Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ARAD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
403/2016 din 26 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A___ Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX


Sentința civilă nr. 403

Ședința publică din data 26 ianuarie 2016

Președinte: R_____ F______ B_____

Grefier: R_____ F______


Pe rol fiind pronunțarea în plângerea contravențională formulată de petenta __________________. în contradictoriu cu intimații I____________ de S___ pentru Control în Transportul Rutier – ISCTR – și Agenția Națională pentru Administrare Fiscală, Direcția Regională a Finanțelor Publice B_____, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita, împotriva procesului-verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxxxxx din 30.10.2015.

Plângerea este timbrată cu 20 lei taxa de timbru, conform art. 19 din OUG nr. 80/2013.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18 ianuarie 2016, în lipsa părților, fiind consemnate în încheierea din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 26 ianuarie 2016.

INSTANȚA,


Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la această instanță în data de 17.11.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petenta __________________. în contradictoriu cu intimații I____________ de S___ pentru Control în Transportul Rutier – ISCTR – și Agenția Națională pentru Administrare Fiscală, Direcția Regională a Finanțelor Publice B_____, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita, a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxxxxx din 30.10.2015, restituirea sumei de 600 lei reprezentând jumătate din minimul amenzii, precum și restituirea sumei de 1.400 lei achitată prin Ordinul de plată nr. 467/05.11.2015 în contul bugetului de stat sau, în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, fără cheltuieli de judecată.

În esență, în motivarea plângerii, petenta a arătat că a respectat și îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 8 alin. 2 lit. z) din O.G. nr. 37/2007.

Astfel, conducătorul auto T____ Viktor este angajatul societății doar din data de 13.10.2015, fapt ce rezultă din contractul individual de munca nr. 97/12.10.2015 și înregistrat în REVISAL sub nr. xxxxxxxx-21-1-xxxxxx-xxxxxxxxx, încheiat între societatea petentei și angajatul T____ Viktor.

D____ urmare, angajatul T____ Viktor nu putea să prezintă organelor de control diagramele tahografice pretinse pentru perioada 02.10.xxxxxxxxxxxxxxx15, atâta timp cât conducătorul auto nu era angajat al societății în intervalul de timp controlat, el începând să lucreze doar din data de 13.10.2015.

Starea de fapt însă nu a putut fi explicată agenților constatatori deoarece conducătorul auto este de naționalitate maghiara și nu cunoaște bine limba română.

Potrivit susținerilor petentei, procesul-verbal de contravenție este netemeinic și nelegal întrucât fapta contravențională nu există în materialitatea ei.

Cu privire la capătul formulat în subsidiar, petenta a arătat că sancțiunea, potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar potrivit art. 21 alin. (3) din același act normativ, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de lege și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal de contravenție.

În legătură cu modul de aplicare al sancțiunii contravenționale, art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 prevede ca „în cazul în care fapta este de o gravitate redusă" se aplică sancțiunea avertismentului, sancțiune ce poate fi aplicată „și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune", așa cum arată art. 7 alin. (3) din același act normativ.

Petenta a solicitat a se avea în vedere dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, care prevăd în mod expres posibilitatea aplicării sancțiunii avertismentului și în situația în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede expres aceasta sancțiune, pentru a permite în acest mod sancționarea faptelor de o gravitate redusă cu luarea în considerare și a altor criterii de individualizare enumerate la art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, respectiv gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care fapta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului.

Petenta a mai arătat că amenda de 4.000 lei aplicată este mult prea severă, fiind disproporționat de mare față de orice pericol social pe care l-ar fi putut crea.

În drept, a invocat prevederile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 37/2007.

Prin întâmpinarea depusă în data de 10.12.2015 (filele 31-36), intimatul I____________ de S___ pentru Control în Transportul Rutier – ISCTR a solicitat respingerea plângerii, arătând că în data de 30.10.2015, orele 20:21, pe raza localității A___, pe DN 7 km 553, jud. A___, a fost depistat în trafic autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX/XXXXXXXXX, deținut și utilizat petentă, în baza copiei conforme nr. xxxxxxx a licenței de transport și condus de T____ V_____, care nu a fost în măsură să prezinte organelor abilitate înregistrările din cele 28 zile anterioare zilei curente, respectiv pentru perioada 02.10.2015, ora 00:00 - 12.10.2015, ora 00:00, și nici alte documente justificative pentru perioada menționată, faptă ce încalcă prevederile Regulamentului CE nr. 561/2006, ale Regulamentului UE nr. 165/2014 și ale Acordului AETR, contravenție prevăzută și pedepsită de art.8 alin. (2) lit. z) din O.G. nr. 37/2007 cu modificările si completările ulterioare.

De asemenea, a fost întocmit și formularul de control în trafic ________ nr. xxxxxxxxxx/30.10.2015 care a fost semnat de conducătorul auto.

Procesul-verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, în lipsa martorului întrucât nicio persoană nu poate fi obligată să semneze în această calitate, o asemenea obligație fiind chiar absurdă în condițiile în care contravenientul are dreptul de a refuza semnarea și în lipsa obiecțiunilor reprezentantului legal al societății, care nu a fost de față, conducătorul auto neavând această calitate, el putând semna actul cel mult în calitate de martor.

Cu privire la fondul cauzei, intimatul a arătat că Directiva 2009/5/CE a Comisiei din 30 ianuarie 2009 statuează, ca regulă generală, clasificarea încălcărilor care trebuie să depindă de gravitatea acestora și de eventualele consecințe pentru siguranța traficului.

Legiuitorul Comunitar a stabilit un sistem gradual de sancționare a abaterilor de la Regulamentul (CE) nr.561/2006 și Regulamentul (CEE) nr.3821/85, legiuitorul român nefăcând altceva decât să implementeze aceasta Directiva în dreptul național.

Atât legiuitorul european cât și legiuitorul național au stabilit gradual gravitatea abaterilor de la dispozițiile Regulamentului (CE) nr.561/2006, iar în cazul dedus judecații fapta reținută în procesul-verbal de contravenție este o încălcare foarte gravă, astfel că inspectorul de trafic a individualizat pericolul social concret raportat la cuantumul amenzii aplicate.

Potrivit intimatului, un agent abilitat poate controla respectarea Regulamentului (CE) 561/2006 prin analizarea fișelor de înregistrare, a datelor afișate sau imprimate care au fost înregistrate de aparatura de înregistrare sau de cartea de conducător auto și în lipsa lor, prin analizarea oricărui alt document doveditor care să permită justificarea nerespectării unei dispoziții.

Conform dispozițiilor legale, atât angajatorul, cât și conducătorul auto au obligația de a depune toate diligentele în vederea justificării activității conducătorului auto în fața agenților de control.

Întreprinderea/operatorul de transport rutier, nu poate invoca necunoașterea legii ori propria culpa, întrucât persoana desemnată să conducă permanent și efectiv activitatea de transport rutier (managerul de transport) are obligația să supravegheze strict această activitate.

Absența înregistrărilor aparatului tahograf trebuie să fie justificată printr-o atestare numai dacă înregistrările făcute de tahograf, inclusiv intrările efectuate manual, nu s-au putut realiza din motive obiective, ceea ce înseamnă că în această situație operatorul de transport rutier emite formularul de certificat care vizează anumite activități din perioada menționata la art. 15 alin.(7) lit.(a) din Regulamentul (CEE) nr. 3821/85, respectiv ziua curenta și cele 28 de zile anterioare.

Indiferent însă de circumstanțe, setul integral de înregistrări efectuate de tahograf, însoțit de formular, daca este cazul, se acceptă ca probă suficientă a conformității cu Regulamentul (CE) nr.561/2006 sau cu AETR.

Certificatul poate fi utilizat în cazurile în care șoferul s-a aflat în concediu medical, în concediu de odihnă, în concediu sau repaus, a condus un alt vehicul exclus din domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr.561/2006 sau al AETR, a desfășurat o altă activitate decât condusul, a fost disponibil, precum și în cazul în care înregistrarea acestor activități cu ajutorul echipamentului de înregistrare a fost imposibilă.

Căsuța "concediu sau repaus" din formularul de certificat de desfășurare a activității stabilit prin Decizia (UE) nr.959/2009 poate fi utilizata în situația în care șoferul nu a condus, nu a efectuat alte activități sau a fost disponibil, nu s-a aflat în concediu medical sau în concediu anual, luându-se în considerare și cazurile de șomaj parțial, de greva sau lock-out.

Formularul astfel stabilit prin Decizia (UE) nr. 959/2009 justifică orice situație în care s-a aflat șoferul, inclusiv faptul că nu a desfășurat o activitate în cadrul societății și asta datorită faptului că certificatul pentru atestarea activității conducătorului auto este practic asimilat unei declarații pe proprie răspundere făcută de operatorul de transport rutier, întrucât falsificarea lui constituie infracțiune.

Operatorul de transport rutier nu a respectat aceasta obligație, având posibilitatea legală de justificare a activității conducătorului auto în traficul rutier, cunoscând faptul ca neprezentarea înregistrărilor tahograf pe ultimele 28 de zile anterioare controlului constituie contravenție, astfel ca nu a asigurat existența la bordul autovehiculului rutier a formularului de certificat de desfășurare a activității conducătorului auto sau înregistrări tahografice.

În situația în care conducătorul auto a mai fost angajat anterior la un alt operator de transport rutier, acesta are obligația de a solicita și de a oferi noului angajator toate informațiile cu privire la activitatea sa, astfel încât să fie respectate prevederile cu privire la respectarea timpului de conducere și de odihnă.

Înregistrarea tahografului este sursa principală de informații în cadrul controalelor în trafic, lipsa lor putând fi justificată numai prin prezentarea către inspectorul de trafic a certificatului care să confirme respectivele motive pentru lipsa înregistrărilor aparatului tahograf.

Intimatul a mai învederat instanței că petenta nu poate invoca în apărarea sa necunoașterea legii, întrucât în îndeplinirea prevederilor art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009 privind accesul la activitatea de transport rutier, operatorul de transport rutier, la obținerea licenței comunitare, trebuie sa îndeplinească cumulativ patru condiții: condiția privind sediul, condiția de capacitate financiară, condiția de competență profesională și condiția de onorabilitate.

Condiția de competență profesională are în vedere obligația întreprinderii de transport rutier de a avea angajat un manager de transport rutier, deținător al unui certificat de competență profesională obținut în condițiile legii și care se ocupă exclusiv de bunul mers al activității de transport rutier, fiind persoana desemnată să conducă permanent și efectiv activitatea de transport rutier, întrucât la cursul de formare profesională pentru obținerea certificatului de competență profesională, a dobândit cunoștințele necesare gestionarii acestei activități.

Petenta avea obligația imperativă de a se asigura de faptul ca șoferul poate prezenta în trafic numărul necesar de diagrame tahografice, cartela tahografică sau a listărilor efectuate cu imprimanta tahografului digital, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006 modificat cu Regulamentul (CE) nr. 165/2014 sau Acordului AETR.

În actele normative care reglementează legislația socială privind activitatea conducătorilor auto, activitate de conducere, repaus și odihnă, legiuitorul specifică faptul că justificarea activității conducătorului auto se face strict numai prin: diagrama tahograf, cartela tahograf, listările efectuate cu imprimanta tahografului digital, mențiunile introduse manual și, in lipsa acestora, prin documentul justificativ - formularul privind atestarea activității conducătorului auto - prevăzut de Decizia 959/2009 UE.

În speță, petenta se încadrează în rândul profesioniștilor – operator de transport, obișnuiți cu obligația de a face dovada unei mari prudențe în exercitarea meseriei lor, care trebuie să fie extrem de diligenți în respectarea legilor, mai ales în domeniul lor de activitate. Norma legală incidentă a prevăzut obligația pentru operatorii de transport să nu permită plecarea în cursă a conducătorilor auto care nu-și pot justifica activitatea pe o perioadă de 28 zile anterioare controlului.

Aplicarea unei sancțiuni de către un organ al statului nu reprezintă un scop în sine sau un mijloc de comitere a unor abuzuri, ci este un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, de prevenire a săvârșirii unor fapte ilicite și nu în ultimul rând nu trebuie uitat scopul educativ al unei sancțiuni contravenționale care impune necesitatea observării mai atente a dispozițiilor legale.

Potrivit intimatului, fapta contravențională a fost constată și sancționată în mod corect, procesul-verbal de contravenție reprezentând o stare de fapt la momentul controlului și deci petenta nu poate fi exonerată de răspundere deoarece fapta pentru care a fost sancționată a fost individualizată în mod clar, procesul-verbal de contravenție fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor OG nr. 2/2001.

Potrivit legislației în vigoare, conducătorii auto care conduc un vehicul echipat cu aparat de înregistrare, acesta trebuie să prezinte la un eventual control următoarele: foile de înregistrare din săptămâna în curs și cele utilizate pe parcursul celor 28 zile precedente, cardul de conducător în cazul în care este titularul unui asemenea, card și orice altă informație introdusă manual și orice imprimat scos în timpul săptămână în curs și în timpul celor 28 zile precedente.

Regulamentele comunitare vin în sprijinul conducătorilor auto îmbunătățind condițiile sociale care intră sub incidența lor, tocmai de aceea au fost implementate perioadele maxime de conducere pe zi, pe săptămână și pe o perioadă de două săptămâni consecutive, prevederii care obligă șoferii să aibă o perioadă de odihnă săptămânală cel puțin o dată la două săptămâni consecutive și prevederi care stipulează că, sub nici o formă, o perioadă de odihnă zilnică nu trebuie să fie mai scurtă de 9 ore consecutive.

În fine, s-a mai arătat că fapta petentei prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat deoarece prin neprezentarea documentelor justificative nu poate fi verificată activitatea conducătorului auto, activitate de conducere, repaus și odihnă, a căror nerespectare poate avea consecințe grave în ceea ce privește siguranța rutieră, motiv pentru care sancțiunea aplicată este justificată.

În drept, a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 37/2007, Regulamentul (CE) nr. 561/2006, Regulamentul (UE) nr. 165/2014 și Acordul AETR.

Prin răspunsul la întâmpinare, petenta a contestat săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8, alin. (2) lit. z) din OG nr. 37/2007, susținând că a respectat și îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, reiterând motivele invocate în plângerea contravențională.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar constând în procesul-verbal de contravenție contestat (fila 7), formularul de control în trafic ________ nr. xxxxxxxxxx/30.10.2015 (filele 8, 37), contractul individual de muncă (filele 9-11), diagrame tahograf (filele 12-23).

Analizând întreg probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor ___________ nr. xxxxxxxxx din 30.10.2015 (fila 7) petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 4.000 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 8 alin. (2) lit. z) din O.G. nr. 37/2007 și sancționate de art. 9 alin. (1) lit. c) din același act normativ întrucât în data de 30.10.2015, ora 20:21, pe DN 7, km 548, în localitatea A___, județul A___, a fost depistat în trafic autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX/XXXXXXXXX, deținut și utilizat petentă, în baza copiei conforme nr. xxxxxxx a licenței de transport, condus de T____ V_____, care nu a prezentat organelor abilitate înregistrările din cele 28 zile anterioare zilei curente, respectiv pentru perioada 02.10.2015, ora 00:00 - 12.10.2015, ora 00:00, și nici un alt document justificativ valabil pentru această perioadă.

Cu prilejul controlului a fost întocmit și formularul de control în trafic ________ nr. xxxxxxxxxx/30.10.2015 (filele 8, 37) care a fost semnat de către conducătorul auto.

În drept, în temeiul art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanța este datoare să cerceteze termenul în care a fost introdusă plângerea, legalitatea și temeinicia procesului-verbal și să hotărască asupra sancțiunii.

Cu privire la termen, instanța reține că plângerea contravențională a fost formulată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

Sub aspectul formei (legalității), instanța constată că procesul-verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxxxxx din 30.10.2015 a fost legal întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, fiind totodată stipulate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Procedând în continuare la verificarea temeiniciei (a fondului) procesului-verbal de contravenție contestat, instanța reține că, potrivit art. 8 alin. (2) lit. z) din O.G. nr. 37/2007 „următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (UE) nr. 165/2014 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni: (...) z) neprezentarea organelor de control a înregistrărilor din cele 28 de zile anterioare zilei curente”, iar conform art. 9 alin. (1) lit. c) din același act normativ „contravențiile prevăzute la art. 8 se sancționează după cum urmează: (...) c) cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, care se aplică operatorului de transport/întreprinderii pentru faptele prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. a) - m), p), s), ș), y) - dd) și hh)”.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a regulamentelor (CEE) nr. 3821/85 și (CE) nr. 2135/98 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3820/85 al Consiliului, întreprinderile răspund pentru încălcările comise de către conducătorii auto.

Totodată, conform art. 15 alin. (7) lit. c) din Regulamentul (CE) 561/2006, „Un inspector de control autorizat poate verifica respectarea Regulamentului CE 561/2006 prin analizarea foilor de înregistrare, a datelor afișate sau imprimate care au fost înregistrate de aparatul de înregistrare sau de cardul conducătorului auto sau, în lipsa acestora, prin analizarea oricărui document justificativ, care dovedește nerespectarea dispozițiilor, precum cele prevăzute la articolul 16 alineatele (2) și (3)”. Prin „document justificativ" se înțelege formularul prevăzut de Decizia Comisiei nr. 2007/230/CE, modificată prin Decizia 959/2009 II.

Astfel, prin Decizia nr. 2007/230/CE din 12.04.2007 a Comisiei Comunităților Europene, obligatorie pentru România, în urma aderării la Uniunea Europeană, s-a prevăzut că, în cazul în care conducătorul auto nu poate prezenta înregistrările tahograf cerute de Regulamentul (CE) nr. 561/2006, dar care a fost în concediu medical, de odihnă sau a condus un vehicul care nu intră sub incidența prevederilor regulamentului amintit, operatorul de transport este obligat să respecte prevederile comunitare invocate, să completeze formularul stabilit prin această decizie, prin dactilografiere la mașina de scris, să îl semneze și să ia măsurile necesare pentru a fi păstrat împreună cu originalul înregistrării tahografului.

Rolul formularului tipizat, este acela de a asigura posibilitatea verificării respectării programului de conducere, de repaus și de odihnă a conducătorilor auto, pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

De asemenea, conform art. 7 din Ordinul nr. 1058 din 19 octombrie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind activitatea de control al respectării perioadelor de conducere, pauzelor și perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto și al utilizării aparatelor de înregistrare a activității acestora, emis de Ministerul Transporturilor, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 995 din 7 decembrie 2011, „(1) Conducătorul auto care conduce un vehicul echipat cu un aparat de înregistrare în conformitate cu anexa I la Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 3.821/85 trebuie să prezinte, la cererea personalului cu atribuții de control, următoarele: a) foile de înregistrare din săptămâna în curs și cele pe care le-a utilizat pe parcursul celor 28 zile precedente; b) cardul conducătorului auto, în cazul în care este titularul unui asemenea card; c) orice informație introdusă manual și orice imprimat scos în timpul săptămânii în curs și în timpul celor 28 zile precedente, în conformitate cu Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006; d) formularul pentru atestarea activităților în conformitate cu Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006 sau Acordul AETR, după caz”.

Deși O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Această interpretare este conformă și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (N_______ G_______ c. României, N____ c. României), fiind vorba de constatări pe care agentul constatator le face personal, ce au un caracter relativ, putând fi răsturnate cu orice mijloc de probă.

Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției petentei cât timp aceasta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară. Prin această intepretare nu se aduce atingere nici prezumției de nevinovăție, incidentă și în materie contravențională.

Fapta reținută în sarcina petentei a fost constatată ex propriis sensibus (personal) de către un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii (agent constatator din cadrul Inspectoratului de S___ pentru Controlul în Transportul Rutier, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu), iar petenta, prin probatoriul solicitat și administrat, nu a făcut dovada contrară.

Raportat la litigiul dedus judecății, din înscrisurile depuse la dosar constând în formularul de control în trafic ________ nr. xxxxxxxxxx/30.10.2015, semnat de conducătorul auto T____ Viktor (filele 8, 37) și procesul-verbal de contravenție contestat, rezultă că petenta nu a putut prezenta la control diagramele tahograf pentru ultimele 28 de zile, mai exact pentru perioada 02.10.2015, ora 00:00 – 12.10.2015, ora 00:00, sau alt document justificativ constând în formularul prevăzut de Decizia CE nr. 230/2007, modificată prin Decizia 959/2009 II, și se face vinovată de săvârșirea contravenției instantanee reținute în sarcina sa.

Împrejurarea că șoferul acesteia a fost angajat abia în data de 12.10.2015, potrivit contractului individual de muncă de la filele 9-11, nu înlătură caracterul contravențional al faptei imputate câtă vreme, potrivit reglementărilor în vigoare, petenta nu este scutită în acest caz de obligația de a justifica activitatea angajatului său/începerea activității prin formularul prevăzut de Decizia CE nr. 230/2007, modificată prin Decizia 959/2009 II.

Astfel, absența înregistrărilor aparatului tahograf trebuie să fie justificată printr-o atestare numai dacă înregistrările făcute de tahograf, inclusiv intrările efectuate manual, nu s-au putut realiza din motive obiective, ceea ce înseamnă că în această situație operatorul de transport rutier emite formularul de certificat care vizează anumite activități din perioada menționata la art. 15 alin. (7) lit. (a) din Regulamentul (CEE) nr. 3821/85, respectiv ziua curenta și cele 28 de zile anterioare. Certificatul poate fi utilizat în cazurile în care șoferul s-a aflat în concediu medical, în concediu de odihnă, în concediu sau repaus, a condus un alt vehicul exclus din domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr.561/2006 sau al AETR, a desfășurat o altă activitate decât condusul, a fost disponibil, precum și în cazul în care înregistrarea acestor activități cu ajutorul echipamentului de înregistrare a fost imposibilă.

Pe cale de consecință, câtă vreme la momentul controlului conducătorul auto nu a putut prezenta organelor de control a înregistrărilor din cele 28 de zile anterioare zilei curente, având asupra sa doar diagramele tahograf aferente perioadei 13.10.xxxxxxxxxxxxx15 (filele 12-23), fără a justifica în vreun fel (prin folosirea certificatului de desfășurare a activității) activitatea aferentă perioadei 02.10.xxxxxxxxxxxxx15), aspect consemnat expres în cuprinsul procesului-verbal de contravenție încheiat în cauză, rezultă că fapta instantanee reținută în sarcina petentei există.

Mai mult, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 8 alin. (2) lit. z) coroborat cu art. 9 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 37/2007 sancțiunea pentru fapta constând în aceea că nu au fost prezentate organelor de control înregistrările din cele 28 de zile anterioare zilei curente se aplică operatorului de transport care, în calitate de profesionist, are obligația să ia toate măsurile pentru ca activitatea desfășurată de angajații săi să fie conformă cu dispozițiile legale incidente, conduita șoferului fiindu-i imputabilă. În același sens sunt și dispozițiile art. 10 alin. (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 potrivit cărora „(2) Întreprinderile de transport organizează activitatea conducătorilor auto menționați la alineatul (1) astfel încât aceștia să se conformeze Regulamentului (CEE) nr. 3821/85 și capitolului II din prezentul regulament. Întreprinderile de transport dau instrucțiuni corespunzătoare conducătorilor auto și efectuează controale periodice pentru a se asigura de respectarea Regulamentului (CEE) nr. 3821/85 și a capitolului II din prezentul regulament. (3) O întreprindere de transport răspunde pentru încălcările comise de către conducătorii întreprinderii, chiar dacă aceste încălcări au fost comise pe teritoriul unui alt stat membru sau al unei țări terțe”.

Prin urmare, văzând că petenta nu a făcut dovada existenței unei alte stării de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție, nefiind răsturnată prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției, instanța poate concluziona că acțiunea contrară legii menționată în procesul-verbal există și a fost săvârșită de către persoana sancționată, justificând pe deplin angajarea răspunderii contravenționale.

Cât privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, instanța constată că, potrivit art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele persoanele ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.

În speță, ținând seama de faptul că petenta este un transportator profesionist care trebuie să cunoască rigorile legale ce se impun a fi respectate în desfășurarea activității, între care documentele care trebuie deținute la bordul autovehiculului, respectiv diagramele tahograf referitoare la activitatea desfășurată în ultimele 28 de zile de către șofer ori certificatul de desfășurare a activității pentru perioada în care nu a desfășurat activități de conducere în cadrul societății, de împrejurarea că neprezentarea diagramelor tahograf impuse de lege/a certificatului de desfășurare a activității prezintă un grad sporit de pericol social întrucât fără acestea nu poate fi verificată activitatea conducătorului auto și respectarea de către acesta a perioadelor de conducere ori repaus, cu importante consecințe pentru participanții la trafic, în lipsa unor circumstanțe de natură să formeze convingerea instanței că scopul sancționator, respectiv preventiv poate fi realizat astfel, având în vedere că amenda a fost aplicată la minimul special prevăzut de lege (4.000 lei) și că fapta reținută în sarcina petentei reprezintă o încălcare foarte gravă a Regulamentului (CE) nr. 561/2006, instanța apreciază că nu se justifică înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu avertismentul, ci se impune sancționarea pecuniară a petentei, de natură a o responsabiliza pe viitor în sensul respectării dispozițiilor legale incidente sub aspectul activității desfășurate de aceasta, numai astfel putând fi realizat scopul preventiv și sancționator prevăzut de lege.

Pentru toate aceste considerente, reținând că fapta corespunde realității și constituie contravenție potrivit textelor legale menționate, că sancțiunea principală a fost corect individualizată, instanța, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentă și, implicit, și petitele referitoare la restituirea sumei de 2.000 lei reprezentând jumătate din amenda minimă prevăzută de lege, achitată de petentă.

În baza art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă, instanța va lua act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E


Respinge plângerea contravențională formulată de petenta __________________., înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. JXXXXXXXXXXX, având C__ RO xxxxxx, cu sediul în O_______-S_______, _______________________. 83, jud. Harghita, în contradictoriu cu intimații I____________ de S___ pentru Control în Transportul Rutier – ISCTR, cu sediul procesual ales în A___, _____________________, jud. A___ și Agenția Națională pentru Administrare Fiscală, Direcția Regională a Finanțelor Publice B_____ prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita, cu sediul în Miercurea- C___, _____________________________, nr. 20, jud. Harghita, împotriva procesului-verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxxxxx din 30.10.2015.

Ia act de faptul că nu au fost solicitate de către părți cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune, în caz de exercitare, la Judecătoria A___.

Pronunțată în ședința publică din data de 26.01.2016.


Președinte, Grefier,

R_____ F______ B_____ R_____ F______




RFB/RF/24.02.2016/ 5 ex. din care 3 ex. se comunică cu:

- __________________. - O_______-S_______, _______________________. 83, jud. Harghita

- I____________ de S___ pentru Control în Transportul Rutier – ISCTR - A___, _____________________, jud. A___

- Agenția Națională pentru Administrare Fiscală, Direcția Regională a Finanțelor Publice B_____ prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita - Miercurea- C___, _____________________________, nr. 20, jud. Harghita


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025