Dosarul civil nr. XXXXXXXXXXX
R O M A N I A
TRIBUNALUL I_______
DECIZIA CIVILĂ NR. 1169/A
Ședința publică din data de 08.12.2015
Tribunalul compus din :
PREȘEDINTE : B______ A________
JUDECĂTOR : D________ I__
GREFIER : N______ G________
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul organ constatator I____________ DE STAT PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER în contradictoriu cu intimata petentă __________________, împotriva sentinței civile nr. 943/24.04.2015 pronunțată de Judecătoria Slobozia, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul apelului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare, arătându-se totodată că apelantul a solicitat judecata în lipsă în scris conform art.411 al.1 pct.2 teza finală și alin.2, după care.
Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului, apreciază procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și considerându-se lămurit, conform art.150 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelului în contencios administrativ și fiscal de față ;
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia la data de 05.01.2015 sub nr. XXXXXXXXXXX, petenta ___________________, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier, a solicitat instanței anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ___________ nr. xxxxxxxxx din data de 05.12.2014, întocmit de intimat.
În motivare, petenta a arătat ca la data de 09.12.2014, i s-a comunicat ca societatea a fost sanctionata cu 3000 lei amenda , conform art 8 alin 2 pct 4 si art 9 alin 1 lit d din OG 37/2007, intrucat soferul societatii ar fi depasit perioada maxima de conducere neintrerupta cu mai mult de 30 min si mai putin de o ora si 30 min , mai precis 1 ora si 29 min, in intervalul 19.11.2014 ora 20.40-20.11.2014 ora 04.14. Petenta contesta faptul ca in formularul de control trafic se consemneaza la rubrica “ perioada pentru care au fost analizate inregistrarile’” – de la data 05.12.2014 pana la 05.12.2014 ora 11.04., precum si faptul ca pe extrasele aparatului tahograf si inregistrarile GPS propii nu se regasesc cele constatate de organul constatator.
Prin sentința civilă nr. 943/24.04.2015 pronunțată de Judecătoria Slobozia s-a admis plângerea contravențională formulată de contestatorul ___________________ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier- I____________ Teritorial Nr 2, a dispus anularea procesului verbal ___________ nr. xxxxxxxxx din data de 05.12.2014 și exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 3000 lei, a respins exceptia lipsei calitatii de reprezentant al contestatorului invocata de catre intimat și exceptia tardivitatii depunerii plangerii de catre petenta, invocata de catre intimat.
Cu privire la exceptia lipsei calitatii de reprezentant al contravenientei, invocate prin intampinare de catre intimat, motivat de faptul ca plangerea contraventionala a fost semnata de catre avocat, fara a exista imputernicire avocatiala, instanta a constatat existenta la dosar a imputernicirii avocatiale ________ xxxxxx/2014 din 22.12.2014, prin care av. Cocianga Fracisc este imputernicit sa reprezinte societatea ce a formulat plangerea contraventionala.
Cu privire la exceptia tardivitatii formularii plangerii, invocate prin intampinare de catre intimat, instanta a constatat ca procesul-verbal de sanctiune contraventionala a fost comunicat petentei prin posta la data de 09.12.2014, iar plangerea a fost depusa la posta, prin scrisoare recomandata la 24.12.2014.
Instanța a constatat ca plangerea contraventionala a fost depusa in termenul prevazut de lege, sens in care a respins exceptia tardivitatii formularii plangerii, invocate prin intampinare de catre intimat, ca neintemeiata.
Cu privire la legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate ce ar putea fi invocate din oficiu.
Instanța a constatat lipsa de temeinicie a procesului verbal intrucat fapta pentru care a fost sanctionat contravenientul consta in depasirea perioada maxima de conducere neintrerupta cu mai mult de 30 min si mai putin de o ora si 30 min , mai precis 1 ora si 29 min, in intervalul 19.11.xxxxxxxxxxxxxx14 , in conditiile in care perioada pentru care s-au analizat inregistrarile a fost de la data 05.12.2014 ora 00.00 pana la 05.12.2014 ora 11.04, perioada ce nu o include pe cea pentru care a fost sanctionat.
Instanța nu a mai analizat proporționalitatea sancțiunii aplicate, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001, intrucat ar fi lipsit de utilitate, avand in vedere cele constatate anterior.
Împotriva acestei sentințe pe care a apreciat-o ca netemeinică, a declarat apel, în termen, motivat, intimatul I____________ de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – I____________ Teritorial nr. 2.
În dezvoltarea motivelor de apel acesta a considerat că instanța de fond a soluționat greșit cauza, a pronunțat o sentință care nu se bazează pe actele normative în vigoare și nici pe probele de la dosar, în final pronunțând o hotărâre eronată și netemeinică. A pronunțat o sentință bazată pe o interpretare greșită a perioadei pentru care s-a făcut analizarea activității conducătorului auto Striu D__, astfel , greșit a reținut perioada 05.12.2014 – 05.12.2014, ora 11,04 – acesta fiind unul din veritabilele motive de admitere a apelului.
La rubrica „descrierea faptei” din cuprinsul procesului verbal, pct. 1 din cuprinsul acestuia, agentul constatator a detaliat această faptă, cu arătarea tuturor împrejurărilor ce pot duce la aprecierea gravității ei, respectându-se astfel pe deplin art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001. Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii plângerii contravenționale.
Intimata deși legal citată în cauză nu a formulat apărări în scris și nici nu și-a trimis reprezentant în fața instanței.
Pe rolul Tribunalului Ialomița, cererea de apel a fost înregistrată la data de 22.10.2015.
Tribunalul, analizând sentința ce face obiectul apelului de față, în raport de criticile formulate, susținerile părților, actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente, dispozițiile art. 476 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă, constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ___________ nr. xxxxxxxxx din data de 05.12.2014, întocmit de intimat, petenta a fost sancționată contravențional cu amenda de 3000 lei, conform art 8 alin 2 pct 4 din OG 37/2007, intrucat soferul societatii ar fi depasit perioada maxima de conducere neintrerupta cu mai mult de 30 min si mai putin de o ora si 30 min , mai precis 1 ora si 29 min, in intervalul 19.11.xxxxxxxxxxxxxx14. Fapta constatata constituie contraventie conform art 8 alin 2 pct 4 din OG 37/2007 si se sanctioneaza conform art 9 alin 1 lit d din OG 37/2007.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 2 pct. 4 din OG 37/2007, „Următoarele fapte reprezintă încălcări grave ale dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenții, dacă acestea nu sunt considerate infracțiuni potrivit legii penale:- 4. depășirea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu mai mult de 30 de minute, dar mai puțin de o oră și 30 de minute”.
Potrivit art. 9 alin. 1 lit. d din OG 37/2007 „(1) Contravențiile prevăzute la art. 8 se sancționează după cum urmează: d) cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei - faptele prevăzute la alin. (2) pct. 1 - 11 și 16, aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier, și faptele prevăzute la alin. (2) pct. 12 - 15 și 17, aplicabilă conducătorului auto”.
Apelanta a contestat fapta reținută în sarcina sa referitor la faptul că in formularul de control trafic se consemneaza la rubrica “ perioada pentru care au fost analizate inregistrarile’” – de la data 05.12.2014 pana la 05.12.2014 ora 11.04.
Tribunalul constată ă procesul verbal de contravenție nu este temeinic intrucat fapta pentru care a fost sanctionat contravenientul consta in depasirea perioada maxima de conducere neintrerupta cu mai mult de 30 min si mai putin de o ora si 30 min , mai precis 1 ora si 29 min, in intervalul 19.11.xxxxxxxxxxxxxx14, iar perioada pentru care s-au analizat inregistrarile a fost de la data 05.12.2014 ora 00.00 pana la 05.12.2014 ora 11.04, perioada ce nu o include pe cea pentru care a fost sanctionat.
Având în vedere necorelarea datelor dintre procesul verbal de contravenție prin care s-a constatat fapta contravențională și s-a aplicat sancțiunea și cele din Formularul de control în trafic (fila 7 dosar fond), acte semnate de organul constatator și petentul contravenient, precum și faptul că singurul temei al răspunderii contravenționale este săvârșirea unei contravenții, tribunalul apreciază că nu poate fi angajată răspunderea contravențională a petentei, întrucât aceasta nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.
Pentru aceste considerente, criticile formulate în apel nu pot fi primite, motiv pentru care în baza art. 480 al.1 raportat la art. 476 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat apelul declarat de către apelantul I____________ de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier împotriva sentinței civile nr. 943 din 24.04.2015 pronunțată de Judecătoria Slobozia.
Văzând și dispozițiile art. 634 alin 1 pct. 6 rap. la art. 483 alin 2 teza a-II-a din N.C.P.C. coroborat cu art. 34 alin 2 teza I din OG nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
În temeiul art. 480 alin. 1 din Noul cod de procedură civilă, respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul I____________ DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER cu sediul în mun. C________, ___________________, nr.2, __________________. C________ împotriva sentinței civile nr. 943 din 24.04.2015 pronunțată de Judecătoria Slobozia.
Definitivă.
Dată și citită în ședință publică, azi, 08.12.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
B______ A________ D________ I__ GREFIER,
N______ G________
Red. D.I./Tehnored. N.G./04 ex./16.12/Jud.fond N.M.C_____