DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL C________

SECȚIA C_________-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 125

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.06.2015

Completul de judecată constituit din

PREȘEDINTE – A___ J______ N___

JUDECĂTOR – A________ L____ N_____

JUDECĂTOR – L_______ V______ M____

GREFIER –A______ G___

S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție - promovat de recurent petent P____ M_____ A_____, cu domiciliul în București, __________________, ____________, apt.78, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 112/17.01.xxxxx pronunțată de Judecătoria M_______, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat organ constatator fiind INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C________ – S.P.R., cu sediul în C________, județ C________.

La apelul nominal făcut în ședință publică, când instanța a dispus strigarea cauzei la ordine, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 pct.2 și urm. Cod procedură civilă.

În referatul făcut asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Instanța repune cauza pe rol și rămâne în pronunțare asupra recursului.

T R I B U N A L U L

Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M_______ sub nr. XXXXXXXXXXXXX din 26.07.2012, petentul P____ M_____ – A_____ a formulat plângere împotriva procesului – verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 22.06.2012 întocmit de intimata Inspectoratul de Poliție al Județului C________ – Serviciul Rutier C________, solicitând anularea acestuia și, pe cale de consecință, anularea sancțiunii complementare constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce, iar, în subsidiar, anularea sancțiunii amenzii contravenționale ca urmare a prescripției executării acesteia.

Prin sentința civilă nr. xxxxx/12.12.2012 Judecătoria M_______ a respins ca nefondată plângerea, reținând următoarele:

Prin procesul – verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 22.06.2012 întocmit de agentul șef adjunct de poliție Marchel V_____ din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului C________ – Serviciul Rutier C________, petentul P____ M_____ – A_____ a fost sancționat cu amendă în cuantum de 630 de lei, reprezentând valoarea a 9 puncte amendă, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 și sancționată de art. 102 alin. (3) lit. e) din OUG nr. 195/2002; totodată, în temeiul art. 111 lit. c) din OUG nr. 195/2002, agentul constatator a procedat la reținerea permisului de conducere al petentului în vederea aplicării sancțiunii contravenționale complementare constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce.

În sarcina petentului s-a reținut că, în data de 22.06.2012, la orele 1549, a condus motocicleta marca Honda cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX pe DN 39, la km 39, dinspre C________, cu viteza de 166 km/h înregistrată cu aparatul radar montat pe autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX.

Din transpunerea pe suport de hârtie a înregistrărilor efectuate cu aparatul radar în ziua de 22.06.2012, orele 1549 (fila 17), instanța reține că, la momentul înregistrării, motocicleta marca Honda cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX circula cu viteza de 166 km/h.

Conform art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului – verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin același proces – verbal.

Referitor la legalitatea actului de sancționare, instanța reține că lucrătorul de poliție Marchel V_____, care a întocmit procesul – verbal de contravenție contestat, avea calitatea de agent constatator potrivit art. 15 alin. (3) din OG nr. 2/2001, acesta fiind agent șef adjunct de poliție în cadrul Serviciului Poliției Rutiere, iar operator radar a fost agentul șef de poliție P______ D__, care este atestat pentru exercitarea acestei activități (fila 24); de asemenea, procesul – verbal de contravenție cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, a căror lipsă ar putea atrage nulitatea absolută a acestuia, dar și mențiunile prevăzute de art. 16 din același act normativ.

Din punct de vedere al condițiilor de fond instanța constată că principiul legalității incriminării și al sancțiunii a fost respectat. Astfel, potrivit art. 102 alin. (3) lit. e) din OUG nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 de puncte amendă potrivit art. 98 alin. 4 lit. d) și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Având în vedere faptul că petentul se afla, în momentul săvârșirii faptei, pe DN 39 (E 87), la km 39, într-o zonă în care, potrivit dispozițiilor art. 50 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 195/2002, viteza maximă admisă era de 100 km/h, și a fost înregistrat cu viteza de 166 km/h, rezultă că acesta a depășit viteza maximă legală cu 66 km/h, astfel că încadrarea faptei în dispozițiile art. 102 alin. (3) lit. e) din OUG nr. 195/2002 este corectă.

Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că intimata a făcut dovada deplină a situației de fapt reținute în procesul – verbal de contravenție, fiind îndeplinită condiția constatării contravenției prin mijloace tehnice omologate și verificate metrologic din moment ce fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată cu aparatul radar cu _________ xxxxxxxxx, a cărui verificare metrologică era valabilă la data de 22.06.2012, astfel cum reiese din buletinul de verificare metrologică depus la dosar (fila 21).

Din analiza coroborată a dispozițiilor cuprinse în Norma de Metrologie Legală NML 021-05/2005 rezultă că înregistrările realizate de aparatele radar trebuie să ateste cu claritate numărul de înmatriculare a autovehiculului și viteza de deplasare a acestuia iar măsurătorile efectuate cu un cinemometru, după verificarea metrologică a acestuia, sunt legale și asupra lor nu se mai poate interveni, de către agentul constatator sau de instanță, prin aplicarea vreunei marje de eroare, operatorul radar nefăcând altceva decât să constate valoarea măsurată de cinemometru și să o ia ca atare. Pe cale de consecință, documentul care trebuie avut în vedere atunci când se analizează legalitatea măsurătorilor unui cinemometru este reprezentat de buletinul de verificare metrologică, acesta din urmă trebuind să fie valabil la momentul constatării contravenției. Or, din cuprinsul buletinului de verificare metrologică nr. xxxxxxx din data de 19.08.2011 emis de Biroul Român de Metrologie Legală și al certificatului de aprobare model nr. 185 din data de 27.07.2001, rezultă că, pentru cinemometrul PYTHON II utilizat la constatarea faptei, s-a realizat verificarea metrologică, iar aceasta era valabilă la data înregistrării vitezei de deplasare a autovehiculului condus de către petent.

În acest context, instanța apreciază că susținerile petentului în sensul că în realitate, ar fi avut o viteză mult mai mică, fiind posibil ca aparatul radar să fi surprins un alt autovehicul care să fi circulat cu viteza menționată în procesul – verbal, sunt infirmate de planșele fotografice depuse la dosar, în care se observă că motocicleta condusă de către petent este singurul autovehicul care apare în imaginile surprinse de aparatul radar, astfel că viteza consemnată în procesul – verbal și evidențiată ca atare și în planșele fotografice nu poate aparține decât acestuia.

Nici afirmația petentului potrivit căreia înregistrarea video a abaterii a fost efectuată cu un alt aparat radar, montat pe un alt autoturism decât cel al agentului de poliție care l-a sancționat și operat de o altă persoană, care nu se afla la fața locului și cu privire la care nu s-a putut stabili dacă era abilitată în acest sens, nu prezintă relevanță câtă vreme intimata a precizat că operator radar a fost agentul șef de poliție P______ D__ și a depus la dosar atestatul acestuia, iar, în privința contravențiilor la regimul vitezei, norma incriminatoare – art. 102 alin. (3) lit. e) din OUG nr. 195/2002 – prevede doar cerința ca depășirea vitezei maxime admise să fie constatată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Împrejurarea că agentul constatator nu ar fi prezentat petentului atestatul de operator radar, buletinul de verificare metrologică și certificatul de omologare a aparatului radar, chiar reală de ar fi, nu poate conduce la anularea procesului – verbal de contravenție întrucât legea nu impune agentului de poliție care aplică sancțiuni pentru nerespectarea normelor privind regimul circulației obligația de a prezenta contravenientului aceste înscrisuri.

Susținerile petentului în sensul că procesul – verbal de contravenție nu i-a fost comunicat în termen de o lună de la aplicarea sancțiunii, astfel că executarea amenzii contravenționale s-a prescris, nu pot fi reținute. Astfel, art. 14 alin. (1) din OG nr. 2/2001 prevede că „executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul – verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii”, iar, potrivit dispozițiilor art. 27 din același act normativ, „comunicarea procesului – verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor”.

În cauză, instanța constată că procesul – verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx a fost întocmit la data de 22.06.2012 în prezența petentului, care a refuzat să semneze de primire, astfel că, în aplicarea dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001, anterior evocate, organul constatator a procedat la comunicarea actului de sancționare prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire pentru a se realiza transmiterea efectivă a înscrisului.

Trimiterea conținând procesul – verbal a fost înaintată în aceeași zi (22.06.2012) oficiului poștal de la domiciliul petentului și, ulterior, a fost luată în cursă de factorul poștal pentru a fi înmânată destinatarului, însă, întrucât factorul poștal nu a găsit pe nimeni la adresa indicată, trimiterea, potrivit normelor poștale interne, a fost avizată la data de 10.07.2012, rămânând la dispoziția clientului timp de 10 zile.

Or, în condițiile în care procedura de comunicare a procesului – verbal s-a făcut, în interiorul termenului de o lună anterior menționat, cu respectarea dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001, respectiv prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, tocmai pentru a se asigura transmiterea efectivă a actului, însă petentul nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea corespondenței, deși a fost avizat în acest sens, instanța apreciază că sancțiunea prescripției prevăzută de art. 14 alin. (1) din OG nr. 2/2001 nu poate opera.

Aceasta întrucât procedura avizării unei trimiteri presupune acordarea unei perioade de timp optime (10 zile) destinatarului unei corespondențe pentru ca acesta să o ridice și implică faptul său personal în realizarea acestei proceduri constând în prezentarea la oficiul poștal în acest scop. Cum, în cauză, petentul nu s-a prezentat la oficiul poștal în termenul de 10 zile menționat în aviz și nici nu a făcut dovada că avea o altă adresă pentru primirea corespondenței, instanța constată că solicitarea sa privind constatarea prescripției executării amenzii contravenționale este neîntemeiată întrucât nimeni nu poate invoca propria culpă pentru protecția unui drept.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs petentul.

În motivarea recursului a arătat că instanța de fond nu a analizat cazurile de nulitate absolută a procesului verbal de contravenție, că instanța de fond nu a ținut cont de argumentele invocate în apărarea sa.

Recurentul a reiterat susținerile din plângerea contravențională.

În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 c.pr.civ.

Intimatul organ constatator nu a formulat întâmpinare.

Din examinarea hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța constată nefondat recursul.

Prin procesul – verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 22.06.2012 întocmit de agentul șef adjunct de poliție Marchel V_____ din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului C________ – Serviciul Rutier C________, petentul P____ M_____ – A_____ a fost sancționat cu amendă în cuantum de 630 de lei, reprezentând valoarea a 9 puncte amendă, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 și sancționată de art. 102 alin. (3) lit. e) din OUG nr. 195/2002; totodată, în temeiul art. 111 lit. c) din OUG nr. 195/2002, agentul constatator a procedat la reținerea permisului de conducere al petentului în vederea aplicării sancțiunii contravenționale complementare constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce.

În sarcina petentului s-a reținut că, în data de 22.06.2012, la orele 15⁴⁹, a condus motocicleta marca Honda cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX pe DN 39, la km 39, dinspre C________, cu viteza de 166 km/h înregistrată cu aparatul radar montat pe autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX.

Tribunalul constată în mod corect prima instanță a apreciat asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.

Potrivit disp. art. 17 din O.G. nr. 2/2001, mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție sunt cele privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator. Nulitatea se a constatat și din oficiu și intervine fără a fi necesară dovedirea unei vătămări a persoanei sancționate contravențional.

Or, în speță, se constatată că procesul-verbal cuprinde toate mențiunile prevăzute în art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Lipsa celorlalte mențiuni prevăzute de art. 16 alin. 1, art. 19 din O.G. nr. 2/2001, dar și de alte acte normative speciale care stabilesc măsurile ce se impun în cazul săvârșirii faptelor contravenționale (ex. art. 180 din R.A. O.U.G. nr. 195/2002 prevede că procesul-verbal va cuprinde în mod obligatoriu numărul punctelor-amendă aplicate și valoarea acestora, sancțiunea contravențională complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă) atrage nulitatea relativă a procesului-verbal. Este vorba de o nulitate relativă virtuală, întrucât nu este prevăzută de lege, neputând fi invocată decât dacă s-a pricinuit petentului o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea procesului-verbal de contravenție.

În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.

În referire la temeinica procesului verbal tribunalul constată că în mod corect prima instanța a reținut că probele administrate în cauză nu au reliefat o situație contrară celei reținute prin procesul verbal, astfel că procesul verbal se bucură în continuare de prezumția de temeinicie

Judecătorul fondului a făcut o corectă analiză a măsurii în care sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției pentru care s-a dispus sancționarea petentului, reținând în mod judicios că petentul se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.

Potrivit art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 rep. constituie contraventie depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că aparatul radar era verificat metrologic iar din fotografiile depuse rezultă că petentul circula cu motocicleta marca Honda cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX cu viteza de 166 km/h.

Față de prevederile art. 6 din Convenția EDO, tribunalul consideră că, într-adevăr, prin asimilarea procedurii contravenționale celei penale, „acuzatul” beneficiază de prezumția de nevinovăție, statuată de art. 6 din Convenția EDO, dar așa cum prezumția de veridicitate și legalitate a procesului-verbal de contravenție nu are caracter absolut, nici cea a nevinovăției nu are acest caracter. Aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prezumțiilor poate fi privită doar din perspectiva nuanțată a invocării sarcinii probațiunii, în raport de modalitatea în care a fost întocmit procesul-verbal de contravenție. Instanța europeană, prin jurisprudența sa, permite valorificarea prezumțiilor, însă în limite rezonabile.

În măsura în care organul constatator a dovedit prin probe că fapta ilicită reținută în sarcina contestatorului a fost săvârșită de către acesta, nu mai operează în beneficiul petentului prezumția de nevinovăție, în vreme ce prezumția de veridicitate a procesului-verbal poate fi invocată.

În ceea ce privește cererea subsidiară de înlocuire a măsurii reținerii permisului de conducere cu avertismentul, tribunalul apreciază că nu este întemeiată.

Astfel, sancțiunea complementară se aplică obligatoriu atunci când norma de incriminare o prevede, iar dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. c din OUG nr. 195/2002 prevăd „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept”.

Se reține că pentru fapta săvârșită se aplică o sancțiune principală și o sancțiune complementară, care este obligatorie, textul legal neprevăzând aplicarea facultativă a acesteia.

În măsura în care organul constatator a dovedit prin probe că fapta ilicită reținută în sarcina contestatorului a fost săvârșită de către acesta, nu mai operează în beneficiul petentului prezumția de nevinovăție, în vreme ce prezumția de veridicitate a procesului-verbal poate fi invocată.

Fără a mai relua considerentele expuse de judecătorul fondului – pe care instanța de control judiciar și le însușește, Tribunalul constată caracterul nefondat al recursului care, în temeiul art.312 c.pr.civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul – petent P____ M_____ – A_____, CNP xxxxxxxxxxxxx , cu domiciliul în București, ___________________, ____________, _________________________ cu Inspectoratul de Poliție al Județului C________ – Serviciul Rutier C________ , cu sediul in municipiul C________, _________________, județul Constanta , îndreptat împotriva sentinței civile nr 172/17.01.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică , astăzi , 10 iunie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A___ J______ N___ A________ L____ N_____ L_______ V______ M____

GREFIER,

A______ G___

Jud.fond.C.T_____.

Tehnored.jud.A.L.N_____/15.06.2015

Ex. 2