ROMÂNIA
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 665
Ședința publică din 04.02.2016
Președinte: A__-M____ N____
Grefier: S____ B_______
S-a luat în examinare plângerea formulată de petentul Ș__ M_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean A___, împotriva procesului verbal de contravenție __________ nr. xxxxxx/24.09.2015.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, în baza art. 32 din OG nr. 2/2001, instanța constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, în baza art. 258 alin. 1 C.pr.civ., iar în baza art. 244 C.pr.civ., declară cercetarea judecătorească terminată și reține cauza spre soluționare.
I N S T A N Ț A
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 29.09.2015, petentul Ș__ M_____, a chemat în judecată intimatul I____________ de Poliție al Județului A___, solicitând, în principal, anularea în totalitate a procesului-verbal de contravenție __________ nr. xxxxxx/24.09.2015, iar în subsidiar, să se modifice sancțiunea de reținere a permisului de conducere și restituirea lui.
Pe cale de excepție, petentul a invocat nulitatea absolută a procesului verbal întrucât lipsa mențiunilor privind sediul persoanei juridice care a întocmit procesul verbal se sancționează cu nulitatea absolută a acestuia, conform art. 2 din OG nr. 2/2001 și prezumția de nevinovăție, conform practicii CEDO.
În motivare, petentul a arătat că în data de 24.09.2015, orele 11:30 , în timp ce conducea autoturismul proprietate personală cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe Calea Victoriei, în dreptul Spitalului Județean spre UTA, a văzut pe trotuar, în dreptul trecerii de pietoni, doi bătrâni, dar care nu aveau intenția de a traversa _______________________ de vorbă.
A precizat petentul că sancțiunea de reținere a permisului de conducere este ilegală, apreciind că el nu a avut nici o abatere privind circulația pe drumurile publice și mai mult, suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, nu îi mai permite petentului să realizeze nici un fel de venit familiei întrucât nu poate aproviziona mica sa prăvălie cu marfă.
În drept au fost invocate prevederile art. 31 din OG nr. 2/2001.
În probațiune petentul a depus la dosar în copie: procesul-verbal.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea valabilității actului de sancționare, petentul făcându-se vinovat de contravenția reținută în sarcina sa, respectiv petentul nu a acordat prioritate pietonului angajat în traversarea trecerii de pietoni, prin loc marcat și semnalizat corespunzător situată în dreptul Spitalului Județean A___, aspecte surprinse de aparatul video.
A considerat intimatul că instanța urmează să pronunțe o hotărâre în acord cu jurisprudența CEDO, respectiv în cauza H______ și alții c. României, Curtea a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 (prezumția de nevinovăție) din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției.
Mai mult, fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul verbal fiind temeinic și legal întocmit, petentului nefiindu-i pricinuită vreo vătămare care potrivit art. 175 alin. 1 din Legea nr. 134/2010 să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului.
Intimatul a considerat că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa prin procesul verbal, motivele indicate de către acesta nefiind susținute cu dovezi care să conducă la ideea unei stări de fapt diferită față de cea consemnată în procesul verbal.
În probațiune, intimatul a depus la dosar: referat, buletin de verificare metrologică, înregistrare video pe suport electronic – CD.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de părți și înregistrarea video.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Prin procesul verbal __________ nr. xxxxxx din data de 24.09.2015 încheiat de intimatul I____________ de Poliție Județean A___ petentul a fost sancționat cu avertisment și cu sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002.
S-a reținut în procesul-verbal că la data de mai sus, petentul a condus autovehiculul marca Opel cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX în Piața Spitalului din A___, din direcția _________________________ A____ V_____, iar la trecerea de pietoni situată la intersecția cu ______________________ a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni semnalizată și marcată corespunzător.
Analizând modul de întocmire a procesului verbal de contravenție se constată că acesta a fost încheiat cu respectarea condițiilor prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. În ce privește motivul de nulitate invocat de petent referitor la neindicarea sediului persoanei juridice care a întocmit procesul-verbal – deci a I.P.J. -, acesta este neîntemeiat, nefiind prevăzută o astfel de condiție la art. 16 sau 17 din O.G. nr. 2/2001.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține în primul rând că fapta a fost constatată personal de către agentul constatator, ceea ce conferă procesului-verbal o prezumție relativă de veridicitate. Mai mult, în speță, constatările polițistului rutier sunt susținute de probe – înregistrare video – în care se observă cum autoturismul Opel nu a acordat prioritate de trecere celor doi pietoni angajați în traversare (minutul 0:31 din înregistrare, ora 11:21:17).
Față de toate acestea, instanța constată că procesul-verbal a fost legal și temeinic întocmit, petentul săvârșind fapta reținută în sarcina sa, iar sancțiunea este proporțională cu gradul de pericol al faptei, motiv pentru care va respinge plângerea formulată de acesta, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul Ș__ M_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Zimandu Nou, nr. 378, jud. A___, împotriva procesului-verbal __________ nr. xxxxxx/24.09.2015 întocmit de intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN A___, cu sediul în A___, ___________________-21.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria A___.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2016.
Președinte,Grefier,
A__-M____ N____ S____ B_______
Red/dact
AMN/SB – 16.02.2016
4 ex/2 comunicări
- Ș__ M_____ – Zimandu Nou, nr. 378, jud. A___
- I.P.J. A___ – A___, ___________________-19