Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - apel – pl.contrav.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA nr. 1309
Ședința publică din 23 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: H_______ L______
JUDECĂTOR: P_______ I____
GREFIER: C_______ A_____
Pe rol, judecarea apelului declarat de intimata P_______ ORAȘULUI GURA HUMORULUI -POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în Gura Humorului, _________________________. 14, județul Suceava, împotriva sentinței civile nr.7 din 05.01.2015, pronunțată de Judecătoria Gura Humorului, în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu petenta intimată S.C. A___ L_______ SRL, cu sediul în Bistrița, _______________________. 8, ____________________ Năsăud,
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, instanța constată apelul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
Declarând dezbaterile închise,
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.7 din 05.01.2015, pronunțată de Judecătoria Gura Humorului, în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de petenta S.C. A___ L_______ SRL, cu sediul în Bistrița, _______________________. 8, ____________________ Năsăud, în contradictoriu cu intimata P_______ ORAȘULUI GURA HUMORULUI -POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în Gura Humorului, _________________________. 14, județul Suceava, și în consecință s-a înlocuit sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertisment, menținând celelalte dispoziții ale procesului-verbal atacat.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Fapta reținută în sarcina petentei există și a fost săvârșită cu vinovăție, fiind dovedită cu înscrisurile depuse de intimată.
Instanța a respins apărările petentei pentru următoarele considerente :
- contrar susținerilor petentei, fapta reținută în sarcina petentei este prev. de art.2 pct.31 din Legea nr.61/1991 republicată : „Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: 31) refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu”;
- agentul constatator C________ C_________ are atribuții de serviciu pentru sancționarea contravențiilor prev. de Legea nr.61/1991 republicată, atribuții prevăzute în fișa postului la pct.10;
- nu era necesară prezența reprezentantului legal al petentei sau a unui prepus al acesteia la sediul Poliției Locale Gura Humorului la data săvârșirii faptei; petenta avea posibilitatea de a transmite datele solicitate prin poștă, curier, fax, telefon;
- deși petenta a încercat să transmită datele solicitate prin curier – la 18.03.2014 transmițând că autoturismul la ora 21,51 era condus de P_______ Lontin, iar la 25.03.2015 transmițând că autoturismul la ora 21,54 era condus de P_______ A________, indicându-le domiciliile - , în mod legal și temeinic nu au fost primite de destinatar - agentul constatator C________ C_________, întrucât acesta din urmă nu are obligația de plată a serviciului de curierat, obligația aceasta revenindu-i petentei;
- refuzul categoric al petentei de a transmite datele solicitate rezultă cu claritate din adresa fără număr și nedatată înaintată de petentă către P_______ Gura Humorului, înregistrată la Primărie cu nr.5427/22.04.2014.
Instanța a constatat că procesul-verbal atacat este legal, fiind încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de lege, însă având în vedere că petenta a încercat să transmită datele solicitate de agentul constatator, deși într-un mod atipic, instanța a apreciat că sancțiunea amenzii este prea aspră, astfel că a admis în parte procesul-verbal atacat și în baza art.38 raportat la art.5 din OG nr.2/2001 și a înlocuit sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertisment, menținând celelalte dispoziții ale procesului-verbal atacat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata P_______ ORAȘULUI GURA HUMORULUI -POLIȚIA LOCALĂ, prin care solicită desființarea sentinței și în rejudecare, respingerea plângerii contravențioanale, întrucât sancțiunea avertismentului aplicată de instanță este prea ușoară în raport cu faptele comise și de conduita petentei privind refuzul de a comunica datele de identificare a persoanelor care au condus pe raza orașului Gura Humorului autovehicule găsite staționate de către agenții constatatori în loc interzis iar în urma legitimării acestora de către polițiștii locali, șoferii celor 2 autovehicule au refuzat a se legitima.
Față de această situație, a solicitat petentei prin 2 adrese să comunice datele de identificare ale persoanelor ce conduceau cele 2 autoturisme însă nu s-a conformat potrivit procedurilor legale.
Pe cale de consecință, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Prin întâmpinarea formulată, petenta intimată S.C. A___ L_______ SRL, a solicitat respingerea apelului, desființarea procesului-verbal ________ nr.0702 încheiat la 01.05.2014 de P_______ Gura Humorului – Poliția Locală și restituirea cheltuielilor de judecată.
În susținere arată că procesul verbal de contravenție contestat conține vicii de formă și fond în sensul că la ora indicată în actul contestat, nu se aflau în acea rază a orașului prepușii societății și nici la sediul poliției.
De asemenea nu se confirmă refuzul societății de a comunica datele solicitate nu se susține, acestea fiind transmise și refuzate de către intimată și returnate petentei prin furnizorul de servicii poștale.
Consideră că intimata și-a arogat o prorogare de competență și încercând să dea o tentă de legalitate demersurilor efectuate de agentul constatator, fapt ce excede competențelor stabilite acestei instituții.
Asupra apelului declarat, tribunalul reține următoarele:
Apelantul a contestat sentința instanței de fond din prisma înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment motivând în esență că această sancțiune este prea ușoară în raport de faptele comise.
Tribunalul are în vedere că, în cadrul procedurii plângerii contravenționale, instanța este abilitată a verifica din oficiu atât legalitatea cât și temeinicia procesului verbal de contravenție, dispoziții care se aplică și în apel în raport de art.482 Cod procedură civilă.
În acest context, se observă că prin procesul verbal de contravenție s-a reținut că fapta petentului se încadrează în dispozițiile art.2 pct.31 din legea nr.61/1991 conform cărora constituie contravenție refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Fapta reținută în procesul verbal de contravenție nu se referă la refuzul petentei de a comunica datele sale de identitate, ci la refuzul de a comunica datele de identificare ale persoanei care a condus autoturismul în data de 26.02.2014, faptă ce se încadrează juridic în dispozițiile art.102 alin.1 pct.14 din OUG nr.195/2002. Acest articol prevede că necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliției rutiere, a identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul spre a fi condus constituie contravenție.
Greșita încadrare juridică a faptei se răsfrânge și asupra legalității sancțiunii aplicate, atrăgând nulitatea procesului verbal de contravenție conform art.16 alin.1 din OG nr.2/2001, existând vătămarea procesuală în condițiile în care sancțiunile sunt diferite în cele două texte legale.
Față de acest aspect, ținând seama de art.482 Cod procedură civilă raportat la art.34 din OG nr.2/2001, precum și de principiul non reformatio in pejus, părții neputându-i-se agrava situația în propria cale de atac, în temeiul art.480 Cod procedură civilă se va respinge apelul ca nefondat.
În ce privește cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că intimata nu a probat existența acestora astfel că, în temeiul art.451-453 Cod procedură civilă se va respinge ca neîntemeiată această cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de intimata P_______ ORAȘULUI GURA HUMORULUI -POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în Gura Humorului, _________________________. 14, județul Suceava, împotriva sentinței civile nr.7 din 05.01.2015, pronunțată de Judecătoria Gura Humorului, în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu petenta intimată S.C. A___ L_______ SRL, cu sediul în Bistrița, _______________________. 8, ____________________ Năsăud,
Respinge cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 23.09. 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
H_______ L______ P_______ I____ C_______ A_____
Red. H.L.
Tehnored. C.A.
Ex. 4 /08.10 .2015