupația și locul de muncă, precum și împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei, instanța a reținut că potrivit art.16 alin 1 din O.G. 2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 16 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei acest caracter.

Din analiza conținutului procesului verbal se observă că agentul constatator a precizat că petentul, la data de 11.12.2014, a condus auto cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, în localitatea Baldovinești, cu viteza de 80 km/h, fiind filmat cu aparatul radar montat pe autospeciala MAI xxxxx.

Prin urmare, instanța a constatat că fapta a fost descrisă în concret, fiind specificată acțiunea săvârșită și circumstanțele de natură a imprima faptei acest caracter, precum și împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.

Conform art.17 din O.G. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Astfel, neindicarea ocupației și locului de muncă, neregăsindu-se printre cerințele enunțate mai sus, poate atrage nulitatea relativă a procesului verbal, în cazul în care există o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului verbal. Se observă însă că petentul nu a precizat vătămarea ce i s-a produs prin presupusa nerespectare de către agentul constatator a dispozițiilor legale.

Petentul a susținut că la întocmirea procesului-verbal au fost nesocotite dispozițiile art. 19 alin. 1 din O.G. 2/2001. Potrivit art. 19 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor, iar în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.

Cu referire la această presupusă încălcare a art.19 alin. 1 din O.G. nr.2/2001, instanța reține că nerespectarea acestor dispoziții legale se sancționează cu nulitatea relativă a procesului verbal, petentul trebuind să dovedească o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului-verbal (Decizia I.C.C.J., Secții Unite, nr.XXII/19.03.2007).

Instanța reține că petentul nu a dovedit o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului-verbal, urmând să înlăture susținerile acestuia privitoare la încălcarea dispozițiilor art. 19 alin. 1 din O.G. 2/2001.

Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, prin art.121 alin.1 din Regulament, legiuitorul a prevăzut obligația conducătorilor de vehicule de a respecta viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloace de semnalizare. De asemenea, potrivit art.100 alin.2 raportat la art.108 alin.1 lit.b pct.2 din O.U.G. nr. 195/2002, depășirea cu 21–30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a, respectiv 4 sau 5 puncte-amendă și 3 puncte de penalizare.

Potrivit art.49 alin.1 din OUG nr.195/2002, limita maximă de viteză în interiorul localităților este de 50 km/h, dispoziție legală incidentă în prezenta cauză, în procesul verbal consemnându-se locul săvârșirii faptei în localitatea B_____.

Prin raportare la descrierea făcută de agentul constatator, instanța a apreciat că fapta a fost corect încadrată în dispozițiile legale menționate, iar sancțiunile aplicate fiind de asemenea legal stabilite, prin raportare la limitele prevăzute de lege.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța a constatat că procesul verbal de contravenție este un act juridic administrativ ce se bucură, datorită calității de reprezentant al statului a celui ce îl încheie, de o prezumție de validitate și temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii.

Totodată, instanța a reținut că prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se introduce o obligație în sarcina statelor, respectiv obligația ca în procedurile ce poartă asupra unei acuzații în materie penală de a reveni sarcina probei organelor statului. Astfel, prin intermediul art.20 din Constituție, ce reglementează aplicabilitatea Convenției în dreptul intern, se introduce obligația statului de a proba prin organele sale, orice acuzație în materie penală.

Conform jurisprudenței Curții Europeană a Drepturilor Omului în cauza N_______ G_______ împotriva României s-a arătat faptul că dacă instanțele naționale, prin hotărâri motivate, analizează motivele de nulitate invocate în speță și consideră că acestea nu atrag nulitatea procesului-verbal, în sensul dorit de petent, acest aspect este suficient pentru a nu pune la îndoială echitatea procedurii în cauză sau, mai concret, respectarea dreptului acestuia de a beneficia de prezumția de nevinovăție.

Totodată, în decizia H______ și alții c. României, Curtea a precizat că, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materia circulației rutiere, intrând în competența poliției. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.

De altfel, prin decizia nr. 205/2009, pronunțată de Curtea Constituțională referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp. art.16, art.17 și art.19 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, s-a arătat că „instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție”.

De asemenea, trebuie reținută și Decizia nr. 83/08.03.2002 și Decizia nr. 197/2003 ale Curții Constituționale, prin care aceasta a arătat că dispozițiile OG 2/2001 sunt în deplină concordanță cu cerințele art. 6 din Convenție și cu jurisprudența CEDO. De asemenea, Curtea a arătat că OG 2/2001, respectă atât procedural cât și din punct de vedere al administrării probatoriului cerințele art. 6 din Convenție și că nu se poate considera că procedura contravențională ar contraveni principiului din materie penală, in dubio pro reo.

Instanța a constatat că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea unei fapte care se constată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. În acest caz, sarcina probei revine organului constatator care trebuie să dovedească, prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, săvârșirea contravenției.

În prezenta cauză, faptul că petentul nu a respectat viteza legală este probat cu înregistrarea video efectuată cu aparatul radar tip AUTOVISON, cu cameră video ROM 147, _____________ ROM xxxxxxxxx, dispozitiv de măsurare și prelucrare BEE xxxxxxxxx, dispozitiv de afișare BEE xxxxxxxxx, omologat și verificat metrologic (buletin de verificare metrologică nr.xxxxxxx din 08.04.2014, în termen de valabilitate, fila 41) și care măsoară și în regim staționar și în regim de deplasare, utilizat de un operator atestat (fila 40), montat pe auto cu nr.MAI-xxxxx, aparat care a indicat că autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, se deplasa cu o viteză de 80 km/h în data de 11.12.2014, ora 19:29:16 ( indicativ „T”- „target speed” – viteza reală, instantanee – a indicat viteza de 80 km/h la ora 19:29:16 și a fost blocată la indicativul „L” – „Locked speed”).

Petentul a susținut că la momentul înregistrării vitezei de către aparatul radar era ceață.

Prevederile din Norma de metrologie legală NML 021-05 stabilesc cerințele metrologice pe care trebuie să le îndeplinească cinemometrele utilizate de poliția rutieră la măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice, atât cinemometrele care funcționează numai în regim staționar, cât cinemometrele care funcționează atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare a autovehiculului pe care sunt instalate.

Normele în cauză se aplică în vederea verificării dacă aparatul radar îndeplinește sau nu condițiile prevăzute pentru a putea fi folosit și pentru a fi admis în urma acestor verificări prin emiterea buletinului de verificare metrologică de către Biroul Român de Metrologie Legală.

Așadar, în legătură cu cele invocate de petent, instanța a reținut că dispozițiile din Norma de metrologie legală NML 021-05 referitoare la măsurătorile pe timp de ceață sunt aplicabile pentru măsurătorile efectuate ca respectivul cinemometru să poată fi admis. La vitezele înregistrate de aparatul radar nu se aplică, întrucât odată admis aparatul radar prin buletinul de verificare metrologică se consideră că informațiile furnizate de acesta reflectă adevărul.

Or, având în vedere buletinul de verificare metrologică aflat la dosar, aflat în perioada de valabilitate, este clar că la momentul verificării aparatul radar montat pe autoturismul cu nr. MAI-xxxxx a îndeplinit condițiile prevăzute de normele de metrologie și viteza înregistrată de acesta este cea corectă (prezumție absolută din punctul de vedere al instanței).

De altfel, nici în O.U.G. nr.195/2002 și nici în Regulament nu se face vreo referire la vreo eroare de care agentul constatator ar trebui să țină cont în momentul în care un conducător auto este înregistrat de aparatul radar ca având o anumită viteză.

Față de aspectele reținute mai sus, instanța a apreciat ca nefondate criticile petentului.

În aceste condiții, în lipsa altor probe propuse de petent, față de împrejurarea că procesul-verbal beneficiază totuși de prezumțiile de legalitate, temeinicie și veridicitate și care nu se opune prezumției de nevinovăție, astfel cum rezultă din jurisprudența CEDO în materie (H______ și alții c. României, N_______ G_______ c. România), instanța a apreciat că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției, fiind îndeplinite toate elementele constitutive ale acesteia.

În privința sancțiunii, agentul constatator i-a aplicat petentului o amendă în cuantum de 360 lei (4 puncte amendă), prevăzut de art. 98 alin. 4 lit.b din OUG. nr. 195/2002 republicată și 3 puncte de penalizare.

Având în vedere elementele prevăzute de art.21 alin.3 din OG nr. 2/2001, instanța a constatat că fapta petentului prezintă pericol social și a adus atingere siguranței traficului rutier, fapta fiind săvârșită în interiorul localității.

S-a reținut că, instanța poate, în concret, să constate că fapta este de o gravitate redusă, ceea ce însă nu se poate considera în speța de față. Petentul nu a adus argumente din care să rezulte că, în concret, gradul de pericol social faptei este unul scăzut.

Instanța a reținut că nivelul amenzii corespunde pericolului social al faptei și conduitei petentului deoarece fapta acesteia de a nu respecta viteza legală denotă o atitudine de indiferență față de dispozițiile legale care sunt menite a proteja atât pe cel care conduce un autoturism, cât și pe ceilalți participanți la trafic.

De altfel, instanța a considerat că fapta nu poate fi consecința unei neatenții sau culpe ușoare a petentului, ci doar consecința unei lipse de interes a acesteia față de dispozițiile legale și față de siguranța traficului.

Instanța a considerat că acest gen de fapte contravenționale este din ce în ce mai des întâlnit și că este necesară sancționarea contravențională cât mai adecvată a acestor fapte pentru a se realiza scopul educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale.

Prin urmare, s-a apreciat că în cauză nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, aceasta fiind aplicată în temeiul legii și proporțională cu gradul de pericol al faptei și cu scopul legitim urmărit. Oricum, agentul constatator a aplicat amenda minimă prevăzută de lege, manifestând clemență din acest punct de vedere.

Pericolul faptei rezultă chiar din materialitatea ei, fiind o faptă de pericol, iar nu de rezultat pentru a prezenta pericol numai în cazul producerii un prejudiciu material, astfel că instanța a apreciat că sancțiunile aplicate sunt proporționale cu gravitatea faptei săvârșite, iar agentul constatator a procedat la o corectă individualizare a acestora.

În consecință, constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a respins plângerea ca neîntemeiată și a menținut procesul-verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul Calescu V_______ G_____, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sens în care a solicitat, în temeiul art.488 alin.l pct.8, art.496 și al art.498 alin.l Ncpc, să se dispună casarea în tot a sentinței și rejudecând cauza să se anuleze procesul-verbal contestat, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.

La termenul din 15 octombrie 2015 s-a dispus recalificarea căii de atac a recursului declarat, în apel, părțile fiind legal citate în acest sens pentru 12 noiembrie 2015.

În motivare s-a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit că petentul a semnat procesul - verbal, prin plângerea contravențională învederând instanței că agentul constatator nu i-a permis consemnarea tuturor mențiunilor la rubrica „Alte mențiuni", astfel încât a considerat că i-a fost încălcat dreptul la apărare și nu a semnat procesul verbal.

Mai mult, instanța de fond a reținut în mod neîntemeiat faptul că petentul nu a precizat prejudiciul produs prin nerespectarea de către agentul constatator a dispozițiilor legale, însă prin plângere a arătat că i s-a produs o vătămare ce se circumscrie aplicării unei amenzi în cuantum de 360 lei".

S-a precizat că dreptul contravenientului de a expune eventuale obiecțiuni cu privire la cele reținute de agentul constatator, obiecțiuni ce trebuie consemnate în procesul verbal, reprezintă o formă a dreptului la apărare. În cauză, agentul constatator nu a consemnat că la acel moment se circula în condiții de ceață, ceea ce reprezintă motiv de nulitate expresă a procesului verbal, fiindu-i cauzată o vătămare. A invocat în acest sens practica judiciară a Judecătoriei S____.

Apelantul a susținut că instanța de fond a reținut în mod eronat că fapta a fost descrisă în concret, întrucât agentul constatator a procedat la descrierea pur formală a contravenției, fără a evidenția elementele de fapt de natură a o individualiza, nefiind întrunite cerințele de legalitate prevăzute imperativ de art.16 alin.l din O.G. nr.2/2001, iar o prezentare generală, lipsită de conținut a faptei echivalează cu lipsa acesteia și atrage nulitatea procesului verbal conform dispozițiilor art.17.

S-a învederat că procesul verbal nu este semnat de niciun martor care să confirme ipoteza agentului constatator iar instanța de fond a ignorat prevederile art.19 din O.G. nr.2/2001, reținând că lipsa martorului se sancționează cu nulitatea relativă, iar petentul nu a dovedit nici o vătămare. Chiar și în ipoteza în care agentul constatator nu reușea identificarea unui martor, avea obligația legală de a consemna această împrejurare.

În referire la practica judiciară a Judecătoriei Sectorului 1, apelantul a arătat că prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, prezumția de veridicitate putând opera până la limita la care prin aplicarea ei nu s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal. S-a invocat și Decizia nr. 70 din 21 februarie 2013 (publicată în M.Of. nr.204 din 10 aprilie 2013), în care Curtea Constituțională a României a subliniat, faptul că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate. Însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumția de care se bucură. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii adevărului.

Prin urmare, în mod eronat se reține că procesul verbal de contravenție face dovada deplină a vinovăției contravenientului și că, în cadrul procedurii judiciare, acestuia îi revine sarcina de a proba că nu se face vinovat de cele reținute în actul sancționator atacat. În acest sens apelantul a invocat jurisprudența CEDO, contravențiile referitoare la circulația pe drumurile publice fiind încadrate în sfera „acuzațiilor în materie penală" la care se referă primul paragraf al art.6 din Convenție. Spre deosebire de infracțiune, care prezintă pericol social mai ridicat, cu consecințe mai grave si dăinuie în timp, la contravenție, acest pericol este mai redus, iar urmările sunt mai reduse.

Astfel, s-a considerat că sunt incidente în cauză prevederile art.6 din Convenție, petentul beneficiind de prezumția de nevinovăție (Cauza A_____ c. României). Sarcina probei revine agentului constatator, cu precizarea că rapoartele celor doi agenți constatatori, nu pot fi avute în vedere ca probe, astfel încât, în lipsa unor probe concludente, petentul nu se face vinovat de săvârșirea vreunei contravenții, procesul verbal fiind netemeinic.

Apelantul a susținut nelegalitatea sentinței în referire la aplicabilitatea dispozițiilor cuprinse în norma de metrologie legală NML 021-05, la punctul 4.4, precum și faptul că din înregistrarea video efectuată nu reiese în mod cert faptul că autoturismul surprins cu o viteză peste limita legală aparține acestuia, întrucât nu se identifică în mod clar numărul, marca și culoarea autoturismului.

A considerat că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în sensul în care a apreciat în mod subiectiv că „fapta petentului prezintă pericol social și a adus atingere siguranței traficului rutier, fapta fiind săvârșită în interiorul localității", față de dispozițiile art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001.

Se reține că intimatul nu a depus întâmpinare în cauză iar în apel nu au fost administrate alte probe.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, potrivit dispozițiilor art.476-477 Cod procedură civilă, tribunalul constată că apelul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pe baza probelor administrate în cauză, instanța de fond a reținut în mod corect săvârșirea de către petentul Calescu V_______ G_____ a contravenției prevăzute art.121 alin.1 din Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002, sancționată de art.100 alin.2 și de art.108 alin.1 lit.b pct.2 din O.U.G. nr. 195/2002, constând în faptul că la data de 11.12.2014 a condus auto cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, în localitatea Baldovinești, cu viteza de 80 km/h, fiind înregistrat de aparatul radar montat pe autospeciala MAI xxxxx.

Potrivit art. 109 din OUG nr.195/2002, (1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră. (2) Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. (3) În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul, menționându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.

În cauză, prima instanță a analizat în mod corect îndeplinirea condițiilor de formă ale procesului - verbal de contravenție, prevăzute de art. 16, art.17 și art.19 alin.1 din OG nr.2/2001, reținând că nu este incidentă sancțiunea nulității. În acest sens tribunalul constată că agentul constatator a consemnat refuzul contravenientului de a semna procesul - verbal, dar și obiecțiunile acestuia în sensul că „viteza menționată nu corespunde realității”, nefiind necesară confirmarea situației de fapt de către martori, potrivit art. 109 alin.2 și 3 din OUG nr.195/2002.

Instanța observă că a fost descrisă în mod concret fapta constatată, fiind indicat numărul de înmatriculare al autoturismului condus de petent, locul și data săvârșirii contravenției, viteza înregistrată și aparatul radar care a efectuat filmarea, elemente de natura să individualizeze contravenția reținuta în sarcina apelantului, fără a exista elemente generice în cuprinsul procesului - verbal. Totodată, au fost menționate datele personale ale contravenientului, CNP și adresa, procesul –verbal conținând toate elementele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, sub sancțiunea nulității absolute.

În cauză agentul constatator a făcut dovada situației de fapt și de drept reținute în procesul - verbal contestat, contravenția fiind constatată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Astfel, din înregistrarea video depusa la dosar rezulta în mod cert situația de fapt constatată în cauză, instanța de fond analizând detaliat în considerentele sentinței motivele invocate de petent, pe care le-a înlăturat argumentat.

Se reține că aparatul radar montat pe auto tip Dacia L____ MCV cu număr de înmatriculare MAI xxxxx a fost omologat și verificat metrologic, conform buletinului de verificare metrologica nr.xxxxxxx din 08.04.2014, motivele invocate de apelant vizând lipsa caracterului probant al înregistrării efectuate cu aparatul radar de către agentul de poliție fiind apreciate ca neîntemeiate.

Astfel, se constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, având în vedere situația de fapt reținută pe baza probelor administrate - înscrisuri și înregistrarea video, pronunțând o sentință legală și temeinică în sensul respingerii plângerii formulate de petentul Calescu V_______ G_____.

S-a apreciat în mod corect că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul, față de dispozițiile art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001, tribunalul reținând că fapta contravențională constatată prezintă pericol social, nefiind de o gravitate redusă, în sensul art.7 alin.1 și 2 din O.G. nr.2/2001.

Având în vedere considerente expuse, tribunalul constată că motivele de apel invocate sunt neîntemeiate, urmând să respingă ca nefondat apelul declarat, conform art.480 alineat 1 din noul cod de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul C______ V_______-G_____, cu domiciliul ales în București, _____________________, ____________, _______________, împotriva sentinței civile nr.3312/30.04.2015 pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului B_____, cu sediul în B_____, ___________________.10-12, județul B_____.

D e f i n i t i v ă .

Pronunțată în ședința publică, azi, 12 Noiembrie 2015.

Președinte, Judecător,

M____ L____ VasiliuAlina A____ P____

Grefier,

G_______ A_____

Red. A.A.P____

Dact. G.A.-4ex./11.12.2015

Judecător fond:O.M. Z________