Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Decizia civilă nr. 785/2015
Ședința publică de la 23 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N_______ D______
Judecător A_____ H____
Grefier C_______ M______ P______
Pe rol judecarea apelurilor declarate de intimatul C_____ SA București și petentul Dănuleasa G______, împotriva sentinței civile nr. 749 din 5.03.2015, pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat avocat F. Captariu, pentru apelantul petent Dănuleasa G______, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat F. Captariu, pentru apelantul petent Dănuleasa G______, depune la dosar împuternicirea avocațială și, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului pentru susțineri în fond.
Tribunalul, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pentru susțineri în fond.
Avocat F. Captariu, pentru apelantul petent Dănuleasa G______, având cuvântul, în ceea ce privește apelul declarat de C_____, solicită respingerea acestuia, urmând să se constate că este formal întrucât prin acesta nu se răspunde nici la ceea ce instanța a stabilit, ignorând atât dispozițiile art. 14 din OG 2/2001 și de asemenea decizia 10/2013 a ICCJ și fără a critica motivele pentru care instanța de fond a admis plângerea contravențională.
În ceea ce privește apelul incidental declarat de petentul Dănuleasa G______, solicită să se constate că la data la care s-au judecat, era aplicabilă decizia nr.6/2015 a ICCJ și consideră că instanța de fond s-a pronunțat doar cu privire la excepția de prescripție a executării sancțiunii amenzii contravenționale, însă nu s-a pronunțat în ceea ce privește anularea procesului-verbal de contravenție. Consideră că dispozitivul trebuia să fie în sensul anulării procesului verbal de contravenție și să constate prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale.
Solicită admiterea apelului incidental, cu cheltuieli de judecată separate.
INSTANȚA
Asupra apelurilor civile de față;
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 10.12.2014 și înregistrată sub nr.XXXXXXXX, contravenientul D________ G______, CNP xxxxxxxxxxxxx,domiciliat în Călărași,__________________,jud. Călărași a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună repunerea sa în termenul de a formula plângere împotriva procesului verbal de contravenție _______ 11, nr. xxxxxxx din 28.11.2011, dresat de C.N.A.D.N.R. SA- Cestrin , iar pe fond să se constate prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin acesta.
În motivarea cererii sale contravenientul a arătat că a fost sancționat contravențional la data de 28.11.2011, cu o amendă în cuantum de 750 lei, dispunându-se și obligarea sa de a plăti suma de 96 euro reprezentând tarif de despăgubire ,întrucât ar fi condus pe DN 6 , ___________________________. Teleorman, autovehiculul CL-96-JEEP, fără a deține rovinietă valabilă .A mai învederat că nu a contestat procesul verbal,întrucât acesta nu i-a fost comunicat niciodată,astfel că nici nu a știut de el decât în momentul în care a primit titlul executoriu și somația de plată,motiv pentru care solicită,repunerea sa în termenul de a formula plângere, invocă prescripția executării sancțiunii amenzii contravenționale și anularea acestuia.
La data de 16.12.2014 s-a comunicat acțiunea în procedura de regularizare, agentului constatator, iar acesta a depus în termenul legal întâmpinare,prin care a solicitat respingerea plângerii.
Soluționând cauza, Judecătoria Călărași prin sentința civilă nr. 749/5.03.2015, a admis excepția prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale, invocată de contravenient .
A admis plângerea formulată de contravenientul D________ G______, CNP xxxxxxxxxxxxx,domiciliat în Călărași,__________________,jud. Călărași împotriva procesului verbal de contravenție _______ 11, nr. xxxxxxx din 28.11.2011, dresat de C.N.A.D.N.R. SA- Cestrin, cu sediul în București, ____________________. 401 A, sector 6 , CUI xxxxxxxx, înregistrat la ORC sub nr. J 40/552/15.01.2004 , cont bancar RO84RNCBxxxxxxxxxxxx0001 deschis la BCR ,Sector 1.
A constatat prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată contravenientului, prin procesul verbal mai sus menționat .
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond, conform art. 248 C.p.c instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale, invocată de contravenient.
Prin prezenta cerere ,contravenientul a invocat prescripția executării sancțiunii amenzii aplicate prin procesul verbal de contravenție, față de faptul că acesta nu i-a fost comunicat legal, în termen de 1 lună de zile de la data dresării lui .
Conform art.14 din O.G. nr. 2/2001 executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat în termen de 1 lună de la data aplicării sancțiunii.
Art. 27 din OG 2 /2001, stipulează că această comunicare trebuie făcută prin poștă sau prin afișarea lui la domiciliul contravenientului.
Din înscrisurile depuse la dosar de el (fila 34) reiese că procesul verbal i-a fost comunicat , prin afișare la ușa domiciliului său ,la data de 30.11.2011 , așa cum rezultă din procesul verbal de afișare întocmit de C_____ SA-DRDP C________.
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) si art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001,Î.C.C.J. a stabilit prin decizia nr. 10/2013 că „modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Întrucât în cauză singura comunicare a procesului verbal de contravenție , ce reprezintă titlu executoriu,făcută contravenientului ,s-a realizat prin afișarea lui la domiciliul acestuia, este evident că au fost încălcate dispozițiile legale prev. de art. 27 din OG 2/2001, astfel că procesul verbal de afișare nu poate fi luat în considerare. În lipsa acestui proces verbal de afișare, nu se poate dovedi că procesul verbal de contravenție a fost comunicat acesteia,în termenul legal.
Întrucât procesul verbal de contravenție nu a fost comunicat în mod corect în termen de 1 lună de la data aplicării sancțiunii amenzii contravenționale,conform art. 14 din OG 2/2001,executarea sancțiuni acesteia este prescrisă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel C_____ SA și Dănuleasa G______, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului C_____ SA a susținut că, instanța de fond, a interpretat greșit probele administrate în cauză și a constatat în mod greșit prescrierea răspunderii contravenționale, ignorând faptul că procesul verbal a fost comunicat în mod corect în termenul de 30 de zile prevăzut de OG nr. 2/2001.
Din acte rezultă că procedura de comunicare a fost făcută cu aplicarea art. 27 din OG nr. 2/2001, din acest text de lege rezultând 2 modalități alternative de comunicare, fără să existe vreo ordine de preferință între ele, iar recurgerea la una dintre ele este suficientă pentru a considera procedura de comunicare îndeplinită. În ceea ce privește Decizia nr. 10/2013 a ICCJ, trebuie menționat că ea produce efecte de la data publicării în Monitorul Oficial și prin urmare nu se aplică în speță, procesul verbal contestat fiind dresat înainte de anul 2013.
În motivarea apelului, apelantul Dănuleasa G______ a susținut că instanța de fond în mod nelegal nu a constatat nulitatea procesului verbal în raport de Decizia ICCJ nr. 6/2015, care sancționează cu nulitatea absolută lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
În cauză, Dănuleasa G______ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat de C_____ SA și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică, în mod corect fiind constatată intervenită prescrierea răspunderii contravenționale.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului și sentința apelată în raport de criticile formulate de apelanta C_____ SA, apreciază ca nefondat apelul declarat în cauză.
Conform art. 27 din OG 2/2001 procesul verbal se comunică, în situația în care contravenientul nu este de față la momentul dresării lui sau refuză să-l semneze, fie prin poștă, fie prin afișarea lui la domiciliul acestuia.
Din înscrisurile depuse la dosar reiese că procesul-verbal a fost dresat în lipsa contravenientului și comunicat acestuia prin afișare la domiciliu, la data de 30.11.2011, așa cum rezultă din procesul verbal de afișare depus de petent la fila 7 din dosar.
În interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate, prin Decizia pronunțată de Î.C.C.J. nr. 10/2013 (RIL) s-a stabilit că modalitatea comunicării procesului-verbal de contravenție prin afișare la domiciliul contravenientului este subsidiară comunicării lui prin poștă cu aviz de primire.
Cum în cauză comunicarea procesului verbal de contravenție s-a făcut doar prin afișare la domiciliul contravenientului, instanța consideră că această comunicare, ce are doar caracter subsidiar față de comunicarea lui prin poștă cu aviz de primire, nu îndeplinește condițiile legale mai sus menționate pentru a se putea considera în mod legal comunicat în termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
Prin urmare, intimatul C.N.A.D.N.R. trebuia să facă dovada că a comunicat petentului prin poștă cu aviz de primire procesul verbal de contravenție și abia după aceea dacă petentul ar fi refuzat primirea s-ar fi trecut la procedura afișării acestuia la domiciliu.
Decizia numărul 1254/2011 a Curții Constituționale confirmă ipoteza susținută statuând că rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire, constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesul verbal de contravenție este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate.
Acest aspect rezultă și din Decizia nr.10/2013 a ÎCCJ privind recursul în interesul legii care a statuat că modalitatea de comunicare a procesului verbal și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliu, este subsidiară comunicării prin poștă cu aviz de primire.
Simpla expediere a procesului verbal fără ca acesta să ajungă efectiv la destinatar, nu este conformă cu dispoziția legala cuprinsă în art.27 din OG2/2001 care obligă organul constatator să facă dovada că a comunicat procesul verbal și că destinatarul a primit actul.
Pentru o comunicare valabilă se impune deci că organului constatator să-i parvină avizul de primire, care să facă dovada că destinatarul a luat efectiv cunoștință de procesul verbal de contravenție.
În speță intimatul nu a dovedit cele învederate mai sus, respectiv nu a dovedit că a comunicat procesul verbal cu aviz de primire și s-a mulțumit doar a depune la dosar un proces verbal de afișare care nu poartă decât o semnătura fără ștampilă.
Prin urmare, petentul Dănuleasa G______ a demonstrat faptul că a aflat de existența procesului verbal de contravenție și înștiințarea de plată la data de 27.11.2014, când a fost somat de un executor judecătoresc, fiind depășit termenul de 30 de zile prevăzut de OG nr. 2/2001. În mod corect instanța de fond a constatat intervenită prescrierea sancțiunii contravenționale aplicată prin procesul verbal contestat.
În raport de cele reținute, tribunalul în baza art. 480 al.1 C.p.civ. va respinge apelul C_____ împotriva sentinței civile nr. 749/5.03.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași.
În ceea ce privește apelul declarat de petentul Dănuleasa G______, tribunalul constată că acesta a fost declarat peste termenul de 30 de zile prevăzut de Codul de procedură civilă.
Din actele dosarului rezultă că hotărârea pronunțată de instanța de fond i-a fost comunicată la data de 13.03.2015, iar apelul a fost declarat și înregistrat la Tribunalul Călărași la data de 05.05.2015, cu mult peste termenul de 30 de zile, prevăzut pentru declararea apelului.
Pentru aceste considerente, Tribunalul va respinge ca tardiv formulat apelul declarat de D________ G______ împotriva aceleiași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 480 al.1 C.p.civ.
Respinge apelul C_____ împotriva sentinței civile nr. 749/5.03.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași.
Respinge ca tardiv formulat apelul declarat de D________ G______ împotriva aceleiași sentințe.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Iunie 2015
Președinte, N_______ D______ |
|
Judecător, A_____ H____ |
|
Grefier, C_______ M______ P______ |
|
Red.DN/30.06.2015
Tehnored.CP
Ex.4/30.06.2015
JF E_____ D___ E____