Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GALAŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
313/2014 din 19 decembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX



R O M Â N I A

TRIBUNALUL G_____

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.313

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.12.2013

PREȘEDINTE: L______-A_______ O_____

JUDECĂTOR:M________ M_____

GREFIER:D______ R____

.-.-.

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului declarat de apelantul-petent A____ R___ L_____, împotriva sentinței civile nr.1942/04.03.2014 pronunțată de Judecătoria G_____, în contradictoriu cu intimatul-pârât I____________ Județean de Poliție G_____, având ca obiect” plângere proces-verbal de contravenție”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.12.2014 când instanța a avut nevoie de timp pentru deliberare și a amânat pronunțarea cauzei la data de 12.12.2014 și apoi la data de 19.12.2014.


T R I B U N A L U L

Deliberând asupra apelului civil de față , constată următoarele ;

Prin cererea înregistrată la data de 28.02.2013 pe rolul Judecătoriei G_____ sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul A____ R___ - L_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului G_____ – Serviciul Rutier, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din 17.02.2013, solicitând anularea acestuia și a sancțiunilor aplicate.

În motivarea în fapt a cererii, petentul a arătat că manevra executată (depășirea liniei continue) a fost cauzată de șoferul autoturismului care circula în fața sa, care a frânat brusc. De asemenea, a susținut că nu conducea cu viteză mare. Petentul a mai invocat ca motiv de nulitate a procesului-verbal faptul că a fost semnat de un martor care nu a fost prezent la momentul incidentului

Cererea nu a fost motivată în drept.

Intimatul I____________ de Poliție al Județului G_____ nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentat la judecata cererii, dar a depus la dosar raportul întocmit de agentul constatator, CD cu înregistrarea video a contravenției, copia buletinului de verificare metrologică a aparatului radar montat pe auto XXXXXXXX și copia atestatului de operator radar al agentului (f.14-19).

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar și a fost vizionat CD-ul cu înregistrarea video.

Prin sentința civilă nr. 1942/04.03.2014 Judecătoria G_____ a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul A____ R___ - L_____.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din 17.02.2013, petentul A____ R___ L_____ a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 300 lei+300 lei (în total 600 lei) și i s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 și de art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Fapta a fost săvârșită la data de 17.02.2013, ora 07:04, în localitatea G_____, în timp ce petentul conducea autoturismul marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, când, pe Drumul de Centură, a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 99 km/oră, iar în dreptul Bulrom a efectuat manevra de depășire a auto din fața sa prin depășirea marcajului axial, linie dublă continuă, circulând pe contrasens.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx/17.02.2013, prima instanță a constat că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Procesul-verbal nu este semnat de către petent, care a refuzat, spunând că se grăbește la o pomană, aspecte confirmate de martorul-asistent C________ V_____. Se observă că martorul-asistent a fost trecut în procesul-verbal nu pentru că ar fi fost martorul contravențiilor, așa cum invocă petentul în plângere, ci pentru a atesta doar refuzul de a semna a petentului, aspect ce nu este contestat de A____ R___ L_____. În aceste circumstanțe, audierea martorului-asistent nu este utilă cauzei.

Potrivit art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, „conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare”, iar potrivit art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile „nerespectarea regulilor privind depășirea„.

Sub aspectul temeiniciei, prima instanță a reținut, din economia textului art. 34, că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999 ).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N____ c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Având în vedere aceste principii, prima instanță a constatat că procesul-verbal este întocmit ca urmare a constatării directe a faptei de către agentul constatator, din probele administrate în cauză nerezultând o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator. Petentul nu a propus probe pentru a dovedi o altă situație de fapt decât cea reținută în procesul-verbal contestat. În plus, CD-ul cu înregistrarea video a contravențiilor este relevant pentru soluționarea plângerii.

În atare condiții, față de cele de mai sus, prima instanță a reținut că cele menționate în cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat corespund realității, iar susținerile petentului în sens contrar sunt neîntemeiate.

Totodată, s-a apreciat că faptele săvârșite de petent prezintă un grad ridicat de pericol social, tradus prin pericolul provocării de accidente rutiere, de natura a periclita viața și sănătatea persoanelor participante la trafic, inclusiv a sa și a pasagerilor, precum și integritatea bunurilor iar sancțiunile aplicate se încadrează în limitele prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul A____ R___ - L_____, apreciind că prima instanță a pronunțată o hotărâre fără a avea în vedere apărările formulate și anume faptul că manevra pe care a fost nevoit să o efectueze s-a datorat conducătorului autoturismului ce rula înaintea sa, care a frânat brusc și că deși păstra distanța regulamentară singura manevră care putea evita coliziunea dintre cele două autovehicule a constata în aceea de a trece peste linia continuă, pe sensul opus de mers.

Legal citat, intimatul nu a fost reprezentat în fața instanței și nici nu a formulat întâmpinare .

Analizând pe fond hotărârea atacată în limitele criticilor formulate prin motivele de apel și în raport de probatoriile administrate, în temeiul dispozițiilor în temeiul dispozițiilor art. 477 și 478 din NCPC, Tribunalul constată următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare contravențională ________ nr. xxxxxxx/17.02.2013 s-a reținut că, la data de 17.02.2013 apelantul petent A____ R___ - L_____ a condus pe ______________________ din mun. G_____ autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX cu viteza de 99km/h, înregistrată de aparatul radar Autovision ROM 511 iar în dreptul Bulrom a efectuat manevra de depășire a auto din fața sa prin depășirea marcajului axial, linie dublă continuă, circulând pe contrasens.

S-a apreciat că faptele reținute constituie contravenții fiind sancționate de art. art. 100 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiind aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 300 lei, și de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiind aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 300 lei și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 din O.U.G. nr. 195/2002.

Din conținutul procesului verbal contestat reiese faptul că apelantul a refuzat semnarea acestuia și a motivat prin faptul că se grăbea să ajungă la o pomană.

Raportat la motivele de apel invocate, prin care apelantul critică soluția pronunțată numai cu privire la contravenția prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 instanța apreciază că susținerile apelantului petent nu sunt fondate.

Apelantul petent a recunoscut că a efectuat manevra de depășire într-un loc nepermis, însă a susținut că efectuarea manevrei nu îi este imputabilă, fiind realizată pentru evitarea coliziunii cu vehiculul care circula în fața autoturismului său și care a frânat brusc.

Din înregistrările video realizate de aparatul radar se observă mai multe autoturisme rulând pe banda a doua de circulație și, la un moment dat, autoturismul înmatriculat sub nr. XXXXXXXXX, condus de petent, trece pe prima bandă de circulație care era liberă și se înscrie din nou pe cea de a doua bandă, în spatele primului autoturism care rula pe cea de a doua bandă, aparatul radar înregistrând viteza de rulare a autoturismului XXXXXXXXX de 99 km/h. Ulterior, pentru a evita coliziunea cu acest autovehicul, apelantul încalcă marcajul dublu continuu și intră pe contrasens.

În aceste împrejurări este certă culpa apelantului petent, manevra efectuată datorându-se exclusiv conduitei sale în trafic, prin care a încălcat obligațiile stabilite prin art. 48 din O.U.G. 191/2002 (conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță) și prin art. 51 din O.U.G. nr. 195/2002 (conducătorul unui vehicul care circulă în spatele altuia are obligația de a păstra o distanță suficientă față de acesta, pentru evitarea coliziunii).

Având în vedere că prezumția de temeinicie a procesului verbal a fost consolidată de probele administrate în cauză, Tribunalul apreciază că, în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că procesul verbal supus analizei a fost în mod temeinic întocmit, sub aspectul reținerii în sarcina petentului a contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, se apreciază că amenda contravențională aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, tradus prin riscul pe care conduita petentului îl reprezintă pentru siguranța circulației rutiere. În opinia instanței, argumentele aduse de petent în apărare (încercarea de a evita producerea unui accident rutier) nu pot constitui cauze de atenuare a răspunderii contravenționale deoarece, sunt consecința conduitei imprudente a petentului, astfel cum mai sus s-a arătat.

Cu privire la sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce prev. de art. 100 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 rep, aceasta este justificată, fiind o măsură cu caracter preventiv ce privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă încălcarea regulilor de circulație pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski c. Franței, 7 decembrie 1999).

Față de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din NCPC, Tribunalul va respinge apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1942/04.03.2014 pronunțată de Judecătoria G_____, ca nefondat, păstrând hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul declarat de apelantul-petent A____ R___ L_____, domiciliat în Tg.B____, ________________, jud.G_____, împotriva sentinței civile nr.1942/04.03.2014 pronunțată de Judecătoria G_____, în contradictoriu cu intimatul-pârât I____________ Județean de Poliție G_____, cu sediul în G_____, __________________, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 19.12.2014.


PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

L______-A_______ O_____ M________ M_____ D______ R____



Red.LAO

Tehnored.DR/4exp/23.02.2015

Fond- M________ H___





Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025