Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul IAŞI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1361/2015 din 14 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 14 Octombrie 2015

Președinte - M______ Hărățu

Judecător S_____ T______

Grefier L_______ A_____


DECIZIE Nr. 1361 CA/2015


Pe rol judecarea apelului privind pe apelant C_______ F_____ M____ și pe intimat I.P.J. IAȘI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra cererii de apel au avut loc în ședința publică din data de 16.09.2015,susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la a cea dată, când din lipsă de timp pentru deliberare a fost amânată pronunțarea asupra cauzei la data de 30.09.2015, când din același motiv s-a amânat pronunțarea la data de 14.10.2015, când

T R I B U N A L U L



Deliberând asupra apelului formulat de către petentul C_______ F_____ M____ împotriva sentinței nr. xxxxx/2014, pronunțată de Judecătoria Iași;

Prima instanță a reținut că din imaginile stocate pe CD, se observă cu claritate cum autoturismul petentului trece pe lângă un pieton aflat pe sensul său de mers, pe banda a treia, la o distanță destul de mică de acesta (la momentul 17:04:20). Mai mult, se observă și faptul că petentul s-a oprit la mijlocul benzii a treia și a așteptat tocmai trecerea petentului pentru a-și continua deplasarea.

Claritatea imaginilor face inutilă administrarea oricăror alte probe, atât sub aspectul reținerii faptei în sine, cât și sub aspectul eventualelor împrejurări relevante pentru individualizarea sancțiunii.

Ținând cont de această situație de fapt, instanța a constatat următoarele:

Verificând, potrivit art.34 al. 1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale imperative incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută enumerate de art.17 din O.G. 2/2001 și care ar putea fi invocate din oficiu.

Petentul a invocat nefolosirea anexei 1D la HG 1391/2006, considerând că acesta este un motiv de nulitate absolută a procesului verbal. Deși este adevărat că actul normativ în discuție prevede această obligativitate pentru agenții constatatori, instanța a constatat că această neregularitate nu poate să constituie decât un motiv de nulitate relativă, ținând cont de caracterul limitativ al enumerării din art.17 din O.G.2/2001, confirmat prin decizia 22/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Aceeași decizie a confirmat și regimul care se aplică nulităților relative și virtuale, prevăzut de art.105 alin.2 C.pr.civ., petentul fiind ținut de dovedirea unei vătămări ce nu putea fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal întocmit cu încălcarea regulii invocate.

Or, petentul nu a dovedit că neutilizarea de către agentul de poliție a modelului 1D i-a cauzat o astfel de vătămare. Mai mult, instanța a observat că deși nu s-a folosit acea anexă, agentul intimatului a consemnat în actul constatator ce mijloc tehnic a fost utilizat, garantând astfel respectarea drepturilor contravenientului. Cum diferența principală între modelul clasic și cel prevăzut pentru situația utilizării unui aparat tehnic rezidă tocmai în descrierea acestuia, s-a reținut că eroarea formală a agentului a fost acoperită.

În motivarea apelului s-a arătat că fapta contravențională reținută în sarcina sa nu este conformă cu realitatea, având în vedere că a respectat regulile de circulație în ceea ce privește acordarea de prioritate de trecere a pietonilor aflați în traversare.

Arată petentul că la momentul respectiv se deplasa cu autovehiculul pe care îl conducea, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe ________________________ un service autorizat, având in vedere ca avea defecțiuni la pompa de ambreiaj.

În dreptul trecerii de pietoni aflată în fața blocului Parma, trecere prevăzută cu refugiu de pietoni, pe care nu se afla niciun pieton angajat in traversare, deoarece frânarea autovehiculului pe care îl conducea se efectua in condiții mai grele, a atenționat pietonul ce se afla pe refugiul de pietoni, acesta făcându-i semn să treacă, neimpietând cu nimic traversarea acestuia. În aceste condiții, nu îi incumbă nici o obligație legală pe care sa nu o fi respectat deoarece pietonul încă nu se afla pe sensul său de mers, fiind oprit in dreptul refugiului de pietoni.

Din punctul de vedere al legalității si temeiniciei procesului-verbal, arată petentul ca actul întocmit de agentul constatator nu respectă condiția de forma prevăzuta de lege si solicită să se constate ca este nul.

Astfel, potrivit art.181 alin.(l) din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, „În situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr 1D…”. În acest caz presupusa fapta a fost constatată,așa cum rezulta din procesul-verbal, cu ajutorul unui aparat radar. Nu reiese din cele consemnate de către agentul constatator ce fel de aparat este acesta (tip, marca), iar procesul-verbal este întocmit conform anexei 1A din Regulamentul mai-sus menționat, fapt ce duce la nulitatea actului ce face obiectul cauzei.

Intimatul I.P.J. Iași nu a formulat întâmpinare.

Nu au fost administrate probe noi în calea de atac.

Apelul este nefondat.

Astfel, Tribunalul reține că petentul a semnat procesul-verbal explicând că, din cauza unei presupuse defecțiuni a pompei de ambreiaj, nu putea frâna, obținând acordul pietonului să treacă.

Această explicație nu face decât să confirme situația de fapt reținută în actul sancționator, conform căreia petentul nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angrenat în traversare pe trecerea de pietoni semnalizată, pe ______________________. Iași.

De altfel, circumstanțele de fapt sunt confirmate pe deplin și de înregistrarea video depusă la dosar de către organul constatator.

Referitor la utilizarea mijlocului tehnic (aparatura de înregistrare video) pentru constatarea contravenției, Tribunalul consideră că nu are relevanță esențială formularul folosit de către agentul de poliție pentru întocmirea procesului-verbal, în condițiile în care înregistrarea video a fost comunicată la dosar și poate fi combătută de către petent în orice mod.

În consecință, în baza disp. art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Tribunalul va respinge apelul de față.



PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE



Respinge apelul formulat de către petentul C_______ F_____ M____ împotriva sentinței nr. xxxxx/2014, pronunțate de către Judecătoria Iași.

Definitivă.

Pronunțată în condițiile prevăzute de disp.art. 396 alin. 2 c.proc.civ., la data de 14.10.2015.

Președinte,

M______ Hărățu

Judecător,

S_____ T______

Grefier,

L_______ A_____




Red. Șt.T.

Tehn. M.M.D.

4 ex./22.12.2015

Judecător fond Z______ L___ F_____ M_____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025