Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul HARGHITA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1023/2015 din 02 decembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat


Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL HARGHITA

SECȚIA CIVILĂ


DECIZIA CIVILĂ NR.1023

Ședința publică din data de 02 decembrie 2015

Completul compus din:

Judecător: S_______ E____ - Președinte

Judecător: M_____ I_____

Grefier: C_______ R____


Pe rol pronunțarea asupra deciziei în apelul declarat de apelantul C___________ G______ AL GĂRZII NAȚIONALE DE MEDIU PRIN C___________ JUDEȚEAN M____, împotriva Sentinței civile nr.2332 din data de 09.07.2015, în contradictoriu cu intimatul S_______ JUDEȚEAN DE URGENȚĂ MIERCUREA C___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție P.V., ________, nr. xxxxx din 17.12.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 17 noiembrie 2015, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie civilă.

INSTANȚA,

Deliberând, constată următoarele:


Prin sentința civilă nr. 2332/09.07.2015 pronunțată de Judecătoria Miercurea-C___, s-a admis plângerea formulată de petentul S_______ JUDEȚEAN DE URGENȚĂ MIERCUREA C___, cu sediul în Miercurea C___, ______________________ nr. 2, județul Harghita, cod fiscal nr. xxxxxxx, cont RO47TREZ351504XXX000338 deschis la Trezoreria municipiului Miercurea C___, în contradictoriu cu intimatul C___________ G______ AL GĂRZII NAȚIONALE DE MEDIU, cu sediul ales în Târgu M____, ___________________, jud. M____.

A fost înlocuită sancțiunea amenzii de 30.000 lei aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxx din 17.12.2014 de către intimat, pentru fapta prevăzută de art. 94 al. 1 lit. a din OUG nr. 195/2005 cu sancțiunea „avertisment”.

S-a atras atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite cu recomandarea de a respecta dispozițiile legale.

S-a menținut în rest constatările procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca fiind legale și temeinice.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin procesul-verbal ________ nr. xxxxx din 17.12.2014 de GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU, C___________ JUDEȚEAN HARGHITA s-a reținut în sarcina petentului S_______ JUDEȚEAN DE URGENȚĂ MIERCUREA C___ faptul că la controlul efectuat la sediul petentului în data de 17.12.2014, s-a constatat că petentul nu a respectat condițiile impuse prin autorizația de mediu nr. 111/05.03.2014 cu privire la frecvența de monitorizare a calității apelor uzate preepurate, iar unitatea nu a solicitat și obținut acordul de mediu pentru proiectul de dezafectare a rezervoarelor subterane la gospodăria de combustibil lichid.

S-a reținut că, prin fapta sa petentul a încălcat prevederile art. 94 al. 1 lit. a și b din OUG nr. 195/2005, iar temeiul legal de incriminare și sancționare constituie art. 96 al. 2 pct. 1 și al. 3 pct. 1 din același act normativ.

Pentru fapta prevăzută de art. 94 al. 1 lit. a din OUG nr. 195/2005 petentului i s-a aplicat o amendă în cuantum de 30.000 lei, iar față de încălcarea dispozițiilor art. 94 alin. 1 lit. b din OUG 195/2005 a fost sancționată cu avertisment.

Împotriva procesului verbal de contravenție, petentul a formulat la data de 30.12.2014, în termenul prevăzut de art. 31 al. 1 din OG nr. 2/2001, prezenta plângere.

Verificând legalitatea procesului-verbal, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 19 din O.G. nr. 2/2001 și cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din același act normativ.

Referitor la temeinicia procesului – verbal, instanța a considerat că procesul-verbal se bucură de o prezumție relativă de temeinicie care nu a fost combătută, de altfel, petentul în esență a recunoscut faptele săvârșite, chiar dacă a invocat anumite aspecte în circumstanțiere.

Conform art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei ținându-se seama printre altele și de circumstanțele personale ale contravenientului.

În acest context instanța a constatat că, lucrările de dezafectare a rezervoarelor subterane de combustibil au fost efectuate de ____________________ din Vlăhița (f. 42), o societate pentru care s-a emis autorizație de mediu cu nr. 294 din 25.1.2013 (f. 32-41).

Instanța a constatat și faptul că, prin lucrările de dezafectare nu a fost dăunat mediul, așa cum rezultă din raportul de inspecție (f. 4-8), în plus, din susținerile petentului, care sunt verosimile și nu au fost combătute, aceste lucrări s-au efectuat cu scopul de a evita riscul poluării prin prevenirea eventualelor scurgeri de substanțe toxice.

Petentul după constatarea faptei a emis o solicitare de emitere a acordului de mediu, așa cum rezultă din întâmpinarea formulată de intimat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Garda Națională de Mediu - C___________ G______ organ al administrației publice centrale, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței civile în sensul respingerii plângerii contravenționale, și implicit de menținere ca legal și temeinic a PVCSC ________ nr. xxxxx/17.12.2014 întocmit de C___________ Județean Harghita al Gărzii Naționale de Mediu.

În cadrul motivelor, apelanta arată că, în fapt, controlul pe linie de proiecție a mediului efectuat de către echipa de comisari ai ONM - CI Harghita a avut ca obiect verificarea conformării agentului economic cu legislația de mediu.

Ca urmare a verificării înscrisurilor prezentate de către reprezentantul unității spitalicești organul de control a constatat că. S_______ Județean de Urgență Miercurea - C___ nu a respectat condițiile impuse prin autorizația de mediu nr.111/05.03.2014 cu privire la frecvența de monitorizare a calității apelor uzate preeputate, a prezentat doar doua buletine în loc de patru iar cu privire la indicatorii precizați nu au fost monitorizați toți indicatorii prevăzuți în autorizația de mediu.

Odată cu prezentarea celor două buletine, comisarul de mediu a constatat depășiri la indicatorul Cco-Cr iar analizele calității apei pluviale si uzate fiind efectuate de către un laborator care nu este acreditat REN AR, astfel valorile determinate nu pot fi relevante.

La data controlului s-a mai reținut că, unitatea nu a solicitat și obținut acordul de mediu pentru dezafectarea rezervoarelor subterane de la gospodăria de combustibil, Agenției pentru Protecția Mediului Harghita. Cinci dintre cele 6 rezervoare subterane erau deja dezafectate și transportate.

Actul de control cu nr.85/17.12.2014 al GNM- CJ Harghita întocmit însărcina S_______ Județean de Urgență Miercurea - C___ detaliază pe larg toate neconformitățile reținute și sancționate, act care a fost semnat cu obiecțiuni de către managerul unității.

Astfel, unitatea a fost sancționată contravențional cu amenda în valoare de 30.000 lei pentru că, nu a solicitat și obținut acordul de mediu pentru proiectul de dezafectare a rezervoarelor subterane la gospodăria de combustibil lichid nerespectând prevederile art.94 alin.1 lit. a din OUG 195/2005, aprobată cu modificările de Legea nr.265/2006 privind protecția mediului, iar în baza prevederilor art.94 alin.1 lit b pentru funcționarea fără respectarea condițiilor impuse prin autorizația de mediu unității i-a fost aplicat un avertisment.

Articolul 94` alin.1 stabilește că, "protecția mediului constituie o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice, în care scop: lit.b) respecta condițiile din actele de reglementare obținute potrivit prevederilor OUG nr.195/2005, aprobată cu modificări și completări de Legea nr.265/2006 privind protecția mediului si a legislației subsecvente" prin urmare, nerespectarea acestora în conformitate cu art.96 alin.3 Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (ROM), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice, pct.1. obligația persoanelor fizice de a funcționa cu respectarea prevederilor autorizației de mediu și a persoanelor juridice de a funcționa cu respectarea prevederilor autorizației/autorizației integrate de mediu pentru activitățile care fac obiectul procedurilor de reglementare din punct de vedere al protecției mediului.

Apelantul consideră că, sentința pronunțată nu este legală și temeinică întrucât instanța de fond a interpretat în mod greșit starea de fapt și probatoriul administrat în cauză, concluzionând, în mod eronat că se impune atenuarea sancțiunii amenzii contravenționale cu transformarea acesteia în avertisment pentru considerentul că la data controlului din 17.12.2014 nu a putut prezenta acordul de mediu dar a depus ulterior o solicitare pentru emiterea acordului de mediu în data de 22.12.2014 la APM Harghita.

Mai precizează că, instanța de fond a omis să analizeze înscrisurile depuse în probațiune de către Garda de Mediu, bazându-se în pronunțarea sentinței exclusiv pe actele depuse la dosar de către petenta care de altfel parțial se coroborează cu restul materialului probator.

Mai învederează instanței de apel că, acordul de mediu se solicită și se obține înainte de începerea lucrărilor nu după ce unitatea a fost sancționată, respectiv instanța de fond motivarea sentința civilă ca unitatea s-a conformat și a solicitat actul de reglementare la data de 22.12.2014 este nerelevantă, nu înlătura temeinicia procesului verbal și nu face altceva decât să confirme faptul că, unitatea nu a solicitat acordul de mediu înainte de începerea lucrărilor.

Acordul de mediu constituie actul administrativ emis de către autoritatea competentă pentru protecția mediului, prin care sunt stabilite condițiile și, după caz, măsurile pentru protecția mediului, care trebuie respectate în cazul realizării unui proiect, în speță fiind dezafectarea rezervoarelor subterane.

Solicitarea din partea unității a fost ulterior datei controlului și ca măsură impusă de către comisarul de mediu.

Astfel, apreciază că, nu se impunea atenuarea sancțiunii amenzii cu transformarea acesteia în avertisment pentru că, comisarul de mediu a mai aplicat o sancțiune contravențională avertisment pentru funcționarea fără respectarea condițiilor impuse prin autorizația de mediu. Sancțiunea aplicată în speță este minimul special al amenzii potrivit actului normativ aplicat contrar susținerilor petentei întocmit însăși legiuitorul a instituit acest cuantum de amendă și recunoașterea expresă a unității de săvârșire a faptei consideră că, nu este un motiv de anulare a sancțiunii amenzii întrucât comisarii de mediu au constatat mai multe neconfomități pe linie de protecție a mediului, aplicând doar o singură amendă contravențională.

În cazul unor scurgeri necontrolate de combustibil putea fi afectat atât solul cât și pânza freatică, aspect ignorat total de către patenta întrucât unitatea trebuia să aibă în vedere monitorizarea mediului, modul de gestionare și gospodărire a deșeurilor rezultate, cât și modul de gospodărire a substanțelor și preparatelor periculoase.

Mai precizează că, la individualizarea amenzii contravenționale s-au avut în vedere împrejurările săvârșirii faptelor, gradul de pericol social, conduita contravenientei, agentul constatator aplicând în mod corect criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 din OG 2/2001.

Cuantumul amenzii contravenționale aplicate este în limitele prevăzute de lege, activitatea desfășurată de petentă este una care are impact asupra mediului respectiv pericolul social al faptei rezultă și din cuantumul ridicat al amenzii aplicabile acesteia, fiind apreciat sub acest aspect de către legiuitor. Amenda contravențională aplicată este expresie a principiului „poluatorul plătește", principiu statuat în legislația română privind protecția mediului care a transpus directivele europene și nu se justifică atenuarea sancțiunii amenzii cu transformarea acesteia în avertisment.

În drept, se invocă prevederile art. 466 și urm. C.pr.civ, OUG nr. 195/2005 aprobata cu modificări de Legea nr.265/2006 privind protecția mediului și OG nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare privind regimul contravențiilor.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul S_______ JUDEȚEAN DE URGENȚĂ MIERCUREA C___, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În esență arată că, așa cum rezultă din motivarea sentinței, instanța a verificat legalitatea procesului-verbal de sancționare și a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 19 din OG nr. 2/2001 și cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 ale aceluiași act normativ.

Pe de altă parte, deliberând asupra temeiniciei procesului-verbal de contravenție, instanța a constatat că, sancțiunea aplicată nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei ținându-se seama de următoarele circumstanțe:

1. Lucrările de dezafectare a rezervoarelor subterane de combustibil la S_______ Județean de Urgență Miercurea C___ au fost demarate tocmai în vederea protecției mediului.

2. Precizează că, au avut grijă ca lucrările de dezafectare a rezervoarelor subterane de combustibil să fie achiziționate de la o societate de profil care deține autorizație de mediu pentru această activitate.

Faptul că, nu a solicitat acordul de mediu pentru această lucrare nu s-a făcut din neglijență sau rea intenție. A recunoscut greșeala și imediat după inspecție, a solicitat acord de mediu.

3. Cu ocazia inspecției, inspectorul nu a constatat scurgeri de substanțe petroliere și degradări ale solului datorate lucrărilor.

Având în vedere aceste motive, consideră că, soluția primei instanțe este întemeiată și solicită respingerea apelului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare, apelantul arată că urmare a verificării înscrisurilor prezentate de către reprezentantul unității spitalicești, comisarul de mediu a constatat S_______ Județean de Urgență Miercurea - C___ nu a respectat condițiile impuse prin autorizația de mediu nr.111/05.03.2.014 cu privire la frecvența de monitorizare a calității apelor uzate preepurate, a prezentat doar două buletine în loc de patru, iar cu privire la indicatorii precizați.

La data controlului s-a mai reținut că unitatea spitalicească nu a solicitat și obținut acordul de mediu pentru dezafectarea rezervoarelor subterane de la gospodăria de combustibil, Agenției pentru Protecția Mediului Harghita. Cinci dintre cele 6 rezervoare subterane la data controlului erau deja dezafectate și transportate.

Comisarul de mediu a aplicat doar o sancțiune contravențională pentru nesolicitarea și neobținerea acordului, de mediu, învederează instanței de apel că agentul constatator putea aplica și o sancțiune în cuantum mai mare pentru funcționarea fără respectarea condițiilor impuse prin autorizația de mediu dar a apreciat că se impune a aplica minimul special fiind de 50.000 Iei, dar a dat măsuri cu termene de realizare. Prin actul de control cu nr. 85/17.12.2014 ai GNM-CJ Harghita întocmit în sarcina S_______ Județean de Urgență Miercurea - C___ a impus unității măsuri cu termen de realizare, act care a fost semnat cu obiecțiuni de către managerul unității.

Solicitarea din partea unității a fost ulterior datei controlului și că măsura impusă de către comisarul de mediu.

Astfel, apreciază că nu se impunea atenuarea sancțiunii amenzii cu transformarea acesteia în avertisment pentru că comisarul de mediu a mai aplicat o sancțiune contravenționala avertisment pentru funcționarea fără respectarea condițiilor impuse prin autorizația de mediu. Sancțiunea aplicată în speță, este minimul special al amenzii potrivit actului normativ aplicat contrar susținerilor petentei întrucât însăși legiuitorul a instituit acest cuantum de amenda și recunoașterea expresă a unității de săvârșire a faptei consideră că, nu este un motiv de anulare a sancțiunii amenzii întrucât comisarii de mediu au constatat mai multe neconformității pe linie de protecție a mediului, aplicând doar o singură amendă contravențională.

Față de motivele invocate, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, respectiv menținerea procesului verbal ________ nr. xxxxx/17.12.2014 ca legal și temeinic, întocmit de C___________ Județean Harghita al Gărzii Naționale de Mediu.

În drept, se invocă OUG nr. 195/2005, aprobată cu modificări de Legea nr.265/2006 privind protecția mediului și OG nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare privind regimul contravențiilor.

Examinând apelul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele caracterului devolutiv al căii de atac, reglementat de art.476-478 Cod procedură civilă, Tribunalul constată următoarele:

În raport de motivele de apel invocate, se reține că, prin sentința atacată, instanța de fond a admis în parte plângerea în sensul că, a înlocuit sancțiunea amenzii de 30.000 lei aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxx din 17.12.2014 de către intimat, pentru fapta prevăzută de art. 94 al. 1 lit. a din OUG nr. 195/2005 cu sancțiunea „avertisment”, fiind menținute în rest constatările procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca fiind legale și temeinice.

Apelantul apreciază că, instanța de fond a interpretat în mod greșit starea de fapt și probatoriul administrat în cauză, a omis să analizeze înscrisurile depuse în probațiune de către Garda de Mediu, concluzionând, în mod eronat că, se impune atenuarea sancțiunii amenzii contravenționale cu transformarea acesteia în avertisment.

Tribunalul constată că, aceste critici nu sunt întemeiate, deoarece, potrivit art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, instanța poate hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, iar această prerogativă se referă la toate aspectele de legalitate a sancțiunii aplicate, respectiv cuantumul acesteia sau alegerea între categoriile de sancțiuni aplicabile.

În acest sens, potrivit art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001, aprobată prin Legea 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, instanța se raportează, în aprecierea legalității sancțiunii contravenționale aplicate, la gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Conform art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. Totodată, se reține că, în cauză nu s-a dovedit nici faptul că, intimatul ar mai fi fost sancționat contravențional pentru asemenea fapte.

Astfel, susținerile apelantului în sensul că, sancțiunea avertismentului nu ar fi suficientă pentru atingerea scopului normei juridice încălcate, urmează a fi înlăturate.

În speță, astfel cum rezultă din probele administrate în fața primei instanțe, în mod corect s-a stabilit că, lucrările de dezafectare a rezervoarelor subterane de combustibil au fost efectuate de ____________________ din Vlăhița (f. 42, dosar fond), o societate pentru care s-a emis autorizație de mediu cu nr. 294 din 25.1.2013 (f. 32-41, dosar fond). Prin lucrările de dezafectare nu s-a produs un prejudiciu calității mediului, așa cum rezultă din raportul de inspecție (f. 4-8, dosar fond), iar conform susținerilor intimatului, care nu au fost infirmate de apelant, aceste lucrări s-au efectuat cu scopul de a evita riscul poluării prin prevenirea eventualelor scurgeri de substanțe toxice. Totodată, se impune a fi menționat că, în speță, cu ocazia inspecției, agentul constatator din cadrul instituției apelante, nu a constatat scurgeri de substanțe petroliere și degradări ale solului datorate lucrărilor.

Împrejurările invocate de intimat, potrivit cărora lucrările de dezafectare a rezervoarelor subterane de combustibil la S_______ Județean de Urgență Miercurea C___ au fost demarate tocmai în vederea protecției mediului și că, au avut grijă ca lucrările de dezafectare a rezervoarelor subterane de combustibil să fie achiziționate de la o societate de profil care deține autorizație de mediu pentru această activitate, nu se pot considera ca și dovezi pentru stabilirea unei alte stări de fapt, însă pot fi avute în vedere ca și circumstanțe de natură să determine reindividualizarea sancțiunii aplicate pe seama acestuia.

Faptul că, intimatul nu a solicitat acordul de mediu pentru această lucrare, nu denotă reaua-credință a acesteia, deoarece imediat după inspecție, a solicitat acord de mediu.

Față de aceste considerente, Tribunalul constatând că, motivele de apel invocate nu sunt de natură să atragă schimbarea soluției instanței de fond, în baza art. 480 alin.1 C.pr.civ., apelul urmează a fi respins.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:


Respinge apelul declarat de apelantul C___________ G______ AL GĂRZII NAȚIONALE DE MEDIU prin C___________ JUDEȚEAN M____, cu sediul ales în Târgu M____, ___________________, jud. M____, împotriva Sentinței civile nr.2332 din data de 09.07.2015, pronunțată de Judecătoria Miercurea C___, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 02.12.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

S_______ E____ M_____ I_____

GREFIER

C_______ R____

Red.M.I. 08.01.2016

Primit: 11.01.2016

Tehnored./id/11.01.2016

Ex. 4/SD.-

Jud.fond: P____ A.L



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025