R O M Â N I A
TRIBUNALUL M____
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA NR.89
Ședința publică din 09 martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M____ R_______
JUDECĂTOR: A______-M____ A______
JUDECĂTOR: C_______ M_______
GREFIER: S_____ C____- G___
Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire formulată de revizuientul K_____ G_______, privind Decizia nr.803 din 21.10.2014 pronunțată de Tribunalul Tg M____ în dosarul nr.xxxxx/320/2012.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Având în vedere dispozițiile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești potrivit cărora „în cazul în care nici una dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale”, instanța, constatând că lipsesc părțile, va lăsa cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Se constată că s-a atașat dosarul nr.xxxxx/320/2012 în care s-a pronunțat Decizia nr.803 din 21.10.2014 pronunțată de Tribunalul M____, hotărâre care este supusă revizuirii.
Se constată că la data de 18.02.2015 s-au depus prin registratura instanței, de către revizuentă:
motivele cererii de revizuire, cu respectarea cerinței multiplului exemplar.
Se constată că Tribunalului M____, secția de contencios administrativ și fiscal îi revine competența de soluționare a cererii de revizuire potrivit dispozițiilor art.323 alin.1 Cod procedură civilă, iar prin motivele de revizuire s-a solicitat judecarea și în lipsă.
Nemaifiind de formulat cereri în probațiune sau probe de administrat, instanța reține cererea de revizuire spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul acestei instanțe la nr. XXXXXXXXXXXXX din 28.10.2014 împotriva deciziei nr. 803 pronunțată în dosarul nr.xxxxx/320/2012 a Tribunalului M____, revizuentul K_____ G_______ a solicitat în contradictoriu cu intimatul I.T.R.S.V. B_____ schimbarea acestei hotărâri, în principal respingerea recursului declarat de către intimată împotriva sentinței civile nr.8073/13.12.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M____ în dosarul nr.xxxxx/320/2012, în urma admiterii excepției prescripției executării sancțiunilor contravenționale, iar în subsidiar respingerea recursului declarat de către intimată, ca nefundat.
În motivare s-a arătat că prin decizia contestată, pronunțată de Tribunalul M____, s-a admis recursul declarat, de către I.T.R.S.V. B_____, dispunându-se: modificarea sentinței, admiterea în parte a plângerii contravenționale formulate de către petent, modificarea în parte a procesului verbal de contravenție încheiat, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul și menținerea sancțiunii complementare.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de control judiciar a avut în vedere doar argumentele prezentate de către I.T.R.S.V. B_____, nefiind nici măcar analizate apărările și excepția invocată de către revizuient, arătând că cererea de revizuire se bazează pe motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 2 Cod de procedură civilă, potrivit căruia se poate solicita revizuirea unei hotărâri dacă instanța de control judiciar „s-a pronunțat asupra unor lucruri ce nu s-au cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut” și în mod evident, în urma studierii considerentelor hotărârii criticate, rezultă că instanța de recurs nu a luat în considerare faptul că prin întâmpinarea formulată s-a invocat (respectiv nu a analizat în mod corect): excepția prescripției executării pedepselor contravenționale, nulitatea procesului verbal, lipsa culpei în neîncheierea contractului de pază și administrare, aplicarea TVA în mod nelegal etc.
Or, lipsa unei părți esențiale din hotărârea judecătorească pronunțată, prin prisma prevederilor art. 261 alin. (1) Cod de procedură civilă, în speța de față lipsa unei prezentări a motivelor pentru care amplele apărări formulate de revizuient au fost ignorate, constituie o gravă încălcare a prevederilor art. 261, care impune instanței/judecătorului, să procedeze la o motivare efectivă a hotărârii date.
Consideră că ar trebui să primească un răspuns, cel puțin succint, la argumentele prezentate în cuprinsul întâmpinării, cine îi va soluționa excepția prescripției, cine îi va explica de ce este ținut să plătească TVA aferent sumei stabilite de I.T.R.S.V. B_____, când nu este vorba de nici unuia dintre situațiile reglementate de Codul fiscal, care l-ar obliga să plătească TVA.
Cu privire la problema prescripției executării sancțiunii
Contravenționale, arată că potrivit dispozițiilor art. 14 din O.G. nr. 2/2001 „(1) Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, (2) Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.”
Din procesul verbal contestat rezultă că, aparent, a fost întocmit la data de 08.11.2012, iar din copia plicului prin care i s-a comunicat acest act, rezultă că această comunicare s-a realizat la data de 12.12.2012, situație în care se poate constata incidența aplicabilității sancțiunii reglementate de textul legal mai înainte prezentat, atât în privința sancțiunii principale, respectiv amenda contravențională, cât și în privința sancțiunii complementare, a plății a 50% din prejudiciu, sens în care a invocat și a susținut excepția prescripției executării sancțiunilor contravenționale pe această cale, prescripția putând fi invocată oricând.
Consideră că aprecierea instanței de recurs cu privire la problema prescripției este eronată, din moment ce procesul verbal contestat a fost încheiat la data de 08.11.2012, iar comunicarea s-a realizat doar la data de 12.12.2012.
Referitor la momentul și modul de întocmire a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, arată că deși aparent, procesul verbal contestat prin plângerea contravențională ce stă la baza prezentului litigiu a fost încheiat la data de 08.11.2012, acest lucru nu corespunde adevărului.
Cu privire la modul de stabilire a sancțiunii complementare a plății unor despăgubiri pentru masa lemnoasă tăiată precizează că la cel de al treilea alineat al procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției s-a menționat faptul că aceste despăgubiri pretins datorate au fost calculate „conform fișei de calcul anexate, care face parte integrantă din prezentul proces-verbal. Cu toate acestea, procesul verbal de contravenție i-a fost comunicat doar împreună cu o înștiințare de plată, fără a se atașa fișa de calcul în baza căruia s-a ajuns la această sumă imensă de bani.
Cu privire la solicitarea de a se dispune înlocuirea sancțiunilor contravenționale aplicate cu cea a avertismentului, în măsura în care instanța de control judiciar ar aprecia că se impune modificarea soluției date privind anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, solicită înlocuirea sancțiunilor principale cu cea a avertismentului, în susținerea acestei cereri invocă patru motive principale, astfel, arată că este în vârstă de 90 de ani, pensionar, fiind exclus să poată achita, vreodată, suma stabilită cu titlu de despăgubiri de 9.825 lei, mai ales în condițiile în care, dacă se acceptă calculul intimatului, revizuientul a suferit deja prejudiciu de 19.650 lei, în urma tăierii și sustragerii arborilor din pădurea proprietate personală, iar pe lângă această sumă a fost obligat și la plata sumei de 2.000 lei, amendă contravențională, sumele datorate fiind în total de 11.825 lei.
În drept au fost invocate art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului se constată că prin decizia nr. 803/21.10.2014 a Tribunalului M____ a fost admis recursul formulat de recurentul ITRSV B_____ și s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul K_____ G_______, fiind înlocuită amenda aplicată cu sancțiunea avertisment.
Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 2 din Codul procedură civilă revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Tribunalul reține mai întâi că o hotărâre pronunțată de o instanță de recurs poate forma obiect al revizuirii doar dacă evocă fondul. Însă, prin decizia atacată nu a fost evocat fondul, căci instanța de recurs a respins recursul ca neîntemeiat, fără a reține o altă stare de fapt decât cea care fusese stabilită de instanța de fond, dimpotrivă, a apreciat că situația de fapt a fost corect reținută și că probele administrate au fost analizate judicios.
Deasemenea, instanța are în vedere faptul că pct. 2 al art. 322 are ca ipoteză situația în care instanța, cu ocazia examinării fondului, încalcă limitele sesizării, în sensul că se pronunță extra petita, minus petita sau plus petita. Analiza se face raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, deci la pretențiile deduse judecății în fond. Nu se încadrează în aceste dispoziții situația în care se invocă neanalizarea de către instanța de recurs a unor argumente aduse în susținerea motivelor de recurs invocate.
Or, revizuenta invocă faptul că la soluționarea recursului instanța de recurs nu a analizat unul dintre argumentele sale în susținerea nelegalității și netemeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenției. Această pretinsă omisiune nu se circumscrie însă motivului de revizuire invocat, neconstituind o nepronunțare a instanței asupra unei cereri cu care a fost învestită.
Pentru aceste motive, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate, instanța va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul K_____ G_______.
Toate susținerile referitoare la sentință sunt lipsite de relevanță față de soluția care se impune în cazul cererii de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul K_____ G_______ (domiciliat în ____________________, _______________________), în contradicotiru cu intimatul I____________ T_________ de REGIM SILVIC și de VÂNĂTOARE B_____ (cu sediul în B_____, _____________________, ________________), împotriva deciziei civile nr.803 din 21.10.2014 pronunțată de Tribunalul Tg M____ în dosarul nr.xxxxx/320/2012.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 09 martie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M____ R_______ A______-M____ A______ C_______ M_______
GREFIER,
S_____ C____- G___
Red.M.R.
Tehnored.S.C.G./10.04.2015/2ex.