Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ARGEŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
3805/2015 din 03 decembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 3805/2015

Ședința publică de la 03 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C_______ D_________

Judecător A______ M_____ P______

Grefier M______ L___

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de petentul P________ R_____ împotriva sentinței civile nr. 600/29.06.2015, pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES - POLITIA RUTIERA TOPOLOVENI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. G________ A_____ pentru apelantul petent P________ R_____, lipsă fiind intimatul I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES - POLITIA RUTIERA TOPOLOVENI.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Av. G________ A_____ depune la dosar delegație pentru apelantul petent P________ R_____ și învederează instanței că nu mai are cereri de formulat .

Tribunalul constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului .

Apărătorul apelantului petent P________ R_____ solicită admiterea apelului, învederând în planșele depuse la dosar nu se pune în evidență numărul de înmatriculare al autoturismului, singura planșă în care acesta este vizibil fiind cea în care este menționată viteza de 60 km/h. Totodată, învederează că în ce privește viteza de 103 km/h, așa cum se reține în procesul verbal de contravenție, nu se identifică clar numărul de înmatriculare al autovehiculului, astfel încât să poată fi aplicată contravenientului amenda. Arată că un al doilea argument pentru care solicită admiterea apelului, așa cum a învederat și în fața instanței de fond, privește solicitarea de aplicare a prevederilor art. 3.1.1 din Norma de metrologie legală 021-05, în sensul că aparatele radar înregistrează erori de + 3% din valoarea convențional adevărată, astfel că făcându-se această aplicare există dubiu că petentul ar fi circulat cu mai mult de 100 km /h și, ca atare, nu se poate aplica măsura complementară a reținerii permisului de conducere. Pentru cele două argumente expuse solicită admiterea apelului și anularea procesului verbal de contravenție, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra apelului civil de față, deliberând:

Constată că, la data de 27.05.2014, petentul P________ R_____ a formulat în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Argeș – Poliția orașului Topoloveni, plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/02.09.2014, solicitând să se constate nelegalitatea și netemeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției și exonerarea de executarea sancțiunilor contravenționale aplicate, atât a celei principale cât și a celei complementare.

În motivarea plângerii, petentul invocă nelegalitatea actului de constatare a faptei, arătând că nu a depășit viteza de 100 km./h, astfel încât situația de fapt expusă în conținutul actului constatator nu corespunde realității, iar sarcina probei în acest sens revine agentului constatator.

Sub un alt aspect învederează că și dacă ar fi rulat cu viteza de 103 km la oră așa cum s-a reținut în conținutul actului constatator este necesar a se face aplicarea prevederilor art 3.1.1 din Norma de metrologie legală 021-05 care stabilește că aparatele radar înregistreză erori de + 3% din valoarea conventional adevărată pentru viteze mai mari de 100 km / oră, astfel încât dubiul existent cu privire la faptul că ar fi depășit viteza de 100 km / oră ,profită acestuia ,cu consecința înlăturării răspunderii sale contravenționale. și a sancțiunilor dispuse.

La data de 11.12.2014, organul constatator a depus la dosarul cauzei întâmpinare solicitând respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale formulate, atașând materialul probator care a stat la baza întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției (filele 18-25). În acest sens, intimatul precizează că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, iar sancțiunea contravențională a fost judicios individualizată în raport de gradul de pericol social al faptei săvârșite, apreciind că apărările petentului sunt nefondate. Astfel, se invocă împrejurarea că petentul a circulat în localitate cu viteza de 103 km/h, în localitate ,faptă ce se circumscrie conținutului constitutiv al contravenției reținute în sarcina sa și care justifică aplicarea sancțiunilor, atât cea principală cât și cea complementară.

Cauza a fost înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Pitești, iar prin sentința civilă nr.2102/05.03.2015 s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei Topoloveni.

În vederea soluționării cauzei s-au administrat proba cu înscrisuri, respectiv: imaginile foto preluate după înregistrarea cu aparatul radar și copia C.D. filele 19-25.

Prin sentința civilă . 600/29.06.2015, pronunțată de Judecătoria Topoloveni a fost respinsă plângerea.

În considerentele sentinței se rețin următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/02.09.2014, s-a dispus sancționarea petentului cu amendă în cuantum de 810 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art.121 alin.1 din H.G. nr. 1391/2006, aplicându-se sancțiunea complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării conform disp. art.102 alin.3 lit.e) din O.U.G.nr.195/2002.

În fapt, s-a reținut că, la data de 02.09.2014, ora 15,39, petentul a condus pe drumurile publice - DJ702 Topoloveni, autovehiculul marca Seat cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, în localitate, cu viteza de 103 km/h, înregistrat de aparatul radar marca Autovision ROM 129 montat pe autoturismul MAI - xxxxx, aflat în mișcare din sens opus.

Din cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției ce face obiectul prezentei plângeri contravenționale rezultă că acesta cuprinde datele și împrejurările prev. de disp. art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele de identificare ale petentului, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită contravenția (menționându-se împrejurările în care a fost comisă și mijlocul tehnic omologat cu care s-a înregistrat nerespectarea regimului legal de viteză - radar Autovizion ROM 129); indicarea actului normativ prin care s-a stabilit și s-a sancționat contravenția.

Prin urmare, s-a reținut că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, descrierea faptei răspunzând exigențelor normei legale, iar în ceea ce privește motivele de netemeinicie invocate, instanța urmează a le analiza în contextul materialului probator administrat în cauză.

Potrivit disp. art.121 alin.1 din HG 1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligați sa respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, iar nerespectarea acestei obligații de către participanții la trafic, intră în sfera ilicitului contravențional, atrăgând astfel răspunderea contravențională conform dispozițiilor legale ce reglementează circulația pe drumurile publice.

Conform art. 49 din OUG 195/2002, limita de viteză în localitate este de 50 Km/h, iar art. 102 alin.3 lit.e) din același act normativ prevede că depășirea cu mai mult de 50 Km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, constituie contravenție.

În speță din succesiunea imaginilor foto atașate la dosar rezultă că, la data de 02.09.2014 autoturismul marca Seat cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a fost depistat circulând cu viteza de 103 km./h, depășind cu peste 50 Km/h limita maximă admisă pe sectorul de drum respectiv, probe ce evidențiază indubitabil săvârșirea faptei contravenționale, în contextul situației de fapt expusă de agentul constatator.

Sub un alt aspect, s-a reținut îndeplinită condiția prevăzută de textul incriminator privind constatarea contravenției cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic contrar celor invocate în apărare de petent.

Potrivit disp. art.34 din O.G.nr.2/2001 republicată, procesul-verbal de contravenție face dovada deplină asupra situației de fapt și de drept până la proba contrară. În procedura contravențională, sarcina probei revine petentului care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție, in situația in care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța in privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă. Din acest punct de vedere, instanța a reținut că procesul verbal de constatare a contravenției fiind întocmit de un agent al statului aflat in exercițiul funcțiunii trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. In acest sens este de remarcat că in jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se reține in mod constant că prezumțiile nu sunt in principiu contrare convenției. Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate in procesul verbal nu are caracter absolut. Concluzionând, in speță, nu s-a dovedit vreo vătămare care să nu fi putut fi acoperită in procedura in fața instanței de judecată prin administrarea de probe prin care să se combată constatările din procesul verbal și din celelalte acte depuse la dosarul cauzei, drept pentru care se apreciază că, in măsura in care procesul verbal de constatare a contravenției este susținut de dovezile in baza cărora s-a întocmit, se susține temeinicia și legalitatea sa, fără a se încălca prezumția de nevinovăție instituită de art. 6 din CEDO.

Prin urmare, instanța a reținut că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt distinctă de cea reținută în cuprinsul procesului-verbal de contravenție de organul constatator și nu a solicitat administrarea altor probe apte să dovedească netemeinicia sancțiunilor contravenționale aplicate.

Referitor la aspectul invocat în apărare privind eroarea tolerată a aparatului radar , instanța a reținut că verificarea cerințelor cuprinse în Norma de Metrologie Legală 021-05 printre care se numără și erorile tolerate conform paragrafului 3.1.1. se realizează numai cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele.

În cadrul acestor evaluări se determină erorile de măsurare ale cinemometrelor și se verifică încadrarea lor în limitele erorilor tolerate impuse. Aceste cerințe nu se aplică la funcționarea propriu-zisă a cinemometrelor astfel încât operatorul radar nu se face decât să constate valoarea măsurată și afișată de cinemometru.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul P________ R_____, fără a motiva calea de atac.

În apel, intimatul IPJ Argeș a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, pe motiv că situația de fapt beneficiază de o prezumție de adevăr, potrivit art.34 alin.1 din OG 2/2001, sens în care a statuat și Curtea Constituțională prin deciziile nr.490, 727, 787 din 2008.

Tribunalul reține că potrivit art.34 alin.2 teza penultimă din OG 2/2001, motivele de apel pot fi susținute și oral în fața instanței.

Apelul nu a fost motivat oral, însă tribunalul va examina calea de atac, în limita apărărilor și probelor formulate/administrate în primă instanță.

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/02.09.2014, s-a dispus sancționarea apelantului petent cu amendă în cuantum de 810 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art.121 alin.1 din H.G. nr. 1391/2006, aplicându-se sancțiunea complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării conform disp. art.102 alin.3 lit.e) din O.U.G.nr.195/2002, reținându-se că, la data de 02.09.2014, ora 15,39, a condus pe drumurile publice - DJ702 Topoloveni, autovehiculul marca Seat cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, în localitate, cu viteza de 103 km/h, înregistrat de aparatul radar marca Autovision ROM 129 montat pe autoturismul MAI - xxxxx, aflat în mișcare din sens opus.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că și faptele contravenționale privind regimul de circulație rutieră, intră în sfera acuzațiilor în materie penală, la care se referă primul paragraf al art.6 din Convenție, întrucât norma juridică sancționatoare are caracter general, iar sancțiunile urmăresc un scop represiv și preventiv.

În consecință, apelantului contravenient îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală, între care se regăsește prezumția de nevinovăție.

Prin art.34 alin.1 din OG 2/2001, legiuitorul a conferit situației de fapt descrise în procesul verbal de contravenție o prezumție relativă de adevăr, care poate fi înlăturată prin proba contrară.

Prevederile art.34 alin.1 din OG 2/2001 și art.6 din CEDO nu sunt contradictorii, în sensul că prezumția de nevinovăție subzistă în toate cazurile , diferența constând în cui îi revine sarcina probei.

În privința contravențiilor la circulația rutieră, în care contravenientul este pus într-o imposibilitate absolută să probeze contrariul celor reținute în procesul verbal (exemplu viteza nu era cea reținută în procesul verbal), sarcina probei revine organului constatator.

În cauză intimatul organ constatator a probat săvârșirea contravenției cu planșele foto depuse la dosar (f.21-23) și cu CD-ul atașat (f.24).

Totodată apelantul nu a solicitat probe și nu a formulat apărări în contra probelor administrate.

Pentru considerentele expuse, urmează ca în baza art.480 Cod de procedură civilă, apelul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de petentul P________ R_____ domiciliat în _______________________________________, județul Argeș, CNP- xxxxxxxxxxxxx împotriva sentinței civile nr. 600/29.06.2015, pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES - POLITIA RUTIERA TOPOLOVENI cu sediul în mun. Pitești, _____________________, județul Argeș

Definitivă

Pronunțată în ședința publică de la 03 Decembrie 2015

Președinte,

C_______ D_________

Judecător,

A______ M_____ P______

Grefier,

M______ L___

red.C.D.

dact.C.E.C./4 exp./08.12.2015.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025