Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul PRAHOVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1188/2015 din 22 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL P______

SECTIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX


DECIZIA CIVILĂ NR. 1188

Ședința publică din data de 22.09.2015

PREȘEDINTE – R____ C_________ M_______ F____

JUDECĂTORI - C_______ I______

– N_____ G_______

GREFIER – A________ C_______


Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul petent T________ N_____ D__, domiciliat în Ploiești, __________________, _____________, ap. 12, ___________________, împotriva sentinței civile nr. 3370/10.03.2014 pronunțata de Judecătoria Ploiești, in contradictoriu cu intimatul I__ P______, cu sediul în Ploiești, ____________________. 60, jud. P______.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15.09.2015, prezența și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului, tribunalul a amânat pronunțarea la data de 22.09.2015, când a decis:

TRIBUNALUL,


Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 11.04.2012 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul T________ NELUȚU-D__ a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/01.04.2012 întocmit de intimatul INSPECTORATUL JUDETEAN DE POLITIE P______.

În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că în data de 01.04.2012 a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 630 lei, întrucât la aceeași dată, ora 00:02, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX pe drumul județean 101 D, pe raza localității Mălăiești și a fost oprit de către organele de poliție pentru control, ocazie cu care a fost supus unei testări cu un mijloc tehnic prin care s-a stabilit că era sub influența băuturilor alcoolice, faptă pe care a învederat că nu a comis-o.

Totodată, petentul a mai arătat că procesul verbal de constatare a contravenției este lovit de nulitate pentru vicii de formă, întrucât agentul constatator nu este polițist rutier, procesul verbal este ilizibil, ceea ce îi creează restricții în exercitarea dreptului la apărare iar fapta reținută în sarcina petentului, așa cum a fost încadrată de agentul de poliție, nu constituie o sancțiune contravențională principală, ci stabilește obligații pentru agentul constatator, ceea ce echivalează cu o neindicare a actului normativ ce cuprinde pretinsa faptă săvârșită.

De asemenea petentul a mai susținut că din cuprinsul procesului verbal lipsește unitatea de poliție la care se depune plângerea și totodată, nu este indicată sancțiunea complementară aplicată.

Petentul a mai susținut că este netemeinică și nelegală măsura tehnico-administrativă dispusă de agentul constatator de reținere a permisului de conducere, căci nu a fost reținută prin încheierea procesului verbal de constatare a contravenției.

De asemenea, petentul a mai arătat că măsura sancționatoare a fost dispusă cu încălcarea prevederilor legale referitoare la înștiințarea de plată, procedura comunicării înștiințării de plată nefiind îndeplinită.

Totodată petentul a mai arătat că pe fond nu corespunde adevărului fapta reținută în sarcina sa, respectiv că a condus autovehiculul pe drumul public în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, căci din cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției nu rezultă că pentru stabilirea concentrației de alcool din aerul expirat s-a folosit un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.U.G 195/2002.

În susținere, a fost anexat, în copie, procesul verbal contestat .

La data de 05.09.2013 intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, arătând faptul că procesul-verbal este legal și temeinic și face dovada situației de fapt și de drept până la proba contrară.

A mai învederat intimatul că abaterea contravențională a fost constatată în condițiile art. 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, cu ajutorul unor mijloace tehnice.

Totodată, s-a arătat că procesul-verbal respectă condițiile de fond și formă impuse de O.G nr. 2/2001, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002.

La întâmpinare au fost anexate, raportul agentului constatator, protocol etilotest, buletin de calibrare și cazierul auto al petentului.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 3370/10.03.2014, în urma probatoriului cu înscrisuri administrat în cauză, Judecătoria Ploiești a respins plângerea contravențională formulată de către petentul T________ N_____-D__, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/01.04.2012, întocmit de intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE P______, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța o astfel de soluție, judecătoria a avut în vedere următoarele considerente:

Prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/01.04.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 630 lei, întrucât la aceeași dată, ora 00:02, a condus autoturismul marca Peugeot 407 pe DJ 101D, pe raza localității Mălăiești, din direcția __________________ alcoolemie de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat, rezultată în urma testării cu aparatul marca Drager, nr. test 56/01.04.2012.

Potrivit mențiunilor agentului constatator, fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută de art. 192 alin.1 din R.A. O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată conform art. 102 alin.3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002 .

Petentul a semnat procesul verbal contestat iar la rubrica alte mențiuni era consemnat „ nu am”.

Instanța de fond a constatat faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 al. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente și cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Astfel, agentul constatator a făcut mențiunile corespunzătoare cu privire la numele, prenumele și calitatea sa, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia.

Instanța de fond a mai reținut că în afara situațiilor prevăzute la art. 17 din O.G nr. 2/2001, toate celelalte cazuri de nulitate ce se pot desprinde din cuprinsul ordonanței sunt cauze de nulitate relativă, virtuală, anularea actului intervenind doar în condițiile art. 105 C.pr.civ. și anume în măsura dovedirii unei vătămări care să decurgă din viciul constatat și care să nu poată fi înlăturat decât prin anularea actului, împrejurări ce nu au fost dovedite în prezenta cauză.

Astfel, în ceea ce privește criticile formulate de petent în sensul că agentul constatator nu este polițist rutier, instanța de fond a constatat că potrivit extrasului din dispoziția Inspectorului General al Poliției Române în care sunt nominalizați agenții și ofițerii de poliție desemnați ca polițiști rutieri, la poziția 138 apare menționat Agent de poliție E__ T____ C______-F_____, susținerea petentului în acest sens fiind, așadar neîntemeiată.

Privitor la critica petentului legată de greșita încadrare juridică a faptei, împrejurare invocată de petent ca fiind o cauză de nelegalitate a procesului verbal contestat, instanța de fond a reținut că mențiunea încadrării juridice a faptei descrise în procesul-verbal nu este prevăzută de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute a procesului verbal și nici nu este prevăzută o sancțiune expresă pentru indicarea greșită a acesteia, astfel că această împrejurare nu poate conduce la anularea procesului-verbal, atât timp cât nu s-a produs o vătămare petentului, în condițiile art. 105 alin. 2 C.pr.civ., care să nu poată fi înlăturată altfel.

Fapta reținută în sarcina petentului constând în aceea că a condus autoturismul marca Peugeot 407 pe DJ 101D, pe raza localității Mălăiești, având o alcoolemie de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat, este prevăzută și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002, articol potrivit căruia, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune.

Eroarea materială a agentului constatator care a indicat textul de lege care prevede contravenția ca fiind art. 192 alin.1 din R.A. O.U.G. nr. 195/2002, iar ca temei al sancțiunii aplicate art. 102 alin. 3 lit. a din R.A. O.U.G. nr. 195/2002, nu poate conduce la anularea procesului-verbal, în condițiile în care fapta este descrisă foarte clar, fiind astfel posibilă încadrarea juridică a acesteia, neexistând vreo vătămare a petentului care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal.

În ceea ce privește apărarea petentului vizând neindicarea unității de poliție la care se depune plângerea, instanța de fond a reținut că nu s-a dovedit în cauză vătămarea produsă prin omisiunea menționată, cu atât mai mult cu cât petentul a avut posibilitatea să ia la cunoștință de procesul verbal contestat și a formulat în termen legal plângere contravențională la instanța competentă, astfel încât lipsa mențiunii de mai sus nu poate conduce la anularea procesului-verbal contestat.

Privitor la susținerea vizând neindicarea sancțiunii contravenționale complementare, studiind cuprinsul procesului-verbal contestat, instanța de fond a constatat că agentul constatator a bifat rubrica de la lit. f din actul sancționator privind reținerea permisului de conducere, fiind indicată chiar și ________________ de conducere, astfel încât susținerea petentului este neîntemeiată.

Legat de încălcarea procedurii privind înștiințarea de plata, instanța de fond a reținut că petentul a semnat personal de primire procesul verbal contestat, în care este menționată atât suma reprezentând cuantumul amenzii contravenționale aplicate cât și posibilitatea de plată a jumătate din minimul amenzii contravenționale, în speță, 315 lei, astfel încât, nefiind învederate alte aspecte de nelegalitate pe această chestiune, instanța de fond a apreciat că nu se impune anularea actului sancționator pentru motivul învederat.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, prima instanță a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

De asemenea, potrivit art. 185 alin. 1 din H.G. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constatarea contravenției de conducere a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influența alcoolului se face prin testarea aerului expirat de aceasta cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.

Astfel, instanța de fond a constatat că, în urma testului cu aparatul alcooltest marca DRAGER-ARUB 0599 la care a fost supus petentul, rezultatul tipărit pe protocolul nr. xxxxx/01.04.2012, orele 00:02 a fost de 0,36 MG/L alcool pur în aerul expirat.

Determinarea alcoolemiei prin utilizarea etilotestului are caracter științific creând instanței convingerea că petentul a condus aflat fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În ceea ce privește critica petentului în sensul că în procesul verbal nu se specifică dacă pentru stabilirea concentrației de alcool din aerul expirat s-a folosit un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, instanța de fond a constatat că potrivit buletinului de calibrare nr. 2372-065 din 02.03.2012, aparatul Drager alcooltest folosit la testarea petentului a fost verificat potrivit dispozițiilor art. 185 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 și a fost calificat drept corespunzător folosirii de către intimat.

În analiza temeiniciei procesului verbal contestat, instanța de fond a mai reținut că potrivit disp. art. 88 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 “Stabilirea concentrației de alcool în aerul expirat se face de către poliția rutiera, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat si verificat metrologic” iar potrivit alin. 5 al aceluiași articol “Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testată de polițistul rutier cu un mijloc tehnic certificat și depistată ca având o concentrație de pana la 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat, poate solicita acestuia să i se recolteze probe biologice de către unitățile sau instituțiile medicale prevăzute la alin. (1), în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge.”

Or, din probele administrate în cauză nu a reieșit că petentul ar fi solicitat agentului constatator să i se recolteze probe biologice.

Mai mult, aspectele reținute de agentul de poliție sunt susținute chiar de mențiunea înscrisă la rubrica obiecțiuni din procesul verbal și semnată de petent: „ nu am”. Această mențiune poate fi considerată practic o recunoaștere extrajudiciară deplină.

Conchizând, în urma analizării materialului probator administrat și a dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța de fond a constatat că prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, în calitate de act administrativ al autorității de stat, nu a fost răsturnată în cauză.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor aplicate, instanța de fond a apreciat că aceasta s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G nr. 2/2001, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța de fond a respins plângerea contravențională ca neîntemeiată.

Împotriva soluției instanței de fond, a declarat recurs petentul T________ N_____ D__, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În motivare a arătat că instanța de fond in mod greșit nu a constatat lovit de nulitate procesul verbal contestat avand in vedere viciile de forma privind faptul ca agentul constatator care a întocmit procesul verbal de constatate a contravenției nu are calitatea de agent constator rutier conform prevederilor art. 177 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice .

Mai mult, procesul verbal contestat este ilizibil ceea ce duce la restrictii in exercitarea dreptului la aparare , iar fapta retinută asa cum a fost incadrata de agentul constatator, din punct de vedere juridic nu constitiuie o sancțiune contravenționala , aceasta stabilind obligații pentru agentul constatator.

De altfel , fapta pedepsita de art. 102 din OUG 195/2002 reglementează modalitatea de utilizare a părtii carosabile de către vehiculele grele, lente sau cu mase si gabarite depășite . Situatia redata prin aplicarea articolului sus mentionat echivaleaza cu o neindicare a actului normativ prin care se stabileste si sanctioneaza contraventia.

Solicită apelantul petent admiterea recursului si modificarea in tot a sentinței pronunțate de Judecătoria Ploiești si pe fond admiterea contestației împotriva procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor ________ nr, xxxxxxx emis la 01.04.2012 întocmit dc Secția de Poliție P_______ M___- P______ .

În drept s-au invocat dispozițiile art.304 si urm C__.

Examinând cererea de recurs formulată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente tribunalul constată următoarele :

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța de control judiciar constată că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale prevăzute de art.16 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, inclusiv numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care au fost săvârșite, indicarea actelor normative incidente, posibilitatea achitării în cel mult 48 ore de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției a jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Având în vedere faptul că in cuprinsul procesului verbal se mentioneaza numele si calitatea agentului constatator – Agent E__ C______ , instanța de control judiciar constată că agentul constatator a consemnat în mod corespunzător numele, prenumele și calitatea sa potrivit dispozițiilor legale de mai sus, acesta având calitatea de polițist rutier potrivit Dispoziției IGP din 07.10.2013 (fila 38 dosar fond).

În ceea ce privește cerințele prevăzute de art.19 din OG nr. 2/2001, instanța constată că procesul-verbal a fost semnat atât de agentul constatator, cât și de petent care nu a formulat obiecțiuni, nemaifiind necesară semnătura martorului asistent.

Tribunalul în examinarea motivelor de recurs urmează a înlătura criticile aduse actului constatator contestat sub aspectul legalității, într-adevăr, potrivit dispozițiilor OG nr. 2/2001, lizibilitatea procesului verbal de contravenției este o condiție esențială care trebuie îndeplinită, în caz contrar este lovit de nulitatea absolută, însă procesul verbal de contravenție depus la dosar este lizibil.

De asemenea, art.16 din OG nr.2/2001 prevede ca în mod obligatoriu procesul verbal trebuie să cuprindă indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, aspecte care în cauză sunt menționate.

În ceea ce privește greșita încadrarea (menționându-se alt articol din acest text normativ) nu este sancționată cu nulitatea absolută a procesului verbal, ci cu nulitatea relativă în condițiile art.105 alin.2 C.proc.civ., astfel încât petentul ar trebui să dovedească faptul că i s-a cauzat o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea procesului verbal.

Potrivit art. 192 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 conducatorului de autovehicul sau tramvai, testat cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic, i se retine permisul de conducere daca valoarea concentratiei este de cel mult 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat, eliberandu-se dovada inlocuitoare fara drept de circulatie, daca nu doreste recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei, in conditiile stabilite la art. 194 alin. (1).

Față de descrierea faptei , încadrarea în actul constatator în art. 192 alin 1 din HG nr.1391/2006, este perfect corectă.

În privința temeiniciei, instanța de control judiciar constată că în mod corect a reținut instanța de fond că petentul a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat, în urma testului cu aparatul alcooltest marca DRAGER-ARUB 0599 la care a fost supus , rezultatul tipărit pe protocolul nr. xxxxx/01.04.2012, orele 00:02 fiind de 0,36 MG/L alcool pur în aerul expirat. Potrivit buletinului de calibrare nr. 2372-065 din 02.03.2012, aparatul Drager alcooltest folosit la testarea petentului a fost verificat potrivit dispozițiilor art. 185 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 și a fost calificat drept corespunzător folosirii de către intimat.

Pentru aceste motive , în temeiul art.312 alin.(1) C__ urmează ca instanța să respingă recursul declarat de recurentul petent T________ N_____ D__, domiciliat în Ploiești, __________________, _____________, ap. 12, ___________________, împotriva sentinței civile nr. 3370/10.03.2014 pronunțata de Judecătoria Ploiești, in contradictoriu cu intimatul I__ P______, cu sediul în Ploiești, ____________________. 60, jud. P______, ca nefondat.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:


Respinge recursul declarat de recurentul petent T________ N_____ D__, domiciliat în Ploiești, __________________, _____________, ap. 12, ___________________, împotriva sentinței civile nr. 3370/10.03.2014 pronunțata de Judecătoria Ploiești, in contradictoriu cu intimatul I__ P______, cu sediul în Ploiești, ____________________. 60, jud. P______, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.09.2015.


Președinte, Judecători,

R____ C_________ M_______ F____ C_______ I______ N_____ G_______



Grefier,

A________ C_______




Operator de date cu caracter personal 5595

Red.CI/tehnored. A.C.

2 ex/26.10.2015

d.f. nr. XXXXXXXXXXXXXX - Judecătoria Ploiești

j.f. F_________ R_____ N______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025