JUDECĂTORIA A___ I____
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Ședința publică din data de 15.01.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C______ O___
GREFIER: H____ A________
Pe rol se află judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe petenta ______________ și pe intimatul M_________ A___ I____ - SERVICIUL POLITIA LOCALA A___ I____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție AE NR. xxxxx.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Prin încheierea de ședință din data de 13.01.2016, instanța, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 10.03.2015, petenta ________________. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxx încheiat în data de 26.01.2015 și exonerarea de la plata amenzii de 500 lei.
În motivare, petenta a arătat că în data de 26.01.2015 autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX se afla în posesia angajatului său, respectiv numitul S______ D___. A precizat că acesta a transportat o persoană până în stația de taxi de la Spitalul Municipal A___ I____, unde a parcat lângă celelalte taxiuri, din cauză că în stație erau parcate două mașini care nu aparțineau vreunei firme de taxi, însă nu a perturbat circulația. Petenta a mai menționat că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele constitutive ale contravenției deoarece potrivit art. 20 alin. 4 din Legea nr. 38/2003, taxiurile pot opri și pe drumurile publice cu restricții privind oprirea, cu condiția să nu fie perturbată circulația prin această manevră, pentru îmbarcarea sau debarcarea unui client. Referitor la legalitatea actului constatator, petenta a invocat lipsa martorului asistent la momentul întocmirii procesului verbal.
Plângerea a fost motivată în drept pe prevederile O.G. nr. 2/2001 și ale Legii nr. 38/2003.
Pentru susținerea plângerii, petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și testimonială.
La dosarul cauzei a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei (f. 10).
Deși legal citat, intimatul nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri (f. 4-9, 15-16) și proba testimonială (f. 26, 32, 54-55).
Analizând actele și lucrările dosarului, reține:
Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxx încheiat în data de 26.01.2015 de către agentul constatator din cadrul intimatului M_________ A___ I____ – Serviciul Poliția Locală, petenta ________________. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 2 cap. h) pct. 15 din HCL nr. 299/2006 (f. 5).
Potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea unei plângeri contravenționale trebuie să verifice dacă aceasta a fost formulată în termenul prescris de lege, iar apoi, prin prisma probatoriului administrat, va proceda la analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal, putând să hotărască și cu privire la individualizarea sancțiunii.
În urma verificărilor cerute de dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că plângerea contravențională a fost înregistrată în data de 10.03.2015. Având în vedere că procesul verbal a fost întocmit în lipsa petentei, revenea intimatului sarcina de a proba data comunicării către petentă a actului sancționator. Constatând că intimatul nu a reușit să facă o astfel de dovadă, instanța apreciază că dubiul îi profită contravenientei astfel încât se prezumă că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001.
Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 17 și art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Astfel, procesul verbal ________ nr. xxxxx încheiat în data de 26.01.2015 cuprinde toate mențiunile stipulate în mod expres sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv conține numele și prenumele agentului constatator și ale contravenientului, descrierea faptei reținute în sarcina acestuia din urmă, data faptei și semnătura agentului constatator.
Critica petentei referitoare la lipsa unui martor asistent de la încheierea procesului verbal contestat este neîntemeiată și va fi înlăturată. Dispozițiile art. 19 din O.G. nr. 2/2001 statuează că procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În situația în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului. În lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
Analizând procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost încheiat în lipsa reprezentantului petentei și a unui martor asistent. Cu toate acestea, agentul constatator a indicat că procesul verbal a fost întocmit la sediul Poliției Locale, conform art. 19 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001. Prevederile art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 impun semnarea procesului verbal de contravenție de către un martor asistent doar pentru a confirma aspectele prevăzute de acest text de lege, respectiv că procesul verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului sau că acesta a refuzat să semneze actul. Raportat la faptul că petenta nu a contestat că procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat în lipsa unui reprezentant al său, instanța apreciază că nu i s-a produs acesteia nicio vătămare de natură a conduce la nulitatea procesului verbal de contravenție, singurul aspect în măsură să fie confirmat de martor în situația prevăzută de art. 19 alin. 1 nefiind tăgăduit de către petentă.
Petenta nu a invocat producerea unei vătămări prin încălcarea altor dispoziții legale, astfel încât, neputându-se reține existența vreunei cauze de nulitate expresă sau virtuală a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța sa probantă nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate instituită de lege în favoarea sa.
Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat:
Ca situație de fapt, în procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut că în data de 02.12.2014, ora 12:59, autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând ________________., a fost identificat parcat pe banda de circulație a drumurilor județene semnalizate corespunzător. S-a menționat că autoturismul a fost fotografiat.
Încadrarea juridică a situației de fapt reținute este prevăzută de art. 2 cap. h) pct. 15 din HCL nr. 299/2006, text potrivit căruia constituie contravenție și se sancționează cu amenda de la 500 la 1000 lei pentru persoane juridice, oprirea și/sau staționarea pe benzile de circulație a drumurilor naționale și județene semnalizate corespunzător.
Procesul verbal a fost încheiat în lipsa petentei.
În ceea ce privește forța probantă a proceselor-verbale de contravenție, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, aceasta este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Prin urmare, atâta timp cât prezumția de responsabilitate care operează în sarcina contravenientului nu se transformă într-o prezumție irefragrabilă, în sensul că persoana sancționată are posibilitatea de a solicita în cadrul procesului administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege și de a invoca orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt descrisă în actul constatator nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal nu încalcă prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În fapt, din fotografiile depuse la dosar de intimată se observă că autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX era oprit pe prima bandă de circulație a sensului său de mers, în paralel cu mașinile de taxi parcate în stație (f. 54-55). Afirmațiile petentei în sensul că șoferul a oprit mașina în acel loc pentru a debarca un client sunt susținute de declarațiile martorilor audiați în cauză. Astfel, martorul S______ D___, șoferul autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, a precizat că a transportat o clientă până la spital, în spatele stației de taxi și a oprit la dublaj deoarece stația era ocupată de alte mașini (f. 26). Martorul M______ V_____ a confirmat aceste aspecte, relatând că a văzut momentul în care colegul său a oprit mașina pe prima bandă de circulație, pentru a lăsa un client, deoarece în stație nu mai era niciun loc. Acesta a mai menționat și faptul că el este cel care a sunat la poliție tocmai pentru a solicita unui echipaj să elibereze stația de taxi, fiind ocupată și de alte mașini în afară de cele aparținând firmelor de taximetrie (f. 32).
În drept, art. 20 alin. 4 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, pentru îmbarcarea sau debarcarea unui client, taxiurile pot opri și pe drumurile publice cu restricții privind oprirea, cu excepția locurilor periculoase, cu condiția să nu fie perturbată circulția prin aceasta manevră.
Norma juridică menționată reglementează o situație în care este permisă chiar de lege oprirea taxiurilor pe drumurile publice, înlăturând astfel antijuridicitatea faptei, cauză condiționată însă de anumite cerințe. În ipoteza supusă soluționării în prezentul litigiu, instanța reține că sunt îndeplinite condițiile pentru ca acest text de lege să fie operant și să o absolve pe petentă de răspunderea contravențională. Astfel, este cert că prin oprirea autoturismului petentei la dublaj, pe prima bandă de circulație a sensului său de mers, nu s-a perturbat în niciun fel circulația în acea zonă, fapt ce reiese atât din fotografiile depuse la dosarul cauzei de către intimat, cât și din declarațiile martorilor. De altfel, se observă că mașina intimatului este oprită în mod similar, în fața taxiului aparținând petentei, aspect care susține și mai mult această teză. Totodată, fiind vorba despre o porțiune de drum drept, cu două benzi de mers pe sensul de ciruclație, locul în care a oprit șoferul nu este periculos.
Având în vedere toate aceste aspecte, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petentă, cu consecința anulării procesului verbal ________ nr. xxxxx încheiat în data de 26.01.2015 și exonerării petentei de la plata amenzii aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta ________________., având CUI xxxxxxx, înregistrată sub nr. J01/226/23.04.1997, cu sediul în A___ I____, ___________________, ______________, _________________, în contradictoriu cu intimatul M_________ A___ I____ - SERVICIUL POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în A___ I____, ___________________. 2, jud. A___, împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxx încheiat la data de 26.01.2015.
Anulează procesul verbal ________ nr. xxxxx încheiat la data de 26.01.2015 și exonerează petenta de la plata amenzii în cuantum de 500 lei.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria A___ I____.
Pronunțată în ședință publică, azi, data de 15.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C______ O___ H____ A________
Red. C.O.
Tehnored. H.A./4 ex./27.01.2016