Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul IAŞI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1563/2015 din 12 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 12 Noiembrie 2015

Președinte - E____ P____

Judecător A______ C________

Grefier A____ C_______


DECIZIE Nr. 1563/2015 civ



Pe rol judecarea apelului civil privind pe apelant C_______ P____ și pe intimat I.P.J. IAȘI P.P. PROBOTA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.10.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a rămas în pronunțare și din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru data de astăzi , 12.11.2015, când :


T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr xxxxx din 19.12.2014 Judecătoria Iași a respins plângerea contravențională formulată de petentul C_______ P____, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Iași.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXXXXXXXX petentul C_______ P____ a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxx încheiat la data de 30.08.2014 de către intimatul I.P.J. Iași, prin care a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prev. de art. 1 lit. a din Lg. 12/1990, constând în aceea că la data menționată, în calitate de gestionar al Î.I. D____ C_________, a vândut produse alimentare fără ca suma de 755 lei să fie evidențiată în casa de marcat, neeliberând bon fiscal.

Plângerea a fost legal timbrată.

În motivarea plângerii petentul a susținut că nu se consideră răspunzător pentru fapta reținută în sarcina sa, intimatul nu era organul abilitat să îl sancționeze, iar fapta nu se încadrează în textul de lege indicat în actul sancționator.

În drept și-a întemeiat plângerea pe disp. art. 31 din OG xxxxxx.

Alăturat plângerii petentul a depus copia procesului-verbal de contravenție contestat.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul-verbal fiind legal și temeinic întocmit, petentul făcându-se vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.

Din oficiu, instanța de judecată a dispus atașarea documentației care a stat la baza întocmirii procesului-verbal de contravenție contestat.

Petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat faptul că intimatul nu era abilitat să îl sancționeze, faptul că s-a menționat în procesul-verbal că recunoaște și regretă s-a datorat constrângerii făcute de către agentul de poliție și nu cunoștea prevederile Lg. 12/1990.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța de judecată reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxx încheiat la data de 30.08.2014 de către intimatul I.P.J. Iași petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prev. de art. 1 lit. a din Lg. 12/1990, constând în aceea că la data menționată, în calitate de gestionar al Î.I. D____ C_________, a vândut produse alimentare fără ca suma de 755 lei să fie evidențiată în casa de marcat, neeliberând bon fiscal.

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 al.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

S-a reținut în sarcina petentului de către organul abilitat faptul că a vândut produse alimentare fără îndeplinirea cerințelor legale, conform textului legal indicat, respectiv fără a elibera bon fiscal și fără a evidenția suma încasată.

Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art. 34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului nu rezultă o altă situație de fapt decât cea reținută în procesul verbal atacat.

Potrivit art. 249 Cod proc. civilă cel ce face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească.

Persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, al cărui cuprins poate fi contestat prin formularea de obiecțiuni în momentul întocmirii și ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care aceasta nu înțelege să se folosească de căile prevăzute de lege pentru a-l contesta, în care intră și dreptul de a face obiecțiuni.

Or, în speță petentul nu a dovedit o situație contrară ci s-a limitat că a fost supus la constrângere, fără a indica concret în ce a constat aceasta, mai mult, nimeni nu poate invocat necunoașterea legii.

Din analiza probelor administrate în cauză (procesul verbal, declarația olografă a petentului dată la poliție), rezultă că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției, instanța urmând să rețină situația de fapt așa cum este descrisă în procesul verbal, având în vedere că acesta este încheiat în conformitate cu dispozițiile art. 269 Cod proc. civil, având valoarea unui înscris autentic .

Pe de altă parte, petentul nu a administrat nici o probă din care să rezulte altă situație de fapt, astfel că nu se poate susține încălcarea dispozițiilor art. 254 Cod procedură civilă .

Cu privire la sancțiunea aplicată - art. 5 alin.5 din OG 2/2001 prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Ținând cont de prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de modalitatea de săvârșirii a acesteia, instanța apreciază că sancțiunea aplicată este corespunzătoare .

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petentul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

În motivarea apelului petentul a susținut că instanța a reținut, in sarcina sa o fapta neprevăzută si sancționata prin Legea nr.12/1990, anume " efectuarea de activități de producție, comerț si prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege" dând o interpretare eronata art.1aliniat a),din lege, care se refera strict la lipsa înregistrării activităților la Registrul Comerțului si la organele fiscale.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului, analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate, în conformitate cu disp art 476 din Codul de procedură civilă, tribunalul constată că apelul este nefondat.

Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxx încheiat la data de 30.08.2014 de către intimatul I.P.J. Iași petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prev. de art. 1 lit. a din Lg. 12/1990.

În fapt s-a reținut că la data menționată, în calitate de gestionar al Î.I. D____ C_________, a vândut produse alimentare fără ca suma de 755 lei să fie evidențiată în casa de marcat, neeliberând bon fiscal.

Potrivit art 1 lit a din Legea nr 12/1990 constituie contravenție efectuarea de acte sau fapte de comerț de natura celor prevăzute în codul comercial sau în alte legi, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege.

În mod greșit agentul constatator a încadrat fapta la această dispoziție legală.

Acuratețea înscrierilor din procesul verbal, descrierea faptei contravenționale și încadrarea în drept a acesteia reprezintă o condiție indispensabilă pentru verificarea legalității și temeiniciei actului constatator al contravenției.

In acest sens, tribunalul constată ca sub aspectul legalitatii procesului verbal de contraventie acesta nu a fost incheiat cu respectarea disp. art. 16-17 din OG nr 2/2001.

F___ de cele reținute, și având în vedere motivele de apel invocate, în temeiul art. 480 din Codul de procedură civilă, Tribunalul va admite apelul formulat,și va anula procesul verbal contestat..


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:


Admite apelul declarat de C_______ P____ împotriva sentinței civile nr xxxxx din 19.12.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o schimbă în tot .

Admite plângerea formulată de către petentul C_______ P____, domiciliat în satul și ____________________________ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Iași, cu sediul în munic Iași, ____________________ 6, județul Iași.

Anulează procesului verbal ________ nr xxxxxxx încheiat la data de 30.08.2014 de către Inspectoratul de Poliție Județean Iași.

Definitivă.

Pronunțată, azi, 12.11. 2015 prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, în condițiile art 396 al 2 din Noul Cod de procedură civilă.



Președinte,

E____ P____

Judecător,

A______ C________

Grefier,

A____ C_______


Redactat și tehnoredactat PE

4 ex/16.01.2016.

Judecător fond M______ B______.



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025