Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
JUDECĂTORIA PETROȘANI
JUDEȚUL HUNEDOARA
Ședința publică de la 28 iunie 2012
Completul constituit din:
Judecător L____ N_______ D___
Grefier O___ M_____ P____
Pe rol fiind judecarea plângerii formulate de petenta F________ G_____ C_______ împotriva procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 16 decembrie 2011 de către intimata Direcția S_______ Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara.
La apelul nominal făcut în ședința a răspuns av. V_____ I__ pentru petentă, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentantul petentei a depus la dosar împuternicirea avocațială în original și a declarat că nu mai are cereri de probe de formulat, solicitând cuvântul pe fond.
Instanța, nemaifiind cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul pe fond.
Reprezentantul petentei a solicitat în principal anularea procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 16 decembrie 2011 ca netemeinic și nelegal, întrucât produsele comercializate de petentă sunt din producția proprie a acesteia, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment, fără cheltuieli de judecată.
I N S T A N Ț A,
Asupra plângerii de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță în 29 decembrie 2011, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petenta F________ G_____ C_______ a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal HD nr. xxxxxxx, întocmit în 16 noiembrie 2011 de către agentul constatator din cadrul Direcția S_______ Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara, solicitând anularea procesului-verbal, exonerarea de la plata.
În motivarea acesteia petenta a arătat, în esență, că produsele din carne comercializate provin de la animalele crescute în gospodăria proprie, că are certificat sanitar veterinar de transport al acestor produse, precum și examen organoleptic al produselor.
În drept a invocat dispozițiile art. 18 din HG nr. 984/2005
La plângere a anexat copii de pe procesul-verbal contestat.
În 26 august 2011 intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătându-se că în urma controlului efectuat în piața centrală din Petroșani s-a constatat că petenta comercializa produse din carne fără documente însoțitoare, elemente de identificare într-un loc neautorizat, neaprobat, încălcându-se, astfel, legislația sanitar-veterinară iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol al faptelor săvârșite, fapte prin care a fost pusă în pericol sănătatea consumatorului final.
În drept, intimata a invocat dispozițiile H.G. nr. 984/2005 și O.G. nr. 2/2001.
Examinând cauza, în raport de probele existente la dosar, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx, întocmit în 16 decembrie 2011 încheiat de intimata Direcția S_______ Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara s-a reținut că în data de 16 decembrie 2011, în urma unui control operativ efectuat în piața centrală din Petroșani, s-a constatat că petenta comercializa produse din carne fără documente însoțitoare, elemente de identificare într-un loc neautorizat, neaprobat.
Ca urmare a faptelor astfel cum au fost reținute, agentul constatator a constatat că petenta a săvârșit fapta prevăzută și sancționată de 4 lit. a) pct. 2, 6 și 8 din H.G. nr. 984/2005 și a stabilit sancțiunea amenzii în cuantum de 1.000 lei.
Cu privire la legalitatea procesul verbal de contravenție, instanța apreciază că procesul-verbal este întocmit din punct de vedere al condițiilor de formă impuse de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 cu încălcarea dispozițiilor menționate.
Sub aspectul analizării temeiniciei întocmirii procesului-verbal, instanța reține că petenta a fost sancționată pentru săvârșirea a trei fapte prevăzute de 4 lit. a) pct. 2, 6 și 8 din H.G. nr. 984/2005, respectiv:
- „comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare și a hranei pentru animale în spații necorespunzătoare sau neaprobate sanitar veterinar și fără respectarea condițiilor de igienă conform prevederilor legislației în vigoare” – pct. 2
- „ambalarea și etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare și a celor destinate nutriției alimentelor, în vederea depozitării, transportului și valorificării, și comercializarea acestora neetichetate potrivit legislației în vigoare” – pct. 6
- „nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind condițiile de depozitare a produselor alimentare, a produselor de nutriție pentru animale și a produselor de uz veterinar” – pct. 8.
Petenta și-a constuit apărraea pe faptul că are certificat de producător, precum și că produsele sale au examen organoleptic, aceasta necontestând, sub nici un aspect, cele trei fapte reținute în sarcina sa și care nu au nicio legătură cu faptul că are sau nu certificat de producător.
Instanța reține că valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție, în măsura în care acesta nu este afectat de vicii de legalitate, nu trebuie exclusă. În raport de principiile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar fi lipsit de logica să le fie recunoscut statelor parte la Convenție dreptul de a investi organe administrative cu competența de sancționare a unor fapte minore (a se vedea în acest sens cauza Lauko imp. Slovacia, hotărâre din 2 septembrie 1998, § 64), fiind conformă Convenției procedura de aplicare și executare a unei sancțiuni contravenționale pe baza unui act necontestat în fața unei instanțe, având implicit și valoare probatorie, iar în momentul formulării unei contestații judiciare împotriva unui alt act de același gen, acordarea unei relevanțe probatorii acestuia să contravină Convenției. Din actuala reglementare – cadru a contravențiilor, care o reprezintă OG 2/2001, se desprinde prezumția de nevinovăție a persoanei susceptibile de a fi săvârșit fapta imputată prin procesul verbal (art. 16 alin. 1 – „…arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei…”; art. 19 – confirmarea de către un martor a împrejurărilor care au determinat nesemnarea procesului verbal; art. 34 – obligația instanței de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal și a hotărî asupra sancțiunii aplicate de agentul constatator.)
Această prezumție poate fi înlăturată fie de persoana în cauză, în mod tacit, prin exercitarea dreptului său de a face obiecțiuni cu privire la cele consemnate în procesul verbal în cazul în care este de față și i s-a adus la cunoștință că are acest drept precum și de a exercita calea plângerii chiar și în ipoteza în care a consemnat obiecțiunile sale.
În cauza de față, petenta nu a dovedit cu certitudine că cele consemnate în procesul-verbal ar fi nereale.
Instanța mai reține, în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, că sancțiunea amenzii corespunde gradului de pericol social al faptei, deoarece cuantumul amenzii aplicate a fost stabilit spre minimul legal, fapta fiind considerată a prezenta gravitate de către legiuitor, scopul fiind prevenirea îmbolnăvirii populației ca urmare a depozitări, comercializării în condiții ce ar pune în pericola sănătatea sau viața persoanelor..
Examinând plângerea petentei din perspectiva celor arătate, instanța constată că cele consemnate în procesul verbal sunt reale iar sancțiunea aplicată este conformă cu dispozițiile legale iar plângerea va fi respinsă.
Pentru considerentele expuse și în temeiul art. 34 din O.G. 2/2201 instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta F________ G_____ C_______, cu domiciliul în Petroșani, _____________________, jud. Hunedoara împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx, întocmit în 16 noiembrie 2011 de către agentul constatator din cadrul DSVSA Hunedoara, în contradictoriu cu intimata Autoritatea Națională S_______ Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara, cu sediul în D___, _____________________. 226, jud. Hunedoara.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 iunie 2012.
Judecător, Grefier,
L____ N_______ DuțuOana M_____ P____
LND/OMP/4ex.
Red.25.07.2012