Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 22 Octombrie 2014

Președinte - E____ P____

Judecător O___ M____ Z______ L_____

Grefier A____ C_______

DECIZIE Nr. 618/2014 ca

Pe rol judecarea apelului civil privind pe apelant K___ R_____ și pe intimat I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul și cons. Jr. Z___ M_____ pentru intimat.

Procedura este completă.S-a făcut referatul cauzei de către grefier .

În temeiul art. 131 NCPC, instanța constată competent Tribunalul Iași, general, material și teritorial, în soluționarea prezentei cauze .

Apelantul K___ R_____ se legitimează cu Carte de Identitate, ________ numărul fiind consemnate în caietul grefierului de ședință .

Cons. Jr. Z___ M_____ depune delegația de reprezentare a intimatului IPJ Iași și o copie a fișei de evidență a autoturismelor aflate în proprietatea apelantului.

Părțile precizează că nu mai au înscrisuri de depus sau cereri de formulat .

Neexistând cereri prealabile și constatând terminată cercetarea judecătorească, instanța acordă cuvântul la dezbateri .

Apelantul solicită admiterea apelului pentru motivele formulate în scris, modificarea sentinței de fond în sensul admiterii plângerii

Cons.jr. Z___ M_____ , pentru intimată, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat , menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică , în mod corect instanța a respins plângerea contravențională reținând că petentul se face vinovat de savârșirea

Declarând închise dezbaterile, instanța reține cauza spre deliberare

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr 857 din 05.03.2014 Judecătoria P______ a respins plângerea formulată de petentul K___ R_____ în contradictoriu cu IPJ Iași.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXX din 18.11.2013 petentul K___ R_____ a solicitat anularea procesului verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 13.11.2013.

În motivarea plângerii petentul arată că în data menționată a fost oprit de un echipaj de poliție care a spus că ar fi depășit un autovehicul pe pasajul de cale ferată.

Arată petentul că l-a depășit înainte de pasajul CFR, bariera era ridicată și semnalul alb intermitent era în funcțiune, iar autovehiculul depășit era oprit pe partea dreaptă la aproximativ 20 m de calea ferată

Față de aceste împrejurări, solicită admiterea plângerii.

Intimatul a depus întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii ca nefondată și a înaintat la dosar documentația ce a stat la baza încheierii procesului verbal.

Instanța a dispus citarea cu mandat de aducere a martorului asistent N_______ P____, însă acesta nu a putu fi audiat, din procesul verbal întocmit pentru executarea mandatului rezultând că acesta este plecat la muncă în Anglia.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

La data de 13.11.2013 petentul a fost sancționat contravențional cu 4 puncte-amendă și sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce în baza art. 100 al. 3 lit. e și cu 2 puncte-amendă și 2 puncte de penalizare în baza art. 108 al. 1 lit. a pct. 3 din OUG 195/2002, reținându-se în sarcina sa că în timp ce conducea autoturismul VW cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe ________________________ a efectuat manevra de depășite a autoturismului XXXXXXXXX pe pasajul CFR L____ și nu purta centura de siguranță.

Verificând din punct de vedere al formei procesul-verbal contestat, instanța constată că acesta conține mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenției, mențiuni a căror omisiune ar fi putut determina nulitatea absolută a procesului verbal.

În drept, potrivit art. 100 al. 3 lit. e constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile nerespectarea regulilor privind depășirea.

Potrivit art. 108 al. 1 lit. a pct. 3 din OUG 195/2002 nerespectarea obligației de a purta în timpul circulației pe drumurile publice centura de siguranță atrage, pe lângă sancțiunea amenzii și aplicarea unui număr de 2 puncte de penalizare.

Conform art. 99 al. 2 amenda contravențională prevăzută la al. 1 se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare conform art. 108 al. 1 lit. a.

Potrivit art. 120 al. 1 lit. f din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 aprobat prin HG 1391/2006 se interzice depășirea vehiculelor pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă și la mai puțin de 50 m înainte de acestea.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în continuare Convenția, (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).

Pentru a determina dacă aceste garanții sunt sau nu aplicabile în procedura contravențională este imperios necesar ca, anterior oricărei dezbateri privind temeinicia actului de aplicare a sancțiunii, instanța să determine dacă procesul verbal atacat constituie „acuzație în materie penală” în sensul autonom dat de Convenție acestei noțiuni.

În cauzele Deweer (27 februarie 1980, _______ nr. 35, pag. 24, par. 48) și Foti c. Italiei (10,12,1982, _______ nr. 56, pag. 18) Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în continuare Curtea, a arătat ce trebuie înțeles în sensul Convenției prin „acuzație”. În opinia Curții această noțiune trebuie definită mai degrabă în sens formal și se referă la „existența unei notificări din partea autorităților cu privire la imputarea săvârșirii unei fapte penale”.

Fără îndoială, așadar, că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie o „acuzație” în sensul Convenției ,astfel că urmează a se determina dacă aceasta se referă sau nu la o faptă penală, aspect ce urmează a fi elucidat în lumina criteriilor instituite prin practica Curții.

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului apreciază, în mod constant că pentru a determina dacă o contravenție poate fi calificată drept “acuzație în materie penală” în sensul Convenției sunt necesare a fi avute în vedere trei criterii: 1)dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate, toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul și obiectul art. 6 din Convenție.

În aprecierea Curții, indicațiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativă în ce privește primul criteriu (Kadubek vs. Slovakia, 1998).

Celelalte două criterii urmează a fi cercetate alternativ, iar nu cumulativ.

În examinarea acestor criterii Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 să devină aplicabil este suficient ca fapta să fie prin natura sa « penală » din punct de vedere al Convenției sau să expună persoana vizată unei sancțiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, aparține sferei « penale ». Astfel, norma juridică ce sancționează astfel de fapte, precum cea reținută în sarcina petentului, are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice se adresează tuturor cetățenilor) și amenda și măsurile complementare (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv, nu să asigure o reparație pecuniară a unei eventuale daune, ci are caracter punitiv prin natura ei, Curtea apreciind constant caracterul punitiv ca fiind principala caracteristică distinctivă a sancțiunii penale.

Curtea amintește în cauza A_____ c. României că în materie penală problema administrării probelor trebuie analizată în lumina paragrafelor 2 și 3 din art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție, obligația prezentării probei revenind acuzării și îndoiala folosind în avantajul acuzatului.

Combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă, între altele, statele contractante să ia măsuri pozitive. Ele constau în special în informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii și cauzei acuzației ce i se aduce, în acordarea timpului și înlesnirilor necesare pentru a-și pregăti apărarea, în garantarea dreptului la apărare personal sau fiind asistat de un avocat și în a-i permite să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.

Analizând actele dosarului din acest punct de vedere, instanța constată că petentului i s-a adus la cunoștință, chiar în momentul constatării și sancționării contravenției reținute în sarcina sa de către agentul constatator, acuzația în mod detaliat, asigurându-i-se dreptul de a-și construi apărarea, astfel cum rezultă din întocmirea procesului verbal contestat. De asemenea, petentului i s-a asigurat exercitarea dreptului la apărare prin posibilitatea de a administra probe și de a analiza probele administrate de către intimat în fața instanței de judecată.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției, în măsura în care nu conține constatări personale, prin propriile simțuri ale agentului constatator.

În speță, faptele descrise în cuprinsul procesului verbal de contravenție pot fi și au fost constatate în mod direct și nemijlocit, prin propriile simțuri, de agentul constatator.

Din raportul întocmit de agentul constatator rezultă că acesta a constat personal manevra de depășire neregulamentară efectuată de petent, precum și faptul că acesta nu purta centura de siguranță.

Mai mult, în cuprinsul plângerii petentul nu contestă săvârșirea celei de-a doua fapte, iar cu privire la depășire susține că a efectuat-o la o distanță de 20 m de calea ferată. Petentul nu a probat în nici un fel susținerile sale, dar chiar dacă depășirea a fost efectuată la o distanță de 20 m de calea ferată, este vorba tot despre o manevră neregulamentară, legea interzicând efectuarea unor astfel de manevre la o distanță mai mică de 50 m de trecerea la nivel cu calea ferată.

În speță, procesul-verbal încheiat în cauză se bucură se prezumția de temeinicie recunoscută actelor administrative, dat fiind că fapta a fost constatată ex propriis sensibus ( prin propriile simțuri ) de agentul constatator, prezumție ce poate fi calificată ca prevăzută de lege, în sensul în care CEDO îl dă acestui concept (hotărârea A_____ c. României din 04.10.207), întrucât este unanim acceptată de doctrina de specialitate și de practică. În consecință, petentului îi revenea sarcina de a răsturna această prezumție relativă. Petentul nu a solicitat însă administrarea vreunei probe prin care să răstoarne această prezumție.

Sancțiunile aplicate contravenientului se încadrează în limitele prevăzute de O.U.G. 195/2002, reprezentând, în ceea ce privește sancțiunea principală, limita minimă prevăzută de lege pentru astfel de contravenții. Această sancțiune în limita minimă este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către contravenient, având în vedere împrejurările săvârșirii faptei.

Sentința a fost apelată în termen legal de către petentul K___ R_____ criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea apelului petentul a arătat că a depășit mașina înainte de pasaj calea ferată, iar mașina depășită staționa pe partea dreaptă a carosabilului, bariera era ridicată și semnalul alb intermitent în funcțiune motiv pentru a efectuat depășirea. Echipajul de poliție se afla la distanța de 500-600 m de pasaj calea ferată și nu crede petentul că acesta ar fi avut vizibilitatea bună asupra pasajului de cale ferată.

Instanța de fond s-a bazat în emiterea hotărârii doar pe prezumția de legalitate a procesului verbal contestat.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului, în conformitate cu disp art 479 din Codul de procedură civilă, constată următoarele:

Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii a verificat legalitatea și temeinicia procesului verbal și a hotărât asupra sancțiunii.

Prin procesul - verbal ________ nr. xxxxxxx întocmit la data de 13.11.2013, petentul K___ R_____ a fost sancționat cu 4 puncte amendă în cuantum de 320 lei și cu sancțiunea complementară a suspendării exercițiului dreptului de a conduce timp de 30 zile pentru contravenția prevăzută de art 100 al 3 lit e din OUG nr 195/2002 și 2 puncte penalizatoare și 2 puncte amendă în cuantum de 160 lei pentru contravenția prevăzută de art 108 al 1 lit a pct 3 din OUG nr 195/2002.

În fapt s-a reținut că la data de 13.11. 2013 , în timp ce conducea autoturismul VW cu nr de înmatriculare XXXXXXXXX pe _______________________ P______, a efectuat manevra de depășire a autoturismului XXXXXXXXX pe pasajul CFR L____ și nu purta centura de siguranță.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța de fond a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității exprese.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța de fond a constatat că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în continuare Convenția, (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).

Pentru a determina dacă aceste garanții sunt sau nu aplicabile in procedura contravențională este imperios necesar ca, anterior oricărei dezbateri privind temeinicia actului de aplicare a sancțiunii, instanța să determine dacă procesul verbal atacat constituie „acuzație in materie penală” in sensul autonom dat de Convenție acestei noțiuni.

În cauzele Deweer (27 februarie 1980, _______ nr. 35, pag. 24, par. 48) și Foti c. Italiei (10,12,1982, _______ nr. 56, pag. 18) Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în continuare Curtea, a arătat ce trebuie înțeles in sensul Convenției prin „acuzație”. In opinia Curții această noțiune trebuie definită mai degrabă în sens formal și se referă la „existența unei notificări din partea autorităților cu privire la imputarea săvârșirii unei fapte penale”.

Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie o „acuzație” in sensul Convenției astfel că urmează a se determina dacă aceasta se referă sau nu la o faptă penală, aspect ce urmează a fi elucidat in lumina criteriilor instituite prin practica Curții.

Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului apreciază, in mod constant ca pentru a determina daca o contravenție poate fi calificată drept “acuzație in materie penală” in sensul Convenției sunt necesare a fi avute in vedere trei criterii: 1) daca textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3) natura si gradul de severitate al sancțiunii aplicate ; toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul si obiectul art. 6 din Convenție.

În aprecierea Curții, indicațiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativa in ce privește primul criteriu (Kadubek vs. Slovakia, 1998).

Celelalte doua criterii urmează a fi cercetate alternativ, iar nu cumulativ.

In examinarea acestor criterii Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 sa devina aplicabil este suficient ca fapta sa fie prin natura sa « penala » din punct de vedere al Convenției, sau sa expună persoana vizata unei sancțiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, aparține sferei « penale ». Astfel, norma juridică ce sancționează astfel de fapte, precum cea reținută în sarcina petentului, are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice se adresează tuturor cetățenilor) și amenda și punctele de penalizare ori suspendarea exercițiului dreptului de a conduce (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv, nu să asigure o reparație pecuniara a unei eventuale daune ci are caracter punitiv prin natura ei, Curtea apreciind constant caracterul punitiv ca fiind principala caracteristica distinctiva a sancțiunii penale.

Curtea amintește în cauza A_____ c. României că în materie penală problema administrării probelor trebuie analizată în lumina paragrafelor 2 și 3 din art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție, obligația prezentării probei revenind acuzării și îndoiala folosind în avantajul acuzatului.

Combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă, între altele, statele contractante să ia măsuri pozitive. Ele constau în special în informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii și cauzei acuzației ce i se aduce, în acordarea timpului și înlesnirilor necesare pentru a-și pregăti apărarea, în garantarea dreptului la apărare personal sau fiind asistat de un avocat și în a-i permite să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.

Analizând actele dosarului din acest punct de vedere, instanța constată că petentului i s-a adus la cunoștință, chiar în momentul constatării și sancționării contravenției reținute în sarcina sa de către agentul constatator, acuzația în mod detaliat, asigurându-i-se dreptul de a face obiecțiuni și de a-și construi apărarea, astfel cum rezultă din semnarea procesului verbal contestat și din mențiunea că nu face obiecțiuni. De asemenea, petentului i s-a asigurat exercitarea dreptului la apărare prin posibilitatea de a administra probe și de a analiza probele administrate de către intimată în fața instanței de judecată.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției, în măsura în care nu conține constatări personale, prin propriile simțuri ale agentului constatator.

În urma analizării înscrisurilor din dosar, instanța constată că cele reținute de către agentul constatator se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, după cum urmează: raportul agentului constatator și fișa de evidență auto a petentului.

Instanța de fond a avut rol activ dispunând aducerea cu mandat de aducere a martorului asistent, însă lucrătorul de poliție a comunicat instanței că martorul N_______ P____ este plecat în Anglia la muncă.

Întrucât faptele descrise întrunesc conținutul constitutiv al contravențiilor prevăzute de art. 100 alin. 3 lit e și art 108 al 1 lit a pct 3 din O.U.G. nr. 195/2002, iar sancțiunea aplicată este legală și temeinică, respectând principiul proporționalității între fapta comisă și sancțiunea aplicată, instanța, în conformitate cu disp art 480 din Codul de procedură civilă va respinge apelul formulat și va păstra ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge apelul declarat de K___ R_____ împotriva sentinței civile nr 857 din 05.03.2014 pronunțată de Judecătoria P______, sentință pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2014.

Președinte, E____ P____		Judecător, O___ M____ Z______ L_____
	Grefier, A____ C_______

Redactat si tehnoredactat PE

4 ex/20.12.2014/ Judecător fond A______ M____ S_________

A.C. 24 Octombrie 2014