ROMÂNIA
TRIBUNALUL A___ operator - 3207/2504
Secția de contencios administrativ și fiscal
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
DECIZIA CIVILĂ NR. 1262 A
Ședința publică din data de 3 decembrie 2015
Președinte M______ M______
Judecător L______-M______ Ș___
Grefier I______ M_____
S-a luat în examinare apelul formulat de apelantul intimat I____________ de Poliție al Județului A___ în contradictoriu cu intimatul petent Z_____ G_______, împotriva sentinței civile nr. 506 din 18.08.2015 pronunțată de Judecătoria L_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Apelul este legal scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 din OUG nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care, verificând din oficiu competența potrivit art. 482 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul constată că aceasta îi aparține conform art. 95 alin. 1 pct. 2 Noul Cod de procedură civilă, sentința atacată fiind pronunțată de Judecătoria L_____ aflată în circumscripția acestui tribunal.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, la dosar existând suficiente probe pentru soluționarea apelului, având în vedere că intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 223 Noul Cod de procedură civilă, instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare în baza art. 394 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului,
Constată că prin sentința civilă nr. 506 din 18.08.2015 pronunțată de Judecătoria L_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, a fost admisă plângerea formulată de petentul Z_____ G_______, în contradictoriu cu intimatul IPJ A___ și a fost desființat procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/ 03.03.2015 emis de intimat, sancțiunea principală și cea complementară dispuse în baza acestuia. Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/03.03.2015 emis de intimat, petentul Z_____ G_______ a fost sancționat contravențional în baza art.121 alin. 1 din HG 1391/2006 cu suma de 877,5 lei amendă contravențională, reținerea permisului de conducere și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, deoarece la data de 03.03.2015, orele 16:28 pe DN7 în localitatea Bârzava, petentul a condus autoturismul marca Toyota cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX cu viteza de 103 km/h, fiind înregistrată de aparatul radar montat pe autoturismul MAI xxxxx.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal, instanța de fond a constatat că acesta este întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 alin. 1, 7 și art. 17 din OG 2/2001 de lege, cuprinzând toate elementele prevăzute expres de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind semnat de către petent, care a fost prezent la întocmirea procesului - verbal contravențional, în cauză nefiind incidente motive de nulitate a procesului – verbal de contravenție.
Prima instanță a apreciat însă că actul sancționator este netemeinic întrucât intimatul IPJ A___ nu a dovedit prin înregistrare video săvârșirea contravenției privind depășirea limitei de viteză de către petent astfel cum se arată în procesul-verbal de contravenție.
Verificând din oficiu legalitatea și temeinicia procesului verbal contravențional atacat, instanța de fond a reținut că, din înregistrarea tehnică transpusă pe suport CD, se poate stabili că, autoturismul marca Toyota, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX a fost înregistrat circulând cu viteza de 99 km/h (respectiv viteza măsurată de cinemometru care este asociată literei T-țintă care înaintea unei valori de viteză specifică faptul că viteza măsurată de cinemometru este viteza de deplasare a autovehiculului țintă la data și ora specificată pe înregistrarea video) pe acel sector de drum din interiorul localității Bârzava, unde viteza maximă admisă era de 50 km/oră, depășind astfel viteza legală permisă pe acel sector de drum cu 49 km/oră, nu cu 53 km/oră, cum se specifică în procesul - verbal.
Instanța de fond a reținut că în datele marginale, aferente secvențelor înregistrării este înscrisă și viteza de 103 km precedată însă de litera L, abrevierea funcției Lock (viteză blocată) a cinemometrului. Interpretându-se datele înregistrării conform precizărilor Biroului Român de Metrologie Legală, Institutul Național de Metrologie, rezultă că „viteza afișată ca urmare a activării funcției Lock, (viteză blocată) nu poate fi atribuită autovehiculului țintă decât dacă ea are aceeași valoare ca și viteza țintei, asociată pe diagramă literei T”, în caz contrar ea putând să aparțină altui autovehicul a cărui viteză a fost măsurată înainte de ora specificată pe înregistrarea video, viteză care se memorează și se menține pe monitor și înregistrarea video până la o nouă acționare a tastei Lock de pe telecomandă sau trecerea unui interval de timp de 15 minute.
Prima instanță a avut în vedere că în condițiile în care orice dubiu profită celui acuzat potrivit principiului ”in dubio pro reo”, autovehiculului condus de petent, nu i se poate atribui decât viteza măsurată de 99 km/oră.
Astfel, instanța a considerat că petentul a condus pe sectorul de pe DN 7 în localitatea Bârzava, autovehiculul identificat mai sus cu viteza de 99 km/h, și nu cea de 103 km/h descrisă în procesul - verbal de contravenție, concluzionând că acesta nu a comis contravenția prevăzută de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 în care se încadrează viteza de 103 km/oră, respectiv depășirea vitezei legale cu 50 km/h, ci pe cea din clasa care precede acesteia.
Instanța a evidențiat că potrivit art.102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002,, Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte”, printre altele și : ,,depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic,”.
Coroborat cu textul de încadrare conținut de partea introductivă a alin. 3, în opinia instanței de fond, se profilează prezența unei alte contravenții decât cea constatată prin procesul verbal unde s-a reținut că petentul a circulat cu viteza de 103 km/h în localitate și a depășit viteza legală cu 53 km/oră, din moment ce viteza reală măsurată relevă o depășire de doar 49 km/oră.
Având în vedere această stare de fapt, prima instanță în baza art. 34 alin.1 din OG 2/2001 a admis plângerea formulată de petent, a desființat procesul-verbal de contravenție atacat, sancțiunea principală și cea complementară dispuse în baza acestuia, văzând că procesul-verbal de contravenție este netemeinic față de faptul că suntem în prezența unei alte contravenții decât cea constatată prin procesul verbal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimatul I____________ de Poliție al Județului A___ solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul respingerii plângerii petentului, menținerea sancțiunii prevăzute de art. 102 alin.3 lit.e din O.U.G. nr. 195/2002 și sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă determinată.
În motivarea apelului, intimatul a susținut că prima instanță a pronunțat o hotărâre vădit netemeinică raportat la probatoriul administrat și prin prisma prevederilor legale incidente aplicabile stării de fapt Motivația instanței din considerentele hotărârii este lipsită de fundament legal întrucât înregistrarea abaterii s-a realizat cu un mijloc tehnic obiectiv verificat din punct de vedere metrologic și construit de către producător tocmai în scopul determinării vitezei de deplasare a autovehiculelor în trafic.
Consideră intimatul că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa prin procesul-verbal, din probele existente la dosarul cauzei, inclusiv înregistrarea radar rezultând fără tăgadă că starea de fapt consemnată în procesul-verbal corespunde realității, iar susținerile recurentului sunt simple afirmații fără corespondență probatorie vis-a-vis de starea de fapt și prevederile legale, starea de fapt fiind descrisă în conținutul procesului-verbal, fiind interpretate greșit vitezele precedate de literele T și L .
Referitor la aprecierea că viteza autoturismului marca Toyota nr. de înmatriculare XXXXXXXXX i-a aparținut altui vehicul este nefondată, întrucât acesta nu a fost precedat și nici urmat de alt autovehicul. Faptul că vitezele măsurate sunt în general diferite se explică prin aceea că sunt măsurate la intervale de timp diferite.
A susținut intimatul că agentul constatator a reținut în mod corect faptul ă petentul a circulat cu viteza de 103 km/h și a precizat că viteza precedată de litera L reprezintă viteza maximă pe care aparatul radar a măsurat-o pentru autovehiculul țintă, imediat după ce autovehiculul țintă a intrat în raza de acțiune a undelor radio și a depășit valoarea de prag setată de operatorul radar sau, în cazul în care operatorul radar acționează tasta „Lock” de pe telecomanda sistemului radar.
Această viteză rămâne implicit blocată pentru o durată de maxim 15 minute conform setărilor făcute de producătorul aparatului radar. Pentru anularea vitezei este necesară apăsarea de două ori consecutiv a tastei „Lock”
Pentru motivele arătate, intimatul a considerat că în mod nejustificat prima instanță a ignorat aceste aspecte, reținând că viteza cu care se deplasa autoturismul condus de petent era de 99 km/h și nu de 103 km/h.
Consideră intimatul că pentru descurajarea, menținerea respectului față de lege și asigurarea fermității intervenției organelor abilitate este necesară amenda aplicată, aceasta dacă se ia în considerare și situația personală a contravenientului, în caz contrar s-a produce pe viitor lipsa conștiinței de conformare socio-juridică și scăderea prestigiului instituțiilor statului menite să protejeze un interes general de a cărui respectare se bucura toți cetățenii onești.
În drept, petentul a invocat prevederile art. 476-479 Cod procedură civilă
Prin întâmpinarea formulată, petentul Z_____ G_______ a solicitat respingerea apelului formulat de I.P.J. A___ apreciind că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică.
Petentul a învederat că intimatul nu a prezentat probe noi în motivarea apelului iar prin depunerea la dosar a unui capăt de adresă din partea unei societăți comerciale care furnizează cinemometre pentru Poliția rutieră, nu pot fi modificate rațiunile care au stat la baza sentinței date de instanța de fond .
A susținut petentul că intimatul nu a depus întreg documentul transmis de UTI deoarece în manualul de utilizare a acestui tip de cinemometru există o mulțime de informații , setări și funcții posibile care ar conduce la concluzia pe care petentul a prezentat-o.
De asemenea, petentul a arătat că în capătul de adresă depus de către intimat, adresă ce datează din anul 2002, se precizează chestiuni deja cunoscute și analizate , respectiv că litera T reprezintă întotdeauna viteza reală a autovehiculului, iar litera L semnifică viteza maximă pe care un autovehicul o are în momentul intrării în raza de acțiune a unui cinemometru.
A subliniat petentul că potrivit adresei INM, valoarea vitezei blocate (L), poate fi atribuită unui vehicul numai dacă are aceeași valoare cu valoarea vitezei asimilate literei T, ceea ce nu este cazul în speță.
Examinând apelul prin prisma probelor existente la dosarul cauzei, a criticilor invocate și a prevederilor art. 476 Cod procedură civilă, Tribunalul apreciază că acesta este neîntemeiat urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/03.03.2015 al IPJ A___, intimatul petent a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 raportat la art. 121 alin. 1 din Hotărârea Guvernului României nr. 1391/2006, reținându-se în fapt că la aceeași dată, pe DN 7, în localitatea Bârzava, acesta a condus autoturismul marca Toyota cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX cu viteza de 103 km/h, fiind înregistrat de aparatul radar montat pe autoturismul MAI xxxxx.
La rubrica ,,alte mențiuni” a procesului verbal de constatare a contravenției s-a menționat că intimatul petent a formulat obiecțiuni, respectiv a susținut că nu a circulat cu această viteză.
Din înregistrarea contravenției rezultă că autoturismul intimatului petent a circulat cu viteza maximă de 99 km/h, viteză înregistrată în dreptul literei T. Este adevărat că înregistrarea redă și viteza de 103 km/h dar în dreptul literei L, abreviere a funcției Look-blocare, iar potrivit adresei Institutului Național de Metrologie nr. 2856/08.06.2015 atribuirea vitezei blocate unui autovehicul se poate realiza în cazul în care viteza blocată are aceeași valoare ca și viteza țintei, asociată pe diagramă literei T, corespondență care nu există în înregistrarea contravenției în discuție.
Nu pot fi reținute așadar susținerile apelantului privind interpretarea eronată a probelor, prima instanță interpretându-le corect și reținând starea de fapt corespunzătoarea acestora. Chiar și cartea tehnică a aparatului de măsurare a vitezei precizează că viteza înregistrată poate fi considerată ca reală în măsura în care poate fi urmărită în desfășurarea temporală, neputând fi considerată astfel o viteză redată un singur moment fără legătură cu viteza din momentele imediat anterioare sau ulterioare.
Față de cele menționate, constatând că nu se poate reține în sarcina intimatului petent contravenția prevăzută de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, respectiv depășirea vitezei maxime legale cu mai mult de 50 km/h, că sentința primei instanțe este temeinică și legală, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă instanța va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de apelantul intimat I____________ de Poliție al Județului A___ în contradictoriu cu intimatul petent Z_____ G_______ împotriva sentinței civile nr. 506 din 18.08.2015 pronunțată de Judecătoria L_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, și în consecință va păstra hotărârea atacată.
Se reține că în cauză nu s-a pus problema cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge apelul declarat de apelantul intimat I____________ de Poliție al Județului A___ în contradictoriu cu intimatul petent Z_____ G_______ împotriva sentinței civile nr. 506 din 18.08.2015 pronunțată de Judecătoria L_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, și în consecință, păstrează hotărârea atacată.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2015.
Președinte Judecător
M______ M______ L______-M______ Ș___
Grefier
I______ M_____
red. M.M/04.01.2016
Thred. I M / Ex. 4/
prima instanță – judecător P____ P______
se comunică hotărârea cu
petentul Z_____ G_______ - Albești-P________, ___________________. 69, jud. Prahova
intimatul I____________ de Poliție al Județului A___, - A___, __________________, nr. 17-21
2 _______________