Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GORJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2290/2015 din 25 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat


Cod operator 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G___

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX

DECIZIE nr. 2290

Ședința publică din 25 noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S_____ I____ T_______

Judecător I__ S_________

Grefier A____ C______ C____



Pe rol fiind judecarea cererii de apel formulată de apelanta intimată Inspectoratul de Poliție Județean G___ împotriva sentinței civile nr. 2356 din 06.04.2015, pronunțată de Judecătoria Târgu-J__, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata petentă T_____ C______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat faptul în cauză a fost îndeplinită procedura prealabilă, apelul se află la primul termen de judecată, este motivat și declarat în termen, apelanta este scutită de la plata taxei de timbru, precum și faptul că intimata petentă nu a formulat întâmpinare.

Nemaifiind cereri de formulat și noi probe de administrat, instanța a constatat cercetarea judecătorească încheiată și a trecut la soluționare.

TRIBUNALUL


Asupra apelului de față:

Prin sentința civilă nr. 2356 din 06.04.2015, pronunțată de Judecătoria Târgu-J__, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX a fost admisă plângerea contravențională formulată de petenta T_____ C______, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Târgu-J__, ____________________________. 103, _____________, jud. G___, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/28.05.2014, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G___, cu sediul în Târgu-J__, __________________, jud. G___.

A fost anulat procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/28.05.2014 și exonerată petenta de sancțiunea aplicată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-J__ la data de 17.10.2014, sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX, petenta T_____ C______ a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța în contradictoriu cu intimatul IPJ G___, să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/28.05.2014.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că prin procesul-verbal de constatare a contravenției a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1500 lei, iar procesul-verbal a fost înaintat la Direcția Publică de Venituri la data de 14.10.2014.

A învederat petenta că nu a avut cunoștință de dispozițiile Legii nr. 61/1991 deoarece actul normativ nu a fost afișat la scara blocului.

Petenta a menționat că și-a achitat datoria de locatar și nu a afectat prin comportamentul său pe cetățenii aflați în fața blocului, solicitând păstrarea liniștii de nenumărate ori, dar nu a fost luată în seamă.

A mai arătat petenta că încheierea procesului-verbal de contravenție și atitudinea locatarilor față de aceasta au condus la conflicte și acte de violență și la denigrarea sa în societate.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept.

În dovedirea plângerii, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. În cadrul probei cu înscrisuri s-au depus la dosar, în copie: procesul-verbal de contravenție contestat și procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului-verbal de contravenție (fila nr. 5), cererea nr. xxxxx/14.10.2014 adresată la D.P.V. Tg-J__ (fila nr. 4).

Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei.

La data de 10.12.2014 intimatul IPJ G___ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, arătând că documentul de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, iar temeinicia aspectelor reținute prin procesul-verbal de contravenție rezultă din documentele anexate.

În dovedire, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. În cadrul probei cu înscrisuri s-au depus la dosar, în copie: raportul agentului constatator (fila nr. 19).

Petenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 258 alin 1 raportat la art. 255 C.pr.civ. instanța a încuviințat și administrat pentru petentă proba cu înscrisuri, apreciind că proba este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului, iar în temeiul art. 258 C. pr. civ, coroborat cu art. 254 alin. 5 C. pr. civ și art. 33 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța a încuviințat proba testimonială.

În cadrul probei testimoniale a fost audiat martorul P_____ M____, declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că, prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/28.05.2014 întocmit de intimatul I.P.J. G___, petenta T_____ C______ a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1500 lei, reținându-se în sarcina sa că la data de 28.05.2014, în mun. Târgu-J__, a adresat cuvinte jignitoare și injurii cetățenilor aflați în fața blocului 103 de pe ____________________________ a aruncat cu apă și alte obiecte după aceștia, fapte prevăzute de art. 2 pct. 1 și art. 2 pct. 4 din Legea nr. 61/1991 și sancționate de art. 3 alin. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 61/1991.

Art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, prevede: „Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice”.

Art. 2 pct. 4 din Legea nr. 61/1991 stabilește: „Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: aruncarea asupra unei persoane, construcții sau asupra unui mijloc de transport cu obiecte de orice fel, cu substanțe inflamante, iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, corosive sau care murdăresc, dacă nu s-au produs vătămări ale integrității corporale sau sănătății, ori pagube materiale”.

Potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 61/1991: „Contravențiile prevăzute la art. 2 se sancționează după cum urmează: a) cu amendă de la 100 lei la 500 lei, cele prevăzute la pct. 3), 4), 11), 14), 17), 18), 22), 31), 33) și 34); b) cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la pct. 1), 12), 16), 24), 25) și 28)”.

Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța a reținut următoarele:

Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța a reținut că OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cuprinde norme juridice generale referitoare la procedura de constatare a contravențiilor și de întocmire a procesului-verbal pentru ca acest act administrativ unilateral să beneficieze de prezumțiile de legalitate, de autenticitate și de veridicitate.

Art. 17 din ordonanță sancționează cu nulitatea absolută omisiunile din procesul-verbal privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator. Potrivit art. 17 teza a II-a din OG nr. 2/2001 nulitatea pentru lipsa mențiunilor prevăzute de acest articol se constată și din oficiu.

Din coroborarea dispozițiilor art. 20 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 cu art. 10 alin. 1 și 2 din același act normativ, rezultă că în situația constatării săvârșirii de către o persoană a mai multor contravenții în același timp și de către același agent constatator, se întocmește un singur proces-verbal, aplicându-se pentru fiecare faptă câte o sancțiune, care se cumulează și al căror total nu poate depăși dublul maximului prevăzut de lege pentru contravenția cea mai gravă. Așadar, din textul art. 10 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 rezultă că dacă se săvârșesc mai multe contravenții trebuie să se aplice pentru fiecare contravenție câte o amendă contravențională.

Analizând procesul-verbal, instanța a constatat că, în ceea ce privește sancțiunea aplicată, aceasta nu a fost individualizată în mod legal, întrucât agentul constatator a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale cu nerespectarea dispozițiilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001.

Astfel, având în vedere dispozițiile legale mai sus enunțate și față de modul de aplicare a sancțiunilor de către agentul constatator, prin neindividualizarea în mod separat a sancțiunilor pentru fiecare faptă reținută în sarcina petentei, instanța a apreciat că procesul-verbal de contravenție contestat a fost nelegal întocmit.

Aplicarea unei sancțiuni cumulative în caz de concurs de contravenții constatate prin același proces-verbal, trebuie să fie rezultatul unor sancțiuni stabilite în mod distinct pentru fiecare contravenție, o soluție contrară fiind nelegală și de natură a atrage nulitatea procesului-verbal de contravenție, nepermițând instanței de judecată să exercite controlul de legalitate asupra actului sancționator.

Instanța a reținut că, pentru a avea forță probantă, procesul-verbal trebuie încheiat cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute de lege, lipsa vreunei mențiuni prevăzute expres de lege fiind de natură a atrage nulitatea procesului-verbal, nulitate ce se poate constata și din oficiu de către instanță. Nulitatea procesului-verbal este absolută virtuală, caracterul imperativ al normei citate rezultând din chiar rațiunea edictării acesteia, respectiv posibilitatea verificării de către instanță a legalității aplicării și individualizării fiecărei sancțiuni în parte în raport de criteriile legale.

Mai mult, acest mod de aplicare a sancțiunii amenzii contravenționale este de natură a prejudicia petenta, având în vedere că există și posibilitatea răsturnării prezumției existente pentru una dintre contravențiile săvârșite, cu consecința înlăturării sancțiunii pentru acea faptă, operațiune imposibil de realizat dacă nu se cunoaște sancțiunea aplicată în concret pentru respectiva contravenție.

Față de cele reținute cu privire la nelegalitatea procesului-verbal contestat, instanța a considerat că nu se mai impune analizarea temeiniciei acestuia și, în consecință, potrivit dispozițiilor legale menționate pe parcursul considerentelor, constatând că plângerea contravențională este întemeiată, instanța a admis, a dispus anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/28.05.2014 și a exonerat petenta de sancțiunea aplicată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, apelanta intimată Inspectoratul de Poliție al Județului G___,criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea apelului, apelanta intimată a arătat că în mod eronat instanța de fond a apreciat că, deoarece nu a fost stabilită sancțiunea pentru fiecare dintre contravențiile săvârșite , nu poate aprecia asupra individualizării sancțiunilor, iar procesul verbal este lovit de nulitate.

În realitate, chiar dacă nu a fost menționată sancțiunea pentru fiecare dintre fapte, amenzile au fost stabilite , pentru fiecare contravenție, la nivelul maxim prevăzut de lege :500 lei pentru contravenția prevăzută de art.2, pct. 4 din Legea nr. 61/1991 și 1000 lei pentru cea prevăzută la art.2,pct.1 din același act normativ.

Aceste amenzi,stabilite la nivelul maxim pentru fiecare dintre contravențiile săvârșite totalizează,astfel cum se menționează în procesul verbal de contravenție 1500 lei (500 lei + 1000 lei ).

În aceste condiții, din document rezultând implicit cuantumul amenzii pentru fiecare dintre fapte, instanța având posibilitatea de a se pronunța cu privire la modul în care au fost individualizate sancțiunile și nu impunea anularea documentului.

Pe de altă parte, agentul constatator a procedat în conformitate cu prevederile art.10, alin. 2 din O.G. 2/2001 privind regimul contravențiilor, cumulând amenzile aplicate fără a depăși dublul maximului prevăzut pentru fapta cea mai gravă.

Față de considerentele de mai sus,a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă și art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001

În temeiul dispozițiilor art. 30 alin.1 din OUG nr. 80/2013, având în vedere că amenda aplicată se face venit la bugetul local al localității de domiciliu a contravenientului,constituind venit public, în sensul dispozițiilor art. 30 alin.2 din același act normativ, instituția apelantă este scutită de plata taxei judiciare de timbru pentru prezentul apel.

În baza art. 411, alin. 1, pct.2 teza a doua din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În cadrul procedurii prealabile, intimata petentă T_____ C______ nu a formulat întâmpinare.

Analizând apelul de față, Tribunalul reține următoarele:

Prin sentința atacată, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petenta T_____ C______, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/28.05.2014, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Județean G___, cu sediul în Târgu-J__.

A fost anulat procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/28.05.2014 și a fost exonerată petenta de sancțiunea aplicată.

De menționat că, prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/28.05.2014 întocmit de I.P.J. G___, petenta T_____ C______ a fost sancționată cu amendă contravențională, în cuantum de 1.500 lei, reținându-se în sarcina sa că, în data de 28 mai 2014, în mun. Târgu-J__, a adresat cuvinte jignitoare și injurii cetățenilor aflați în fața blocului nr. 103 de pe ____________________________ a aruncat cu apă și alte obiecte după aceștia, fapte prevăzute de art. 2 pct. 1 și art. 2 pct. 4 din Legea nr. 61/1991 și sancționate de art. 3 alin. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 61/1991.

Deși apelanta motivează cererea de apel, în sensul afirmării vinovăției petentei, față de contravențiile reținute în sarcina sa, Tribunalul apreciază că sentința de fond este legală și temeinică, fiind motivată corect, în ce privește vătămarea adusă prin modul concret de întocmire a actului sancționator.

Astfel, instanța de fond a motivat sentința pronunțată, corect și în conformitate cu principiile tragerii la răspundere contravențională a cetățenilor, arătând că un proces verbal trebuie încheiat cu respectarea condițiilor de formă și de fond cerute imperativ prin normele legale în vigoare.

Așa fiind, nu poate fi reținută afirmația apelantei, din cererea de apel, în sensul că, deși recunoaște aplicarea unei singure amenzi pentru ambele contravenții consemnate în actul sancționator, aceasta nu ar fi de natură a conduce la anularea procesului verbal.

Cele susținute de aceasta nu pot fi considerate temeinice, dat fiind că, prin OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, se impune modalitatea concretă de încheiere a proceselor verbale, în situația în care persoanei sancționate i se rețin mai multe contravenții.

În raport de aceste normele legale, în virtutea principiilor amintite anterior, instanța de fond a motivat soluția pronunțată, fiind în imposibilitate a exercita controlul judecătoresc cu privire la legalitatea, dar și la temeinicia sancționării intimatei petente, pentru fiecare faptă reținută în sarcina sa.

Pentru toate aceste considerente, apelul declarat de IPJ G___ este nefondat și va fi respins, în baza disp. art. 480 Cod procedură civilă.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge apelul, declarat de apelanta intimată Inspectoratul de Poliție Județean G___, cu sediul în municipiul Târgu-J__,____________________, județul G___, împotriva sentinței civile nr. 2356 din 06.04.2015, pronunțată de Judecătoria Târgu-J__, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata petentă T_____ C______, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Târgu-J__, ____________________________. 103, _____________, jud. G___, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2015, la Tribunalul G___.


Președinte,

S_____ I____ T_______

Judecător,

I__ S_________

Grefier,

A____ C______ C____


Red. S.I.T/tehnored.A.C.

Judecător fond.S.E.P_____

4 ex/22 decembrie 2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025